Cugetări despre viață – volumul al doilea
PREFAȚĂ
AUTOBIOGRAFIE
Capitolul 1 – Cugetări despre viață
Adevărata fericire
Ce ești omule?
Bilete și gări
Bună ziua casă părintească
Ce repede te duci
Contrast
Culori și fiori
Diaspora
În memoria
Moarte și viață
Moarte și Viață
O umbră-i viața pe pământ
Tinerețe, tinerețe
Viață printre culori
Viață și-alergare
SCUMP DIAMANT COPILĂRIE
Capitolul 2 – Anotimpuri
Cunună de toamnă
Comoară de iarnă
Din nou o primăvară sfântă
Primăvară, primăvară…
Spectacolul de toamnă
Toamna-i pe aproape
Capitolul 3 – Sărbătoare de Crăciun
Ai venit să Te dăruiești
Colinde, colinde, colinde
Moș Crăciun e o minciună
Nașterea Mântuitorului
S-a născut Mielul de jertfă
Un Copil pentru omenire
Capitolul 4 – Cruce și Înviere
Ai fost la Golgota sus pe culme?
Cât costă iubirea?
Cruce și Înviere
Drumul către Calvar!
Hristos a Înviat
Salutul de azi, Hristos a Înviat!
Capitolul 5 – Mesaj către România
1 Decembrie de România
1 Decembrie al României
Carpații mei
Centenarul României
Ce-ți doresc eu ție, mândră Românie!
Fântâna albă
Nu ne puteți fura Revoluția
O stea pe nume Alexandra
Revoluție 1989
Revoluție-n Decembrie 1989
Românie, așa cum ești tu
Românie în doliu și tăcută
Capitolul 6 – Copilărie, familie și melancolie
Aniversare
Aș vrea să-ncremenească timpul
Căsătorie sfântă
Cinstea de-a fi țăran
Copii și-amitiri
Copilărie de copil
Dator cu îmbrățișare și iubire
De ziua ta prințesă
Din ograda de la țară
Familia creștină
Femeie ești cunună
M-am născut la sat
Majorat și bucurie
Mă-ntorc la viața de copil
Mire și mireasă
Mormânt și amintiri
O scumpă soție La mulți ani!
O soție credincioasă (2)
Satul meu din amintire
FEMEIA CU FRICĂ DE DOMNUL
Soră, azi de ziua ta…
Soția cinstită
Un sfert de veac
Capitolul 7 – Anul vechi și anul nou
Anul 2020 la sfârșit
Anul nou ce vine
Anul vechi și anul nou
Încă un an
Încă-un an din viață
Capitolul 8 – Globalism anticrist și trădare
Comunismul, scursoare și ciumă
Covid globalist și anticrist
Generația mascaților
Globalism animalic
Globaliștii
Lumea azi
Mamă și tată
Nu asta e iubire
Oamenii fără milă ne conduc…
Omenire nebună
O vreme de copii
Pandemie ipocrită
Revenire, omenire!
Să taci în epoca modernă
Sărbătoare-n izolare
Strigăt către Tine
Școala și „circarii”
Capitolul 9 – Dumnezeu care mântuie
Dintr-un bulgăre de tină
Doar cu Tine e veșnicie
Drumul spre slava cerească
Inimă și izvoare
M-ai cucerit o Doamne Sfinte
Mulțumire căte Tine
Nădejdi cerești
Nebuna de sclavie
Normalitate… Cerul ca un dar
O de-ar înțelege…
Secretul vieții
Suflet și Oglindă
Capitolul 10 – Biruință în necaz și boală
De ce Doamne?
De ce Dumnezeule?
Doamne ai milă de toți
În negura fără ieșire
Întuneric și lumină
Lună și speranță
Păsări și oameni
Război și viață
Taci fără gură
Tărâmul de nicăieri
Capitolul 11 – Vremuri de sfârșit și Venirea Domnului
Tu Doamne ești Tată
Chin și suspin
Cine naște?
De ce creștinilor?
Duhul și Mireasa zic Vino!
Foc ce pârjolești pământul
La mulți ani pentru copii!
Minuni, păgâni și sfinți
Nedreptatea-i mare
Capitolul 12 – Credință și slujire
Să fie Pace pe Pământ
Vremuri de moarte
Biserica Mireasă
Botezul Domnului
Bunătatea
Haideți la Cină
La Masa Divină
O luptă divină
O zi a mulțumirii
Părinți și sfinți
Ploi de cuvinte divine
Presărați dragoste-ntre ruine
Prietenia bună
Smerenia
Tablou de cuvinte
Trăire și simbrie
Ce rămâne după moarte?
Cu Isus în odaia de sus
Cucurigu, cucurigu
Fiul risipitor de azi
Într-o floare
Limba noastră
Lume mândră și semeață
Păcat și Lumină
Perfecțiunea căutată
PREFAȚĂ
Poezia fratelui Simion Ioanăș ne introduce într-o lume a trăirilor pe care poetul le-a avut contemplând și meditând la Dumnezeu, fiind profund afectat de ceea ce se petrece în jur.
Că este istorie, eveniment social sau întâmplare personală, sensibilitatea deosebită a poetului îl împinge să dea ghes cuvintelor, și din această frământare lăuntrică a sufletului, devine ca o trăire, de multe ori greu înțeleasă de cititor.
Poetul trece această trăire prin filtrul Bibliei și produsul final este acel susur blând și subțire, umbrit de Duhul Sfânt despre care vorbește prorocul Ilie în Biblie.
Da, au fost satrapi, au fost jefuitori de țară, dar nădejdea izbăvirii așteptată de la Dumnezeu ne-a dat putere să putem avea un „astăzi”.
Dovada că nu uităm istoria, pentru a nu fi condamnați la repetarea ei, este o trăire prin care să omagiem trecutul, care tot de Dumnezeu a fost rânduit.
Golgota este „firul roșu” care străbate istoria și își lasă amprenta în omul cu genunchiul plecat și inima frântă.
Golgota e vocea care străbate în timp trecutul, iar prezentul devine „lumina” care duce în Paradis.
Medicul suprem îți dă un diagnostic, dar și un tratament unic, prin Fiul Său, care a fost pe acest pămînt. Iar dacă vrei să te faci sănătos, El poate deveni Domnul tău.
Pornim cu trecutul, cu istoria, și continuăm drumul cu Hristos, care ne transformă și ne dă un destin: veșnicia cu Dumnezeu, în Slava Sa, pentru eternitate.
Aceasta face poezia fratelui Simion Ioanăș: ne lasă marcați cu amprentele veșniciei, dar numai după ce ai fost la Cruce unde ai scăpat pentru totdeauna de povara păcatului, lăsând sacul cu păcate acolo, iar Dumnezeu, în credincioșia Sa măreață, Își face lucrarea curăției aruncându-l în marea uitării.
Sursa inspirației fiind Biblia, aceasta dăltuiește autorul, și astfel poezia devine un giuvaier care strălucește, pentru că în spate, Cel care inspiră este Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor.
Te vei regăsi în poezie sau vei privi cu ochii credinței, dar finalul va fi descoperirea măreției lui Dumnezeu și proslăvirea Numelui Său.
O perspectivă a vieții prin prisma Bibliei în poezie este ca un pahar de apă rece când ești însetat și obosit. Aceasta îți dă putere și elan să mergi mai departe, cu ajutor de Sus.
Vremelnicia omului pe acest pămînt în poezia „Ce rămâne după moarte” are totuși un țel: transformarea caracterului, după ce am fost salvat de Hristos.
Peregrini pe-acest pămînt în „Drumul spre slava cerească”, avem de făcut o călătorie, nu lipsită de „lupte, necazuri, dușmani și capcane”, dar cu o destinație precisă și sigură: pentru totdeauna cu DOMNUL și MÂNTUITORUL nostru ISUS HRISTOS!
Nicolae Omuț, misionar Constanța
24 mai 2022
AUTOBIOGRAFIE
Mă numesc Ioanăș Simion, sunt născut în 1968, sunt căsătorit, am doi copii, locuiesc în Portland, Oregon, S.U.A. din anul 1998. Sunt născut în Arad și am locuit până în 1998 în localitatea Șagu, jud. Arad, după care am emigrat în S.U.A.
Povestea mea începe cu câțiva ani în urmă, în anul 1985, când eram în clasa a 11-a la un liceu din Timișoara. În clasa a 11-a, a fost prima dată când am auzit că trebuie să mă întorc la Dumnezeu, să mă pocăiesc. Un coleg de-al meu, pe nume Claudiu Lepădat, s-a pocăit și ne-a vorbit și nouă, colegilor, despre planul de iertare al lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Nu am prea înțeles și nici nu mă prea interesa atunci, pentru că nu credeam în Dumnezeu și mă motivam că eu am o religie, cea de ortodox, și cum trăiesc ceilalți oameni pot trăi și eu. Totuși am rămas surprins de schimbarea care se vedea în colegul meu.
Între timp, sora mea, pe atunci studentă tot în Timișoara, s-a îmbolnăvit grav și eram foarte necăjit pentru înrăutățirea stării ei de sănătate. Era internată la spital și starea ei era din ce în ce mai rea. Colegul meu, auzind de necazul meu, mi-a propus să-mi facă cunoștință cu un doctor bun. Când l-am întrebat cu cine, mi-a spus: „Cu Isus”. Am râs, dar i-am zis: „Bine, să vedem puterea Dumnezeului tău”. În urma rugăciunii colegului meu, Domnul S-a atins de sora mea. După această intervenție divină, sora mea s-a pocăit.
De atunci au trecut mulți ani, eu am terminat liceul și m-am întors acasă la Șagu, unde locuiau părinții mei. Fiind din familie de ortodocși, am început să fac și eu ce face lumea din jurul meu, să caut plăcerea în tot ceea ce încântă ochiul, să-mi satisfac trupul, poftele firii. Într-un timp foarte scurt, am ajuns să fiu robit de patimi, de beție, de fumat, de desfrâu, toate acestea contribuind la degradarea sănătății mele. În tot acest timp, în acești ani, Dumnezeu a intervenit de multe ori la sănătatea mea, vindecându-mă. Deși am văzut mâna Lui puternică la lucru în viața mea, îmi era greu să mă predau Lui.
La circa zece ani de când am terminat liceul, după ce viața mea a devenit un coșmar, rugăciunile colegului meu și ale surorii mele au ajuns la Domnul.
Pe la jumătatea anului 1994, într-o seară m-am gândit la Dumnezeu, mi-am spus că nu pot să cred în El dacă nu am o dovadă. Așa că am coborât lângă patul meu și m-am rugat ca dacă Dumnezeu există undeva să-mi dea specific un semn. După trei zile, Dumnezeu mi-a arătat semnul pe care l-am cerut în vis. Când m-am trezit, am crezut și am fost convins de existența Lui. Totuși, nu eram gata să renunț la prieteni, chefuri, țigări, la viața trăită în păcat.
Era ziua de 29 noiembrie 1994 (înainte cu o zi fusesem la un chef cu prietenii mei și nu venisem decât dimineața, când m-am culcat, fiind obosit și sub influenta alcoolului), eram acasă la mine, mă trezisem din somn, era deja seară. În acea seară am început să mă gândesc la Dumnezeu, la viața mea trăită în păcat și am început să-mi văd starea mea pe care până în acel moment am considerat-o bună.
Am coborât pe genunchi lângă patul meu, am simțit prezența lui Dumnezeu acolo cu mine și mi-am predat viața mea în mâinile Lui, rugându-L pe El să mă ierte și să mă dezrobească de orice patimă.
Din acea zi, viața mea s-a schimbat radical, devenind un copil al lui Dumnezeu. Am început în fiecare zi să citesc Biblia și să am o relație cu Domnul meu. În scurt timp, viața mea s-a schimbat tot mai mult, fiind o mărturie pentru cei din jurul meu. Între timp, am simțit chemarea Domnului de-a lucra pentru El, de a-i aduce și pe alții la El, ca viețile lor să fie schimbate, ceea ce fac și în prezent, mărturisindu-l pe El ori de câte ori am prilejul.
Imediat ce m-am întors la Domnul, am avut piedici din partea mamei mele, care nu înțelegea lucrarea pe care o făcea Domnul cu mine, din partea prietenilor, a vecinilor, a preotului din sat, a colegilor de muncă. Cu toate acestea, Îi mulțumesc Domnului pentru că permanent a fost lângă mine, m-a întărit, mi-a dat înțelepciune, înțelegând planul Lui, mărturisindu-L în apa botezului. Am devenind membru într-o biserică Evanghelică cu oameni pe care i-am văzut schimbați de Dumnezeu, care iubesc Biblia și voia Domnului, am urmat cursurile unui Institut Teologic și am început să slujesc în Biserică și în căutarea oamenilor nemântuiți pentru a-i aduce la Evanghelie, a celor care ca și mine odată, sunt prinși în păcat și întuneric.
De atunci au trecut mulți ani, în care, până în ziua de azi am văzut de nenumărate ori mâna Lui Dumnezeu care este cu mine în fiecare zi. Mă bucur că sunt mântuitul Lui și am o bucurie fără margini în inima mea, știu că nimeni și nimic nu mă poate despărți de dragostea lui Dumnezeu.
Aceste poezii sunt parte din umblarea mea cu Dumnezeu, sunt parte din zbuciumul inimii mele pe acest pământ, atât înainte de-a mă întoarce la Dumnezeu, cât și după. Poeziile reprezintă inspirația și darul care Dumnezeu mi l-a dat, expresia inimii și a sufletului meu, din anumite momente din viață. Trăirile interioare și zbuciumul sufletului omenesc în umblarea pe acest pământ pot să fie prezentate în multe feluri, pentru mine însă poezia reprezintă expresia sufletului meu, tabloul existenței mele, a implicării mele spirituale și sociale, în relațiile mai importante, cu Dumnezeu și cu semenii mei. În poezie am prezentat și zbuciumul sufletului meu pentru neamul meu, pentru România și românii de pretutindeni, iar ca un participant la Revoluția din 1989, mi-am dorit întotdeauna mântuirea celor din neamul meu și acea impregnare cu Cuvântul Scripturii, care să aducă o schimbare a mentalității și o îndepărtare de corupție, întuneric și păcat, pentru ca neamul meu să poată fi vindecat și salvat de plaga vechiului comunism și de întunericul păcatului și de întunericului zilelor noastre.
Prin aceste poezii, îmi doresc ca ele să fie mâna aceea de făină aruncată de Elisei în oala de mâncare otrăvită, astfel încât să aducă vindecarea și anihilarea otrăvii. Așa în mediul religios sau nereligios astăzi, Satana și-a băgat otrava lui și este atâta nevoie ca cineva să arunce Adevărul care eliberează, fiecare în funcție de darul primit de la Dumnezeu. Tot așa și eu, prin acest dar al poeziei, doresc să sensibilizez și să îndrept sufletele semenilor mei spre Adevărul și Norma lăsată de Dumnezeu pentru credința noastră.
Simion Ioanăș
Capitolul 1 – Cugetări despre viață
Capitolul 1 – Cugetări despre viață
Adevărata fericire
Adevărata fericire
Cât ar strânge fiecare
Pe pământ aici sub soare,
Toate rămân aici la moarte
Cum e scris în Sfânta Carte.
‘Geaba vrem s-avem palate,
Neglijăm părinți și rude.
Îi lepădăm chiar și pe copii,
Vrem cu toți mari bogății.
Am uitat că după moarte
Vom pleca de-aici cu fapte.
Vom avea din ceasul morții
Cât le-am dăruit la alții.
Poți plăti la preoți bani
Poți să dai pomeni la toți,
Când plecăm din lumea asta
Vom da ochii cu Dreptatea.
Dacă vrei de-aici iertare
Tu să crezi în Evanghelie
Isus a murit pe cruce
Tu să capeți mântuire.
Să trăiești cu pocăință
Având viață de credință,
Cum trăit-a Domnul Sfânt
Să trăiești și tu pe pământ.
Nu-i mai mare bucurie
Decât o viața de iubire,
Când le-arați la fiecare
Că Hristos e viu în tine.
Simion Ioanăș
Ce ești, omule?
Ce ești, omule?
Ești ca o frunză-n vânt,
Ca un abur pe pământ,
Strângi tare ai tăi pumni,
Vrei infinitul să-l atingi.
Omule cuprins de patimi,
Încleștat de negre lanțuri,
Copleșit de grea durere
Și de inima ce-ți geme…
Vrei în toate nemurire,
Vrei spre zări ce-s infinite,
Însă piedica-i mormântul,
Iar dușman îți este timpul.
Sensul vieții n-are sens
În nesfârșitul Univers
Fără Cel ce este Viața
Și-a gustat la cruce moartea.
S-a dezbrăcat de nemurire
Să-ți dea veșnicia ție,
Ți-a luat golul disperării,
Să cunoști taina Iubirii.
Fără Dumnezeu pe lume
Ce ești, omule, ia spune?
Doar o ființă disperată,
Un pumn de țărână slabă.
Astăzi Hristos te cheamă
Să ai parte de-a Lui Slavă,
Trebuie să-I crezi Cuvântul
Și-ai să biruiești mormântul.
Sensul vieții fără Domnul
Este unu-al disperării…
Ce ești, omule, ia spune?
Ce ești, omule? Răspunde…
Simion Ioanăș
Sunt multe gări în viața noastră
În care trenul stă și-așteaptă,
Să-nveți că-n astfel de momente
Te pune Dumnezeu la teste.
Sunt teste pentru-atunci când vine
Cea din urmă gară pentru tine,
Să-nvățăm doar cu bucurie
Că toți suntem în călătorie.
Și-n această călătorie scurtă
Ne cheamă Dumnezeu la muncă,
Ne cheamă să-i slujim pe alții
Și să ne iubim ca frații.
Și-ntr-o zi la coborâre
Vom coborâ cu bucurie,
Știind că ce-am făcut în viață
Va fi o veșnică răsplată.
Așa că uită-te, creștine,
La biletul ce-l ai cu tine,
Și când vine Controlorul
Fii gata să-i prezinți cuponul!
Și-nvață-i și pe alții-n viață
Că biletele sunt fără plată,
Hristos a plătit pe Cruce
Credința care-n Cer te duce.
Simion Ioanăș
Bună ziua, casă părintească!
Bună ziua, casă părintească!
Bună ziua casă părintească!
Ești goală și lipsită de viață,
Numai să am gândul la tine
Mă umplu de fiori și suspine…
Mă uit la ograda ce-i goală
Și-mi duci gândul la mamă,
Mă uit la coasa ce-i ruginită
Și mă duci cu gândul la tată.
Vreau să mă plimb prin grădină,
Dar simt pe-obraz a mea lacrimă.
E durere în suflet că sunt singur,
Că părinții s-au dus ca un abur.
Bună ziua casă părintească!
Mie dor de părinții de-acasă,
Nu pot decât să înalț o rugă,
Să-mi las sufletul ca să plângă.
Bună ziua casă părintească!
Am venit să te văd părăsită,
Să-mi înec dorul și iubirea,
Să-mi mângîi iar amintirea.
Simion Ioanăș
Ce repede te duci
Ce repede te duci
Ce repede te duci,
Viață parcă fugi.
Stai puțin de vorbă,
Zilnic ești în grabă.
Anii sunt minute,
Zilele-s secunde.
Stai odată-n loc,
Totul parcă-i joc.
Ieri e copilărie,
Azi căsătorie,
Mâine ai copii,
Toate-s amintiri.
Totu-i ca un fum,
Abur, vânt și scrum.
Viața e-o comoară,
Însă trece-n grabă.
Simion Ioanăș
Iarnă și vară
Cenușă și foc
Soare și lună
Plânset și joc.
Bine și rău
Copil și bătrân
Blând și nebun
Generos și hapsân.
Negru și alb
Gras și slab
Mic și mare
Puternic și tare.
Bolnav și sănătos
Urât și-arătos
Bucurie și vai
Robie și trai.
Ființă și neant
Dezordonat și galant
Deșert și ocean
Manierat și golan.
Creștină și păgână
Demon și sfânt
Adevăr și minciună
Cer și mormânt.
Condamnat și iertat
Sclav și-mpărat
Iad și Rai
Iubire și ură.
Dumnezeu și Satan
Aur și fals
Moarte și viață
Întuneric și lumină.
Simion Ioanăș
Culori și fiori
Culori și fiori
Negru și alb strălucitor
Roșu și albastru grăitor.
