Ce este Traditia?

CE ESTE TRADITIA?

de Caius Obeada

Una din problemele de dezbatere inter-confesionala (între baptisti si ortodocsi) este neputinta întelegerii termenului TRADITIE, în sensul si contextul pe care Biserica Ortodoxa îl foloseste. Imaginea Baptista a termenului de TRADITIE, este blocat de icoane, moaste, practici care au fost auzite sau vazute în Biserica Ortodoxa. Incompetenta preotilor si a crestinului ortodox sa explice întelegerea Ortodoxa a TRADITIEI, accentueaza o imagine tulbura, a unor practici pe care unii din Biserica Ortodoxa ar sustine ca îsi au originea în practicile Apostolilor. Imposibilitatea ortodoxa în explicarea lucida a TRADITIEI în contextul Scripturii, a produs si produce o separare, în unele parti ale României ajungându-se la o intoleranta religioasa manifestata prin actiuni civice violente.

Prin multe discutii avute în diferite forme, cu prieteni sau dusmani ortodocsi, nu am reusit sa am o claritate a conceptului de traditie, fiind pus în situatia de a recurge la o serie de scrieri teologice pro si contra care ar trata acest subiect. Multe articole combat conceptul TRADITIEI, însa prea putine încerca sa explice esenta conceptului care tachineaza mintea Evanghelicilor, acest termen devenind aproape egal cu anatema. Baptistii si multi alti Evanghelici s-au luptat si se lupta împotriva traditiilor ne-Scripturale, a ceea ce ar lega o generatie de alta în forme si practici care în pararea unora ar lega mâinile Duhului Sfânt sa opereze în Biserica lui Hristos.

Neputinta si acceptarea baptista a conceptului de TRADITIE, în mare parte se datoreaza versetelor Biblice care da o negatie absoluta a conceptului de a practica o practica omeneasca. Verset dupa verset avertizeaza neconformitatea unui credincios în fata TRADITIEI. De exemplu în Evanghelia dupa Marcu gasim scris:

„Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datini asezate de oameni, precum: spalarea ulcioarelor si a paharelor, si faceti multe alte lucruri de acestea” (Marcu 7:8).

Acestea fiind cuvintele Domnului Isus, este greu sa te atasezi religiei care încurajeaza tinerea TRADITIEI si pastrarea ei, mergând împotriva învataturii Domnului Isus. În versetul 13 din acelasi capitol Isus spune:

„Şi asa, ati desfiintat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastra. si faceti multe alte lucruri de felul acesta!” (Marcu 7:13).

În evanghelia lui Matei gasim scris:

„Norodul acesta se apropie de Mine cu gura si ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, învatând ca învataturi niste porunci omenesti” (Matei 15:8-9).

Este paradoxal, însa daca nu se fac clarificari a conceptului de TRADITIE, cine ar putea sa apere Ortodoxismul? Pavel scrie Colosenilor:

„Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filosofia si cu o amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa învataturile începatoare ale lumii, si nu dupa Hristos” (Coloseni 2:8).

Aceste versete par a fi suficiente a convinge orice crestin de rolul traditiilor în viata unui credincios, totusi, pentru Ortodoxism aceste versete nu sunt îndeajuns.

 

JUSTIFICAREA ORTODOXĂ ÎN INITIEREA CONCEPTULUI DE TRADITIE

Unul din versetele Biblice pe care apologetii ortodocsi îl folosesc în justificarea conceptului de Traditie este textul din 2 Tesaloniceni 2:15 unde scrie:

„Asa dar, fratilor, ramâneti tari si tineti învataturile pe care le-ati primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastra” (traducerea Cornilescu).

 „Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învatat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastra” (traducerea ortodoxa).

 Therefore, bretheren, stand fast, and hold the traditions which ye have been taught, whether by word, or our epistle (traducerea englezeasca KJV).

 ara oun, adelfoi, sthkete, (5720) kai krateite (5720) tav paradoseiv av edidaxqhte (5681) eite dia logou eite di’ epistolhv hmwn (versiunea greaca).

Scriitorul ortodox Clark (Innocent) Carlton în cartea sa The Way, argumenteaza importanta textului grecesc si a întelegerii termenului pe care Pavel l-a folosit în acest verset. Folosindu-se de traducerea englezeasca a versiunii KJV, unde este folosit termenul traditions (în româneste, traditii), scriitorul face urmatoarea explicatie:

„Tineti predaniile pe care le-ati învatat. Predaniile (paradoseis) este un substantiv în cazul acuzativ, derivat de la verbul a preda mai departe (paradidomi). Sintagmele pe care le-ati învatat (edidachthate) este o varianta de la a învata (didasco). Editia NIV transforma verbul în substantiv – tineti învataturile – si substantivul în verb – pe care vi le-am predat. Daca ar fi sa traducem editia NIV în greaca, în loc de paradoseis am avea didascalias, iar în loc de edidachthate am avea paredothate.

