Membralitatea, prin ochii “9 Marks”, prima parte. – Motivația “legământului” scris și semnat , în unele biserici baptiste americane ce au aderat la rețeaua “9 Marks”, este greșită!

Membralitatea, prin ochii “9 Marks”, prima parte.
Motivația “legământului” scris și semnat , în unele biserici baptiste americane ce au aderat la rețeaua “9 Marks”, este greșită!

Pentru cei care nu știți, în sânul baptiștilor din Statele Unite, s-a format o rețea de Biserici “9Marks”, denumită așa după cartea scrisă de pastorul Dever Mark, cu titlul “9 Marks of a Healthy Church” (9 semne a unei biserici sănătoase).
Toate ar fi bune, dacă practica unei biserici ar fi sănătoasă și bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu pe legăminte scrise de oameni, însă se pare că lacunele devin prea mari privind practica și hotărârile luate în rețeaua de biserici “9 Marks”. În acest sens, Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că îi vom cunoaște pe cei ce vorbesc în Numele Domnului, după roade, asta chiar dacă de multe ori învățătura ar părea biblică.
Scriptura spune: ”Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Mat.7:16)
Ca și parte a membralității intr-o biserică locală, fondatorii acestei rețele de biserici, pretind semnarea unui “legământ” de catre cei care doresc să fie membrii bisericilor lor.
Pentru a putea analiza cum percep fondatorii acestei rețele de biserici “legământul lor” în biserică, vom privi cum explică aceasta, unul din directorii executivi fondatori ai rețelei de biserici de tip 9 Marks, pe nume Matt Schmucke. Acest articol se numește “Membership Matters – What is Our Church Covenant?” (“A fi membru contează – Care este legământul bisericii noastre?”).
Descrierea și motivarea “legământului” este descrisă amănunțit de Matt Schmucke pe website-ul acestei organizații, la adresa: https://www.9marks.org/article/membership-matters-what-our-church-covenant/.

În materialul de față, voi cita argumentele prezentate de Matt Schmucke și cum ar trebui să gândim noi din punct de vedere biblic și să analizăm asemenea practici inventate de oameni în biserică.

Motivația unui “legământ” scris și semnat de enoriași, în biserică, este greșită!

Motivația unui asemenea “legământ” în biserică,  ar fi bazată, descrie Matt Schmucke,  pe exemplul unui atlet sportiv și în al doilea rând pe un alt exemplu din compania IBM, care printr-un contract și-au apărat prestigiul în primul caz și au impus o ținută obligatorie a angajaților în al doilea caz, cu scopul de-a apăra prestigiul instituțiilor.
Citez din prezentarea făcută pe site-ul organizației, am tradus in limba romana bineinteles, ca să putem întelege:
”Echipele profesioniste de atletism scriu, de regulă, o „clauză morală” în contractele jucătorilor lor, care va nega pachetul financiar, dacă jucătorul nu reușește să afișeze un comportament minim moral corect. Cu câțiva ani în urmă, Jason Kidd a fost tranzacționat de Phoenix Suns pentru că a fost acuzat de abuz împotriva soției. Comportamentul slab al lui Jason Kidd, descris la tribunal, a adus o imagine negativă asupra Phoenix Suns, iar Suns erau destul de îngrijorați de reputația publică a organizației lor încât au apelat la clauza morală din contractul lui Kidd și s-au disociat de el.
Înapoi în anii ’80 IBM a avut un cod de îmbrăcăminte detaliat prin care ei au cerut tuturor vânzătorilor lor să adere la costum negru, cămașă albă, cravată închisa. Ei vroiau ca oamenii să știe când aveau de-a face cu un om de la IBM; ei au dorit ca o anumită imagine să fie asociată cu organizația lor, astfel încât identitatea lor corporativă să aibă asociații pozitive și astfel reputația lor corporativă va fi excelentă în ochii publicului.
Aceste două exemple subliniază importanța a ceea ce noi spunem că suntem, cu cine ne identificăm și despre modul în care mesajul și identificarea publică relatează modul în care trăim în realitate. Cu alte cuvinte, trebuie să practicăm ceea ce predicăm. Și dacă acest lucru este valabil în lumea corporativă a computerelor și a atletismului, cu cât mai mult este adevărat despre biserică ca si trup și despre creștin în mod individual?”  (Preluat și tradus de pe website-ul 9marks.org)