Inimă și cuvinte dragi,
Soare și stropi diafani.
Totu-i prins într-un vals,
Viața se-nvârte în dans.
Culori în amestec rebel
Având umbra drept văl.
Vântul adie suflete-n zori,
Ridică gânduri până la nori.
Roua cu strigăt ușor efemer
Ridică un mesaj viu în eter.
Paleta de culori joacă acum
Actul pe scena vieții de fum.
Ești cuprins de fiorii de frică
Și totu-i trecător cât o clipă.
Simion Ioanăș
Între două valize
E viața ce trece,
Între două suspine
Alergând în secunde.
Diaspora noastră
E-n drum către casă,
Între două avioane
Alergând printre ore.
Între două valize
Vizitezi niște rude,
Așteptând pe peroane
Trenul vieții ce trece.
Diasporă română
Ești tot mai bătrână,
Între două valize
Între două suspine.
Nu știm unde-i acasă,
Iar timpul n-așteaptă,
Între două valize
Grăbiți trecem iute.
Simion Ioanăș
Rămas bun, o, prieten drag,
Ai fost aici lumină.
Povața ta o simt mai larg
Acum când sufletu-mi suspină.
Te-ai mutat în veșnicii
Să fii în veci acasă,
Ai plecat dintre cei vii
Cu Cel ce este Viață.
Ne vom întâlni în veșnicii,
Acolo-n Cer cu sfinții,
Având ca Rege-n Univers
Pe Domnul nostru Isus.
Rămas bun, o, frate scump,
Ești colo Sus în Slavă,
Mă străduiesc și eu acum
S-alerg s-ajung acasă.
Simion Ioanăș
Moarte și viață
Moarte și viață
Ea trece rece pe la porți
Și-aduce-n prag a ei fiori,
Având desaga înflorată
Și-a ei haină veșnic neagră.
Ea vine, dar în orice vreme
Când nimeni n-o așteaptă,
Se-arat-atât pe-nalte creste,
Cât și-n deșert, câmpii și apă.
Ea trece slobodă și-agale
Pe holuri albe din spitale,
Vine la case de bogați,
Dar și la cei ce sunt săraci.
E-acolo-n câmp de bătălii
Și chiar și-n case de copii,
Umblând prin oraș sau sat,
Ea-și face rondul ne-ncetat.
Doar Unul a putut-o-nvinge,
Hristos Cel răstinit pe Cruce,
Și toți ce vor să aibe Viață
Pe El ca Domn să Îl primească.
Hristos a-nvins la Înviere
A morții bold și-a ei putere,
De vrei în veci să ai viață,
Tu dă-I azi Lui inima toată.
Simion Ioanăș
Moarte și Viață
Moarte și Viață
Din hăul gropilor adânci,
De-acolo vine moartea,
Din mocirlă și spelunci
Și-ți face neagră viața.
Din păcat ea s-a născut,
Din răul îngerului negru
Și se coboară peste tot
Cernind pe toți în doliu.
O Veste Bună pentru toți
S-a coborât în huma asta
Cu o speranță pentru veci
Și să ne-nvingă moartea.
Era Frumos din veșnicii
Având Cununa Vieții,
El era Unic în Univers,
Fiind gata de Demers.
Cuvânt venit din veșnicii
Vorbea ca nimeni altul
Și la bătrâni și la copii,
Sorbeau cu toți mesajul.
Dar răul negru și urât,
Moartea cu hâdu-i rânjet,
Păcatul omenirii rele
L-au răstignit pe-o cruce.
Dar El era Prințul vieții,
Izvorul, dreptății și iubirii,
A-nvins totul prin Înviere,
Dând totul pentru lume.
Poți avea a Lui Iubire
Și totul prin credință,
Isus e Rege în Mărire,
Speranță-n veșnicie.
Tu, omule ce cauți iubire
Și moartea te-nfioară,
Vreau azi să-ți dau de știre
Că Regele te-așteaptă.
Simion Ioanăș
O umbră-i viața pe pământ
O umbră-i viața pe pământ
O umbră-i viața pe pământ,
Suntem aşa ca frunza-n vânt.
Venim uşor ca-n răsărit
Şi-apunem repede-n asfinţit.
Se duce viaţa ca o ziuă
În toate sunt nişte secunde,
Iubim puțin şi-i multă ură
Iar la sfârşit multe regrete.
E bine dar în viața scurtă
Să dăruim iubire multă,
Să dăm în jur doar bunătate,
Să fim o oază de speranțe.
Simion Ioanăş
Tinerețe, tinerețe
Tinerețe, tinerețe
Ca un tren prin gara vieții
Ai trecut și n-ai să mai vii,
Ai rămas doar amintirea
Ce nicicum n-o pot uita.
Răsfoind caietul vieții,
Ai ajuns trecutul meu,
Mă ajung fiorii tristeții,
Chem zadarnic chipul tău.
Parcă totul a fost joacă,
Cu ani, zile și minute,
Și-a trecut așa deodată
Tinerețea-n haina lungă.
I-am privit o clipă chipul
Strălucind în raza vieții,
Nu știu fost-am eu actorul
Sau doar visul dimineții…
Simion Ioanăș
Viață printre culori
Viață printre culori
Culori multiple se-mpletesc
În tot ce-n jur stau și privesc.
E viață multicolor prezentă
În tot ce zilnic ne-nconjoară.
Maro, alb, verde și negru,
Galben, albastru, gri și roșu,
Se-mpletesc în cercul vieții
Luminând pașii dimineții.
Soarele dă zilnic strălucire,
Spectru de culori ce tot învie.
Pomi, flori, ape pline de viață,
Munți, câmpii, deșert și tundră.
Păsări, iepuri, urși și zebre,
Stau mulțime de-animale,
Toate dau culori vii celeste
Pe planeta noastră veche.
Nu privi doar la-ntuneric,
Negru nu e prezent veșnic.
Uită-te la mulțimea de culori,
La Soarele strălucind după nori.
Viața zilnic se continuă
Pe acest Pământ de humă.
Omule, prin tot ce te-nconjară
Lasă culorile să umple-a ta viață.
Simion Ioanăș
Viață și-alergare
Viață și-alergare
Spre ce locuri azi alergi
Tu roade ai să culegi,
Oricum iute trece viața
Se duce, precum ceața.
Un loc pe scena lumii
Te costă însăși viața.
Te costă mai toți banii
Să fii în pas cu moda.
Locul în Cerul veșnic
Plătit a fost pe Cruce.
E gratis s-ai ca Sfetnic
Pe Cel ce este Viața.
Să ții azi trendul lumii
Alergi cam viața toată.
Te lupți precum nebunii
Să stai în vârf de scară.
Să ai în Cer cunună
Doar ține Calea strâmtă.
Smerit s-alergi cu sfinții
Urmând Calea Luminii.
Să ai puterea lumii
Trăiești o mascaradă,
Lupți în vânt cu pumnii,
Doar clovn într-o arenă.
Alege azi, creștine,
Să fii o mărturie.
Având puterea dată
De Duhul Cel din slavă.
Alege azi să umbli
Smerit pe Calea crucii.
Să știi c-a ta comoară
Te-așteaptă colo-n slavă.
Simion Ioanăș
Ne trec anii precum un stol
Zburând așa în zile rotocol.
O, scump diamant copilărie,
Ce repede ai devenit o amintire.
Ce n-aș da să te strâng la piept,
S-avem așa un timp neîntrerupt,
Să râdem ore și minute-n șir,
Să stau așa în veci să te admir.
Te-ai strecurat așa ușor prin viață,
În toate te-ai grăbit și parcă-n fugă,
Aș vrea să zbor cu tine printre stele,
Să strălucim în Univers o veșnicie.
Mai vreau și-acum un pic de joacă
Și să nu se mai termine niciodată.
Te rog, mai vino în vizită la mine,
Să simt din nou plăcuta-ți mângâiere.
Capitolul 2 – Anotimpuri
Capitolul 2 – Anotimpuri
Cunună de toamnă
Cunună de toamnă
În toamnă sunt culori argintii
Strălucind diamante-n câmpii.
E viață și moarte-mpreună
Îmbrățișată ca-ntr-o cunună.
Porumbei cu statură zglobie
Zboară încet din turla pustie.
E viață ce coboară din moarte
Arătând cununa iubirii celeste.
Fulg de iubire frânt din istorie
Se topește curgând printre ore.
Cârduri duc cântând în surdină
A lor serenade despre lumină.
E viața răzbind după moarte
Vestită prin ploaia de frunze.
Cunună de toamnă frumoasă
Dai speranță și zâmbet în viață.
Simion Ioanăș
Comoară de iarnă
Comoară de iarnă
Zăpada a venit cu fulgii albi zglobii,
Veșmântul așternând pe-ntinsele câmpii.
Totul pare ca rupt dintr-o poveste
Ce coboară de sus din zările celeste.
Iarnă cu rochia albă și strălucire diafană,
Diamant de gheață ne pui pe la fereastră.
Ne-aduci la toți aminte de sfinte bucurii,
De sania din ogradă și joaca de copii.
Iarnă tu ne-nvălui cu drag altarul vieții,
Prin povestiri de seară citite-n gura sobei,
Cu lemnul ce pocnește trezind imaginația,
Cu gheața ca o brumă ce-a îmbrăcat fereastra.
Atunci când cerni a Ta comoară de zăpadă,
Doamne, Te rugăm să lași și fericire-n viață.
Alături de mirajul ce coboară pe pământ
Dă-ne la toți cadou s-avem un suflet blând.
Simion Ioanăș
Din nou o primăvară sfântă
Din nou o primăvară sfântă
Din nou o primăvară sfântă
Coboară iar viață pe pământ,
Covor de flori răsar în luncă
Sub străluciri de soare blând.
Izvoare-și cântă notele cerești,
În trilul păsărilor care zboară
Și iepurașii zburdă prin livezi,
Totu-i pregătit ca pentru gală.
E-un mod în care ne vorbește
Cel ce-a creat aceste frumuseți,
Ne-arată cât de mult El ne iubește
Și ce frumos e-n locurile cerești.
Din nou o primăvara sfântă,
Prin ea-ți vorbește Dumnezeu,
Ascultă Vocea Lui cea blândă,
Te cheamă ca să fii copilul Său.
Știți că de-acum vara e aproape,
Așa cum n-a mai fost vreodată,
Un anotimp veșnic vom începe
Prin înviere și dreaptă Judecată.
Din nou o primăvară sfântă,
O nouă șansă pentru pocăință,
Poate fi acum ultima chemare
La cereasca și sfânta sărbătoare.
Simion Ioanăș
Primăvară, primăvară…
Primăvară, primăvară…
Primăvară, primăvară,
Cu flori albe diafane,
Rochii colorate scumpe
Strălucesc din soare rupte.
Păsărele îți încântă
Prezența-ți sclipitoare,
Trilul lor încet răsună,
Pare rupt din alte sfere.
O iubire ce învie
Zâmbetul de primăvară,
Hârjonind colo-n câmpie
Iepurașii puși pe șagă.
Totul parcă prinde viață,
Bâzâit de albinuțe,
Pătura cea de verdeață
Cheamă căprioare-n luncă.
Simți că totul de îndeamnă
Să trăiești o viață plină,
Să te-ncrezi în Cel ce ține
Primăvara-n a Lui Palme.
Simion Ioanăș
Spectacolul de toamnă
Spectacolul de toamnă
A-nceput să cadă frunze
Din stejarul de sub deal,
Toate-s ruginii și blânde,
Dansând la-l timpului bal.
Iarăși Toamna diafană,
Cu splendoarea ei de rouă,
Cu cocorii care-i cântă
Cu orchestra lor măiastră.
Iar spectacolul e gata,
Se ridică toată ceața,
Încet ridicând cortina
Soarele ne dă lumina.
Vântul ne dă binețe
Adiindu-ne prin plete,
Păsările sunt zburlite,
Ciripind parcă pe note.
Iar la masa oficială
Sunt bucate ce încântă,
Cartofi, dovlecei și nuci,
Niște struguri copți și dulci.
Dumnezeule, ești Mare,
Ne încânți prin a Ta ploaie,
Iarăși ne dai sărbătoare,
Anotimp plin de splendoare.
Simion Ioanăș
Toamna-i pe aproape
Toamna-i pe aproape
Toamna-i pe aproape
Cu plete roșii arse
Norii arămii,
Frunze argintii.
Strugurii sunt copți,
Recolte pentru toți,
Nopțile sunt reci,
Rouă pe livezi.
Pătură pe străzi,
Frunze ca decor,
Sărbătoare mare,
Ceață pe răzoare.
Păsările-n stoluri
Zboară toate cârduri
Către țări mai calde,
Spun: La revedere!
Toamna vieții vine
Peste orișicine,
Numai să fiu gata
Să întâmpin iarna.
Tabloul în culori
Schimbă fețe noi
În culorile lui vii
Către veșnicii.
Toamnă frumoasă,
Întră în a mea casă,
Eu sunt trecător,
Tu doar vizitator.
Anul care vine
Dumnezeu mai știe
Cine fi-va gazdă
În pictura-ți caldă.
Simion Ioanăș
Capitolul 3 – Sărbătoare de Crăciun
Capitolul 3 – Sărbătoare de Crăciun
Ai venit să Te dăruiești
Ai venit să Te dăruiești
Te-ai coborât, Doamne, într-o iesle săracă,
Să faci din inima noastră una bogată,
Infinit coborât în materia trecătoare,
Să ne dai nouă viață fără de moarte.
Lumina coborâtă într-o mână de țărână,
Ca să ne dai nouă trupul de slavă,
Mielul fără cusur și fără de păcat
Coborât să ne dai grațiere și suflet curat.
Venit aici dezbrăcat de slava cerească,
Ca să ne-mbraci cu omul din slavă,
Adevărul venit într-o lume a minciunii,
Să ne dai fiecăruia Cuvântul mântuirii.
Ai venit, Isus, Tu, Împăratul măririi,
Să ne-nfiezi răbdând crucea și spinii,
Dragostea coborâtă în lumea ursuză,
Să ne dai fiecăruia a Duhului Roadă.
Ai venit să-mplinești Planul Măririi,
Ca să cunoaștem și noi Harul Salvării.
Coborât într-o lume plină de războaie,
Tu, Domnul Păcii, ne-ai dăruit liniște.
Simion Ioanăș
Colinde, colinde, colinde
Colinde, colinde, colinde
Colinde, colinde, colinde,
În inimi și suflete frânte
S-aducem la toți speranță
Hristos coborât ca o Jertfă.
Colinde, colinde, colinde,
S-aducă pe oameni la iesle,
La Copilul venit pe pământ,
Lumină din Cer și Cuvânt.
Colinde, colinde, colinde,
Cuvinte frumoase și sfinte,
Împlinire a Planului Sfânt,
Speranță pentru omul căzut.
Colinde, colinde, colinde,
Hristos coborât pentru tine,
Să-ți dea în dar prin credință
Mântuire și în Cer locuință.
Colinde, colinde, colinde,
Un timp cu prezență divină,
Din Cer e o sfântă chemare
A Celui ce-n veci este Viață.
Simion Ioanăș
Moș Crăciun e o minciună
Moș Crăciun e o minciună
„Moș Crăciun” e un părinte
Sau vreo rudă oarecare,
Toți își mint voit copiii,
Să-mplinească pofta firii.
Dă-i povață sfântă la copil!
Spune-i cum Hristos umil
A venit în lumea noastră,
Pe toți să ne mântuiască.
Dă-i un dar l-al tău micuț,
Făr’ să-l minți ca moș drăguț.
Spune cum Cel Sfânt din cer
A dat în dar pe Sfântul Miel.
Să te lepezi de minciună,
Ca să ai în Cer cunună,
Și să-ți crești copil cuminte
Îmbrăcat în „haine” sfinte.
Povestiri din Biblia sfântă
Și cântări ca să-i încânte,
Cu-adevăr să fie-n viață,
Pe Hristos să Îl iubească.
Simion Ioanăș
Nașterea Mântuitorului
Nașterea Mântuitorului
Crăciun cu zurgălăi, colinzi și colăcei,
Lumini și jucării pentru cuminți copii,
Dar cei mai important la ziua de serbat
E scump Copilul divin în iesle așezat.
Prin El ni s-a adus salvare din păcat,
Cel ce-i Împărat în trup S-a întrupat.
Dumnezeu să fie aici cu fiecare ființă,
Dându-ne salvare și pace prin credință.
O stea a luminat pe Cel ce-i Preaînalt,
Venit aici la noi ca Mielul de înjunghiat.
S-avem cu toți iertare din jugul lui Satan,
Să fim cu toți azi liberi de șarpele dușman.
Păstori și magi veniră la Copilul cel Născut,
S-aducă închinare și daruri pentru Sfânt.
Iar tu astăzi, creștine, dă-I Domnului Isus
Inima ta toată și la al Lui Cuvânt supus.
Simion Ioanăș
S-a născut Mielul de jertfă
S-a născut Mielul de jertfă
S-a născut azi Sfântul Miel
Așezat într-un loc căldicel,
Lângă animale ce-I țin de cald,
Stând pe paie în ieslea din grajd.
El, care este Stăpân și Împărat,
N-a venit pe pământ în palat,
A venit smerit ca o jertfă curată,
Plată pentru viața noastră murdară.
S-a născut să plătească pentru păcat,
El care-n toate a fost găsit nevinovat.
Dar Mielul jertfit la Cruce cu durere
Dumnezeu la-nălțat dincolo de stele.
Și-n Cer El este Mielul Junghiat,
Ce eliberare ne-a dat din păcat.
Cu credință vino la Copilul divin,
Singurul care-ți dă mântuire din plin.
Mergeți, vestiți azi la orice făptură:
Copilul din iesle e Mielul de jertfă,
Doar cei ce cred în a Lui mântuire
Vor locui cu El Sus pe veci în mărire.
Simion Ioanăș
Un Copil pentru omenire
Un Copil pentru omenire
Născut la Betleem într-o iesle,
Ne-ai învățat, Doamne, smerenie,
Ne-ai învățat prin ieslea sfântă
S-avem inima blândă și smerită.
Un Copil ne-a fost profețit,
Printr-o stea Cerul a vorbit,
Un Cuvânt ce-i și Profet
Luminând al nostru suflet.
Un Copil în dar ni s-a dat,
Să-L respectăm ca Împărat,
Să-i dăm în veci autoritate
Și-un tron în sufletele noastre.
Prin acest Copil a venit Mesia
Să ne dăruiască veșnicia.
Să ne dăruiască la toți Viața
Și să ne-arate cine-i Calea.
O, Tu, Copil din Cer venit,
Ești Dumnezeu din infinit,
Ai biruit prin a Ta venire
Pe-un păcătos așa ca mine.
Din grajdul cel pentru vite
Omenirea ți-a dat și-o cruce,
Moartea Ta ne-a adus Salvare,
În Cer un loc să fim cu Tine.
Ajută-ne, Doamne, pe pământ
Să fim toți un templu sfânt,
Prin viața noastră trecătoare
Să strălucim ca niște stele.
Simion Ioanăș
Capitolul 4 – Cruce și Înviere
Capitolul 4 – Cruce și Înviere
Ai fost la Golgota sus pe culme?
Ai fost la Golgota sus pe culme?
Ai fost la Golgota sus pe culme
Să vezi pe Domnul, Cel țintuit pe-o cruce?
Ai fost să vezi cum cuie nemiloase
I-au străpuns mâinile și-a Lui sfinte picioare?
Ai fost să vezi cum preoții acolo Îl huleau
Pe Cel venit din Cer, pe Cel ce-I Dumnezeu?
Ai fost atunci când coroana cea de spini,
Era înfiptă-n frunte-I de oamenii haini?
Ai fost atunci când ei I-au dat să bea oțet,
Fără cea mai mică urmă și umbră de regret?
Ai fost când lancea cea romană
A pătruns adânc pieptu-I, adânc și fără milă?
Sigur c-ai fost acolo, acolo-am fost și eu,
Prin desaga de păcate, făcut-am chinul greu.
Am fost cu toți acolo, cu rânjetul macabru,
Luând cu toții parte la circul cel sinistru.
Hristos a triumfat prin greaua-I cruce,
A nimicit scursura, grămada de păcate.
A triumfat chiar moartea, prin Învierea Lui,
Pe diavolul cel mândru și toată hoarda lui.