 E drept ca editia NIV traduce paradosis ca învatatura în 2 Tesaloniceni 3:6 si de asemenea în 1Corinteni 11:2, fara toate aceste jonglerii gramaticale. Totusi, faptul ca structura gramaticala a acestui verset a fost manipulata – traducatorii au dorit în mod evident sa evite sintagma tautologica hold the teachings that we taught to you – este dovada ca au premeditat aceasta. Traducând paradosis ca învatatura, nu ca predanie, este rezultatul unei alegeri deliberate”.(1) (Traducerea româneasca a cartii sub titlul „Calea”)

Traducatorul român, încercând sa pastreze integritatea textului englezesc al cartii, si în acelasi timp textul românesc a Sfintei Scripturi Ortodoxe, este fortat sa foloseasca termenul de PREDANIE în loc de TRADITIE, asa cum este gasit în traducerea ortodoxa a Scripturii. Clark Carlton în versiunea engleza a cartii, încerca explicarea autoritativa a unei traditii crestine bazata pe termenul grecesc PARADOSEIS, care ar fi tradus prin TRADITIE în versiunea englezeasca. Cu toate ca nici versiunea Cornilescu si nici versiunea Ortodoxa nu foloseste termenul de traditie, apologetii ortodocsi români din zilele noastre folosesc explicatia termenului PARADOSEIS drept echivalent al termenului TRADITION, ignorând semnificatia termenului de PREDANIE, asa cum a fost folosit în traducerea româneasca a Scripturii Ortodoxe.

Aceasta extorsiune lingvistica ne face sa cautam si sa întelegem termenii folositi de Pavel în 2 Tesaloniceni 2:15, atât în limba greaca cât si în limba româna. Întelegerea termenilor PARADOSEIS, PREDANIE si TRADITIE, ne v-a ajuta sa ajungem mai aproape de gândirea si conceptul pe care Pavel încearca sa-l redea tesalonicenilor. Înainte de a face apel la o serie de dictionare care sa ne explice acesti termeni, este important sa evidentiem câtiva factori ajutatori:

–          evolutia lingvistica prin care fiecare limba trece;

–          contextul cultural în care a fost folosit;

–          paralela culturala a doi termeni folositi în traducerea unui text.

Având în vedere acesti 3 factori, o sa încercam sa analizam fiecare termen în parte:

PARADOSEIS:

Dictionarul grecesc da urmatoarea explicatie:

1. a da ceva, a da ceva înapoi, (a) actul de a da ceva înapoi, (b) predarea unui oras
2. a da ceva înapoi pe cale orala sau în scris, traditie prin instructaj, naratie, percept….

 

PREDANIE:

Dictionarul limbii române. Cuvântul PREDANIE este compus din doua cuvinte:

PRE – Element de compunere însemnând „înainte”, „anterior”, care serveste la formarea unor substantive… (lat. lit. Prae)

DANIE – Faptul de a darui (avere, bani, ect.), dar, donatie. De danie = act prin care se întareste în scris o donatie. A se face danie cuiva = a-si darui averea.

TRADITIE:

Dictionarul limbii române:

Mostenire de obiceiuri, datini, credinte care se transmit (prin viu grai) din generatie în generatie si constituie o trasatura specifica a unui popor sau a unui grup social. * Obicei, uzanta; datina.

În baza unei analize filologice a celor 3 termeni, putem concluziona urmatoarele:
a) termenul grecesc PARADOSEIS îsi are o explicare mai apropiata în PREDANIE decât în termenul de TRADITIE.
b) PREDANIE si TRADITIE sunt doua cuvinte care sustin doua concepte diferite, asa cum se poate vedea prin definitiile dictionarului românesc.
c) PARADOSEIS nu are o paralela culturala în TRADITIE.

Încercând sa traducem textul grecesc a versetului din 2 Tesaloniceni 2:15, cuvânt cu cuvânt, acesta ar suna în felul urmator:

ara oun, adelfoi, sthkete, (5720) kai krateite (5720) tav paradoseiv av edidaxqhte (5681) eite dia logou eite di’ epistolhv hmwn.

Deci, asa sa fie fratilor, perseverati si stapâniti aceste [percepte, instructiuni, narative, predanii], care învata sau prin vorbire sau prin epistola noastra.

