Bunele maniere

Bunele maniere ale crestinului

”Si Cuvântul S-a fãcut trup si a locuit printre noi…” Venind printre iudei, Mântuitorul – ca sã poatã sã fie înteles si acceptat de ei – a ales sã-si lase barbã, sã umble descult, învelit cu o manta obisnuitã, croitã rudimentar dupã obiceiul vremii, sã mãnânce apucând cu mâna, ca oamenii timpului Sãu; într-un cuvânt, S-a încadrat în normele conventionale ale epocii, socotite acceptabile si clasice.
Ignorarea manierelor recunoscute de societatea noastrã, oricât de nenecesare ni s-ar pãrea ele, sunt asemenea unor parole de recunoastere a prietenilor fatã de inamici. Nu ni se cere pãrerea cu privire la ele. Asa cum sunt, ele constituie o parte din limbajul social prin care ne adresãm celor din jur si prin care ei ne repereazã ca oameni alesi, manierati sau dimpotrivã, ca bãdãrani si vrednici de dispret.
Cele mai multe din „bunele maniere” sunt nepieritoare, neconventionale si nelegate de epocã, întrucât ele reprezintã, cum veti vedea, chiar expresia dragostei si a pretuirii celorlalti. Cerceteazã-le pe îndelete si apoi, corecteazã-ti greselile de conduitã socialã pe care, din lipsa cuiva care sã te învete, le-ai tot repetat pânã ce au devenit o a doua naturã nefericitã.

1.Tinuta.