Și toate pentru tine și chiar pentru noi toți,
S-avem cu toții parte de-a Cerului splendori.
De-aceea, vino astăzi la sfântă sărbătoare,
Să primești de la Domnul pe veci eliberare.
Simion Ioanăș
Cât costă iubirea?
Cât costă iubirea?
Mulți vă-ntrebați:
Cât costă iubirea?
Cum pot s-o am?
Cât face un gram?
Poate-o căutați
În oameni mascați
Sau poate în rude
Ori jocuri nebune.
Iubirea e un Nume,
S-a jertfit pe Sine,
E dăruită de Tatăl
Și Sfântul Său Miel.
Iubirea răstignită
În Mâini e străpunsă,
Scuipată în față
De hoarda furioasă.
Iubirea-i plătită,
A fost răstignită,
Ca tu să ai parte
Aici de Salvare.
În hoarda furioasă
Ai fost și tu, omule,
Rostind judecată
Prin ale tale păcate.
Iubirea nu moare,
Hristos a Înviat
Să știe azi oricine
Prin El ești Salvat!
Nu un gram de iubire,
Ci Dragoste infinită,
Darul divin pentru tine
Poți avea prin credință.
Simion Ioanăș
Cruce și Înviere
Cruce și Înviere
Acolo sus pe cruce
A plătit Domnul cu sânge
Pentru păcatul meu
Și pentru păcatul tău.
A fost o plată divină
Și-o Jertfă curată umană,
Totul plătit pentru ”tină”,
Pentru a omului neagră vină.
Acolo sus la Calvar
A plătit Isus cu-amar
Pentru a ne dărui în dar
Mântuire și locaș în har.
A fost o plată a Celui Sfânt
Pentru omul robit de mormânt,
Hristos a luat haina murdară
Purtată de mine și tine cu fală.
Acolo sus la Golgota
Mielul divin Și-a dat viața,
Pentru ca să-nvingem moartea
Și-n veci să ne ridice pedeapsa.
A plătit acolo Nevinovatul,
Cel ce în veci e Creatorul,
Ca să ne dezlege de lanțul
Cu care ne-a legat păcatul.
Acolo, la locul Căpățânii,
A învins Isus toți demonii,
Ca eu și tu s-avem dezlegare,
De patimi și păcate salvare.
Privește la a Domnului Înviere,
Prin credință poți primi salvare,
Poți avea a Cerului răsplată,
Prin pocăință pe Dumnezeu ca Tată.
De aceea omule, azi haide
La Cel ce-a învins pe Satana
Ca noi să fim scoși din robie,
S-avem pentru veci Mântuire.
Simion Ioanăș
Drumul către Calvar!
Drumul către Calvar!
Păcatul meu și-a lumii-ntregi
În acel pahar din Ghețimani,
Nespus de greu și plin de-amar
Pregătit-a drumul către Calvar!
Sărutul trădării lui Iuda
Lepădarea tuturora pe urmă,
Lepădările tuturor puse-n cântar
Pregătit-au drumul către-Altar!
Bătaia și batjocura neamului Lui,
Religioși, cărturari și preoții “bravi”,
Toți vor să judece Mielul Divin,
Pregătind drumul spre Marele Chin!
Îmbrăcat c-o haină strălucitoare,
Umilit de neamuri, bătut cu nuiele,
Pedepsit de păcatele mele și-ale tale,
Pregătind drumul spre Marea Iertare!
Dezgolit de haine și pus sus pe Cruce,
Împărat umilit cu coroană de spini,
Pedepsit pentru blestemele noastre,
Pregătind drumul ca noi să fim sfinți!
Murind sus pe cruce, bătut și străpuns,
Moartea și chinul nu L-au ținut prins.
A înviat a treia zi, fiind biruitor,
Ca noi s-avem în Cer Salvator!
Simion Ioanăș
Hristos a Înviat
Hristos a Înviat
Hristos a înviat ca noi s-avem Lumină,
Să putem vedea cu ochii noștri cei de tină.
Hristos a înviat s-avem în veci Mântuitor,
Mielul Junghiat ca noi s-avem un Salvator.
Hristos a înviat s-avem în Cer Mijlocitor,
Un Mare Preot care-I pentru noi Apărător.
Hristos a Înviat și-a învins urâta moarte,
Ca de pedeapsă noi s-avem azi libertate.
Hristos a înviat și-a învins și pe Satana,
A învins păcatul ce ne-a încătușat viața,
Ca noi să nu mai fim robii răului proscris,
Pe Hristos Rege să-L putem avea în Paradis.
Hristos a înviat și vrea să-ți schimbe viața,
El vrea să-ți dea o inimă și-o minte nouă.
Vrea ca să-ți trăiești pe acest pământ credința
Printr-o trăire curată și-o sfântă pocăință.
Hristos a înviat ca tu să lași astăzi păcatul,
Să poți trăi pe veci acolo-n Cer cu Domnul.
Hristos a înviat ca noi să putem avea parte
De Dumnezeu pe veci, de-a Mielului Cetate.
Simion Ioanăș
Salutul de azi, Hristos a Înviat!
Salutul de azi, Hristos a Înviat!
”Hristos a Înviat!” se-aude
În lumea plină de păcat,
O lume plină de rușine
Trăindu-și tragicul sfârșit.
”Hristos a Înviat!” de pe buze,
Dar inimile prinse de păcat,
Sodomiți trăind fără rușine,
Vrând al lor păcat globalizat.
”Hristos a Înviat!” dar cu suspine
Se-aude peste tot în lung și-n lat,
Din închisori gemând sub chinuri
Creștinii plătesc viața ca tribut.
”Hristos a Înviat!” și-n biserici
Se-aude azi anemicul salut,
Sub restricții impuse de politici,
De dușmani ai Sfântului Cuvânt.
”Hristos a Înviat!” și-n familii
Legate de-al rușinii hotărâri
Fără drept de tată și de mamă
Și cu copiii luați să fie robi.
”Hristos a Înviat!” pentru vecie,
Nu uitați voi sadici anticriști,
Chiar de azi păreți a fi-n putere,
Viața într-o zi o veți sfârși.
”Hristos a Înviat!” pentru Domnie,
Și tot iadul de-ar clocoti aici,
El a învins puterile vrăjmașe,
Cuvântul Lui va triumfa în veci.
”Hristos a Înviat!”, dragă creștine,
Și-a Lui venire va fi curând,
Rămâi ca exemplu în trăire,
Slujind cu viața pe Cel Sfânt.
Simion Ioanăș
Capitolul 5 – Mesaj către România
Capitolul 5 – Mesaj către România
1 Decembrie de România
1 Decembrie de România
Românie, 1 Decembrie al tău,
Ești fericită și departe de rău.
Marea Unire te-a făcut tare,
Să fii puternică și să fii mare!
Decembrie e deosebit pentru tine,
Încununat prin această Mare Unire.
De-atunci ai rezistat prin istorie,
Dumnezeu te-a păzit cu iubire.
Fiara din vest, pe nume nazismul,
Și cea din est, care-i comunismul,
Te-au batjocorit, bătut și chinuit,
Te-au târât prin ani cu jugul pe gât.
Antonescu, Parhon și cu Groza
Te-au înjugat, apucându-te frica,
Maurer, Dej și cel numit Stoica
Te-au jefuit, mărindu-ți povara.
A venit apoi fiara cea mai amară,
Dictatorul Ceaușescu și-a lui clică.
Ne-au făcut pe toți ca niște roboți,
Să-i aplaudăm pe criminali și pe hoți.
Decembrie 1989, stropit de sânge,
Ne-a adus mare speranță și libertate.
Atunci când din nou ai adus ca jertfă
Ai tăi tineri, bătrâni, femei, ca ofrandă.
Dar din nou a vrut fiara cea hâdă
Să-ți fure libertatea primită cu trudă.
Prin hiena cea blândă cu glasul domol,
Iliescu și-a lui șleahtă ne-au tras în nămol.
Acum, după 30 de ani, e din nou sărbătoare,
Comunismul mai are azi puțină putere.
Dumnezeule mare, strigăm după izbăvire,
Adu peste noi zâmbet, vindecare, bucurie.
Ne-nchinăm înaintea Ta, Creatorule mare,
Mulțumindu-Ți împreună pentru țara aceasta.
Doar Tu ne-ai dat, din necaz și rău, izbăvire,
Binecuvintează-ne, Te rugăm, viitorul și țara.
Simion Ioanăș
1 Decembrie al României
1 Decembrie al României
Acel întâi de Decembrie
Cu străzi în sărbătoare
Împodobite de zăpadă,
Cu români ce defilează.
Alba Iulia e stindardul,
Acolo cu Mihai Viteazul,
Cu Horia, Cloșca și Crișan,
Martorii poporului român.
Locul întemnițării lui Iancu
A adus pentru noi sorocu’,
E timpul unității națiunii,
Înălțând steagul libertății.
O zi a învierii de duminică,
Învierea națiunii valahilor,
Destul ai fost răstignită,
Bătută, umilită, despărțită.
1 Decembrie de România,
Cu țărani strigând bucuria,
Cu ofițeri, soldați și mineri
Ascultând rezoluția unirii.
Destul a fost jugul otoman
Pe grumazul fiecărui român,
Destul robia habsburgilor
Și bătaia de joc a grofilor.
Din inimi răzbate o glorie
A națiunii stropite cu sânge,
Deșteaptă-te tu azi, române,
Și rămâi în veci o națiune.
Unic pentru noi în istorie,
1 Decembrie în națiune,
Un popor liber și integru
Unit cu al Domnului sceptru.
Nu uita vreodată, române,
Libertatea-i plătită cu sânge,
Nu-ți vinde hotarul pe-arginți,
Din iude tu să nu-ți faci prinți.
La mulți ani, Românie,
În acest întâi de Decembrie.
Să fii azi binecuvântată,
Dumnezeu să te aibă în pază.
Înalță al Tău Tricolor,
Pune-l în fiecare pridvor,
La Hotar să știe oricine
Că aici locuim ca națiune.
Simion Ioanăș
Colo sus lângă izvor
Stă crăiasa munților,
Căprioara cea frumoasă
Paște iarbă și-i grațioasă.
Din crâng iute iese-afară
Iepurașul fricos tare,
Vrea și el să pască iarbă
Și-i atent la-orice mișcare.
O privighetoare mică
Cântă sus pe-o rămurică,
Sprintenă se tot agită
Fiindcă nimeni n-o ascultă.
Un bursuc se tăvălește,
Mormăie și lenevește,
E cu gândul după fructe,
Tolănit și-ntins pe spate.
Un tablou în plină vară
Pentru suflet e comoară,
Un tablou ce are viață
Și ce ochiul îți încântă.
E tabloul munților
Pe crestele Carpaților.
Dealuri verzi și minunate,
Parcă-s din Rai adunate.
Simion Ioanăș
Centenarul României
Centenarul României
Acum o sută de ani în urmă,
Ți-ai strâns copiii, așa ca o Mumă.
În acel an glorios pentru națiune,
Dumnezeu sa-ndurat atunci și de tine.
Basarabia și Bucovina au alergat
Să se hodinească în brațul tău drag.
Transilvania, Crișana și Banat
S-au apropiat de sfântul tău steag.
Maramureșul a alergat să fie cu tine
În acel an glorios și-ncununat cu tărie.
Ai făcut o casă puternică și dârză,
Chemând națiunea română să fie unită.
Nicicând să nu te lași iar în robie
Și nici vândută pe-o murdară simbrie,
Să te ridici la a eroilor valoare,
Ce s-au jertfit luptând în războaie.
Să nu te mai lași nicicând cotropită
Și nici de dictatori să fii iar mințită.
Trăind în curăție, hărnicie și dreptate,
Prețuiește a ta scumpă și sfântă libertate.
Acum la sărbătoarea de-o sută de ani,
Românie să trăiești, la mulți ani!
Să poți trăi aici, pe sfânta ta glie,
Încununată de pace și de-armonie.
Simion Ioanăș
Ce-ți doresc eu ție, mândră Românie!
Ce-ți doresc eu ție, mândră Românie!
Ce-ți doresc eu ție, dragă Românie,
Să te scapi odată din cruda ta robie.
Să-ți găsești odihnă, peste veacuri bune,
Scuturând țărâna roșie de pe tine.
Cei ce te-au rănit în Decembrie ‘89
Să plătească-odată crima odioasă,
Să plătească toți cruda nepăsare,
Hoții și corupții, toți la închisoare.
Ce-ți doresc eu ție, trezește’ Românie,
Cei ce te-asupriră, cu minerii-n frunte,
Azi din nou te-nseală, iar te trag pe sfoară,
Vor să te aducă să le fii iar slugă.
Vino, drag popor, scumpă Românie,
Vino l-adevăr, hai cu bucurie.
Fă ciocoii toți să plătească-n țară,
Către libertate falnic te întoarce iară!
Ce-ți doresc eu ție, scumpă Românie,
Comunismul roșu ce încă te ține
Să se risipească odată, să dispară iute,
Ca să ai și tu parte de belșug și nume.
Ce-ți doresc eu ție, săracă Românie,
Poporul tău cel falnic, oameni de-omenie,
Să revin-acasă din a lor pribegie,
Un popor s-avem, plin de bucurie.
Simion Ioanăș
Fântâna albă e pentru-al meu popor
O filă neagră din al istoriei trist decor,
Atunci când ai bucovinei dragi români
Au fost răpiți și arestați de tâlhari ruși.
Acest popor pornit la crime și insulte
A tăbărât cu gloanțe peste populație,
Ca niște zdrențe criminale și sinistre
Au acționat aceste bestii comuniste.
Te-ai colorat în roșu, o, Fântână albă,
De copii, bătrâni, femei ai fost sfințită.
Ați vrut cu toți să fiți din nou în națiune,
Dar omorâți și-opriți de aceste crude brute.
Bucovină sângerândă și palidă soră,
Încovoiată de durerea ce zilnic te-apasă,
Dumnezeu să-ți vindece rana ta mare,
Ca-ntr-o zi să vii înapoi la Patria Mamă.
Măcar cu sufletul tău sensibil de soră
Să te bucuri din nou că te simți slobodă,
Iar fiarele nebune, comuniste și roșii
Să simtă ce înseamnă povara rușinii.
Simion Ioanăș
Nu ne puteți fura Revoluția
Nu ne puteți fura Revoluția
A pornit ca o scânteie
În inima întunericului,
A dictaturii comuniste,
Sfârșitul odei dictatorului.
Numiți șoimii patriei,
Chemați de ei pioneri,
Ne-am săturat de teatru,
De idiotul Ceaușescu.
Porniți toți la Revoluție,
Viață pentru libertate,
Cerul coborât peste țară,
Dumnezeu la Judecată.
Jertfe căzute pe-altar,
Suflete pornite spre cer,
Totul într-un iad hilar,
Cu gloanțe și gust amar.
A căzut atunci dictatorul,
Dar nu s-a oprit omorul,
Totul a fost atent regizat
De călăii urcați la furat.
De Iliescu liber cugetător,
Înșelătorul acestui popor,
Toată șleahta lui de nebuni
Ne-au jefuit ani după ani.
Nu ne puteți fura Revoluția,
E scrisă în inimi cu sânge,
Ați jefuit bogăția și țara,
În inimi nu puteți a pătrunde.
Ne-am câștigat cu toți libertatea,
Voi ați rămas avari cu-averea,
Bogați și goi, cu suflet sărac,
Răi și livizi așa ca un drac.
Nu ne puteți fura Revoluția,
Cu sânge-am câștigat libertatea,
Geaba credeți că tot ce-ați furat
Vă va fi dincolo veșnic palat.
Dumnezeu ne-a dăruit libertatea,
Nu ne puteți fura Revoluția
Toate rămân aici pe pământ,
Ce-avem în inimă e sfânt.
Nu ne puteți fura Revoluția,
Hristos învins-a și moartea,
El o să facă mare dreptate
Libertății clădite pe jertfe.
Simion Ioanăș
O stea pe nume Alexandra
O stea pe nume Alexandra
Alexandra, în România crudă,
Istorie cu-n stat gata să ucidă.
Caractere reci și suflete-amare,
Neantul emană noroi și duhoare.
Vei rămâne în inimile noastre mute,
Zâmbetul tău ne cheamă din moarte.
S-avem cu toți o viață trăită-n virtute,
Să plecăm urechea spre Cuvinte divine.
O chemare de înger din lumea din nori,
Un strigăt spre țara ce-a uitat de comori,
Spre neamul român pierdut printre ani,
Rătăcit în dorința și goana lui după bani.
Fiice, soții, mătuși, nepoate și surori,
Un haos ce fuge spre prăpăstii și nori,
Într-un neam ce-a uitat că trupul e sfânt
Și cât de puține zile noi avem pe pământ.
Simion Ioanăș
Ne-am trezit acolo pe străzi
Protestând și de libertate goi,
Însoțiți de-o pornire divină,
Cu curaj și putere în inimă.
Vrem Jos Comunismul!
Vrem azi să pice regimul!
Coborâți în stradă, români,
Să fiți în țara voastră stăpâni.
Nu ne mai țineți în foame,
Nu ne mai opriți la granițe,
Vrem și noi să fim liberi,
Vrem să vorbim fără opreliști.
Scoateți deținuții din închisori,
Nu mai vrem morți și vineți fiori,
Nu mai vrem călăi care să bată,
Nu mai vrem nevinovații să moară.
Libertate, libertate, libertate,
Nu mai vrem cătușe și gloanțe,
Vrem să pice Ceaușescu degrabă,
Să fim și noi liberi în draga de țară.
Luați-vă miliția și câinii lor răi,
Luați-vă gărzile ce au bâte în mâini,
Vrem doar o fărâmă de libertate divină
Aici pe pământul în care văzut-am lumină.
Opriți-vă să trageți, nebuni de soldați,
Suntem și noi români, flămânzi și-opresați.
Nu serviți regimul comunist de nebuni,
Nu mai vrem gloanțe, fiți prieteni cu noi.
O lumină divină a strălucit peste noi
Cei prezenți atunci pe străzi cu noroi,
Lacrimi de bucurie au curs pe-obraji,
Dar și-n sufletele-aprinse din zări.
Nu mai vrem comuniști în țara asta dragă,
Destule morminte s-au săpat pentru țară.
Prețuiți libertatea câștigată pe străzi
De tinerii ce-atunci au murit pentru noi.
Simion Ioanăș
Revoluție-n Decembrie 1989
Revoluție-n Decembrie 1989
Revoluție română,
Decembrie de foc,
Tineri cu inimă
Și frică deloc.
În fața urâtului
Regim comunist,
S-au jertfit tineri,
Cu chipul lor trist.
Coborâți în stradă
Fără nici o frică,
Noi vrem libertate
Cu mâinile goale.
O, Doamne din Cer,
Decembrie-i de fier,
Vrem ca să cadă
Regimul de piatră.
La acest Crăciun,
Neamul cel român
Te cheamă în stradă,
Să ne porți de grijă.
Bastoane și câini
Lovesc în români,
Nimeni să nu uite
Acele roșii brute.
Gloanțe și sânge
Pe străzi și troițe,
Altarul libertății
Și Jertfa dreptății.
Vă rog, nu ne uitați,
Români, peste ani,
Plătit-am noi prețul
Să-nvingem azi răul.
Iar voi, criminali,
Turme de șacali,
Ce-ați furat Revoluția
Cu pușca și bâta
Chiar de-ați scăpat
De crime și sânge vărsat,
Veți plăti în Ziua Judecății,
Judecați de Domnul Dreptății.
Jos Comuniștii,
Nu vrem Dictatură,
Se-aud peste veacuri
Eroii din urmă.
Nu ne uita, Românie,
Învață din Decembrie
Să nu-ți pleci genunchii
În fața terorii și urii.
Nu ne uita, Românie,
Învață din sânge
Să lupți pentru glie,
Nu te lăsa pusă-n robie.
Simion Ioanăș
Românie, așa cum ești tu
Românie, așa cum ești tu
Românie, așa cum ești tu
Ești țara mea și te iubesc!
Iubesc vestitul tău codru
Rupt parcă din raiul ceresc.
Românie, de secole întregi
Dumnezeu te-a păstrat tare
În vremuri și timpuri vitregi
Prin viteji cu-o inimă mare.
Românie, arăți ca o mireasă
Frumos gătită și-mbrăcată,
Cu munți semeți și izvoare,
Cu câmpii, lacuri și pârâuri.