Cornilescu, confruntat cu problema filologica a termenului PARADOSEIS, foloseste cuvântul ÎNVĂTĂTURI, în loc de termenul PREDANIE, un termen scos din uzanta culturala a limbii române. Cunoscator a teologiei Ortodoxe, care ar fi sustinut folosirea termenului TRADITIE, încearca sa ramâna cât mai aproape de contextul textului, de mesajului apostolului Pavel. Daca am traduce din româna în greaca termenul ÎNVĂTĂTURI (asa cum îl gasim în versiunea Cornilescu), Pavel ar fi trebuit sa foloseasca termenul grecesc DIDASCALIA. Totusi, Pavel foloseste un termen care în nici un caz nu face aluzie la un ritual sau o practica stramoseasca.

Analizând si confruntând toate aspectele care ar genera ideea ca apostolul Pavel ar fi încurajat pe tesaloniceni sa tina TRADITIA apostolica, se pare ca cad în fata unei simple analize filologice. Cuvântul cheie care ar fi tradus ca TRADITIE, ajunge sa ne dea o alta întelegere, care în nici un caz nu sustine o datina stramoseasca din generatie în generatie. Cu toate acestea, istoria crestinismului ne dovedeste folosirea expresiei de TRADITIE în contextul parintilor Bisericesti din primele secole, justificând existenta conceptului de TRADITIE. Ceea ce ramâne de vazut este contextul cultural în care aceasta expresie a fost folosita de catre biserica primara, prin care sa încercam sa întelegem acordul Bisericii primare în folosirea acestui termen.

ÎNTELEGEREA CONCEPTULUI DE TRADITIE A PĂRINTILOR BISERICII PRIMARE

Daca textul din 2 Tesaloniceni 2:15 nu poate fi folosit din punct de vedere filologic ca o dovada a conceptului de TRADITIE, aceasta nu a împiedicat faptul ca istoria Crestinismului sa initieze o serie de traditii, unele Scripturale, pe când altele au fost formate în virtutea practicilor locale a Bisericilor sau a unui lider bisericesc din primele secole. Oricât am încerca sa combatem conceptul TRADITIEI devine o imposibilitate, luând în considerare realitatea sociala si culturala în care Biserica si-a desfasurat activitatea.

Daca majoritatea scrierilor Apostolice au fost scrise în Greaca, cu exceptia Evangheliei dupa Matei (în aramaica), cu timpul, schimbarile social economice din primele secole au facut ca scrierile parintilor Bisericii Primare sa abandoneze scrierea Greaca, recurgând la limba si întelegerea poporului în care acesti parinti au trait, limba latina devenind limba imperiului Roman si al Bisericii. În procesul schimbarii lingvistice a teologiei primelor secole, o serie de noi termeni în limba latina îsi fac aparitia în cercurile teologice, precum si al Bisericii.

Începând cu secolul al doilea, în scrierile Bisericii Primare apare deja notiunea de TRADITIE. Irineu în jurul anilor 180–199, foloseste deja expresia „traditia de la apostoli” în cadrul scrierilor sale, ceea ce ne indica o evoluare si o initiere a unor practici bisericesti, într-o forma perpetua, ceea ce am numi o forma de traditie. Irineu, facându-ne cunostinta cu existenta unei „TRADITII APOSTOLICE”, ceea ce ramâne unui apologist este sa descopere interpretarea si întelegerea a ceea ce scriitorii primelor secole identifica a fi o „traditie Apostolica”. Întelegerea filologica a zilelor noastre a conceptului de TRADITIE poate sa fie oare asemanatoare cu cea din primele secole? daca NU, la ce se referea aceasta si ce intentioneaza scriitorii primelor secole ca noi sa identificam prin TRADITIA APOSTOLICĂ?

Înainte de a studia o serie de scrieri din primele secole, care ne vor ajuta sa întelegem conceptul „traditiei Apostolice”, voi încerca sa explic necesitatea unui sistem în care o serie de învataturi si practici au trebuit sa fie date din generatie în generatie, pentru perpetuarea credintei în puterea mântuitoare a Domnului Isus. Isus Hristos si-a început activitatea misionara cu un numar restrâns de oameni, dintre care 12 erau mai apropiati, recunoscuti de istorie drept cei 12 ucenici. Pe parcursul a trei ani si jumate Isus a învatat o serie de concepte si doctrine noi care si-au avut originea în planul Dumnezeirii.