„Introducerea” oricãrei relatii sociale o constituie nu timbrul plãcut al vocii, nici zâmbetul generos, ci felul în care arãti:
Pentru bãrbati, fata bãrbieritã (sau o barbã îngrijitã) este cartea de vizitã. Dacã nu ai gânduri misionare, poti sã te razi doar înaintea sabatului, sau de douã ori pe sãptãmânã, si sã arãti în rest ca un „sãlbatic”. Nu încerca sã motivezi prin argumentul economic, cãci faci multe lucruri mult mai costisitoare, fãrã alt motiv decât satisfactia egoistã, pe când aici e vorba de altruism, de interes pentru altii. Bãrbiereste-te deci zilnic!
Cel putin la trei sãptãmâni, tundeti firele de pãr din nãri. Aspectul lor e mizerabil.
Indiferent de stilul tunsorii, pãrul trebuie sã arate ordonat.
Unghiile trebuie tãiate sãptãmânal, înainte sau dupã îmbãiere. Negrul sub unghie este unul din cele mai scârboase lucruri ce pot exista. A purta unghia de la degetul mic mai lungã decât celelalte unghii, pe post de „scobitoare” sau „surubelnitã” este un indiciu de „neam prost” (aprecierea apartine lumii culte).
Dintii trebuie sã fie nu numai albi, curati, fãrã depuneri galbene sau resturi de alimente în spatiile interdentare, ci si întretinuti stomatologic. O carie în dintii din fatã transmite mesajul cã esti neîngrijit, îngãlat, delãsãtor. E de dorit ca dintii sã fie spãlati cu periuta dupã oricare masã. Se freacã de sus în jos, nu numai lateral, pentru o curãtire atentã. Ata dentarã (Dental Floss) este un instrument foarte eficient pentru igiena bucalã.
Mirosul de transpiratie sau mirosul neplãcut al gurii este dinamitã curatã pentru relatiile sociale. N-ai voie sã mãnânci ceapã sau usturoi când mergi printre oameni. Mirosul acestor condimente dãinuie 16 ore. Ar fi o cumplitã nesimtire sã „trãznesti” duhoarea printre cei pe care-i evanghelizezi. Iar mirosul de transpiratie nu se îndepãrteazã prin spray-uri sau parfum, ci cu apã si sãpun si prin schimbarea la timp a hainelor. Amestecul mirosurilor urâte cu parfumul dã o combinatie de nesuportat.Pe timp de varã, trebuie îmbãiere cel putin de douã ori pe sãptãmânã. În schimb, spãlatul la subtiori si pe picioare se face zilnic, chiar si doar în lighean!
În fiecare dimineatã, nãrile se curãtã de mucoasã cu ajutorul un cornet din hârtie igienicã înfãsuratã în jurul degetului arãtãtor.
Urechile nu se spalã niciodatã cu apã si sãpun (este neindicat), ci cu o bucatã de hârtie igienicã înfãsuratã pe degetul arãtãtor, dupã baie. Se curãtã numai pânã unde ajunge degetul, apoi cutele pavilionului.
Spray-ul se foloseste doar pe pielea proaspãt spãlatã si foarte delicat.
Parfumul lui nu trebuie sã se simtã aproape deloc. Mirosul de curat este cel mai plãcut.
Ciorapii se schimbã ori de câte ori prind mirosul transpiratiei. Niciodatã nu stii când trebuie sã te descalti si… pãzea atunci de altii!
Ciorapii gãuriti în cãlcâi sau în deget nu se poartã, ci se înlocuiesc.
Ciorapii gãuriti nu indicã sãrãcie (lucru nevinovat), ci…neglijentã.
Nu folosi ciorapii supraelastici, chiar dacã sunt mai rezistenti. Nu sunt sãnãtosi, prin faptul cã nu absorb transpiratia – conducând la alterarea sudorii (ce dã un miros greu) si la macerarea pielii fine dintre degete. Îi poti folosi în sezonul rece, deasupra unei perechi de ciorapi de bumbac.
Pantofii vor fi întotdeauna curãtati de noroi sau de praf. Pantofii scâlciati dau un aer sleampãt, de…”trei parale”. Atât vor da si altii pe tine.
Batista trebuie sã fie curatã si cãlcatã. Culoarea cenusiu-murdarã obligã urgent schimbarea batistei.
Vestimentatia va fi asortatã dupã (1) regula culorii, (armonia culorilor; evitarea culorilor „drepte”, adicã a celor primare si cu nuantã intensã) si (2) regula modelului: la bãrbati, nu se îngãduie model la hainã, odatã ce cravata sau cãmasa are deja model. Numai unul din trei are voie sã poarte un model – sau haina, sau cãmasa, sau cravata. Celelalte se cer sã fie lipsite de model.
Strãnutul se face totdeauna cu batista la nas. Dacã vrei, vei vedea cã întotdeauna ai destul timp sã scoti batista, numai sã stii unde se aflã… Suflatul nasului se face usor întors înapoi. Niciodatã, sub nici o formã, nu se examineazã „noutatea” din batistã. Gestul ar produce greatã spectatorilor. Suflarea nasului pe jos, cu elan, este un obicei… feudal.
Expectorãrile se efectueazã în public numai în caz de urgentã medicalã. Si atunci, fãrã nici un zgomot („horcãialã viguroasã”) si nu în batistã, ci într-un servetel. Scuipatul pe jos cu martori – Strict interzis!
Ochii nu se sterg sau curãtã niciodatã cu mâna, ci numai cu o batistã curatã (fãrã urme narine..).
Pieptãnatul public este o necuviintã, asemenea scobitului în ureche si face parte din operatiunile intime din baie. Singurul loc unde s-ar permite totusi, într-o manierã sumarã, este garderoba localurilor publice.
Când sezi, genunchii vor sta strânsi la femei, iar la bãrbati – mult apropiati. A tine genunchii „rãschirati” se numeste nesimtire…