Românie, cu mâini bătătorite,
Slugă pe propria ta glie,
Ai rămas frumoasă în istorie,
Bună, harnică și primitoare.
Românie, ai rămas frumoasă
În mijlocul unei haite furioase,
Te-au jefuit și ți-au dat spini
Vecini, politicieni și haini.
Românie, iubită de Dumnezeu
Prin Jertfa măreață a Fiului Său.
Cu preoți ce au vrut doar simbrie,
Păzitori amari și departe de Tine.
Românie, stropită de sângele curs,
Cu eroii bătuți într-un Decembrie
De ciumații cei roșii veniți din abis
Și hoarde cotropind ale tale hotare.
Românie, rămâi în inima mea
Și nimeni nu poate să te fure,
Oricât ar fi viața de grea
Ești țara ce-mi dai bucurie.
Simion Ioanăș
Românie în doliu și tăcută
Românie în doliu și tăcută
România, țărișoara noastră,
De ce ești neagră, slută, tăcută?
Moartea și dricul așteaptă
Să umble din poartă în poartă.
La spectacolul acesta sumbru
Totul e dureros de macabru,
Vinovați cică sunt morții
Și latura neagră a sorții.
Cu toții azi uită păcatul,
Politicul, corupția și răul,
Păzitori ai porții eterne
Vânduți pentru două parale.
Ciocoii pătați de-a lor lepre,
Emancipați de progrese
Vor să ne pună căpăstru,
Sclavi în funestul cortegiu.
Un timp celest de lumină
E străin astăzi de țară,
Doar cozi la vestite schelete,
Scrâșnitul de dinți și regrete.
Oprește, române, puțin,
Cu sufletul obosit de chin,
Nimeni nu are azi milă
De sufletul negru de tină.
E doar o Salvare pe lume,
Isus ce-a murit pentru tine,
Orice povară ai în cârcă
Doar Isus îți oferă odihnă.
Moartea rânjește pe străzi,
Defilând în cârd de nerozi,
Bărbați în rochii de mirese
Și ciuma-mpărțită-n pachete.
Un râs de nebuni diabolici
Proclamă pe note de clerici
Că omul e-aici dumnezeu,
Salvator și dreptar de la rău.
Zac în albe cimitire
Copii zdrobiți de brute,
De forcepsuri de doctori,
De-ai lumii criminali psihopați.
Tu însă, dragă române,
În astfel de vremuri sucite
Dumnezeu te cheamă la Viață,
Să te-arunci în brațul Sfânt de Tată.
Să crezi în Divinul lui Cuvânt,
Călăuzit să fii de Duh Sfânt!
Să primești aici Pocăință,
Din Cer Sfânta Lumină.
La asta ești chemat, române,
În astfel de vremuri haine,
Privește dincolo de stele,
Hristos te-așteaptă ca Mire!
Simion Ioanăș
Capitolul 6 – Copilărie, familie și melancolie
Capitolul 6 – Copilărie, familie și melancolie
25 de ani de viață
Lângă unica mireasă.
Soția viselor mele,
Dulce, fagure de miere.
Nu-i ca femeia din lume,
Ci-i credincioasă mie,
Cum o cere Domnul Sfânt
Prin al Său Bun Cuvânt.
Rămâi, sfântă soție,
Mană lângă mine,
Slujește pe pământ
Domnului Preasfânt.
Să te țină Domnul tare
În a noastră familie,
Inima casei noastre,
Diamant cu pietre scumpe.
Lidia, ești soție
Ce-aduci bucurie,
Domnul mi te-a dat,
Dar nemeritat.
El să-ți dea răsplată
Viață veșnică,
Iar aici pe pământ
Fii un templu sfânt!
La mulți ani, iubită,
În căsătorie.
Viață fericită
Lângă-a ta familie!
Simion Ioanăș
Aș vrea să-ncremenească timpul
Aș vrea să-ncremenească timpul
Aș vrea să-ncremenească timpul,
Să stea așa pentru o mie de ani
Îmi aduc aminte de tine privind nisipul,
Ai făcut primii pași, parcă știind imensitatea vieții.
Iar mai târziu, pășind fericită la școală,
Erai în clasa întâi cu ghiozdanul în spate,
Alergai zburdând și fugind plină de viață,
Te-aș fi ținut așa o întreagă veșnicie.
Parcă ai alergat prin viață, scumpă copilă,
Vrând câteodată să strângi în pumni dreptate,
Parcă anii, minutele, secundele, au fugit speriate,
Speriate de mine sau de tine, nu mai are importanță.
Mă gândesc când aș putea opri timpul,
La ce parte din tabloul vieții noastre,
Dar mi-e frică că vei fi ca o pasăre în colivie,
Stând așa încremenită în secunde de zile.
Și iată-te într-o zi specială și dragă,
Acum când după muncă și ani de școală
Ești gata să te iei la trântă cu timpul,
Neștiind că aici poate fi doar începutul.
Începutul unei noi file pe pagina vieții,
Tu alergând din nou spre orizonturi,
Neștiind că timpul aleargă înainte,
Cât ai vrea să-l prinzi, el fuge mai iute.
Totu-i deșertăciune și goană după vânt,
Spune Dumnezeu în Sfântul Cuvânt.
Să ai în viață perspectivă divină,
Fiindcă dincolo te-așteaptă o cunună.
Simion Ioanăș
Căsătorie sfântă
Căsătorie sfântă
Așa trebuie să fie în căsătorie,
Frică de Domnul și multă iubire.
O căsătorie trebuie sfințită,
Dumnezeu s-o aibă în pază.
La mulți ani împreună, soție,
La mulți ani împreună, dragă,
E scris în noi credincioșie,
Prin toate umblăm împreună.
Chiar prin vremuri de boală
Și chiar prin greaua furtună
Noi navigăm având bucurie
Și în Hristos noi găsim tărie.
Asta înseamnă sfântă familie,
Căsătorie între soț și soție,
Umblare împreună în viață
Și copiii ce-s roadă bogată.
Simion Ioanăș
Cinstea de-a fi țăran
Cinstea de-a fi țăran
Nu mi-e rușine că-s țăran,
În codru eu mă simt moșnean,
Având al cerului acoperiș,
Raze ce-n suflet sunt luminiș.
Sunt un țăran și-s bucuros
Că am crescut simplu, frumos,
Cu vaci, găini, miei, iepurași
Și-orchestră cu mulți greierași.
Am fost la sapă la porumb
Și la strâns de fân în câmp,
Știu ce-i mirosul de otavă,
Grâul să macin știu la moară.
Nu mi-e străin focul în sobă,
Nici sania trasă-n zăpadă,
Nici ghiocelul ce zâmbește
Când primăvara se ivește.
Să știu să-nvăț de la furtună
Să mulțumesc de zi senină,
De roade să mă bucur toamna,
Să prețuiesc în toate Viața.
Nu mi-e rușine că-s țăran,
Ce-i important e să fiu om.
Să am pe Dumnezeu ca Tată
Și-a Lui Înțelepciune Sfântă.
Simion Ioanăș
Copii și-amitiri
Copii și-amitiri
Micuță, te port cu mine-n inimă,
Copila mea de aur și smarald,
Te port în amintiri ca o copilă
Și-aș vrea să-ntorc al roții timp.
Iar tu, copilă cu păr bălai,
Îmi amintesc cum te jucai,
Erai o sursă plină de viață,
Zâmbetul tău dăruia speranță.
Trecut-au anii peste noi,
Voi ați crescut și deja sunteți mari,
În inima noastră de părinți
E bucurie ce se-nvăluie-n amintiri.
O, Doamne, Tu ești Părinte,
Învață-ne cum să pășim ‘nainte
Învăluiți de sfinte amintiri,
Să ne binecuvântezi dragii copii.
Îți mulțumim pentru familie,
E colț de rai și-amintire,
Când anii vieții ni se duc
Ne mângâi cu-amintirile de mult.
Simion Ioanăș
Copilărie de copil
Copilărie de copil
Am avut şi noi copilărie,
Cu joacă, trântă, bucurie,
Pe izlaz cu vaca la păscut,
Bătând lopta până-n asfințit.
Ne-am jucat scunsa-n bătătură,
Alergând şi-ascunzându-ne prin şură.
Şi strigam cât ne țineau rărunchii,
Bucuroşi glumeam noi, puşi pe şotii.
Astăzi nu mai e copilărie,
Ci un fel de prunci cu baterie,
Ziua toată stau pe telefoane,
Parcă-s roboți ce-s puşi la încărcare.
Nu mai ştiu nici să dea bună ziua,
Când se-mbracă te apucă frica,
Nu ştii de e băiat sau de e fată,
Parcă-s scoşi din filmele de groază.
Ei sunt copii cu Iphone şi Ferari,
Nu mai dau doi bani pe tati şi pe mami.
Tot ce vor de la părinți sunt banii
Şi dacă poți să nu-i mai cauți cu anii.
E generația fără socializare,
Comunică prin taste şi butoane,
De vrei să stai de vorbă câteodată,
Îți trebuie programare aprobată.
Doamne, de-am putea întoarce timpul,
Să învățăm din nou ce-nseamnă omul,
Să nu ne mai stăpânească sateliții
Şi să ne recuperăm cu toți copiii.
Să ne-ntoarcem la adevărata viață,
La Dumnezeu care vrea să ne fie Tată.
Doamne, descoperă-ne iar ce e Familia,
Adu-ne din nou în suflet bucuria.
Simion Ioanăş
Dator cu îmbrățișare și iubire
Dator cu îmbrățișare și iubire
În trecut ți-aș da o-mbrățișare,
Dar e târziu și nu se mai poate,
Din soare ți-aș da drag zâmbet,
Dar timpul a fugit ca un sunet.
Ți-aș face buchet din secunde,
Dar toate sunt departe trecute.
Aș sta o oră cu tine de vorbă,
Dar totul a trecut ca-ntr-o clipă.
Nu mai lăsați clipa să fugă
Fără să declarați iubirea regină.
Nu lăsați timpul să zboare
Fără acea scumpă îmbrățișare.
Prinde din zare azi secunde
Și fă-le un buchet de iubire,
Dăruiește inele de îmbrățișare,
Mâine timpul de ieri fi-va istorie.
Un ghiveci de flori de iertare
Și-un izvor veșnic de iubire,
Să dorm în cerdacul timpului,
Îmbrățișând ființele trecutului.
Simion Ioanăș
De ziua ta prințesă
De ziua ta prințesă
Andreea, scumpă fiică,
Iubită ești de mică.
De ziua ta, din nou
Rugăm pe Dumnezeu
Să-ți dea binecuvântare
Și multă sănătate,
Protecție și-nțelepciune,
Lumină în trăire.
Să nu uiți niciodată
Iubirea părintească,
Zâmbetul din copilărie
Să-l porți ca o simbrie.
Și dacă ești frumoasă
Să nu uiți niciodată
Pe Domnul ce ți-a dat
Al tău chip minunat.
Și poartă zilnic în suflet
Al fericirii zumzet,
Plină de sensibilitate
Să faci la oameni bine.
Iubirea cuibărită-n tine
S-o dai la orișicine,
Să-ți fie inima plină
De Duh și de Lumină.
Să-mparți la cei din jur
Adevărul drept și pur,
Să-mparți în jur speranță
Prin Cel ce este Viață.
Și nu uita, o, scumpă,
Că ești un Crin curat,
Păstrează a ta haină
Ca pe un diamant.
Și, Doamne, în furtună,
Tu să o ții în Mână,
Să urce-n încercări
Cu Tine sus pe culmi.
De ziua ta, prințesă,
Tu să fii fericită!
Să-ți fie viața plină
Cu bucurii divine,
Să ai zilnic speranță
Și zâmbetul pe buze.
Să ai zile senine
Și-a Domnului Putere,
A Lui Călăuzire
Și: La mulți ani, cu bine!
Simion Ioanăș
Din ograda de la țară
Din ograda de la țară
Din ograda de la țară
Latră cuțu pus pe șagă,
Fuge iute dup-o minge
Speriind un cârd de gâște.
S-auzi, frate, gălăgie,
Zici că vine o urgie
Rațele o iau la fugă,
Zici că vine o furtună.
Un gânsac se oțărăște,
Vrând să-nfrunte vitejește,
Câinele ce latră-ntruna
Și-i furios a prinde mingea.
Un tablou în plină vară
Din ograda de la țară,
Un crâmpei de amintire
Duce-n suflet bucurie.
Simion Ioanăș
Familia creștină
Familia creștină
Familia creștină
Din Sursă Divină,
Bărbat și femeie
Prin bune și rele.
Soț și soție
Ca una să fie,
Plini de iubire
Și credincioșie.
Exemplu în lume,
Dând ascultare
Cuvântului Sfânt,
Hristos pe pământ.
Supuși în iubire
Poruncii divine,
Având mărturie
Hristosul ca Mire.
Tată și mamă
Copii-și învață
Plini de iubire
Principii divine.
Familia creștină
Curată și blândă,
Iubire divină
Coborâtă în humă.
Simion Ioanăș
Femeie, ești cunună
Femeie, ești cunună
Femeie, ești cunună
De Dumnezeu creată,
De preț și necesară
În lumea minunată.
Ești ca o grădină
Ce ne dă mereu
Iubire și speranță
Și-ajutor la greu.
Iubirea ta de mamă
E mana cea din cer,
Copiii fără teamă
Adorm la pieptul tău.
De Dumnezeu lăsată
Ajutorul potrivit,
Soție minunată
Și sprijin nelipsit.
Prețuiți femeia,
E floare și comoară,
Îți parfumează viața
Și-i harnică în casă.
E precum o albină
Din zori, de dimineață,
Îți face viața plină
De miere și speranță.
Femeia ce se teme
De Dumnezeu din Cer,
Ea va umbla cu cinste,
La casă-i giuvaer.
Să faci cinste, femeie,
Lui Dumnezeu mereu,
La urmă-n veșnicie
Cununa-ți fie cadou!
Simion Ioanăș
M-am născut la sat
M-am născut la sat
M-am născut la sat
M-am născut la sat,
În pat cu strujac,
Nu-mi este rușine,
Ci am bucurie.
Mama a cusut
La război de țesut
Poneve frumoase
Și pături colorate.
Am crescut pui mici,
Curci, rațe și găini,
Nu-mi este rușine,
Sunt țăran pe lume.
Am rânit la vaci
Și-am crescut cu porci
Și m-am dus la sapă,
Câteodat’ la coasă.
Viața de la sat
E un dar bogat,
Pentru orice copil
E un har nobil.
Să te joci în țărână,
Să mânci din grădină
Morcovi din pământ
Când tu ești flâmând.
Viața de la țară
Cu căldură-n vară,
Iarna foc cu lemne
Să dormi cu izmene.
Eu sunt un țăran
Și mai sunt român
Și de mic copil
Am crescut umil.
Nu-mi este rușine
De țărani ca mine,
Dar mă întristează
C-ați vândut o țară.
Voi din Parlament,
Ce vă spuneți domni,
Ați adus faliment,
Ne-ați vândut pe bani.
Tot ce-au fost valori
E cancer pentru voi
Și ai noști’ părinți
De voi sunt lepădați.
Ați făcut din copii
Niște jucării.
Îi vreți desfrânați,
Robi la niște draci.
Nu-mi este rușine
De țărani ca mine,
Nici de Sfânta Carte
Sau Jertfa de pe cruce.
Mie rușine însă
De smintiți cu școală,
Voi ce azi distrugeți
Tot ce voi atingeți.
Voi, domni anticriști,
Ucigași de copii,
Țâncii nenăscuți
Îi vreți omorâți.
Țineți minte-acuma,
Veți primi răsplata,
Vă spune-un țăran
Cu inimă de creștin.
Domniile voastre
Veți plăti după fapte,
Hristos la Judecată
O să vă răsplătească.
Nu-mi este rușine
Sunt țăran, române,
Și nu-mi este frică
Să rămân în credință.
Simion Ioanăș
Majorat și bucurie
Majorat și bucurie
La mulți ani, fată frumoasă,
Să fii zilnic credincioasă.
Să asculți de Domnul Sfânt
Cât trăiești pe-acest pământ.
Să iubești întreaga viață
Ce-i a Domnului povață.
S-ai multe zile senine,
Pline de pace, de bucurie.
Fă ce-n viață ție-ți place,
Să-ți dea Isus sănătate,
Gândindu-te la judecată,
S-ai inima veșnic curată.
De tot ce-a creat Cel Sfânt
Bucură-te zilnic pe pământ.
Fugi de-a lumii falsă plăcere,
Fiindcă-i vânt, deșertăciune.
Ai o nouă treaptă-n viață,
Înțelepciunea să te-nsoțescă.
Cerând Domnului putere
Să-ți găsești în El plăcere.
Simion Ioanăș
Mă-ntorc la viața de copil
Mă-ntorc la viața de copil
Mă-ntorc la viața de copil,
Cu gând sfios și pas umil,
La somnu-acela liniștit,
La joaca fără de sfârșit.
Aș vrea iar în a mea viață
Un timp de liniște și joacă
Și să alerg prin ploaia rece,
Privind la-a stropilor lucire.
Să-l văd pe tata cu-a lui coasă,
Să simt miros de iarbă crudă,
S-alerg să văd dansul de fluturi
Și rândunici ce zboară-n stoluri.
Aș vrea să stau lângă cuptor,
S-aștept lângă al căldurii jar
Glasul mamei ce mă cheamă
Să gust din pâine și plăcintă.
Simțind a prafului căldură,
Aș vrea s-alerg în miez de ziuă,
Să joc o prinsa cu copiii,
Zâmbind în soarele amiezii.
Doresc, vă rog, un mic exil,
O-ntoarcere l-al meu trecut,
Mă-ntorc la viața de copil,
Măcar puțin aș vrea s-o simt.
Simion Ioanăș
Mire și mireasă
Mire și mireasă
O poveste minunată
De dragoste și viață
Din sfere ‘nalte sfinte
În inimi ce-s divine.
Mirele:
„Mă uit că ești frumoasă
Ca un diamant, mireasă.
Ești ca un înger minunat,
Ca o stea pe cerul înstelat.”
Mireasa:
„Sunt o pecete pe inima ta,
Sunt o pecete pe brațul tău.
O, mire iubit precum viața,
Al meu sprijin la bine și rău.”
Familie din constelații divine,
Binecuvântare pentru omenire,
Instituită din Cerul veșnic Divin,
Având ca bază Dumnezeul deplin.
S-aveți zilnic în viață voastră
Dragoste, credință și jertfă,
Așa cum Isus ne-a dat ca pildă
Iubirea față de Sfânta-I Biserică.
A voastră sfântă căsătorie
Să fie plină zilnic de curăție,
Cuvântul fie dreaptă povață,
Prin Duhul călăuzire în casă.
Zilnic corabia vieților voastre
Să fie plină de sfinte podoabe,
S-aveți direcție divină și bună,
Navigând toată viața-mpreună.
Iubirea vă fie cunună de flori
Prin furtuni și vremi de nevoi.
În toate s-aveți putere și har,
Având biruință prin Isus în dar.
Simion Ioanăş
Mormânt și amintiri
Mormânt și amintiri
Din nou pe la mormânt,
Din nou cu suflet frânt,
Vin gânduri și-amintiri
Despre voi, dragi părinți.
A fost un timp frumos
Ce l-am petrecut cu toți,
S-a dus ca fumul gros
Plecând în sus spre bolți.
Nu mai putem întoarce
Al roții timp ce trece,
Însă avem aici nădejde
Privind în sus spre stele.
Și-aici vom fi doar amintiri,
Plecând cu toți spre veșnicii,
Fiecare la rândul cetei lui,
Urcând spre bolta cerului.
Să ne iubim aici pe pământ,
În timpul nostru foarte scurt,
Suntem atât de trecători
Printre necazuri și nevoi.
Simion Ioanăș
O scumpă soție La mulți ani!
O scumpă soție La mulți ani!
De-aş putea în prag de sărbătoare,
Ți-aș dărui o parte mare din soare,
L-aș prinde-n părul tău zglobiu
Și-o rochie ți-aș da din curcubeu.
Tu ești mireasa vieții mele,
Ți-aș pune în rochie mii de stele
Și-ale tale mâini ce-s mângâiere
Brățări le-aș pune din izvoare.
Ești darul pregătit din veșnicie
Și dăruit de Domnul pentru mine,
Aș vrea în veci să-mi fi în brațe,
Să fim legați cu funii de dragoste.