Dintre cei 12 ucenici, unul s-a pierdut pe cale, însa sute de alti urmasi a ceea ce devine Crestinism consolideaza o alianta si o predare în mâna Celui care avea sa moara ca oricine crede în El sa aiba viata vesnica. Generatia Apostolica sub ghidul si conducerea ucenicilor Domnului Isus, propovaduieste si aduce o înmultire a numarului celor care aveau saL urmeze pe Hristos, devenind o structura organizationala cu caracter divin, astfel facându-si aparitia trupul lui Hristos: Biserica. Duhul Domnului calauzeste apostolii într-o serie de decizii cu caracter doctrinar si organizativ prin care o serie de ajutoare noi încep sasi faca aparitia în cadrul bisericii Domnului, credinciosi împuterniciti cu daruri spirituale din partea Duhului Sfânt, în vederea edificarii trupului lui Hristos: Biserica.

Promisiunea întoarcerii lui Isus era asa de însufletita în inimile primilor crestini încât fiecare zi li se parea a fi mai aproape de a doua venire eminenta a Domnului Isus, conform promisiunii facute ucenicilor. Anii au trecut, speranta revenirii lui Isus începe sa se stinga, prigoanele împart crestinatatea pe teritoriul imperiului Roman, si frica de a pierde memoriile vietii si învataturilor lui Hristos fac ca unii dintre Apostoli, sub inspiratia Duhului Sfânt, sa lase o serie de scrieri ca marturie a vietii si învataturilor Domnului si Mântuitorului tuturor credinciosilor. În acelasi timp, atacurile demonice asupra Bisericii, încercând sa o duca spre pierzare prin aparitia multitudinilor de erezii, au facut ca necesitatea unor scrieri doctrinare sa fie eminenta pentru ajutorarea Bisericii Primare si vietii tinere pe care trupul lui Hristos a ajuns sal aiba. Duhul Sfânt gaseste cu cale sa se foloseasca de unii din stâlpii Bisericii, cum ar fi Petru, Pavel, Iacov, Ioan si altii, pentru a compila o serie de scrieri necesare unei directionari a Bisericii dupa voia lui Dumnezeu.

Daca prima generatie s-a bucurat de prezenta vie a apostolilor, a doua generatie de crestini s-a bucurat de o continuitate a învataturilor Domnului Isus Hristos prin graiul si trairea unei generatii noi de ucenici, ucenicii si urmasii Apostolilor. Aceasta noua generatie de ucenici, în baza învataturilor primite pe cale orala, direct din gura Apostolilor, sunt împuterniciti sa continue stafeta Evangheliei si a Bisericii Domnului. În acest context de perpetuare a învataturilor Apostolice apare notiunea de TRADITIE APOSTOLICĂ, cu referinta la practica APOSTOLICĂ de a propovadui Evanghelia si de a învata Biserica, doctrinele primite din partea Domnului si a Mântuitorului: Isus Hristos.

Noua generatie de ucenici folosindu-se de învataturile si practicile învatate de la Apostoli, continua lucrarea vestirii Evangheliei. Scrierile Apostolilor încep sa circule în Biserica Primara în diferite parti ale imperiului Roman, astfel ca prin al treilea secol, o serie de scrieri erau folosite cu regularitate în diferite Biserici din felurite parti ale imperiului. „TRADITIA ORALĂ” a Apostolilor, care consta în învataturile Apostolice, îsi gaseste o confirmare scrisa în Scripturi, în scrierile Noului Testament. Biserica timpurie nu avea acordul raspândit asupra cartilor Noului Testament pâna la finalul celui de-al 4-lea secol (Conciliul de la Hippo în 392, al 3-lea Conciliu de la Cartagina în 397, si al 6-lea Conciliu de la Cartagina în 419), totusi folosirea Scripturilor ca autoritate finala a Dumnezeirii a ajutat biserica sasi verifice doctrinele si învataturile primite pe cale orala. Propovaduirea pe cale orala a Evangheliei avea sa fie verificata în continutul scris al Evangheliei lui Hristos.

TRADITIA ORALĂ APOSTOLICĂ a jucat un rol important în existenta Bisericii primare. Învataturile Domnului Isus au fost transmise pe cale orala pâna în vremea când fiecare credincios a putut sa se bucure de prezenta Sfintelor Scripturi. Ceea ce este de remarcat în acest proces al divinitatii este paralela doctrinara si teologica pe care le-au jucat atât TRADITIA ORALĂ cât si TRADITIA SCRISĂ, Parintii Bisericii Primare, prin scrierile lor, ne relateaza similaritatea învataturilor, ajungând sa declare ca toate TRADITIILE îsi au validitatea în Sfintele Scripturi, si nici o învatatura sau practica nu are origine omeneasca. Orice TRADITIE care nu îsi are sursa si confirmarea în Sfintele Scripturi, despre acestea parintii Bisericii Primare ne scriu ca ele nu vin de la Dumnezeu.