2.Contacte, saluturi

a. Punctualitatea este o formã de respect – de sine, dar mai ales de altii.
Când mergi într-o vizitã, nu sosi niciodatã înainte de timp cu nici un minut; mult mai bine e sã ajungi cu 3 minute mai târziu. Doar aici se îngãduie „sfertul academic”. Când însã ai o întâlnire în oras cu o persoanã, totdeauna sã sosesti ce 10 minute mai devreme, dar niciodatã cu 1 minut mai târziu; în nici o împrejurare nu se admit în acest caz „minutele academice”.
b. În vizitã la necunoscuti (sau persoane mai putin apropiate) nu se permite sã duci altceva decât flori. Ele sã fie întotdeauna fãrã sot. Florile se dau fãrã hârtia în care sunt împachetate, cu exceptia învelitoarei de celofan. Ele pot fi date în hârtie, doar dacã cineva este la aeroport sau în tren, în curs de plecare.
c. Când intri, manifestã-ti intentia de a te descãlta, din respect pentru curãtenia gazdei. Dar nu te descãlta pânã când nu sesizezi cã gazda acceptã intentia ta. Pentru unele gazde, descãltarea oaspetilor înseamnã curatã jignire.
d. Salutul verbal este întotdeauna însotit de înclinarea capului. Înclinarea trebuie sã fie amplã, nu zgârcitã. Când se salutã, se priveste în ochi. Cine salutã printr-un gest cu mâna trebuie sã rosteascã si un cuvânt de salut.
e. Cel care intrã într-un cerc salutã primul. Salutã o singurã datã pe toatã lumea si nu mai repeta salutul cãtre persoanele care rãspund cu întârziere la salut.
f. Este interzis ca un bãrbat sã întindã mâna unei tinere sau unei femei! g. De asemenea, niciodatã cineva mai tânãr NU întinde mâna celui mai în vârstã sau cuiva mai mare în rang.
h. Nici o femeie nu se ridicã în picioare sã dea mâna cu un bãrbat. Si invers, nici un bãrbat nu dã mâna sezând vreunei femei.
i. Strânsul mâinii se efectueazã scurt si ferm. Nu e permis sã retii mâna cuiva. Nu se întind doar degetele, si nici nu se dã o mânã flascã, moale.
Degetele se strâng în jurul palmei celuilalt, si nu rãmân tepene.
Dacã aproapele tãu mãnâncã, nu se cade sã-i întinzi mâna. Iar dacã altul ti-o întinde când mãnânci, scuzã-te si evitã strânsul mâinii din respect pentru el (l-ai putea murdãri), cât si din motive igienice.
j. Când ambii poartã mãnusi, mâna se dã înmãnusatã. Trebuie însã sã-ti scoti mãnusa când celãlalt e cu mâinile goale.
k. Prezentãrile se fac în ordinea importantei: pe cel mai însemnat îl prezinti primul.
l. Dacã un bãrbat în vârstã cedeazã locul în tramvai sau în aglomeratie unei tinere, ea este obligatã sã primeascã.

3. Conversatia
a. În conversatie, ascultã întotdeauna cu atentie pe cel ce vorbeste, cu ochii tintã la el sau, în cazul unei femei, într-un punct fix înainte. Evitã privirea distratã.
b. În conversatiile de grup, vorbeste totdeauna mai putin decât celãlalt. Stii vorba: „Dacã tãceai,…” A vorbi mai putin nu este un semn de prostie sau inculturã, ci, dimpotrivã, de tãria personalitãtii.
c. Când esti într-un contact de stabilire a unei noi relatii, deschide tu discutia. Fii însã atent sã „prinzi” momentul de a-i pasa cuvântul celuilalt: iatã lucrul cel mai important!
d. Nu întrerupe niciodatã; nu încãleca vorbirea celuilalt chiar când e lungã. Asteaptã un moment de pauzã cât de micã si preia discutia prin a aprecia ceva din ce a zis, ca apoi s-o canalizezi pe pista folositoare.
e. Nu-ti exprima gratuit opinia personalã (cu exceptia conversatiilor de stabilire a unei relatii noi), decât dacã esti întrebat si dacã consideri cã ea va fi acceptatã.
f. Nu da detalii nesigure, ca sã nu apari drept panglicar, chiar fãrã intentie.
g. Nu pune niciodatã întrebãri cu privire la aspecte negative ce apartin celui cu care vorbesti sau vreunui apartinãtor al sãu („De ce boalã suferã sotul dv?”; sau „Cum de n-ati luat examenul?!”)
h. Nu arãta niciodatã cu degetul, (nici mãcar cu cel mic); si nici nu gesticula cu degetul arãtãtor întins ca si când ai ameninta cu degetul.
i. Ocoleste, pentru numele lui Dumnezeu, orice formã de bârfã. N-o rosti si nici n-o asculta! Bârfa, vorbirea calomnioasã si vorbirea de rãu se traduce în limba Evangheliei prin cuvântul „diabolos”.