Acum trebuie să înțelegem de ce motivația aceasta este greșită și voi încerca să subliniez câteva elemente greșite a unei asemenea motivații:

a. Motivația nu-i bazată pe o strategie biblică, ci pe una de bussiness
Nu pot să fiu de acord de loc, cu o strategie de conducere a Bisericii de tip corporatist sau de tip bussiness. Este de neimaginat ca o biserică locală sau conducerea unei biserici să pretindă un „legământ semnat”, cu scopul de-a implementa o ținută morală creștină membrilor bisericii sau de-a folosi acest „legământ” pentru a se disocia de anumiți membrii ai bisericii.
În primul rând, niciodată biserica primară nu a practicat un astfel de „legământ semnat” atunci când cei care s-au convertit au intrat în Biserică. Noul Legământ L-a facut Hristos Domnul cu noi și L-a pecetluit prin Sângele Lui, niciodată nu a sugerat ca cei născuți din nou, să facă un „legământ semnat” cu biserica locală sau conducerea unei biserici.
Biblia ne spune ca Domnul a făcut Noul Legământ cu noi: ”Tot astfel, după Cină, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veți bea din el.” (1Cor.11:25)
Creștinul nu trebuie de frica unui petec de hârtie semnat să trăiască viața crestină, ci de dragul Domnului, nu de frica de oameni, ci de Frica de Domnul. Pe de altă parte Cuvântul lui Dumnezeu ne învață cum să ne raportăm față de frații noștri din Biserică, nu având la mană un document semnat prin care să găsim motive să ne disociem de ei, ci iertându-i cu dragoste și încercând să-i câștigăm pentru Împărăția lui Dumnezeu urmând pașii pe care-i învață Scriptura, atunci când greșesc.
Strategia biblică este simplă cu privire la funcționarea unei biserici: nașterea din nou, botezul și să-i învățăm pe oameni conform Scripturii, nicidecum să facem cu ei „legăminte semnate” prin care să ne disociem de ei atunci când greșesc sau păcătuiesc.
Biblia spune ca: ”Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.” (Matei 28:18-20)

b. Motivația poate avea un scop ascuns și să ducă la abuz în biserică

Imaginați-vă o biserică locală sau o conducere care o ia razna doctrinar sau care au anumite scopuri personale, când un membru al bisericii le atrage atenția, imediat ar face apel la „legământul semnat”. Cine ar dori ca să facă parte dintr-o astfel de biserică în care printr-o semnătură, oamenii încearcă să-ți controleze viața?
Cu un astfel de „legământ” oricine se simte în nesiguranță, deoarece dacă cineva dorește să găsească motive să se disocieze de un membru, cu siguranță că o va face.
La suprafață, cei din această rețea de biserici ar dori să ne sugereze că un „legământ semnat”, ar avea ca bază sfințirea noastră, uitând însă viziunea biblică cu privire la sfințire, ea nu este niciunde determinată de jurăminte inițiate de oameni și angajamente semnate.
Pe de altă parte, cei care intră într-o Biserică, ei intră în Noul Legământ instituit de Domnul, Cel care-i modeleaza după Chipul Domnului Hristos (îi sfințește) este Duhul Sfant, niciodata oamenii nu-și pot asuma o asemenea slujbă și niciodată prin semnarea unui „legământ”. Eventual, prin membrii bisericii, poate lucra Duhul Sfânt la viața membrilor bisericii, prin darul dat fiecăruia în parte, însă nu prin „legăminte semnate”.
Biblia spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2Cor.3:18)

c. Motivația, din start este greșită și neavenită pentru membrii unei biserici
De ce să nu spunem, în mod clar, că un astfel de „legământ semnat” este un fel de jurământ. În Biserica Domnului noi nu jurăm, nici nu ne legăm cu jurământ înaintea oamenilor, asta pe motiv că Domnul Hristos, care-i Capul Bisericii ne-a interzis acest lucru în mod categoric.
O astfel de regulă în Biserică este o încercare a oamenilor, de-a lua și ei slava pe pământ, în legătură cu sfințirea, de-a impune cumva o anumită conduită crestină, când Dumnezeu niciodată nu a poruncit așa ceva și nu a impus semnarea unui legământ in biserică, în sensul acesta.  Dumnezeu ne-a pus inainte Cuvântul ca Standard privitor la angajamentele noastre pe pământ:
” Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”, şi „nu” să fie „nu” ca să nu cădeţi sub judecată..” (Iac.5:12)