Pentru a întelege mai bine atitudinea si întelegerea parintilor Bisericii primare a conceptului de TRADITIE, o sa apelam la o serie de paragrafe si citari din scrierile primelor secole:

Ignatius de Antiohia – „Daca nu gasesc în vechile Scripturi, nu o sa cred Evanghelia; în ceea ce le-as spune, Este scris, ei mi-au raspuns, Asta ramâne de dovedit. Dar pentru mine Isus Hristos este în locul tuturor antichitatilor: crucea Lui, moartea si învierea, si credinta care este prin El sunt momente de netagaduit al antichitatii…. [Epistle to the Philadelphians 8,2 (c. 110 d. Hr.)].

Episcopul Ignatius, împuternicit de apostolul Petru sa slujeasca Bisericii Domnului din Antioch, Siria, scrie Bisericii din Filadelfia ca daca o învatatura nu îsi are originea în vechile Scripturi sa nu le creada.

Irineu – „Apostolii la timpul acela mai întâi au predicat Evanghelia dar mai târziu prin voia lui Dumnezeu, ne-au dat-o prin Scripturi, ca sa fie fundatia si stâlpii credintei noastre” [Against heresies 3,1 (inter 180/199 d. Hr.)],

„Deci, de atunci, traditia apostolilor a existat în Biserica, si este permanenta în mijlocul nostru, haideti sa recurgem la dovada Scripturilor data de acesti apostoli care au scris si Evanghelia, în care ei au înregistrat doctrinele referitoare la Dumnezeu, dovedind ca Domnului nostru Isus Hristos este adevarul si ca nici o minciuna este în El” [Against heresies 3,5,1 (inter 180/199 d. Hr.)].

„Şi cum ar fi daca apostolii nu ne-ar fi lasat scrierile? Nu ar fi fost necesar sa urmarim cursul traditiei care a fost data celor care au fost dedicati Bisericii?” [Against heresies 3,4,1 (inter 180/199 d. Hr.)].

 „În aceasta ordine, si prin aceasta succesiune, traditia eclesiastica de la apostoli, si predicarea adevarului, au ajuns la noi. Şi aceasta este proba cea mai abundenta ca este una si aceiasi credinta care a fost pastrata de Biserica prin Apostoli pâna acum, si predata în adevar” [Against heresies 3,3,3 (inter 180/199 d. Hr.)].

 „Ereticii nu sunt de acord nici cu Scriptura si nici cu Traditia” [Against heresies 3,2,1 (inter 180/199 d. Hr.)].

Pastorul Irineu, care mai târziu ajunge episcop de Lyons, Franta, unul care a avut binecuvântarea de a cunoaste si asculta pe Policarp, ucenicul Apostolului Ioan, a facut multe contributii scrise, în mod deosebit combatând ereziile timpului. În mod deosebit ne face cunoscut faptul ca Apostolii au predicat pe cale orala Evanghelia, însa prin voia lui Dumnezeu au primit Scripturile, forma scrisa de calauzire a credinciosului si a Bisericii. Scripturile devin dovada TRADITIEI APOSTOLICE si nu invers. Prezentându-ne ordinea divina prin care Evanghelia a ajuns si la el, acesta ne scrie faptul ca prin traditia Eclesiastica si Apostolica s-a predicat adevarul. Prin predicarea adevarului facând referinta la TRADITIA APOSTOLICĂ.

Tot el ne scrie ca ereticii nu au fost de acord nici cu Scripturile, forma scrisa a Evangheliei, si nici cu TRADITIA, forma orala a predicarii Evangheliei. Din ultimul citat al episcopului Irineu este important de vazut ordinea celor doua elemente, SCRIPTURA si TRADITIA. Cu toate ca Biserica Ortodoxa încearca sa eleveze TRADITIA la un nivel superior în care SCRIPTURA ar fi parte integranta, Irineu ne face cunoscut ca pe primul loc este Scriptura si dupa acea este forma orala de predicare si învatare a Scripturilor, ceea ce el numeste TRADITIA APOSTOLICĂ.

Tertulian – „Noi nu luam învataturile noastre Scripturale din parabole, însa noi interpretam parabolele în acord cu învataturile noastre” [Purity 9,1 (c. 200 d. Hr.)].