4. La masã
a. La tine acasã sau când esti invitat la masã, nu pune mâna pe lingurã si nu te apuca sã mãnânci înaintea gazdei care serveste.
b. Ia numai din ce esti invitat sã servesti, sau din ce serveste toatã lumea.
c. Nu insista cu privirea la vreun fel de mâncare ce nu ti se oferã.
d. Nu cãuta si nu lua bucata cea mai mare. Toti au vãzut-o; si vor întelege cã esti cel mai mare egoist. Ia doar bucata din dreptul tãu, indiferent ce îti cade „la sorti”.
e. Nu te zgâi în farfuria nimãnui. Dacã cineva a vãrsat ceva din gresealã pe fata de masã, nu bãga în seamã, ci fã-te cã nici n-ai vãzut – asa cere buna cuviintã.
f. În vizitã, sã nu ceri nimic de mâncare, chiar dacã gazdele au uitat sã te întrebe dacã esti flãmând. Roagã-te doar în gând, ca Neemia. Îti spun: Formula „merge”!
g. Cutitul personal îl vei mânui numai cu mâna dreaptã, iar furculita doar cu stânga. Atentie: în nici o împrejurare, cutitul nu se transformã în „furculitã”, ducându-l la gurã. Asta se face doar la coasã…
h. Stai cât mai aproape de masã, ca sã nu cadã firimituri pe jos. Aseazã-te pe tot scaunul, nu doar pe marginea lui, ca la întrecere.
i. Coatele nu se sprijinã pe masã, ci stau cât mai strânse lângã corp. De marginea mesei se sprijinã doar partea superioarã a antebratelor, aproape de farfurie.
j. În veci nu folosi tacâmul personal pe care l-ai lins, ca sã te servesti din platou sau din borcanul comun. Foloseste doar lingura sau furculita pusã special pentru servitul comun.
k. E groaznic sã lingi tacâmurile puse pentru servit în folosul comun. Blestematã fie clipa aceea…
l. Aceeasi osândã – sã lingi cutitul cu care ai uns felia de pâine si cu care servesti din nou. Dacã ti-e scârbã sã mãnânci din hrana atinsã de saliva altuia, cum ai putea sã faci asta la rândul tãu?
m. Nu este îngãduit sã te întinzi peste masã ca sã te servesti. Cere celui care este lângã platou sau lângã cosul cu pâine si el îti va întinde tot platoul si nu doar o felie. Ia cel mult douã felii de pâine. Nu fã „provizii”.
n. Mãnâncã fãrã sã se audã plescãitul voluptos al buzelor si al limbii. Mâncatul zgomotos te descalificã fãrã drept de apel. (Stii cine plescãie când mãnâncã? Are codita rãsucitã…)
o. Pâinea se serveste numai cu mâna, niciodatã cu furculita personalã; cãci se poate întâmpla sã strãpungã felia ta si sã atingã felia urmãtoare. Si ce rusine ar fi…
p. Nu-ti sterge gura cu pâinea. Cã, deh, pe gurã se mai aflã si praf si altele, si ar fi neigenic. Dacã n-ai servetel, roagã gazda sã-ti dea unul.
q. Degetele nu se bagã în nici o farfurie. Astfel se evitã un obicei strãvechi si murdar: linsul lor.
r. Se mãnâncã tot din farfurie, fãrã sã se lase nimic. Dar nu se cade sã stergi „lunã” farfuria, cu pâine, ca un hãmesit…
s. Nu se toarnã niciodatã într-un pahar care nu este gol complet.
t. Sâmburii nu se scuipã în farfurie (prin „cãdere liberã”) si nu se scuipã nici în pumn (metoda „în pumn” se practicã doar în aer liber). Sâmburii se împing cu limba în lingurita adusã lângã buze si se pun apoi în farfurioarã, unul câte unul.
u. E interzis a se clãti gura cu ultima sau penultima înghititurã de compot, ceai, lapte (sau… apã, pentru cine mai clacã reforma sanitarã din nestiintã).
v. Dacã este nevoie sã folosesti toaleta sau baia, priveste cu atentie cum stau lucrurile în momentul intrãrii tale acolo, ca sã le poti pune exact asa cum le-ai gãsit. Dacã folosesti WC-ul si esti bãrbat, ridicã colacul (capacul) pentru treburile mãrunte. Dacã vasul a rãmas cumva pãtat cu pete sau dâre, foloseste-te de o bucatã de hârtie igienicã sã cureti petele, ca sã nu fie gazda nevoitã sã-ti curete murdãria. Deschide si geamul pentru aerisire, sau ventilatorul, dacã existã. Dupã spãlatul mâinilor, clãteste chiuveta cu apã, ca sã nu rãmânã pãtatã cu clãbuci sau…jeg.
Fii simtit! Nici sã nu se observe cã ai trecut pe acolo.
5. La telefon
a. Este necuviincios sã telefonezi duminicã înainte de ora 10 dimineata, între orele 13-17 si dupã ora 21 (cu exceptia rudelor sau prietenilor intimi, al cãror program îl cunosti). În zilele sãptãmânii, ora 9 dimineata este acceptabilã.
b. Când începi convorbirea uitã-te la ceas: o convorbire conventionalã nu trebuie sã dureze mai mult de 5 minute!
c. Urmeazã obligatoriu treptele urmãtoare:
(1) „Alo! Familia (sau firma) cutare?” Abia dupã ce primesti confirmarea, continui:
(2) „Bunã ziua! (Sau: Sãru’mâna pentru doamne!) La telefon e _______________ (numele tãu)”. Nu zice (în locul numelui tãu): „E un prieten…” sau o altã formã evazivã. Apoi continui imediat: „As dori sã vorbesc cu _______________ (numele celui solicitat)”. Dacã îti rãspunde persoana cãutatã, continuã obligatoriu cu:
(3) „V-as putea reþine câteva minute?” Dacã, zice: „Da, poftiti!”, atunci abia poti sã intri în subiect. Fii precis si nu te întinde. Nu uita cã „timpul costã” si cã unele persoane sunt atât de delicate încât nu vor îndrãzni sã te întrerupã. Dacã însã îti dã de înteles, printr-o pauzã… sau în mod direct cã nu este disponibil, întreabã-l:
(4) „Când as putea sã revin?”. Dupã ce se consumã convorbirea, nu uita:
(5) Sã-i multumesti si sã-ti iei rãmas bun.
d. Când te sunã vreun „sâcâitor”, nu esti obligat sã-l asculti oricât vrea el sã te tinã de vorbã. Scuzã-te politicos, dar ferm, si spune-i cã ai o altã problemã urgentã si cã trebuie sã închei convorbirea… dupã care esti liber sã pui receptorul în furcã, chiar dacã acela nu vrea sã termine. Asemenea încheieri bruste îti poti permite însã în situatii extrem de rare.