Acum, de ziua ta, dragă prințesă,
Vreau să-ți spun cât ești de scumpă,
Zâmbetul tău e ca un diamant,
Iar bunătatea îți e un smarald.
La mulți ani, scumpă soție,
Și-o viață țesută de iubire,
Smerenie să-ți fie cunună
Și sufletul izvor plin de lumină.
Simion Ioanăș
O soție credincioasă
O soție credincioasă
O soție credincioasă
Este-n viață nestemată,
E un dar venit de Sus,
De la Domnul meu Isus.
Așa este-a mea soție,
Slujește cu bucurie,
Vrea ca a ei familie
Să trăiască-n fericire.
Dragostea aceasta mare
E zilnic o binecuvântare
Și ne umple viața toată
Cu o pace ce-i cerească.
Domnul a pus în tine Roadă,
Scumpă soție și mamă,
Iar în prag de sărbătoare,
La mulți ani cu sfinte zile.
Viața toată să iți fie
Plină de pace și-armonie,
Inima ta bună și caldă
Dumnezeu s-o aibă-n pază.
Simion Ioanăș
Satul meu din amintire
Satul meu din amintire
Arșița arde-n amiază,
O găină-n praf se scaldă,
Nană Male se aude
Dând afară niște gâște.
Hărmălaie e pe stradă,
Gâștele au pornit o ceartă,
Toată lumea iasă-n poartă
Să se mire de-astă sfadă.
Vaca lu’ nană Florică
A fugit azi de la ciurdă,
Cică a cuprins-o strechea
Și-a fugit ca și racheta.
Nelu lu` Pătroi, văcaru,
A-ncercat să-i taie calea,
Dar s-a-mpiedecat săracu’
Și-a lăsat să fugă vaca.
Parcă nu erau destule
Într-o zi din astă iulie,
Pirchița lui nenea Lae
A pornit să strige-a jale.
Iar la capătul de stradă
Vine Ion cu coasa-n spate,
Cică pe-o așa căldură
Iarba tare greu se taie.
Iar Sabina lui Sabin
Are-un coș cu pâine plin,
Pâine scoasă de pe vatră,
Rumenă cu coaja arsă.
Să fie-ntreagă orchestra,
Cinci copii aleargă lopta
Și-au pornit o hărmălaie
De zici că tot satul arde.
Chiar și colbul de pe drum
Parcă-i transformat în fum,
Nu mai vezi a cui e pruncul,
Poți tăia cu brișca praful.
Asta-i viața de la sat,
Un crâmpei de altădat`’,
Ce-aș vrea ca să întorc
Timpul ca să stea în loc.
Roata vieții însă merge,
Înapoi nicicum nu-ntoarce,
Țin comoara-n amintire,
Draga mea copilărie.
Simion Ioanăș
FEMEIA CU FRICĂ DE DOMNUL
FEMEIA CU FRICĂ DE DOMNUL
Femeia cu frică de Domnul
E mai de preț decât diamantul,
Merită lăudată pentru faptele ei,
Fiind izvor de bucurie-a credinței.
Femeia cu frică de Domnul
E sprijin și-ajutor pentru soțul,
E corabia de negoț a familiei,
E mângâiere în anii copilăriei.
Femeia cu frică de Domnul
E puternică când vine necazul,
Îmbrăcată cu tărie, slavă și râde,
Nu se teme de ziua de mâine.
Femeia cu frică de Domnul
E cinstită și-și iubește bărbatul,
Pe buze are înțelepciune
Și-ajută în necaz pe-oricine.
Femeia cu frică de Domnul
E mama ce-n rugă se-nchină,
E fiica ce citește Cuvântul,
E femeia cu trăirea divină.
Femeia cu frică de Domnul
Strălucește pe pământ în toate,
Hristos îi este Mântuitorul,
Lăudată este pentru-ale ei roade.
Femeia cu frică de Domnul,
Călăuzită în toate de Duhul
Merită lăudată în viață,
E pildă și-ajutor în credință.
Soră, azi de ziua ta…
Soră, azi de ziua ta…
La mulți ani, soră scumpă,
Să-ți dea Domnul viață lungă,
Zilnic, sănătate, bucurie
Să ai până-n veșnicie.
Domnul să-ți dea credință,
Zilnic să ai biruință,
An de an înțelepciune,
Iar în Domnul Mântuire.
Ești o soră minunată,
Domnul să-ți răsplătească
Bunătatea ta cea mare,
Zilnic fie-ți mângâiere.
Strânge-n sufletul tău mare,
Zilnic pune câte-o floare,
Floare scumpă din Cuvânt,
Rod bogat din Cerul Sfânt.
Azi din nou de ziua ta
Domnul te va binecuvânta,
Eu îți doresc cu bucurie
La mulți ani cu fericire.
Simion Ioanăș
Ți-aș da, iubito, un smarald,
Mărgele stele strălucind șirag,
Să ai iubirea-n veci stindard,
Cu Fericirea navigând în larg.
Ești mireasma vieții mele,
În albul tău strălucitor
Și diamante printre plete
Și-un suflet veșnic iubitor.
Distinsă, simplă și umilă,
Cu suflet bun ca un izvor,
Ești o corabie de negoț,
Trudind zilnic cu mare zor.
Oțelită zilnic cu putere,
Lumina ta-i strălucitoare,
În toate ea este cinstită,
Împodobită-i cu credință.
Și poartă-n brațe ființe,
Copii frumoși ca diamante,
E minunea numită mamă,
Pusă pe-altar zilnic ca jertfă.
E temătoare de Domnul
Și cununa-i este Rodul,
O rază chiar din veșnicii
Luminând printre cei vii.
Ea e un dar pentru familie,
Mai prețios ca diamante,
O gingașă frumoasă floare
Sădită-n ușa casei tale.
Simion Ioanăș
Un sfert de veac
Un sfert de veac
E despre tine, fiică scumpă,
Un sfert de veac și viață lungă,
Ai strălucit pe bolta vieții
Precum lumina dimineții.
Rămâi așa întreaga viață,
Prințesă bună și cu pace,
Rămâi o pildă în credință,
Reflectă-L pe Hristos în toate.
Rămâi în sfântă bucurie,
Fii-n toate plină de iubire!
Iar zâmbetul tău strălucitor
Să-ți fie-n viață ajutor.
Un martor viu să fii Cosmina,
În jur să răspândești Lumina
Să biruiești în viața toată
Având pe Dumnezeu ca Tată.
La mulți ani și numai bine,
La mulți ani cu bucurie,
La mulți ani, să ai prințesă,
La mulți ani cu viață lungă!
Simion Ioanăș
Capitolul 7 – Anul vechi și anul nou
Capitolul 7 – Anul vechi și anul nou
Anul 2020 la sfârșit
Anul 2020 la sfârșit
A fost în anul ăsta crunt
Durere mare pe pământ,
Am avut parte și de boală,
De pandemie și răscoală.
Am avut parte anu-acesta
De foc, de groază și năpastă,
Un an când ciuma și minciuna
Au mers tot anul mână-n mână.
A fost un an cu cruntă moarte,
Cu un Beirut distrus de-explozie,
Cu mulți morți răpuși de ciumă,
Cu creștini răpuși de crimă.
Toate acestea au lucrat împreună
Pentru cei ce trăiesc în credință,
Să înțelegem că-n aceste vremuri
Dumnezeu ne vrea pe toți lumini.
Să-nvățăm că-n viața noastră
E important să ai credință,
Să-ți încredințezi tot viitorul
În Mâna Celui ce-i Creatorul.
Iar pentru anul care vine
Să ne dorim zile mai bune,
Trăite departe de păcat
Și-n părtășie cu Cel Sfânt.
Să-nvățăm din anul acesta
Cât de trecătoare este viața,
Să răscumpărăm o așa vreme,
Căci zilele de azi sunt rele.
Simion Ioanăș
Anul nou ce vine
Anul nou ce vine
Anul nou așa se scurge
Ca și râul care curge.
La mulți ani e o urare,
Cine știe câți mai are?
Dă-ne, Doamne, minte,
Ca-n a noastre zile,
Să trăim cu înțelepciune,
Să-mpărțim la toți iubire.
La mulți ani la toată lumea,
Știți că asta este azi lozinca,
Însă numărul nostru de zile
Numai Domnul le mai știe.
Fă ca-n anul care vine
Să umblăm doar cu Tine,
Ca să vadă lumea toată
Că Te-avem aici ca Tată.
Simion Ioanăș
Anul vechi și anul nou
Anul vechi și anul nou
Anul vechi și Anul nou
Abur slab și vânt ușor,
Stau așa ca un metrou
Puțintel și pleacă-n zbor.
Zilele sunt ca suveica,
Se-nvârt și-ți țese viața
Nu vorbim despre secunde,
Ele trec parcă-s rachete.
Ai un pic copilărie,
Ești acum la căsătorie,
Mâine prunci-s măricei,
Ești bunic acum cu ei.
Viața-i strălucire scurtă,
Zâmbet și durere surdă,
Vrei un pic de veșnicie,
Clipa-ți dă doar o lucire.
Anul nou să vă aducă
Înțelepciune cât de multă,
Să răscumpărați vremea,
Zilele se duc aievea.
Vă doresc: La mulți ani!
La cumpăna dintre ani.
Roua-i puțin dimineața,
Cam așa e și cu viața.
Știm că adevărata Viață
Dincolo de soarta scurtă
E Hristos din veșnicie,
Cel ce-n Univers e Rege.
De aceea, prin credință,
Eu vă doresc viață lungă,
Nu un an, zece, o mie,
Ci-n Hristos, o veșnicie.
Simion Ioanăș
Am rămas pe drum
Și-ncet azi navigăm.
A mai trecut un an
Peste-al vieții ocean.
Prin furtuni și valuri
Ne-avântăm spre maluri.
Unde-s țărmuri negre
Și tărâmuri celeste.
O, Doamne, rămâi aici,
Așa ca un bun Cârmaci.
Ajută-mă s-ajung acasă,
Unde-i veșnic viață.
Nu știu când e la final,
Mă-ndrept către mal,
În anul care-acuma vine
Ajută-mă să rămân cu Tine.
Anul Nou e cu folos
Dacă-nalță pe Hristos,
Dacă nu e-un an pierdut,
Ca și cel care-a trecut.
Simion Ioanăș
Încă-un an din viață
Încă-un an din viață
Încă-un an din viață
L-am trecut cu bine.
Doamne, Sfinte Tată,
Mulțumesc de toate.
Vreau să spun la toți
Viața nu-i doar flori,
Suntem în călătorie
Prin mult rău și bine.
Rămân în credință
Și-n a Lui biruință,
Țintă-i Sfânta Cetate,
Cu nădejde-n toate.
Viața zilnic trece,
Ore și minute,
Ca și roua-n soare
Iute ea dispare.
Îți cer astăzi, Doamne,
Să-mi dai ajutor,
Să răscumpăr vremea,
Să-ți fiu slujitor.
Să pot lega o rană,
S-ajut un orfan,
S-aduc bucurie,
Doamne, an de an.
Să fiu mângâiere
Acolo unde-i durere,
Prin întunecime
Eu să fiu făclie.
Iar a mea familie
Fă-o o cetate
Ridicată-n soare,
Biruind în toate.
Și când vine ziua
Ca să plec Acasă,
Să am bucuria
Să pășesc în Slavă.
Simion Ioanăș
Capitolul 8 – Globalism anticrist și trădare
Capitolul 8 – Globalism anticrist și trădare
Comunismul, scursoare și ciumă
Comunismul, scursoare și ciumă
Comunismul e ciumă peste popoare,
E boală ce neagă mamă și tată,
Comunismul omoară frate pe frate,
Ideologie satanică din neagră oroare.
Comunismul e omul ce se crede divin,
Crede că-i zeu aici pe pământ,
Neagă Hristosul și pe Dumnezeu,
Neagă sfințenia și sufletul tău.
Comunismul e lagăr ce ucide mereu,
E corupția și răul ce fură din greu,
E satanica ură ce dezbină familii,
E armă demonică ce distruge copiii.
Comunismul e chinul sub călăii torturii,
E zângănit de lanțuri și-i ușa-nchisorii,
E lupul ce zice că-i oaie divină,
Însă pe drept e demon în humă.
Comunismul e plagă peste-omenire,
E cea mai cruntă și neagră orbire,
Fugiți, popoare, din roșia urgie,
Doar la Hristos găsiți nemurire.
Comunismul va primi dreapta răsplată
La Sfânta și Divina, din Cer Judecată.
Dumnezeu Judecătorul are sentința,
Biruitoare-n veci va rămâne credința.
Simion Ioanăș
Covid globalist și anticrist
Covid globalist și anticrist
Cuvânt ce-a îngrozit pământul,
Un lanț ce ne-a robit avutul,
Un virus care-a luat și viața,
Blestem ce-a îngrozit planeta.
Tu ești o armă globalistă,
Un lanț în mâna anticristă,
Folosit de bestii socialiste
Ca să ne îngroape în morminte.
Opriți-vă voi haite hămesite,
Să ne mânați precum pe vite,
Opriți-vă să ne puneți țarcuri
Și să ne tratați ca niște stârvuri.
Ne-ați luat și dreptul de mamă
Și dragostea de-a spune tată,
Ne vreți copiii sclavi ai sodomiei,
Ne vreți pe toți în pragul nebuniei.
Ne vreți pe paturi de spitale,
Legați și îndopați de aparate,
Iar de mai scapă câte unul,
Îl vaccinați așa ca animalul.
Atacați și dreptul la credință,
Ne prigoniți prin umilință,
Sunteți alergici și la Biblie,
De Hristos vă este lehamite.
De Dumnezeu nu vă e frică
Și nici de noi nu vă mai pasă,
Toți sunteți plini de bogăție,
Noi niște robi în iobăgie.
Treziți-vă voi astăzi, creștini,
Nu mai fiți robi la anticriști,
Stăpân este Domnul Înviat,
Să-L slujim pe El ca Împărat.
Spuneți acestor anticriști
Că-s doar trecători aici,
Covidul cu care ei se joacă
Îi duce-ntr-o zi la judecată.
Nu vă plecați sub jugul de ocară,
Nu vă-nchinați la nemiloasa fiară,
Întotdeauna câștigă Adevărul,
Cel ce-a Învins pe cruce răul.
Simion Ioanăș
Generația mascaților
Generația mascaților
Au existat mascați în omenire,
Care mai de care ascunși bine,
Din cei cu fețe schimbătoare,
Din cei școliți și poziții-nalte.
Experți în a ne ascunde bine,
Noi oamenii suntem răi din fire,
„Cameleoni” care pozăm în funcție,
De cum ne strângem bogăție.
A venit acum vremea unei generații
Ce purtăm mască precum bandiții,
Nu pentru că am jefui o bancă,
Ci pentru ca să ne ferim de boală.
Totuși sub masca asta de protecție,
Noi toți purtăm însă multe fețe.
În funcție ce iubește fiecare,
Vrem s-arătăm la toți imaculare.
Să știe însă bine orice suflet,
La Dumnezeu Sus, la judecată,
Adevărul o să sune ca un tunet,
Fiecare mască iute o să cadă.
Veniți azi, toți ce purtați mască,
Să trăim cu-adevărata față,
Să nu mai trăim doar pentru sine,
Ci să dăruim la toți iubire.
Iubirea aceea care se jertfește
Așa cum Hristos S-a dat la Cruce,
Căutând pe alții s-ajute-n viață,
Arătând la toți adevărata față.
Simion Ioanăș
Globalism animalic
Globalism animalic
Mare tărăboi pe lume,
A ajuns lupul rege,
Trece lumea la reforme,
Lupii vor fi pază în turme,
Vor s-adopte chiar și mieii,
Cică-s șefi peste adopții,
Peste lumea animală.
Vor din ei ca mulți să piară,
Cică nu mai e mâncare,
Trecem toți la decimare.
Cică vaca e de vină,
Face balega prea fermă
Și-ncălzește-așa planeta,
Făcând să dispară iarba.
Este-o nouă lege-n țară,
Cică lupii se cred oaie
Și să știe lumea toată,
Scapă azi cine mai poate.
Vulpea e și ea șireată,
Cere să fie secretară,
Se declară azi găină,
Vrea la pui să fie mamă.
Toată lumea se hlizește
La anunțuri globaliste,
Cică lupii vor vaccinuri,
Iară vulpile vor țarcuri,
Vor să controleze totul,
Să aibă în mână tot globul.
Au uitat că Leu-i Rege
Peste lup și peste vulpe,
Ordinea asta lupească
Într-o zi o să sfârșească.
Geaba cred astăzi șacalii
Că sunt rude azi cu lupii,
Mulți visează câte-o halcă
Din ordinea ce-a fost creată.
Regele însă este Leul
Și-ntr-o zi pornește măcelul,
Globalismul ăsta sadic
Va sfârși la urmă tragic.
Simion Ioanăș
Ne-ați luat casa,
Plătim toată viața
Să stăm în chirie
La bancă simbrie.
Ne dați o mașină,
Vă plătim chenzină,
Lucrăm ca nebunii
Îmbogățind chiaburii.
Ne dați câte-o slujbă
Și devenim slugă
Cică anual ai vacanță
O săptămână cu plată.
Ne dați ca și mâncare
Pomeni cu chimicale,
Plătim ca și nerozii
Ca să vă umplem sacii.
Ne-ați luat și credința,
Ați distrus și familia,
În schimb obligații
S-acceptăm dezaxații.
Acum și copiii
Sunt ca smintiții,
Corupți și mințiți
Îi faceți ucenici.
Ne-ați luat libertatea
Și ne vreți și viața,
Ați declarat pandemie,
Peste suflet stăpânire.
Păreți comuniști,
Vă dați socialiști,
Dar sunteți mai răi
Anticriști și călăi.
Sunteți doar brute,
N-aveți nici-o putere,
Stăpân peste suflet
E Domnul Cel Sfânt.
Să știți, toți globaliștii,
Pământul și aștrii
Au în veci Stăpân
Pe Domnul Cel Bun.
Deci, dragi globaliști,
Noi nu suntem proști,
Dincolo de moarte
Se va face dreptate.
Nu sunteți dumnezei,
Ci doar muritori,
Și voi după moarte
În veci veți răspunde.
Simion Ioanăș
Lumea azi e de speriat,
Cică-n timp a evoluat,
Cică mama-i o himeră,
Musai trebuie să dispară.
Cică tatăl e-o rușine,
Să fie trecut în scripte,
Părinte unu și părinte doi,
Noul socialism de soi.
Astăzi lor le tună-n minte
Că sunt fete, din sorginte.
Geaba vrei să le explici
Că-s născuți băieți de mici.
Cică azi vor familii noi,
Fac parade-aproape goi,
Nu mai au deloc rușine,
Destrăbălarea e la culme.
Vino, Doamne, mai degrabă,
Lumea asta toată-i oarbă,
Vino Tu să faci dreptate
Și să-i judeci după fapte.
Să le-arați a lor păcate
Și că-i viață după moarte,
Să le-arați că tu ești Rege
Și că-n Univers e Lege.
Simion Ioanăș
Mamă și tată, cuvinte sfinte
Înfierate de fiare progresiste,
Condamnate de anticriști,
Nemiloși și bolnavi globaliști.
Fiara ce azi se ridică
A umplut pământul de frică,
Ne vrea pe toți reeducați
Cu ideologii de atei frustrați.
Voi vreți lagăre de reeducare,
Ne vreți pe toți oi de tăiere,
Vreți stăpânire pe viața noastră,
Vă dați dumnezei care salvează.
Dumnezeu a creat pe pământ pe tată,
El a făcut și pe femeie drept mamă,
Oricât vă luptați să negați Adevărul,
El e în veci rămâne-aici Creatorul.
Degeaba ne vreți și copiii ca robi,
Îi educați confuzi și-i faceți roboți,
Dumnezeu a pus în sufletul lor
Gândul veșniciei ce-i drept ajutor.
Însă voi, ofițeri ai negurii vremii,
Nu uitați de Tatăl din ceruri,
O s-aducă judecata dreptății,
Vă va osândi în Ziua Judecății.
Rămâi pe redute tu, mamă și tată,
Dumnezeu va face dreptate odată.
Numele vostru e scris în Cuvânt
Și-i păzit de Domnul Cel Sfânt.