„Lasa-i sa ne arate originea bisericilor lor, lasai sa ne arate lista episcopilor lor, printr-o succesiune venita chiar de la început, ca primul episcop al lor îsi are autoritatea si precede din numarul Apostolilor sau a oamenilor apostolici, ba mai mult, ca ei nu s-au îndepartat de Apostoli. În aceasta maniera biserica apostolica îsi prezinta înregistrarile primare. Biserica din Smirna, de exemplu, înregistreaza ca Policarp a fost numit de Ioan; Romani, ca Clement a fost ordinat de Petru. În aceiasi forma, alte biserici arata cine au fost facuti episcopi de catre Apostoli si cine a transmis samânta apostolica la ei. Lasa-i pe eretici sasi inventeze ceva de genul aceasta” [The Prescription Against heretics 32 (c. 200 d. Hr.)].

Tertulian, un avocat de meserie, care mai târziu ajunge pastorul Bisericii din Cartagina (Nordul Africii), scrie o serie de lucrarii apologetice împotriva Ereziilor. El scrie ca învataturile Bisericii sunt luate din Scriptura, fara sa faca aluzie la TRADITIE, forma orala de perpetuare a învataturilor Apostolice. Încercând sa demonstreze autoritatea Apostolica în predicarea Evangheliei, Tertulian demonstreaza succesiunea episcopala pâna la vremea ucenicilor Domnului Isus, sustinând ca punerea mâinilor a fost o practica perpetua pentru fiecare episcop, începând cu Apostolii care au primit binecuvântarea si împuternicirea din partea Domnului Isus Hristos. Şi în cazul acestui stâlp al Bisericii din Cartagina, SCRIPTURA este baza credintei si a predicarii Evangheliei, si nu TRADITIA.

Clement din Alexandria – „Dar ei au aparat adevarata traditie a binecuvântatelor învataturi, care au venit direct de la Apostolii Petru, Iacov, Ioan si Pavel si transmise de la tata la fiu au ajuns la noi prin ajutorul lui Dumnezeu ca sa depoziteze în noi acea strabuna si apostolica samânta” [Stromata 1,11 (c. 205 d. Hr.)]

„Pentru noi … care am îmbatrânit în Scripturi, conservând corectitudinea doctrinelor Apostolice si eclesiastice, traind o viata în acord cu Evanghelia, este calauzirea Domnului sa descopere probele pe care le cauta în Lege si profeti” [Stromata 7,104 (c. 205 d. Hr.)].

Titus Flavius Clemens, teolog grec, primul membru al bisericii din Alexandria, capul scolii de cateheza din Alexandria, episcop al Capodociei si mai târziu al Ierusalimului, ajuta Crestinatatea sa înteleaga locul Scripturilor în viata credinciosului. „Adevarata traditie a binecuvântatelor învataturi” face referinta la continutul TRADITIEI, si anume la învataturile primite pe cale orala, în mod direct de la Apostoli. Clement foloseste din nou expresia „îmbatrâniti în Scripturi, conservând corectitudinea doctrinelor Apostolice”, expunând locul si importanta Scripturilor în contextul doctrinelor. Acest teolog nu face referire la o TRADITIE pe cale orala, neverificabila în mesajul Scripturilor, dimpotriva, el sustine importanta Scripturilor si a corectitudinii doctrinelor asa cum au fost lasate de Apostoli. Din nou ne este confirmat faptul ca TRADITIA APOSTOLICĂ consta în învataturile si comentariile, transmise din generatie în generatie pe cale orala, sustinute de Sfintele Scripturi.

Origen – „Predicile Bisericii au fost aduse pâna la noi printr-o succesiune Apostolica, si au ramas pâna în prezent. Aceasta trebuie sa fie crezuta ca adevar care în nici un caz nu se va îndeparta de la traditia apostolica sau eclesiastica” [First Principles 1,2 (c. 230 d. Hr.)].

Origen, un elev a lui Clement din Alexandria, succesor în calitate de cap al scolii de cateheza din Alexandria, teolog si cercetator biblic, precizeaza cu claritate în ce consta TRADITIA ORALĂ. El ne face cunoscut faptul ca „predicile Bisericii” au fost pastrate si aduse pâna la generatia lui printr-o succesiune Apostolica. Fiecare teolog si scriitor din primele secole ne afirma succesiunea învataturilor Apostolilor pe cale orala, confirmate în acuratetea scrierile Sfintelor Scripturi.

Hipolit de Roma – „Nu este prin aderarea la Sfintele Scripturi sau prin apararea traditiei de catre unele persoane sfinte ca eretici au formulat acele doctrine” [Refutation of All Heresies 1, Preface (c. 230 d. Hr.)].