MEDITEAZÃ:
„Sociabilitatea crestinã este cu totul neglijatã sau prea putin cultivatã de poporul lui Dumnezeu. Aceastã ramurã de educatie nu trebuie sã fie neluatã în seamã sau pierdutã din vedere în scolile noastre. (…) Îndeosebi aceia care au gustat iubirea lui Hristos trebuie sã-si creascã puterile în ceea ce priveste legãturile sociale, pentru cã în chipul acesta pot câstiga suflete pentru Mântuitorul. (…) Hristos n-a refuzat sã se amestece cu altii în legãturi de prietenie. Când a fost invitat la un ospãt de un fariseu sau de un vames, a primit invitatia… Astfel, Hristos a învãtat pe ucenicii Sãi cum sã se poarte când sunt între necredinciosi sau credinciosi” (Mãrturii vol.6, pag.172-173).
„În prietenia voastrã cu altii puneti-vã în locul lor. Faceti-vã una cu ei, si apoi purtati-vã fatã de ei ca si cum ati dori sã vã facã ei vouã, dacã ar fi sã schimbati locul cu ei. Aceasta este adevãrata regulã de sinceritate”
(Cugetãri de pe Muntele Fericirilor, pag.192-193).
„Hristos era curtenitor pânã si fatã de prigonitorii Lui; si adevãratii Sãi urmasi vor da pe fatã acelasi spirit… Evanghelia nu încurajeazã politetea formalã asa cum se obisnuieste în lume, ci curtenia care izvorãste din adevãrata bunãtate a inimii. (…) Nu rostiti nici un cuvânt, nu faceti nici o faptã care ar aduce dezonoare asupra frumosului nume pe care-l purtati. (…) Lucrati totdeauna din principiu si niciodatã din impuls. Îmblânziti pornirile firii voastre focoase prin blândete si bunãtate. Nu vã dedati la lucruri usuratice si la nimicuri… Toti trebuie tratati cu finete si delicatete ca fii si fiice ale lui Dumnezeu. Crestinismul va face din voi un gentleman (engl.).” (Divina vindecare, pag.358-363).