Simion Ioanăș
Nu asta e iubire
Nu asta e iubire
Nu asta e iubire,
Stimată omenire,
Să fim injectați,
Cobai umanizați.
Nu asta e iubire,
Fără copilărie,
Făcut un robot
De statul idiot.
Nu asta e iubire,
Părinții cu cătușe,
Copiii în capcană
La desfrânați ofrandă.
Nu asta e iubire,
Stimată omenire
Familia e distrusă,
La cruce ”răstignită”.
Nu asta e iubire,
Să fim decimați,
Ofrandă și simbrie,
Batjocură la draci.
Nu asta e iubire,
Mințiți de stăpânire
Că ei răcesc Pământul,
Având în minte banul.
Nu asta e iubire,
Ci e doar dezbinare,
Rasism și exploatare
Folosit la incitare.
Nu asta e iubire,
Stimată omenire,
Iubirea a murit
La Cruce răstignit.
Nu asta e iubire,
Fără Sfânta Biblie,
Creștini ”crucificați”
De demonii mascați.
Nu asta e iubire,
Ci-i doar nesimțire,
E ateism murdar
La rang de ”adevăr”.
Nu asta e iubire,
Stimată omenire,
Hristos e Adevărul
În veci Judecătorul.
Nu asta e iubire,
Ci doar o sâlnicie,
Dincolo de toate
Va fi o răsplătire.
Simion Ioanăș
Oamenii fără milă ne conduc…
Oamenii fără milă ne conduc…
Ei n-au milă de zâmbetul unui copil,
Îl ucid în pântec și-l trimit în exil.
Ei n-au milă de bătrânul ce-i sărac,
După munca de-o viață, acum n-are leac.
Ei n-au milă de-ai noștri dragi părinți,
Le smulg din brațe copiii lor sfinți.
Îi dau celor ce-s la minte confuzi
Și-n școli îi învață să trăiască păgâni.
Ei n-au milă de sfânta libertate,
Vor să ne mâne precum niște vite,
Cică azi musai ne vor vaccinați,
Vor pe-al nostru trup să fie stăpâni.
Ei n-au milă de-ai noștri străbuni,
Ce și-au dat viața să nu mai fim robi.
Ne vor la muncă și tot mai puțini,
Cu pumnul în gură și lanțuri la mâini.
Ei n-au milă de Planeta Pământ,
Vorbesc de poluare cu banii în gând,
Pe noi ne-ar vrea doar cu trotinete,
În timp ce ei se plimbă-n rachete.
Ei n-au milă nici de creștini,
Urăsc Scriptura și sunt haini,
În tot dau dovadă de anticriști,
Însă pozează în lupi moraliști.
Auziți, voi, ce conduceți popoare
Și vreți pe Pământ să faceți teroare,
Dumnezeu e Stăpân în tot Universul,
Iar la Final va-ncepe Procesul.
Cât o să strângă aici anticriștii,
La moarte pleacă de-aici ca săracii
Și vor răspunde la Tronul Divin
Pentru a lor crime și suflet hain.
Răul a fost învins sus pe Cruce
De Hristos, Mielul, Marele Rege.
Nu globalismul și satana învinge,
Ci care, ca Domnul, în toate trăiește.
Iar tu creștine ce azi ești aici,
Rămâi o lumină și sare să fii!
Nu te pleca la șoapta haină,
Fii îmbrăcat în armura divină!
Simion Ioanăș
Omenire bolnavă
De păcat și de boală,
Ucisă de brute
Și diavoli cu ciume.
Umplută de arme,
Submarine și-avioane
Ești plină de bombe,
Focoase nucleare.
Ești încercată
De propria greșeală,
Te-ai semețit
Ca un smintit.
Te-ai condamnat
De propriul păcat,
De sodomie
Și de bogăție.
Te-ai tăvălit
Ca un bețiv,
Propriul profit
Gând abortiv.
Ți-ai ucis copiii
Precum criminalii
Și pedofilii
Ți-adoptă copiii.
Proprii nebuni
Îți sunt stăpâni,
”Răcesc” planeta
Omorând omenirea.
O, vino, Doamne,
Oprește demența
Și-adă cu Tine
Anticriștilor pedeapsa.
Iar voi, dragi creștini,
Treziți-vă, sfinți,
Căci vine Hristosul
Și-ncepe potopul.
Vor plăti toți mișeii
Și toți fariseii,
Fiecare o să aibă
Zălog după faptă.
Dacă vrei mântuire,
Crede-n Evanghelie
Și cu pocăință
Trăiește-n credință.
A Domnului trâmbiță
Astăzi răsună,
Spune împăcare
Pentru fiecare.
Cel care vine
Primește izbăvire
Din Mâna Divină
A Sfântului Mire.
Simion Ioanăș
O vreme de copii
O vreme de copii
O vreme de robie crudă,
Cu copii în lanț și trudă,
În trecutul negru de zgură
Legați de moarte și ciumă.
O vreme-a nazismului pentru copii,
Când cuptoarele-i ardeau de vii,
Jucând cu toți cenușa morții
Sub tălpi zglobii în umbra sorții.
O vreme-a noastră să fim copii,
O vreme strâmbă de istorii vii,
O vremea jocului și râsului știu,
O vreme-a comunismului ”hazliu”.
O vreme modernă cu lux și ciumă,
Copii jucând cu masca la gură,
Sunt ani trecuți precum aburul ceții,
Însă la fel, repetând istoria tristeții.
Copii, venind la Hristosul omenirii,
A vostru e tărâmul nemuririi.
Jucați frumos în raiul ceresc,
Așteptând viitorul, perfect omenesc.
Simion Ioanăș
Pandemie ipocrită
Pandemie ipocrită
Virusul prostiei
Inima pandemiei,
Din minte socialistă
Țintă globalistă.
Stați în casă,
Cobai într-o cușcă,
Ieșiți la plimbare
Doar cu învoire.
Ei sunt dumnezei,
Doctori corifei,
Politicieni corupți,
Diabolici nemiloși.
Distanțare mare,
Legați în spitale,
Puși în sicrie,
Încuiați pe vecie.
Ai voștri copii
Robi și sihăstrii,
Fără Dumnezeu,
Viață de ateu.
Plan de anticrist
Război globalist,
Lanț pentru creștini,
Prigoană și spini.
Biserici închise
De mâini ucigașe,
Pașapoarte false
Să umblați în lume.
Control și vaccin,
Boală și suspin,
Fiară anticristă
Bestie globalistă.
Decimare-n masă,
Mână criminală,
Într-o lume oarbă
Satana înșală.
Treziți-vă, oameni,
Sunteți înșelați,
Scuturați țărâna,
Lepădați azi ciuma,
Lanțul globalist,
Cuiul anticrist.
Pandemia ticăloasă,
Mână ucigașă,
Du-te în pustie
Pentru veșnicie.
Dumnezeule, Doamne,
Te rugăm cu-ardoare,
Oprește azi ciuma,
Crima și minciuna.
Dă-ne eliberare,
Veșnică salvare.
Te rugăm, ai milă,
Scapă-ne de ciumă,
Iar pe anticriști,
Doamne, să-i oprești.
Ne închinăm azi Ție,
Vrem a Ta venire.
Simion Ioanăș
Revenire, omenire!
Revenire, omenire!
Trăim azi vremuri de pe urmă,
Rușinea defilează azi în turmă,
Se plimbă azi în toată lumea,
Arătând la toți ce-i urâciunea.
Vor ei ca să ne spună nouă
Să renunțăm la tată și la mamă.
Să redefinim familia tradițională,
După a anticriștilor învățătură.
Anticriștii-s azi la putere,
Vor populația ca să decimeze,
Se luptă ca să facă din avort
O normă pentru fiecare făt.
Se luptă azi în toată lumea
Să schimbe la toți mintea.
Să nu mai credem în Hristos,
Ci-ntr-un sistem ce-i ticălos.
Se folosesc de boală și de ciumă
Să ne controleze ca pe-o turmă.
Cică noi încălzim planeta,
Iar ei o vor răci ca pe-o înghețată.
Revino, omenire, la Hristos
Și părăsește azi sistemul odios.
Isus va reveni pe Cer Judecător
Și va împărăți în veci biruitor.
Simion Ioanăș
Să taci în epoca modernă
Să taci în epoca modernă
Să taci în epoca modernă,
E comunism cu fața fermă,
Să mori de frică de ”elite”,
Cică ei știu mai mult ca tine.
Ei știu să-ți crească și copiii,
Tu să muncești așa ca robii,
Să le tot dai lor veșnic taxe
Și să ai la bancă rate.
Iar dacă ai curaj să-i judeci
Și să respingi a lor minciuni,
Ești pus la zid și cenzurat,
Oprit în grabă și-izolat.
Nu mai poți vorbi nici de Isus,
Nici de credință sau Cuvânt,
Cică noi suntem niște maimuțe,
Doar ei sunt ”ființe evoluate”.
Ei sunt azi ”oamenii de știință”,
Iar noi suntem o biată ființă.
Și peste trup se cred stăpâni,
Iar noi o ”turmă de nebuni”.
Și-au construit multe rețele,
Ca să ne facă robi cu ele,
Să ne facă să vorbim
Și cum vor ei ca să gândim.
Nu mai vor nici familie,
Cică-i ”revoluție în gândire”,
Cică modern e să nu știi
Băiat ori fată, ce vei fii…
Dar cică noi suntem nebuni
Fiindcă am rămas creștini,
Cică nu le-nghițim minciuna
Și încă noi mai credem Biblia.
O, Doamne, Te rugăm să vii,
Să ne răpești în veșnicii,
Să le arăți l-acești confuzi
Că nu sunt aici pe veci stăpâni.
Nu ei pot salva Planeta,
Așa cum mint în toată Media,
Ci Tu, Cel ce ești Creatorul,
Doar Tu ne poți fii Salvatorul.
Ajută-i, Doamne, pe creștini
Să fie-n lume doar lumini,
Să nu trăim în compromis,
Ci după Cuvântul lui Isus.
Să taci în epoca modernă
Ar însemna ”căluș în gură”,
Chiar de ajungi în închisoare,
Te luptă azi pentru dreptate.
Simion Ioanăș
Sărbătoare-n izolare
Sărbătoare-n izolare
Flori, petale și iubire,
Adunați toți în familie
Sunt cu toți la rugăciune,
Meditând la răstignire.
Bucuroși de Înviere
Și de Darul mântuirii,
Ne dorim azi vindecare
De la mic și pân’ la mare.
Gândul e la Tine, Doamne,
Mielul ce ne dai salvare.
Cel junghiat colo pe cruce,
Dar biruitor prin moarte.
Vino azi, coboară-n lume,
Cu-n Cuvânt de vindecare.
Unde-i moarte și suspine
S-aduci sfântă mângâiere.
Unde-s semeni singuri
Și cu ochii triști,
Șterge a lor lacrimi,
Fă-i ai Tăi copii.
Mulțumim, Doamne,
Chiar în izolare,
Ești cu noi în case,
Ești prezent la mese.
Ești Pâinea ce Se frânge,
Coborâtă-n lume,
Sufletele-s curate
Prin a Tale Slove.
Vino, Doamne, astăzi
În a noastre case,
Vrem să te cobori
Oaspete cu noi.
Bucuroși de Paște
Chiar în izolare,
Prin a Ta prezență
Noi avem Speranță.
Simion Ioanăș
Strigăt către Tine
Strigăt către Tine
În cine să mă-ncred, o, Doamne,
În lumea plină de nerozi?!
Unii azi și-au pus până și coarne,
Iar alții chiar se cred roboți.
Nu le-a ajuns curvia,
Nici prostituția și nici sodomia.
Cică băieții vor să fie fete
Și vor căsătorii fără rușine.
Cu toții spun că au avansat,
Că omul azi a evoluat,
Însă parcă sunt tot mai sălbatici,
Distrug, ucid și parcă-s niște sadici.
În timp ce lumea-i plină azi de boală,
Ei cică vor o ”Nouă Ordine Mondială”,
O ordine în care omul e stăpânul
Și moartea pune peste fiecare jugul.
O, Doamne, Te-așteptăm cu nerăbdare
Să-Ți iei poporul Tău din omenire,
S-aduci odată judecată și dreptate
În lumea asta plină de-ntuneric.
Aici, în Valea umbrei morții,
Pune în noi Flacăra Trezirii,
Duhul Tău să umple azi candela,
Să putem să-ți împărțim Lumina.
Și până când, Doamne, vei veni,
Ajută-ne să fim cu-adevărat creștini,
Dă-ne putere să fim mărturii,
S-ajungem Sus cu Tine-n veșnicii.
Simion Ioanăș
Școala și „circarii”
Școala și „circarii”
Ne-au invadat în școli „circarii”,
Noi ca părinți suntem excluși,
Cică pe scenă sunt „actorii”,
Iar noi de drept am fost proscriși.
Ei spun că vor o lume nouă,
O lume ce-i condusă de nerozi,
De-al nost’ drept se fac că plouă,
Cică-s stăpâni pe-ai noștri plozi.
Nu mai au azi nici o rușine,
Vor astăzi totul pentru ei,
Pângăresc suflete ce-s sfinte,
Copiii noștri vor să-i aibă robi.
O, Doamne, vino dar în grabă,
Stăpân să fii Tu peste noi,
S-oprești „circarii” puși pe șagă,
S-avem pe-ai noști’ copii ‘napoi.
Simion Ioanăș
Capitolul 9 – Dumnezeu care mântuie
Capitolul 9 – Dumnezeu care mântuie
Dintr-un bulgăre de tină
Dintr-un bulgăre de tină
Am fost un bulgăre de tină,
Murdar și fără de Lumină,
Având un singur țel în lume,
Să-mi satisfac pofta din mine.
Și mi-am luat partea de avere,
Având în jur prieteni de rele.
Din zori și până către seară
Am petrecut fără sfială.
Prin chefuri și prin băutură
Am ajuns ca o scursură,
Golit de orice demnitate,
Un rob hrănit cu roșcovele.
Mi-am dat trupul la plăcere,
Căutând într-una fericire,
Crezând că totul este-n viață
Să-ți satisfaci urâta poftă.
Mi-a fost scârbă și de mine,
De tot ce strălucește-n lume
A fost în toate o momeală,
Ca să trăiesc într-o minciună.
Căzut în temnițele grele,
În zdrențe de cuvinte rele.
Am ajuns singur părăsit,
Doar un nimic în infint.
Atunci s-a îndurat de mine
Cel ce-n Univers e Rege,
Mi-a spus că El este Viața,
Pentru veci a învins moartea.
Și-am văzut în a Lui palme
Pedeapsa pentru-a mele rele
Și-am văzut pe fruntea Lui
Eterna Jertfă a Mielului.
Acea chemare de Iubire
Și pregătită din vecie,
Pentru mine, păcătosul,
Isus a plătit tot Prețul.
Răstignit acolo pe cruce,
Plătit-a totul pentru mine,
Să pot ieși din întuneric,
Duhul Său să-mi fie Sfetnic.
Deși căzut în neagra moarte,
Robit de diavolul în toate,
Te-ai apropiat, Isus, de mine,
Un păcătos căzut în lume.
De ce atâta îndurare
Pentr-un tâlhar fără onoare?
De ce a Ta veșnică Iubire
Pentru un nemernic ca și mine?
Într-un bulgăre de tină
Ai sădit a Ta Lumină,
Mi-ai făcut parte de-nfiere,
Moștenitor la Înviere.
Simion Ioanăș
Doar cu Tine e veșnicie
Doar cu Tine e veșnicie
Dacă mă duc în inima pământului,
Acolo e pustiu și rece fără Tine,
Dacă mă duc în adâncul oceanului,
Acolo e întuneric și gol fără Tine.
De aceea în mijlocul eternei fericiri
Ești Tu, Doamne, cu prezența Ta,
De aceea în existența adevăratei vieți
Ești Tu, Doamne, cu fericirea Ta.
Dacă mă duc în mijlocul soarelui,
Acolo e pustiu și rece fără Tine,
Dacă mă duc la capătul Universului,
Acolo e întuneric și gol fără Tine.
De aceea chiar în mijlocul durerii
Fără Tine e durerea deznădejdii,
De aceea în mijlocul vieții efemere
Fără Tine-i neant și multă durere.
Dacă m-aș duce în mijlocul pădurii,
Acolo aș fi singur și trist fără Tine,
Chiar dacă aș vizita toți munții,
Sufletul mi-ar fi pustiu fără Tine.
Puțină rază de viață pe pământ,
Dar e doar un pas pân’ la mormânt,
De aceea Tu ești nădejdea vie
Și-mi umpli sufletul de bucurie.
De-aceea ai venit pe pământ,
Murind pe cruce pentru păcat.
De-aceea atunci la a Ta înviere
M-ai îmbrăcat cu a Ta veșnicie.
Simion Ioanăș
Drumul spre slava cerească
Drumul spre slava cerească
De unde Ilie pornit-a spre slavă,
Domnul a ridicat neagra ocară,
Ghilgal este locul tăierii-mprejur,
Locul îndurării și-al sfântului har.
De-acolo plecăm și noi către slavă,
Prin credința în Jertfa de la Cruce,
Când inima e de Domnul schimbată,
Dumnezeu se-ndură, te scapă moarte.
Ilie apoi a trecut prin Betelul istoric,
Casa lui Dumnezeu pentru cel vrednic.
Acolo Iacov și-a-ntâlnit Creatorul,
Avraam a zidit un altar pentru Domnul.
Pentru creștinul ce-aleargă spre slavă,
În Biserică trebuie-un altar ca să-și facă,
Acolo sunt frații-mpreună la-nchinare,
Dumnezeu oferă prin Cuvânt alinare.
Ilie a trecut prin Ierihon către slavă,
Acolo Iosua a fost pregătit pentru luptă,
Acolo zidurile s-au surpat cu putere,
Lângă popor Dumnezeu făcut-a minune.
La fel, noi, creștinii ce-alergăm către slavă,
Suntem în lupte, necazuri și trăim în ocară.
Orice zid ridică dușmanul și-orice capcane,
În Hristos noi vom trece biruitori prin toate.
Ilie a trecut și Iordanul s-ajungă în slavă,
Cu mantaua s-a despicat drumul către casă.
La fel, când Iosua se-ndrepta spre Țara Promisă,
Domnul a despicat apele ca poporul să treacă.
Tot așa și pentru noi, ce vom ajunge în slavă,
Doar Domnul ne trece s-ajugem cu bine acasă.
Prin puterea primită prin al Său Sfânt Duh
Vom întâmpină dar pe Domnul sus în văzduh.
Simion Ioanăș
Inimă și izvoare
Inimă și izvoare
Inima ta poartă izvoare
De apă dulce ori amară.
Inima e o uriașă grădină
Plină cu grâu sau neghină.
Inima e o carte deschisă,
Unde ții jurnalul de viață.
Inima poate ascunde iubire
Sau e plină de ură și fiere.
Inima poate să fie ca piatra
Sau locul unde-i vie speranța.
Inima-i bagaj de gânduri divine
Sau cloacă și scursuri de rușine.
Doamne, dă-mi o inimă nouă,
Zidește în mine o inimă curată.
Fă-o un izvor de apă cristalină,
Din ea să curgă Viața Ta divină.
Simion Ioanăș
M-ai cucerit o Doamne Sfinte
M-ai cucerit o Doamne Sfinte
Din infinitul Tău imens
Te-ai coborât pe-acest pământ,
Eu fiind c-o viață fără sens,
Prins în al întunericului neant.
Te-ai apropiat de mine-atunci,
Prin Chinul Tău amar și greu,
Să văd că în a mele văi adânci
Sunt un căzut din Empireu.
M-ai cucerit, o, Doamne sfinte,
Cu ale tale dragi Cuvinte.
Mi-au pătruns adânc în suflet
Și m-ai născut prin Duhul Sfânt.
M-ai cucerit, Tată Ceresc,
Dând Fiul Tău să mă salvezi,
Un râu ce nu pot să-l opresc
Curgând din inimă șuvoi.
M-ai cucerit, Duhule Sfânt,
Prin Înțelepciune și Cuvânt.
Mi-ai schimbat direcția-n viață,
Să pot păși pe Calea Dreaptă.
M-ai înălțat în căi cerești,
Dându-mi speranță pentru veci
Și prin a Tale promisiuni
Mi-ai dat un loc cu sfinții Tăi.
Eu, ce-s o mână de pământ,
Să fiu în Cer cu Fiul Sfânt…
M-ai luat pe brațul Tău străpuns
Și-mi dai un loc în Ceruri Sus.