Hipolit, martir, presbiter al bisericii din Roma, ucenicul lui Irineu, ne arata ordinea importantei în ceea ce priveste SCRIPTURILE si TRADITIA. La fel ca si alti scriitori si parinti a Bisericii din primele secole, acest presbiter pune SCRIPTURA pe primul loc, TRADITIA fiind o adaugire orala, a unei metode de avansare a învataturilor Apostolice. Nu este de neglijat faptul ca nu toti crestinii au putut sa beneficieze de o educatie, multi dintre ei neavând abilitatea de a scrie sau de a citi. Învataturile Apostolice au fost transmise pe cale orala, prin predici, studii, servicii divine, confirmând fara nici un strop de îndoiala întâietatea Scripturilor în viata fiecarui credincios.

Cyril de Ierusalim – „Dar în învatarea Credintei si în trairea ei, cautând si tinând numai aceasta, care îti este data de catre Biserica si care a fost cladita puternic din toate Scripturile” [Catechetical Lectures 5,12 (c. 347 d. Hr.)]

 „De asemenea învata cu atentie, si de la Biserica, care sunt cartile Vechiului Testament, si care sunt cartile Noului Testament” [Catechetical Lectures 5,33 (c. 347 d. Hr.)].

 „Haideti sa primim de la Duhul Sfânt, deci, numai ce este scris; haideti sa nu fim preocupati de ceea ce nu este scris. Duhul Sfânt este autorul Scripturilor; El a vorbit despre El însusi tot ce a dorit sa ne spuna, sau tot ce am putut sa întelegem; haideti sa ne limitam la ceea ce El a spus, pentru ca este periculos sa nu facem altfel” [Catechetical Lectures 16,2 (c. 347 d. Hr.)]

Cyril, episcopul Ierusalimului, contemporan cu Jerome, numit de Biserica Catolica drept Doctor al Bisericii, în scrierile sale face o observatie remarcabila; învatarea credintei se face de catre Biserica în baza Scripturilor. Nu face nici o mentiune de TRADITIA ORALĂ, însa încurajeaza credinciosul sa cunoasca cartile Vechiului si a Noului Testament. Cyril încurajeaza pe credincios sa nu îsi piarda timpul cu ceea ce nu este scris, lasând pe Duhul Sfânt si autoritatea Scripturilor sa fie învatatorul fiecaruia. În secolul patru, stâlpii Bisericii înca nu s-au îndepartat de la încredintarea si certitudinea superioritatii Scripturilor în ceea ce priveste doctrinele, trairea de zi cu zi a unui credincios.

Athanasius – „Daca am considera acum obiectul credintei pe care noi crestinii îl detinem, si folosind regula ei, punând în practica, asa cum Apostolii ne-au învatat în citirea inspiratiei Scripturilor. Pentru dusmani lui Hristos, fiind ignoranti ai acestui obiect, s-au ratacit de la calea adevarului si s-au împiedicat într-o piatra a împiedicarii, gândindu-se altfel decât ar fi trebuit sa gândeasca” [Orations 3,28 (c. 350 d. Hr.)].

 „Dar dupa el (diavolul) si cu el sunt toti inventatorii ereziilor nelegiuite, care într-adevar fac referinta la Scripturi, dar nu sustin astfel de opinii precum Sfintii ni le-au lasat, si primindu-le ca traditii umane, greseli, pentru ca ei nu le cunosc cu adevarat si nici puterea lor” [Festal Letter 2 (c. 350 d. Hr.)].

 „… si în ameteala despre adevar, sunt plini si gata sa acuze Conciliu, lasatii sa ne spuna care sunt Scripturile din care au învatat, sau cine este Sfântul prin care au învatat…” [De Decretis 18 (c. 350 d. Hr.)].

„… pentru ca adevarul este mult mai exact asa cum este descris în Scripturi, decât din orice alta sursa…” [De Decretis 31 (c. 350 d. Hr.)].

 „Dar ceea ce este ca punct, haideti sa notam chiar ca traditia, învatatura, si credinta Bisericii Catolice de la început a fost predicata de Apostoli si pastrata de catre Parinti. Pe aceasta Biserica a fost fondata; si daca cineva se îndeparteaza de la aceasta, el nici nu este si nici nu ar mai trebui numit crestin” [Ad Serapion 1, 28 (c. 350 d. Hr.)].

 „De aceea tineti-va cu atâta mai nepatati din partea lor, si tineti traditiile Parintilor, si mai ales Sfânta credinta în Domnul Isus Hristos, care ati învatat-o din Scriptura si din care voi de multe ori le-ati primit în mintea voastra din partea mea” [Anthony de Egipt, Vita S. Antoni (c. 350 d. Hr.)].

 „Dar credinta noastra este adevarata si începe de la învatatura Apostolilor si de la traditia parintilor, fiind confirmata de Noul precum si de Vechiul Testament” [Epistles 60 (c. 350 d. Hr.)].

