Câteva inadecvențe din învățătura Bisericii ortodoxe și intoleranța ei față de alte culte

Câteva inadecvențe din învățătura Bisericii ortodoxe și intoleranța ei față de alte culte

1. Biserica ortodoxă, din punct de vedere teoretic, acceptă convertirea în urma auzirii Cuvântului, urmată de botez, însă când este vorba de a pune în practică această învățătură Biblică, dă din colt în colț!

„Convertirea însăși, nu este altceva decât un act de incorporare în Trupul lui Cristos, desigur ca răspuns personal la cuvântul lui Dumnezeu propovăduit de Biserica, cuvânt care constituie sămânța și conținutul credinței. (vezi Matei 13:1-50)
Convertirea este un act de profundă schimbare și unire spirituală, metanoia. Ea este rodul unei duble mișcări: a lui Dumnezeu către om și a omului către Dumnezeu: ZAHARIA 1:3: „Spune-le, dar: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întoarceţi-vă la Mine, zice Domnul oştirilor, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor.”
1 IOAN 4:19: „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.”
Convertirea înseamnă a renunța la idolatria absurdă, pentru a sluji Dumnezeului Celui viu și Adevărat” (vezi I Tesal 1:9). Cel ce s-a întors la Dumnezeu ca la centrul sau existențial (1 Petru 1:21) este renăscut prin botez ca o făptură noua (2 Corint 5:17; Galateni 6:15)”  (Pastoratie si misiune in Biserica Ortodoxa pagina 32)

Aceasta explicație este făcută, conform hotararii Sfantului Sinod nr. 572/1998. Ce este curios, este că în acest paragraf sunt două contraziceri majore. Explicația convertirii prin credința în Cuvântul lui Dumnezeu și schimbarea minții (pocăința), este foarte bună. Și totuși, ca să împace botezul copiilor mici, concluzionează în mod eronat că: „cel care s-a întors la Dumnezeu (un copil mic nu are cum să creadă în cuvânt și să se pocăiască) este renăscut prin botez, ca o făptură nouă”. În sensul acesta este negată credința în cuvânt și pocăința, ca premergătoare botezului. Contraziceri și răstălmăciri ale Scripturii, care se fac ca să potrivească Scriptura cu datini, obiceiuri și tradiții, așa zis „sfinte”.

2. Biserica ortodoxă, din punct de vedere teoretic, recunoaște rolul de martori ai lui Isus al tuturor creștinilor (Evanghelizarea omenirii, o chemare biblică pentru toți creștinii), însă în mod practic, considera doar Ierarhia în stare să facă asta.
„În cult, creștinii se împărtășesc de harul lui Dumnezeu și primesc puterea pentru a deveni mărturisitori ai lui Hristos și ai Evangheliei Sale în lume. Cu aceasta, ei se răspândesc în lume ca martori și mărturisitori ai lui Hristos, pentru a aduce lumea în Biserica. Așadar viața parohială are doua coordonate. Prima constă în chemarea credincioșilor la Hristos, prin vestirea Evangheliei și săvârșirea Tainelor și a celorlalte slujbe, prin care se sădește în credincioși duhul cel nou al vieții lui Hristos, iar a doua, în transmiterea darurilor Duhului Sfânt spre zidirea Bisericii și transformarea tuturor credincioșilor în vestitori, trăitori și împlinitori ai Evangheliei.” (Pastorație și misiune în Biserica Ortodoxă, pagina 25)

3. Biserica ortodoxă, susține perspectiva Biblică de a chema lumea la a crede în Evanghelie, pocăință și pe urma botezul, urmat de trăirea după învățătura Scripturii, însă când este vorba de practică, se rezumă doar la un set de ritualuri.
MAR 16:15-16: „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.”
Câteva fragmente din învățătura sinodului ortodox:
„În perspectiva Învierii, misiunea Bisericii are dimensiuni noi. Ea nu se limitează la predicarea Evangheliei, ci include și chemarea la pocăință, botezarea în Numele Sfintei Treimi (vezi Matei 28,19), spre iertarea păcatelor: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (FAPTE 2:38), iertarea pacatelor prin Taina Pocăinței (vezi Ioan 20:22- 23), stăpânirea asupra puterii răului (vezi Matei 10:1) și vindecarea celor bolnavi (vezi Luca 9:1-2). Ori, toate acestea sunt manifestări ale Împărăției lui Dumnezeu.
Aspectele misiunii Bisericii, conform marii porunci misionare de la sfârșitul Evangheliei de la Matei (28:19-20), sunt: evanghelizarea – mergeți și învățați toate neamurile; incorporarea sacramentală în Trupul eclezial al lui Hristos , în care participăm la viața de comuniune a Sfintei Treimi – „botezându-le în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și îndemnul să stăruie în învățătura sănătoasă (vezi 1 Tim 1:10), în sfințenie, mărturie și slujire -„ÎNVĂȚÂNDU- LE SĂ PĂZEASCĂ TOATE CÂTE V-AM PORUNCIT eu vouă”…..(Pastorație și misiune în Biserica Ortodoxă -pagina 14)

4. Deși cultele neoprotestante fac ceea ce Biserica ortodoxa consemnează teoretic (fără să pună în practică, fiindcă în practică au de pus tradiții și obiceiuri, în mare parte păgâne, care le aduce câștig de bani), pentru aceasta sunt numiți sectanți și enoriașii ortodocși sunt îndemnați la spionaj, la a aplica poliția și apărarea credinței, trăgând clopotul Bisericii și oprindu-i pe sectari prin orice mijloc. În scopul acesta, partea cu raportarea la cei de sus (ca si la membrii de partid) îmi aduce aminte de vremea și practicile comunismului.