d. Motivația, din start, este un fel de „lege”, lege sub care niște oameni vor să aducă biserica locală
Ca și membrii ai bisericii Domnului, noi nu mai suntem sub Lege, daca avem o autoritate la care ne supunem este Hristos și Legea Lui, adică Învățătura apostolilor dată de Dumnezeu bisericii.
Dacă cineva pretinde acum, după două mii de ani, un „legământ scris” sub jugul căruia să ne plecăm, asta nu-i altceva decât o încercare de-a aduce Biserica sub un jug omenesc, sub o „lege” omenească, care n-are nici o autoritate să facă asta. Dacă acești oameni au autoritatea, atunci ar trebui ca un asemenea legământ semnat să fie adăugat Canonului Scripturii sau poate înscris în categoria „sfânta tradiție”, de care ca și neoprotestanți suntem sătui. Putem vedea asemenea „sfinte tradiții” cât de departe i-au dus pe cei din cultele istorice de Adevărul lui Dumnezeu.
Același lucru îl spune apostolul Pavel când le spune Galatenilor următoarele cuvinte, privitoare la o intrare sub robia Legii date în Vechiul Legământ:
” Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har. Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii. Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea, ca să n-ascultaţi de adevăr? Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat..” (Galateni 5:4-8)
La fel intrarea sub un „legamant scris” inițiat astăzi de cei din rețeaua „9 Marks” este o încercare de-ai subjuga pe oameni unui sistem religios inventat, o „nouă lege”, care să-i condamne și prin instrumentul căruia să poți pune sarcini pe spatele lor.

Motivația aceasta, Matt Schmucke, o bazează pe Iacov 1: 26. “ Dacă crede cineva că este religios, și nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.”.
Ceea ce Matt Schmucke nu face, este sa înțeleagă că Iuda nu sugereaza în sensul acesta formarea unei legi sau a unui “legământ semnat” pentru ca Sfânta Scriptură să fie pusă în practică, ci continuă în vers 27: “Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”. Asta înseamnă punerea în practică a Cuvântului Scripturii efectiv, prin puterea Duhului Sfânt și nu prin impunerea unor “legăminte semnate” în cadrul Bisericii.
Ce nu înțeleg cei din rețeaua “9 Marks”, este că Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt în Biserică și ne dă puterea necesară de-a pune în practică Cuvântul și de-a fi martori ai Domnului după regula stabilită de Dumnezeu și nu de Matt Schmucke sau Mark Dever.
Scriptura ne spune: ” Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Fapt.1:8)”

Din start, membralitatea sau apartenența la o biserică locală ca membru, prin impunerea și semnarea unui “legământ”, așa numit al Bisericii, nu are suport biblic, ci are, așa cum si a reieșit din spusele lui Matt Schmucke, o strategie de corporație, strategie prin care se urmărește mai degrabă controlul membrilor și disocierea de aceștia, în momentul în care sunt găsiti ca un pericol.
Indiferent cât ar fi de “cu bune intenții” o asemenea initiativă, trebuie să avem în vedere că în biserică nu sunt oameni perfecți și un asemenea “legământ” ar favoriza pe unii s-o ia într-o direcție gresită.
La fel, o astfel de atitudine anulează rolul Duhului Sfânt lăsat de Dumnezeu în viața credincioșilor și pune în loc niște oameni, oameni cu o natură păcătoasă, supuși și ei greșelilor.
De aceea este important să rămânem la Cuvânt, să rămânem la Legământul Cel Nou, în care am intrat nu prin semnături, ci prin Nașterea din nou, prin credința în Evanghelie si pocăință, prin Jertfa Domnului, prin Duhul Sfânt.

Simion Ioanăș

Partea a doua poate sa fi citita aici.

8 gânduri despre „Membralitatea, prin ochii “9 Marks”, prima parte. – Motivația “legământului” scris și semnat , în unele biserici baptiste americane ce au aderat la rețeaua “9 Marks”, este greșită!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s