Athanasius, episcopul Ierusalimului, numit „Tatal Ortodoxiei”, aduce o serie de contributii scrise Bisericii din secolul patru, lamurind mai bine conceptul TRADITIEI. Din scrierile sale ajungem la cunostinta ca învatatura Apostolilor este în citirea Scripturilor. Explicarea Scripturilor si opiniile Sfintilor au fost lasate pe cale orala, însa o verificare a doctrinelor si învataturilor îsi gaseste balanta nu în evidentele TRADITIEI, ci a Scripturilor. Citirea Scripturilor ajuta pastrarea învataturilor doctrinare primite de la Apostoli.

Traditia pe care Athanasius o mentioneaza este predicarea, învataturile si opiniile Apostolilor pe cale orala asa cum au fost pastrate. În nici un caz nu face referinta la învataturi aditionale din afara marturiei Scripturilor. O mare atentie este acordata importantei cunoasterii Scripturilor, balanta doctrinara a adevarului. El încurajeaza tinerea traditiei parintilor învatate din Scripturi. TRADITIA trebuia sa fie confirmata în adevarurile Scripturilor, fiind atent sa mentioneze cu claritate cunoasterea Noului si Vechiului Testament.

Basil – „Haideti sa cercetam care sunt conceptiile comune referitoare la Duh, si de asemenea ceea ce noi am strâns din Sfintele Scripturi precum si de la cei care au adunat o serie de preocupari ca si cei care au primit din traditia nescrisa a Parintilor” [Holy Spirit 22 (c. 370 d. Hr.)]

 „Ascultatorii învatati în Scriptura, trebuie sa verifice ceea ce este spus de învatatori si sa accepte ceea ce este în acord cu Scriptura, dar sa refuze ceea ce este strain” [Moralia 72,1].

Episcopul din Cezarea, supranumit Doctor al Bisericii, împreuna cu Grigore de Nazianzus si Grigore de Nyssa (fratele lui), sunt cunoscuti ca trio al Capodocienilor. Acest teolog din primele secole încurajeaza Crestinatatea la cercetarea Sfintelor Scripturi în vederea verificarii doctrinelor si a învataturilor primite pe cale orala (prin traditie) din partea Parintilor Bisericii.

Augustin – „Autoritatea Scripturilor, întarita prin consensul atâtor natiuni si confirmata prin succesiunea Apostolilor, a episcopilor si a conciliilor, este împotriva ta” [Letter to Faustus 8:5 (c. 406 d. Hr.)].

 „Nici o persoana sensibila nu va merge împotriva ratiuni, nici un crestin nu va contrazice Scripturile, nici un iubitor de pace va merge împotriva Bisericii” [Trinitas 4,6,10 (c. A.D. 410 d. Hr.)].

 „De ori si unde ar veni aceasta traditie, noi trebuie sa credem ca Biserica nu a crezut degeaba, chiar daca autoritatea clara a scripturilor canonice nu este adusa ca dovada pentru ea” [Letter 164 to Evodius of Uzalis (414 d. Hr.)].

Augustin, episcopul din Hippo (Nordul Africii), contemporan cu Sf. Ambrose episcopul din Milano, un doctor în teologie, apologet si devotat credincios al Bisericii Primare, ne clarifica conceptul TRADITIEI, având începuturile în Scripturi. El confirma cu claritate autoritatea Scripturilor în confirmarea succesiunii Apostolilor. Cu alte cuvinte, fiecare generatie provenita din învataturile Apostolilor au confirmat autoritatea Scripturilor. Traditia a confirmat autoritatea Scripturilor. Nici un crestin nu va putea contrazice Scripturile, scrie Augustin. Credinta Bisericii si învataturile Scripturii pastrate pe cale orala îsi au baza în scrierile Apostolilor si a autoritatii scripturilor canonice.

Episcopii, teologii, parintii Bisericii Primare ne confirma autoritatea Scripturilor, explicând cu claritate ca nici o învatatura sau vreo traditie a vreunei învataturi care nu îsi gaseste validitatea în Scripturi, nu îsi are locul în învataturile Bisericii Domnului. Scripturile au fost explicate generatie dupa generatie pe cale orala, însa verificarea opiniilor si a doctrinelor teologice îsi gasesc validitatea numai în Scripturi. Parintii Bisericii Primare confirma TRADITIA APOSTOLICĂ a fi citirea, studierea, predicarea Scripturilor. Nici o învatatura din afara Scripturilor nu îsi gaseste valabilitatea ca provenind de la Apostoli. Claritatea scriitorilor primelor secole ne ajuta sa întelegem mai bine conceptul TRADITIE APOSTOLICE, asa cum a fost înteleasa în primele secole.