M-ai cucerit, o, Doamne Sfinte,
Cu a Ta Dragoste de Rege,
Cu ochii Tăi ce m-au găsit,
Un om murdar cu ochii triști.
Abia aștept să umblu-n veci
Pe-ale Cetății sfinte străzi,
Acolo sunt ai Tăi copii
Ajunși prin Har în veșnicii.
Simion Ioanăș
Mulțumire căte Tine
Mulțumire căte Tine
Doamne, azi Îți mulțumesc
Pentru Darul tău ceresc,
Pentru Mila Ta de Rege,
Pentru Jerfa de pe Cruce.
Doamne, înc-o mulțumire
Pentru scumpa mea familie,
Darul sfânt și minunat
În care Tu m-ai așezat.
Doamne, mii de mulțumiri
Pentru cei ce sunt creștini,
Trupul Tău de pe pământ,
Templul Duhului Cel Sfânt.
Doamne, azi Îți mulțumesc
Pentru locul pământesc,
Pentru purtarea Ta de grijă,
Pentru tot ce-mi dai în viață.
Mulțumesc pentru sănătate,
Mulțumesc și pentru soare,
Mulțumesc pentru mâncare,
Mulțumesc de-mbrăcăminte.
Mulțumesc pentru prigoană,
Mulțumesc și pentru boală,
Mulțumesc pentru necazuri,
Mulțumesc când Tu mă mustri.
Doamne din nou mulțumire
Pentru că ne vei fi Mire,
Pentru-ai Tăi de pe pământ
Ne-ai pregătit Cerul Tău Sfânt.
Simion Ioanăș
Nădejdi cerești
Nădejdi cerești
Am fost creați din infinit,
Țărân-având drept casă,
Cu colorituri de granit
Ne-am îmbrăcat în viață.
Cu gândul pironit în Sus
Ca un fulger printre stele,
Vrem să fugim spre Paradis
Opriți de lanțuri grele.
Desfă-ne, Doamne, sufletul,
Să fim curând Acasă,
Având ca vreme infinitul
Și Pacea veșnic gazdă.
Mie dor de oștile cerești
Și de Hristos ca Rege,
Aș vrea în coruri îngerești
Să mă desfăt cu note.
Mai e un pic de timp nătâng
În lumea asta oarbă
Și voi păși spre veșnic crâng,
Având slava drept haină.
Lumini ce-s pline de splendori
Se-aștern în fața noastră
Și strălucesc ca niște sori,
Chemând spre Patria cerească.
Simion Ioanăș
Nebuna de sclavie
Nebuna de sclavie
Sclavia e o boală
În omul cel de tină,
E lanțul de păcat,
E suflet întunecat.
Sclavia-i nesătulă,
O ființă fără milă,
Veșnic e muncită
De egoim și silă.
Sclavia e nebună,
Întotdeauna brută,
Izvorâtă din cel rău
De cel căzut în hău.
Sclavia n-are vârstă,
Ieri, astăzi sau mâine,
Poartă o hâda mască,
Prezintă multe fețe.
Sclavie insolentă
De femei și de copii,
Ești scorpie rasistă,
Ești iadul celor vii.
Doamne, libertate
Vrem în omenire…
Salvează-ne de noi,
În suflet suntem goi.
Umple-ne de Tine,
Sfântule Părinte,
Ai Jertfit pe Cruce
Viața Ta de Rege.
Tu-ai ucis sclavia,
Ne-ai dat Mântuirea,
Vrem să fim cu Tine
Veșnic în iubire.
Simion Ioanăș
Normalitate… Cerul ca un dar
Normalitate… Cerul ca un dar
Normalitate… o poamă rară,
O cauți cu frică în a ta viață.
O vrei în casă, o vrei în stradă,
O vrei la lucru, o vrei la piață.
Normalitate… prin care lege?
Mulți o vor, doar ca anarhie.
O vor cu toți ca o proprietate,
Să fie un patent doar pentru sine.
Normalitate… deziderat politic
Cu scop ascuns și lucru josnic.
O vor cu toți oamenii politici,
Cred că astfel devin magnifici.
Normalitate… zice un țânc țâfnos,
Strângând în brațe-un pui fricos.
Normalitate… astăzi vrea fiecare,
Ca să trăiască doar pentru plăcere.
Normalitatea… e-o himeră pe pământ,
Un ideal ce-i slab, atât de lesne frânt.
O caută omul peste tot în a lui viață
Și se strecoară printre zile ca o ceață.
Normalitatea… e lucru mare,
Să te dăruiești pentru aproape.
Să poți trăi iubind dreptatea,
Dorind la toți doar libertatea.
Normalitatea… e Normă Sfântă
Ce-o poți avea, doar prin Osândă,
Plătită scump acolo sus la Calvar,
Hristos dând omului Cerul ca un dar.
Simion Ioanăș
O de-ar înțelege…
O de-ar înțelege…
O de-ar înțelege lumea toată,
Cu moartea astăzi nu-i de joacă.
Ea umblă azi din poartă-n poartă
Să-și ia tributul cu dobândă.
Când trece ea după simbrie,
Nu contează c-ai bogăție.
Nici chiar sărac, fără nimica,
În fața ei cu toți sunt una.
Și de-ar înțelege și ateii
Că vine ziua răfuielii,
Că moartea e doar început,
Vor sta în Fața Celui Sfânt.
Și de-ar înțelege politicienii,
S-au avântat precum bandiții,
Au vrut să fure lucruri sfinte
Ce Dumnezeu pus-a pe lume.
Și de-ar înțelege sodomiții
Că ce fac e-mpotriva firii,
Că dincolo de calea morții
Ei vor rata Cununa Vieții.
O, de-ar înțelege azi creștinii
Că ei sunt chemați fiii luminii.
Nu-s chemați să facă castele,
Nu pot intra în Cer cu ele.
O, de-am înțelege azi cu toții
Că-i vremea cercetării vieții.
Trăim vremurile din urmă,
Chemați cu toți la pocăință.
Cine știe azi, omule dragă,
Pe cine moartea o s-aleagă,
Dar îți zic ca să ții minte,
Prin Hristos, tu ai mântuire.
Simion Ioanăș
Secretul vieții
Secretul vieții
M-am aplecat să înțeleg secretul
Și n-am priceput nici un pic,
E o taină ce naște Universul,
Infinitul imens creat din nimic.
O, Doamne, ți-ai oglindit secretul
În stele, oceane, flori, canioane,
Totul descrie în toate complexul
Creat de minunata divină acțiune.
Tu ești adevărata Cale spre viață,
Tu ce-mparți Dragostea toată,
Tu care iubești fără condiții,
Tu Te-ai jertfit pe lemnul crucii.
Nu pot înțelege în totul secretul,
Pot să te cred pe Tine, Împăratul,
Și-n curând voi înțelege desăvârșit
Secretul vieții din Cerul slăvit.
Tu, Doamne, ești în veci Viața,
Îmi ajunge să accept bucuria,
Când durerea și boala m-apasă,
Mă mângâi cu Cuvântul: Acasă.
Acolo, în Cerul Tău minunat,
Ai pregătit pentru mine palat,
Acolo în sfârșit sunt Acasă,
Ocrotit de Lumina Ta sfântă.
Simion Ioanăș
Suflet și Oglindă
Suflet și Oglindă
Spart în țăndări și din nou adunat
Cu Mâini de sânge și Suflet curat,
Ești chipul meu reflectat în oglindă,
Sufletul din mine ce cerșește odihnă.
O, suflete ce plângi, te bucuri, suspini,
Îți găsești odihnă sub coroana de spini.
Suflete, visezi adesea sub truda-ți povară,
Întristat de batjocură, râsete, plângi iară.
Cucerit ești de iubiri deșarte și-amare,
Îți pui nădejdea în tot ce iute dispare,
O, suflete obosit și-nșelat de trădare,
Doar sub Cruce poți găsi aici alinare.
Mă uit la Lumina din Oglinda divină,
E acolo unde găsesc odihnă deplină,
Văd acolo verdeață și ape cristaline,
O Lume plină de nădejdi ce-s divine.
Simion Ioanăș
Capitolul 10 – Biruință în necaz și boală
Capitolul 10 – Biruință în necaz și boală
De ce este moarte?
De ce este boală?
De ce este foame?
De ce este ciumă?
De ce-i handicap?
De ce-i copil bolnav?
De ce nenorocire?
De ce paralizie?
De ce cutremur mare?
De ce inundă ape?
De ce-s focuri ucigașe?
De ce-i durere-n toate?
Întrebări pentru Tine
Ridicate în lume
Cu ură și-ncruntare,
Cu pumnii spre soare.
Tu ai fost prezent
Lângă suferință
Atunci când Hristos
S-a Jertfit cu folos.
Tu ai fost lângă Iov
Încercat în credință,
Ia-i dat speranță
Și-ai dat biruință.
O, Doamne, ești acolo
Cu omul bolnav,
Cu sufletu-amar,
Cu cel ce-i firav.
Ești lângă suspine,
Lângă lacrimi amare,
Lângă crunta durere,
Lângă cel care piere.
Tu dai mângâiere,
Chiar și putere,
Balsam peste rană,
Ai suflet de Tată.
Chiar și prin moarte
În Tine e Salvare,
E veșnic nădejde
La cel care crede.
Simion Ioanăș
De ce, Dumnezeule?
De ce, Dumnezeule?
De ce durere?
De ce războaie?
De ce boală?
De ce ură?
De ce orbire?
De ce depresie?
De ce orfani?
De ce săraci?
De ce despărțire?
De ce morminte?
De ce schilozi?
De ce nerozi?
Întrebări neroade,
Dar relevante
Din inimi triste,
Pline de durere.
– Omule dragă,
Ești icoană rară,
Eu te-am creat
Cu chip minunat
Ești ca o pecete
Pe inima Mea,
De-aceea la cruce
Am plătit vina ta.
În spate la durere
Și la războaie
Ca și la ură
E vechea boală
Este păcatul
Și necuratul,
Mult întuneric,
Răul nemernic
A Mea iubire
Și nemurire
E propria viață
Ce-a fost plătită
Prețul de sânge
E-a Mea iubire
Și-a Mea-nviere
E-o garanție.
Dincolo de toate,
De trista moarte,
E-o nouă viață
În a Mea Casă.
Vino la Mine,
Suflete triste,
Crede-n Cuvânt,
Al Meu Legământ.
Dincolo de mormânt
Eu Sunt Cel ce Sunt,
Veșnic Dumnezeu,
Te chem să fii al Meu.
Azi dacă Mă auzi,
Să nu Mă respingi,
A mea veșnică iubire
Te cheamă la Mine.
În veci să-ți fiu Tată,
Să-ți dau moștenire,
Să ai prin credință
Daruri veșnic sfinte.
Simion Ioanăș
Doamne ai milă de toți
Doamne ai milă de toți
Suntem oameni, Doamne,
Creația mâinilor Tale…
Strigăm din adâncul neputinței,
Doamne, ai milă de noi!
Strig din mijlocul necazului,
Stând la marginea talazului,
Acolo unde hăul e mare,
Doamne ai milă de mine!
Strig din mijlocul durerii,
Înconjurat de strânsoarea bolii.
Doamne, ai milă de mine,
Scoate-mă din această strânsoare.
Am uitat de Tine, Doamne,
Ne-am îmbuibat de sine,
Am uitat de Cuvântul Tău,
Bătuți de păcatul cel greu.
Strigăm din capcana negurii,
Din scursorile acestei vieți,
Dă-ne, Te rugăm, a Ta fericire,
Atinge-ne cu a Ta mângâiere.
Vino în așternutul suferinței,
Acolo unde lacrimile curg,
Te chem din adâncul ființei
Dimineața și târziu în amurg.
Mântuiește-mă, Doamne, cu milă,
Sunt doar o mână de humă,
Ne merităm pedeapsa divină,
Strigând către Tine: … ai milă!
Coboară cu Duhul Tău Sfânt
În sufletul cu boală și frânt,
Oprește ciuma ce seceră vieți,
Doamne ai milă de toți!
Simion Ioanăș
În negura fără ieșire
În negura fără ieșire
Când negura bolii te-apasă,
E greu și vrei o nădejde,
Ai vrea un sprijin de viață,
O lumină la capăt de durere.
În fața necuprinsului negru
Ai dori o mână ce-i întinsă,
Chipul cel groaznic și hâtru
Îți ucide orice perspectivă.
O, Doamne, ai milă, Stăpâne,
Te chem din negre suspine,
În Tine am zilnic speranță,
Chiar și în lanțul de ciumă.
Tu ești Cel ce îmi vindecă
Trupul acesta din țărână
Și veșnica Ta dragă Lumină
Îmi dă perspectivă divină.
Mai dulce decât pământul
Și care-mi încântă sufletul
E Cerul promis pentru mine,
Să locuiesc acolo cu Tine.
O, Isuse, ești Ușa divină,
Curățire pentru orice vină,
Ești balsam de mângâiere,
Speranță în neagra durere.
Simion Ioanăș
Întuneric și lumină
Întuneric și lumină
Cerul strălucește cu stele,
Strigă toate cuvântul iubire.
Aș naviga printre ele încet,
Nu pot, mai trebuie s-aștept.
Și luna semeață ca și-o regină
Mă încântă zâmbind în lumină.
Aș merge degrabă până la ea,
Nu pot, o îmbrățișez cu privirea.
Noaptea inspiră durere și moarte,
Întunericul aduce frică și-i rece.
Dar acolo în noapte este o șansă,
Privind cerul, ce-i plin de lumină.
Durerea naște în noi o speranță,
Atunci când sufletu-i plin de lumină.
Necazul e dalta lovind fără milă,
Ne-apropie însă de lumea divină.
Toate, să știi, lucrează împreună,
Într-o zi tu să poți trăi în lumină.
Crede, după noapte vine iar soare,
Lumina va fi pe veci biruitoare.
Simion Ioanăș
Lună și speranță
Lună și speranță
Luna e regina nopții,
Luminează pe câmpii,
Jucăușă-n valul mării
Cu-a ei raze argintii.
Razele ei munții atinge,
Luminând semețe creste,
Ea face ca-n miez de noapte
Să vezi ochi holbați pe coaste.
Ea inspiră șoapte de iubire,
Serenade-n miez de noapte,
Romantisme și suspine
Așternute pe hârtie.
Martoră la multe nașteri
Și la lacrimi și suspine,
Bucurând copii și semeni
E oriunde în istorie.
Ea rămâne-n strălucire,
Martoră e peste veacuri
Că în beznă și durere
E-o speranță pentru oricine.
După întunericul cel mare,
Printr-un strop de licărire,
Dumnezeu ne dă speranță
Pentru ziua care vine.
Simion Ioanăș
Păsări și oameni
Păsări și oameni
Te-am aruncat spre zări albastre
Fără să știu de poți acum să zbori,
Ai colidat văzduhu-n timp noapte,
Iar ziua mândră ai țâșnit spre zări.
Tu, pasăre ce zbori semeț spre nori,
Ce te-avânți ‘nainte chiar în grele ploi,
Rămâi o pildă pentru-ntreaga omenire
Și-atunci când din înalt dușmanul vine.
Plecăm și noi în zbor spre-a vieții culmi,
Zburând timid și lin spre culmile albastre,
Ne zbatem să planăm în lumea de nevoi,
Neștiind necazul când coboară de departe.
Să știm cu toți ca să ne bucurăm în viață,
Să ne jucăm, cântând în fiecare nouă zi.
E darul vieții cel trăim în trup de humă,
Nădăjduind spre culmi chiar dincolo de nori.
Simion Ioanăș
Război și viață
Război și viață
Războiul e moarte și ciumă,
Într-o lume dementă, nebună,
E demonul ce ucide copiii
Și ia din brațele mamelor fiii.
Războiul e boală nebună
Ce umple pământul de ură
Și sfârtecă ce prinde în cale,
Ucide cu bombe și gloanțe.
Războiul e pedeapsă divină
Într-o lume rea și meschină,
Încălcare a Cuvântului Sfânt,
Omul ucis, țărână-n mormânt.
Războiul e-o nebunie nebună,
Acolo dansează cadavre cu bombe,
Pornit de demenți cu inima neagră,
Minți și mișei ce-s plini de mândrie.
Opriți Planeta să coboare nebunii,
Opriți criminalii, legații cu funii
N-avem aici decât simpla viață,
Iubirea să triumfe și ura să moară.
Să dansăm cu toți dansul iubirii,
Iubirea ce are sorginte divină,
Îngropați, nebunilor, armele urii,
Viața-i prea scumpă să fie ucisă.
Simion Ioanăș
Navigăm prin viață cu pânzele sus,
Privind spre soarele strălucind în apus.
Totul ne-arată că ținem în pumni
Corabia ce taie valuri, urcând către culmi.
În zare când furtuna se-arată,
Noi strângem velele cu frică.
În fața colosului ce crește în zare,
Întunericul și vântul ne zguduie tare.
Atunci vedem cât de mare e Marea
Și că-n zare nu-s șanse pentru salvare.
La fel ca ucenicii pe Marea Galileii,
Ne dăm seama de valoarea Salvării.
O, Doamne, Te rugăm încă-o dată,
Scoală și spune furtunii să tacă.
Potolește Tu, Doamne, torentul de ape,
Fă din nou Soarele să se-nalțe pe creste.
Simion Ioanăs
Tărâmul de nicăieri
Tărâmul de nicăieri
În mijlocul vieții,
În zbuciumul durerii
E acea deznădejde
Ce gândul o duce…
La livezile bucuriei,
Pe tărâmul de nicăieri
Cu imagini frumoase,
Cu pajiști mănoase.
E-o nădejde nesfârșită
Ce sufletu-ți scaldă
Cu cântece line
Și plaiuri divine.
Cu joacă de copil
Și suflet umil,
Alergând pe cărări
Printre zile și ani.
Să nu uiți niciodată,
Sufletul din tine
E liber să meargă
Pe cărări ce-s divine.
E-o alergare prin viață
Și-n toate e joacă,
Copilul din mine
Alergând pe coline.
În greul poverii,
Pe dealul durerii
Zbor la izvoare
Cu aripi de soare.
Mă joc printre zile,
Alergând spre vecie
Și beau Apa Vieții
Pe Tărâmul Nădejdii.
Simion Ioanăș
Capitolul 11 – Vremuri de sfârșit și Venirea Domnului
Capitolul 11 – Vremuri de sfârșit și Venirea Domnului
Tu, Doamne, ești Tată
Tu, Doamne, ești Tată
Dumnezeule, Tu ești Părinte,
Tu ai inima plină de bine.
Tu ești bunătatea întruchipată,
De aceea, ne-ai arătat a Ta Față!
Ne-ai arătat inima Ta de Tată
Cu durere pentru lumea pierdută,
O inimă prinsă între două zăvoare
Pentru Dreptate și pentru Salvare.
O inimă cu dragoste și bucurie de Tată,
O inimă ce-n același timp e Dreaptă,
Împărțită-n dragostea pentru lumea creată
Și între dragostea pentru Fiul din Slavă.
Ne-ai învățat, Doamne, ce bine-i să fii Părinte,
Dar e o durere în inimă și-n întreaga ființă.
Atunci când răul atacă odrasla cea scumpă,
Atacă și inima de părinte, ce iubește și rabdă.
Învață-ne, Doamne, cum acolo, pe cruce,
Privind spre pământ pe Fiul în durere,
Ai împăcat dreptate și dragoste sfântă,
Împăcare de părinte și pedeapsă divină.
Învățăm de la Tine s-avem inimi divine,
Inimi ce plâng și strălucesc pentru bine.
Inimi de părinți ce poartă durere de tată,
Inimi de iubire ce poartă nume de mamă.
O, Doamne, când trecem și noi pe la cruce,
Atunci când inima și totul în jur stă să se surpe,
Dă-ne puterea Ta de părinte și iubirea de Tată,
Să vedem că dincolo de durere biruința e-n Viață!
Printre grele zăbrele
Vezi strălucitoare stele
Când idealul iubirii,
Adevărul, îl aperi.
E grea crucea
S-o duci ca năluca
În celula muțeniei
Din harul sfințeniei.
Dar asta e viața
Din chinul durerii,
Adevărul e norma
Din ducerea crucii.
Așa-s demagogii,
Ei fac pe bigoții,
Ei chinuie sfinții,
Se cred invincibili.