Câteva „recomandări” împotriva cultelor neoprotestante, tot din învățătura ortodoxă:
„De asemenea, sfinții apostoli și după ei sfinții părinti până la noi, astăzi, au apărat pe credincioși, bunurile lor și sufletul lor de bântuirile lui Beliar, n-au făcut politica de partid, ci au practicat poliția, apărarea parohiei. Sfântul Sinod nu a interzis preoților să facă „poliția”, adică misiune și apărarea cetății….”
„Preotul ortodox are datoria de a face cunoscute din timp numele „pastorilor” neatorizați sau conducătorii de secte și grupări separatiste și de a aduce la cunoștință, cu toată responsabilitatea, în scris, corect și periodic, protopopiatului din care face parte despre acțiunile prozelite, cu amănunte, propunând soluții sau cerându-i concursul. În caz de acțiuni propagandiste organizate (căsătorii sectare, botezuri cu fast, înmormântări însoțite de acțiuni sfidătoare – fanfare, privegheri, predici îndelungate cu pastori și vorbitori din afara localității sau străini- ceea ce constituie tulburarea liniștii publice), preotul paroh împreună cu reprezentanții Consiliului parohial, pot cere intervenția organelor locale. Dacă acestea cochetează – ceea ce se întâmplă adesea- cu sectanții, se pot lua măsuri imediate (de urgență), trăgându-se clopotul bisericii și informându-se credincioșii despre pericolul ce-i așteaptă prin năvălirea celor de alte credințe” (preluat din „Pastorație și misiune în Biserica Ortodoxă – conform hotărârii sfântului sinod nr 572/1998-pg 67)

5. Biserica ortodoxă prezintă intoleranță față de existența oricărui alt cult creștin, prin aceasta aliniindu-se mai degrabă islamului, decât dragostei creștine. În loc să aibe grijă să predice Evanghelia și pocăința oamenilor cuprinși de atâtea păcate, având în vedere că nelegiuirea este la culme în țara noastră, Biserica ortodoxă este ocupată cu intoleranța și ura. Așa cum dealtfel a fost caracterizată și în decursul istoriei de atâtea ori.

Câteva recomandări ale sfântului sinod ortodox:

„Din cauza vidului legislativ și a nesocotirii legii cultelor, comunitățile protestante și-au reluat prozelitismul violent împotriva ortodoxismului, organizând mitinguri și cenacluri religioase libere, muzică evanghelică, broșuri și tipărituri, posturi de radio și emisiuni TV (Vocea Speranței și insuportabila emisiune TV „Cartea Cărților”?!), librarii construcții socio-sanitare, complexe comerciale și câte altele pentru „democratizare”. Mai mult sau organizat de către secte școli, licee, facultăți, privatizate cu profile umaniste, reale și tehnice, pentru tinerii ortodocși, în vederea convertirii la „adevăr”. Trei dintre cultele clasice neoprotestante, au constituit, în scop politic și cu ajutorul unor profesori „ortodocși”, Alianța Evanghelică din România (baptiști, penticostali, pocăiți) având ca președinte pe pastorul baptist Paul Negrutiu, rectorul Universității Baptiste Emanuel, din Oradea, doctor (în filozofie marxista) al universității București. Alianta a ținut până acum cinci congrese și cu invitați străini…și delegați speciali.” ( preluat din „Pastoratie si misiune in Biserica Ortodoxa-conform hotararii sfantului sinod nr 572/1998-pg 62)

De unde o știi acest sinod că Paul Negrut este doctor în filozofie marxista nu știu. Bănuiesc însă că se gândesc că dacă majoritatea preoților au fost securiști și ofițeri în fosta securitate, asa sunt și pastorii neoprotestanți?! Poate, nu știu! Totuși, concluzia mea este că Biserica ortodoxă este departe de cuvânt, ba chiar au lăsat Cuvântul deoparte, în folosul datinilor, obiceiurilor și tradiției. Toate acestea, ca sa-și burdușească bine buzunarele ierarhii și în același timp mirenii, Dumnezeu cu mila! Dacă la lumea multă nu le pretinzi convertirea și trăirea în sfințenie (asa cum o cere Scriptura) și le oferi că-i bagi în Rai prin „continuitatea apostolica” i-ai câștigat și-i trai și viață. Așa pot să trăiască cum doresc și la sfârșit preotul ortodox le „aranjează”, prin puterea lui, un loc călduț în Rai! Bine zicea Domnul Isus, de unii care se asemănau cu clica bisericii ortodoxe: „Lăsați-i: sunt niște călăuze oarbe; și când un orb călăuzește pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Vezi Matei 15:14)
În concluzie pot să zic doar atât: „Doamne ai milă de preoții ortodocși, de Biserica ortodoxă, adu-i la viață, întoarce-i la Evanghelie și ajută-i să traiască pentru Împărăția Ta și în Neprihănire, nu-i mai lăsa Doamne în întuneric, ci trezește-i. Amin.”

Simion Ioanăș

Reclame