Să ții Adevărul
Cu prețul suprem,
Fiindcă ai totul
În Cerul Etern.
Să nu-i fie rușine
Nădejdii din tine,
Coroana de spini
Comoară-i în veci.
Prin fereastra celulei
E-un vis ce-i măreț,
Strălucitele lacrimi
A celui desculț.
Simion Ioanăș
Cu durere vei naște copiii,
A spus Dumnezeu femeii,
E o mare lege ce-i divină,
Aducând mamei suferință.
Astăzi nebunii s-au strâns
Proclamând demența la vârf,
Hotărâri de jale și plâns
Din gând ateu antropomorf.
Cică vor naște bărbații,
Spun în Parlament demonii,
Ei se declară progresiști,
Pozând în lupi moraliști.
Au ajuns să conducă nebunii,
Vor să ne ucidă și copiii,
Să-i smintească de la normal,
Aducând acel timp infernal.
Doamne, oprește dezaxații,
Pune stavilă nedreptății.
Pornește degrab’ Judecata,
Adu pe Pământ voia Ta!
Simion Ioanăș
De ce, creștinilor?
De ce, creștinilor?
De ce atât de-ușor cădem?
De ce, creștinii, nu veghem?
De ce nu iubim rugăciunea?
De ce avem așa rea trăirea?
De ce semănăm cu lumea?
De ce azi nu citim Scriptura?
De ce nu-Ți dorim venirea?
De ce ne vindem mântuirea?
De ce păstorii iubesc banii?
De ce strâng toți azi bogății?
De ce răstălmăcesc Scriptura?
De ce ne otrăvesc pășunea?
De ce ne-oprirăm din misiune?
De ce am rămas fără viziune?
De ce vor cu toți poziții-nalte?
De ce e-n biserici ca-n palate?
Doamne, vino iar în viața noastră,
Dă-ne din nou Sfântă Ta prezență.
Coboară iar Duhul Tău Sfânt în noi,
Să curgă har și binecuvântări șuvoi.
Fă iar să curgă lacrimi de căință,
Schimbați de Cuvânt și de credință.
Să fim din nou în lume mărturie,
Să vestim cu toți a Ta Împărăție.
Simion Ioanăș
Duhul și Mireasa zic Vino!
Duhul și Mireasa zic Vino!
O, Doamne, vino iar
Cu Pace și cu Har,
În inimi ce-s de tină,
Într-o lume ce suspină.
O groapă ce-i comună,
Copii uciși de mamă,
Un plânset și-o durere
Zăcând în nesimțire.
O închisoare vie
Din mame și copile
Ținute-n lanțuri grele
De traficanți și brute.
O, Doamne, vino iar
În bolnava omenire,
S-arunci pe veci afar’
Răul și boala ce-o ține.
Cu toții vor arginții
Promiși de duhul morții,
Mințiți c-aici e raiul
De iluzii seci și Diavol.
O cloacă de-anticriști
Mânați de-a lor dorinți,
Rânjind cu fața hâdă
Vor azi să ne ucidă.
O, Doamne, vino iar
Cu Sfânta Ta Putere,
Cu prezența Ta în Dar
Prin Lumină și Trezire.
Tot mai puțini creștini
Trăiesc azi precum sfinții,
Credința-i mai puțină,
Murdari suntem de tină.
Păstori ce seamănă neghină
Și vor doar punga plină
Vor stăpânire și putere
Peste căzuții la-mpărțire.
O, Doamne, vino iar
Și ia-Ți Sus în Mărire,
Fă din al Tău curat popor
Mireasa sfântă lângă Mire.
Simion Ioanăș
Foc ce pârjolești pământul
Foc ce pârjolești pământul
Foc ce pârjolești pământul
Și ne iei viața cu de-a sila,
De te-ar înghiți mormântul,
Să-ți oprești degrab’ urgia.
Doamne, Tu-ngădui pârjolul
Fiindc-am uitat ce este Cerul,
Ne-am făcut rai pe pământ,
Rai din bani și-un trai nesfânt.
Ne întrecem azi în toate
Să trăim așa cum ne place,
Să negăm ce-i scris în Biblie,
Să trăim ca la fel ca-n lume.
Adu, Doamne, o trezire,
Ca să fim găsiți de veghe,
Să ne strângem comori sfinte
Pentru viața-n veșnicie.
Simion Ioanăș
La mulți ani pentru copii!
La mulți ani pentru copii!
La mulți ani copile scump,
Ești comoară pe pământ,
Ești de preț lui Dumnezeu
Și născut prin Harul Său.
Vrem pentru toți copiii
Drept la viață și confort,
Să oprim toți ucigașii
Ce iau viața prin avort.
Vrem pentru toți copiii
A lui Dumnezeu Cuvânt,
Nu vrem ca depravații
Să-i corupă spre păcat.
Vrem pentru toți copiii
Bucurii cu-a lor părinți,
Nu crescuți precum orfanii
De politicieni corupți.
Vrem pentru toți copiii
Să crească precum crinii,
S-aibă sănătate multă,
Zilnic pace-n inimă.
Vrem pentru toți copiii
Multe, multe, jucării,
Zâmbetul pe-a lor față
Zi de zi să strălucească.
La mulți ani, dragi copiii,
De la Domnul bucurii!
Să aveți protecția Lui,
Pace-n Brațul Domnului.
Simion Ioanăș
Minuni, păgâni și sfinți
Minuni, păgâni și sfinți
Mulți vor azi să facă minuni,
Dar trăiesc ca mulți păgâni.
Umblă lumii-ntregi să spună
Cum au toți puteri și faimă.
Vin pe podium ca la circ,
Strigă tare – spun nimic.
Sar ca mingile de fotbal,
Fug, dansează, ca la bal.
Când a făcut Hristos asta?
Cum ați primit Evanghelia?
Oare n-ați pierdut credința?
Oare n-ați părăsit Scriptura?
Ferice de care nu văd și cred,
Prin ascultarea-n El se încred!
Ferice care stau lângă Scriptură,
În Cer vor primi locaș și cunună!
Sunt vremuri tulburi de chemare,
Veniți creștini la o viață de-ascultare.
Hristos cheamă la o viață de sfințire,
S-avem roade în trăire și-n vorbire.
Dumnezeu ne cheamă azi la pocăință,
Să trăim cu toți având frică și credință.
Să ne depărtăm cu toți de negru păcat,
Ca în Cer să putem avea parte de Palat.
Simion Ioanăș
Nedreptatea-i mare
Nedreptatea-i mare
Nedreptatea-i mare
Oriunde sub soare,
Unii au de toate,
Alții n-au nici haine.
Mulți mor în războaie,
Alții mor de foame,
Cei mai mulți n-au case,
Nici mașini luxoase.
Unde e dreptatea?
Unde-i judecata?
Cei mai mulți întreabă
Și din greu oftează.
Geaba ai de toate
Și faci nedreptate,
Geaba prin războaie
Omul vrea putere.
Hristos face dreptate
Dincolo de moarte,
Spune Cartea Sfântă
Pentru cei ce-ascultă.
La urmă, în toate
El face dreptate,
Judecată dreaptă
Pentru orice faptă.
Simion Ioanăș
Capitolul 12 – Credință și slujire
Capitolul 12 – Credință și slujire
Să fie Pace pe Pământ
Să fie Pace pe Pământ
Așa aș vrea să fie pace
În lumea asta de nerozi,
Să nu fie-n veci războaie
Și oamenii să fie frați.
Să nu mai fie aici crime,
Nici ură pentru niște bani,
Bogați ce calcă pe cadavre,
Strângând avere ca pentru veci.
Nici mame ce-și ucid copiii,
Fără să aibă vreun regret,
Nemernici ce distrug familii,
Pentru demonicul desfăt.
Oprește, Doamne, rotocolul
Acestor demoni nesătui,
Vindecă din nou Pământul,
Oprește ceata de nebuni.
Privim spre Tine, Creatorul,
Să oprești răul și pe Satan,
Trimite aici din nou Cuvântul
Să fie-n veci Suveran.
Iubirea Sfântă să ne fie
Protecție aici pentru veci,
Vino Tu, Lumină vie,
Hristos din zările cerești.
Doar Tu pui din nou Pace
În omenirea oarbă de păcat,
Tu care-ai murit la Cruce,
Dar pentru veci ai Înviat!
Simion Ioanăș
Vremuri de moarte
Vremuri de moarte
Sunt vremuri de moarte și boală,
Acum necazul și ciuma dau năvală,
Să lăsăm ca dragostea să triumfe,
Ajutându-ne cu toți plini de iubire.
Cu toți suntem egali în fața morții,
Nu te-ajută banii, nici înalte poziții,
Plecăm toți dincolo cu mâinile goale,
Aici rămân bogăție, case și-ogoare.
Acum e vremea împăcării cea sfinte,
S-a dus distracția și viața-n nelegiuire.
Dumnezeu azi ne cheamă la împăcare,
Hristos a murit ca să căpătăm salvare.
E poate chemarea cea mai de pe urmă,
Îngerul morții urmează curând ca să vină,
Acum ca tâlharul ce murit-a sus pe cruce
Cu toți suntem chemați să credem în Rege.
Sunt vremuri de moarte și boală amară,
E alarmă pe pământ și trâmbița sună.
E Glasul care azi vrea să-ți dea Viață,
Chiar dacă moartea tributul îl caută.
Hristos, Regele, domnește în tot Universul,
A învins moartea să ne dea Paradisul.
E poate ultima șansă să primești Mântuirea,
Ultimul strigăt înainte de-a vedea Nemurirea.
Simion Ioanăș
Biserica Mireasă
Biserica Mireasă
Născută din veșnic Dumnezeu
Prin rănile și jertfa Mirelui Isus,
Prigonită, urâtă și respinsă mereu,
Urmând drumul spre Patria de Sus.
Biserica este Minunea istoriei,
O Epistolă vie citită de oameni.
Este Adunarea oamenilor liberi,
Scăpați de lanțurile păcatului.
Atacată de lupi îmbrăcați ca oi,
De învățături venite din infern.
Biserica a rezistat până la noi,
Până în acest timp zis modern.
Pusă pe inima Lui ca o pecete,
Ca o pecete pe brațul Domnului,
Dragostea o poartă sus pe creste
Și prin credință sus în locașul Lui.
O mulțime de mlădițe sădite în Vie
Își dau rodul la vremea hotărâtă Ție,
Așa e Biserica din Trupul lui Hristos,
Plină de farmec, rod și gătită frumos.
E o luptătoare cu Sabia Cuvântului
Îmbrăcată cu platoșa neprihănirii.
Având toată armătura Domnului
Biserica sfântă poartă pe brațe laurii.
Îmbrăcată în in subțire și strălucitor,
În in curat având Sângele ca nălbitor,
Frumoasă fără pată sau zbârcitură,
Cu podoabe sfinte pregătită ca regină.
Ești gata dragă frate și soră pentru Cer?
Gata să începem al veșniciei mister?
Gata Biserică să ne-ntâlnim cu Isus?
Gata să locuim în Palatul de Sus?
Ești gata să te desprinzi de pământ?
Ești gata să trăiești cu Cel Sfânt?
Gata să spui: Vino, Iubitul meu Mire?
Ești gata să petreci cu Isus o veșnicie?
Simion Ioanăș
Botezul Domnului
Botezul Domnului
Învață tu, creștine, din Botez
Să fii ca Ioan, integru și viteaz!
Învață să ai în lume mărturie,
Condamnând păcatul cu tărie.
Așa făcut-a Ioan Botezătorul,
Plătind curajul chiar cu capul,
Așa ne vrea astăzi Dumnezeu,
Să ne ferim de tot ce este rău.
Învață tu, creștine, de la Ioan
Să chemi la pocăință orice om,
Arată tuturor pe Sfântul Miel,
Să știe toți că Domnul este El.
Botezul Tău e pildă pentru mine,
Să fiu smerit și să ascult de Tine,
Iubind și ascultând al Tău Cuvânt,
Să fiu pe veci în Noul Legământ.
Botez cu Tatăl, Fiul și Duh Sfânt,
Chivotul venit din Cer pe pământ,
Domnul ne-a dat aici o mărturie
Și-a Lui dovadă clară de iubire.
Chiar de vom plăti aici cu viața,
Hristos pentru noi este Speranța,
Lumină, Adevăr și Sfântă Cale,
Isuse, pentru noi în veci ești Mire.
Simion Ioanăș
Bunătatea-i izgonită,
E prea mult pentru bigoți,
De trufași e lepădată
Și-i otravă pentru proști.
Bunătatea-i o comoară
Răstignită de nerozi,
Poartă-a dragostei comoară,
Strălucește în dureri.
Bunătatea e urâtă
De bandiți și de mișei,
Însă este hotărâtă
Să-i iubească și pe ei.
Bunătatea izvorăște
Din iubitul Dumnezeu,
Duce zilnic câte-o cruce,
E balsam chiar și la rău.
Purtați-o cu demnitate,
E parte din Dumnezeu,
Opusul la răutate
Și-ajutor la orice greu.
Simion Ioanăș
Haideți la Cină
Haideți la Cină
Cina Domnului e-aproape,
Privim Jertfa de la cruce,
Ne-amintim de sfinte patimi,
Dumnezeu iubind pe oameni.
Sânge curs pe lemnul crucii
Mi-a spălat haina rușinii.
Sânge curs sus pe Golgota
Mi-a adus Mântuirea.
Sângele Tău, Mărite Doamne,
M-a dezrobit de păcate,
Trupul Tău frânt pe cruce
Mi-a adus libertate.
Sânge de Miel nevinovat
Din patimi m-a eliberat,
Să trăiesc azi în sfințenie,
Având pe Hristos ca Rege.
Vrem în Ziua de pe urmă
Să stăm cu Tin’ la Masă,
Cinând în a Ta Împărăție,
Bucuroși de-a Ta iubire.
Simion Ioanăș
O seară frumoasă
Cu Hristos la masă,
C-o Pâine înainte
Și-un Vin pe vecie.
O Pâine se frânge,
Hristos de pe cruce,
Un Vin în pahar
E Sânge și-i Har.
O Masă Domnească,
Și Iuda trădează,
Își vinde Salvarea
Iubind bogăția.
Dar tu azi, străine,
La Masa Divină,
Înțelegi cu tărie
A Domnului Jertfă?
Înțelegi că Isus
E Mielul străpuns
Ca tu să ai Viață,
În Cer să ai Tată?
Înțelegi azi oare
Că-n Miel e Salvare,
Să scapi de păcate,
De-a satanei cătușe?
La Masa Divină
Hristos e Lumină,
Să vedem fiecare
Că-n El e Salvare.
La Masa Divină
Omul de tină
Vede la cruce
Păcatele luate.
Pedeapsa divină
Și-a omului vină
Plătite la cruce
Să nu mai fim iude.
Înțelege odată
Că-n a ta viață
Isus vrea să fie
Domn pe vecie.
La Masa Divină
Domnul ne cheamă
Să luăm toți aminte,
Să trăim în sfințenie.
La Masa Divină
Isus e Speranță,
Tabloul răstignirii
Veșnicia iubirii.
Simion Ioanăș
O luptă divină e viața creștină,
O luptă a Duhului, în trupul de tină,
O luptă continuă cu firea din tine,
Prin care doar Duhul dă roade divine.
O luptă cu tine e viața creștină,
Să rămâi tot timpul integru-n credință.
Să-ți păstrezi acel cuget curat,
Fiind supus Celui ce-I pe veci Împărat.
Să-ți hrănești ființa cu Cuvântul curat
Și-n rugăciune să stai ne-ncetat,
Doar așa poți să ai biruință
În lupta ce-o duci pentru credință.
Lupta divină te va ține în viață
Până în ziua când ajunge-vei acasă.
Acolo sus îmbrăcat cu haina de glorie
Vei cânta în cinstea Celui ce adus-a victorie.
Simion Ioanăș
O zi a mulțumirii
O zi a mulțumirii
O zi a mulțumirii
Pentru Regele Măririi
Pentru ziua mântuirii,
Pentru Țara Nemuririi.
O zi a mulțumirii
Pentru bucuria vieții,
Pentru pacea din familie,
Pentru copii și armonie.
O zi a mulțumirii
Pentru Cartea Veșnic Sfântă,
Pentru Biserica Mireasă,
Pentru dragostea slujirii.
O zi a mulțumirii
Pentru pâinea de pe masă,
Pentru coșul plin cu rodii,
Pentru tot ce-i în ogradă.
O zi a mulțumirii
Pentru râuri și izvoare,
Pentru umbra pădurii,
Pentru strălucitul soare.
O zi a mulțumirii
Pentru necazurile vieții,
Pentru lacrimile durerii,
Pentru Duhul mângâierii.
O zi a mulțumirii
Pentru locul pregătit,
Unde-s veșnic fericit
În Tărâmul Nemuririi.
Simion Ioanăș
Părinți și sfinți
Părinți și sfinți
Dăruiți de Dumnezeu pentru copii,
Sfinții părinți ne-aduc mari bucurii,
Arhitecți de suflete și caractere noi,
Protectori și zilnic îngeri iubitori.
E bine cât îi avem cu noi alături,
Sunt ajutor și sprijin în necazuri.
Ne simțim copii cât ei sunt în viață,
Am vrea din nou s-alergăm la joacă.
Dar timpul trece repede și-n goană
Sau noi alergăm zilnic printre ore.
Ieri purtam ghiozdanul către școală
Și azi purtăm ai noștri copii pe brațe.
Un vis e totul, dar e viața noastră,
O trăim în fugă și parcă-i joacă.
Suntem chemați azi să fim copii,
Iar mâine să avem rolul de părinți.
Totul parcă se-nvârte într-un cerc,
Zburăm precum săgeata dintr-un arc.
Copii astăzi și mâine viitori părinți,
Să ne purtăm cu toți ca niște sfinți.
În toate să emanăm zilnic iubire
Pentru generația care mâine vine.
Astfel vom îmbrăca scurta viață
Cu fericirea ce în veci ne-așteaptă.
Simion Ioanăș
Ploi de cuvinte divine
Ploi de cuvinte divine
E rece ploaia și cristalină,
Ușor ne coboară pe față.
Desene ce par din mulțime
Se unesc în șiroaie divine.
În soare par foc de diamante,
Iar noaptea devin mii de stele.
Frumoase izvoare ce dau viață
Hrănind pe pământ orice plantă.
Așa-i ploaia de sfinte cuvinte,
Ușor ne coboară prin minte.
Slove ce sunt din altă lume
Vin în inimă s-o transforme.
În stropul de ploaie e Viață,
Primește-o azi cu credință.
Lumina ce pătrunde în minte,
Scriptura ce face inimile sfinte.
Izvor de viață, comoară divină,
În noapte devine far de lumină.
Cuvântul din Cer ce dă viață,
Hrănind pe oameni prin credință.
Simion Ioanăș
Presărați dragoste-ntre ruine
Presărați dragoste-ntre ruine
Presărați dragoste-ntre ruine,
Ruine de vieți ce-s în amar,
Oameni aici fără speranță,
Ce zilnic caută puținul har.
Presărați dragoste-ntre ruine,
Copii sărmani cu ochii plânși
Așteaptă și ei niște haine,
Sleiți de dorul de părinți.
Presărați dragoste-ntre ruine,
Oameni în temnițe adânci,
Legați de lanțuri și suspine,
Chinuiți de-al răului munci.
Presărați dragoste-ntre ruine,
Printre a lumii murdării,
Sunteți chemați ca să fiți sare,
Lumină și speranțe vii.
Presărați dragoste-ntre ruine,
Veți secera răsplata mâine,
Toți cei ce strălucesc aici
În veșnicii ei vor fi sfinți.
Simion Ioanăș
Prietenia bună-i suflet de aur,
Șoptește cuvinte blânde în jur,
Atinge inima cu sfinte povețe,
Caută în toate să lege secrete.
Nu-i mânată de porniri egosite,
Nici bârfă sau gânduri sinistre,
Are doar o singură, bună dorință,
Să-ți fie sprijin, ajutor de credință.
Prietenia bună e fagur de miere,
Dulce și bună la suflet doctorie,
Prietenia se jertfește pentru tine,
Având ca nobil țel jertfa de sine.
Prietenia are Standard Divin,
Fost-a plătită de Chin și Suspin,
Hristos ce Viața Lui și-a dat,
Ca omul să fie salvat de păcat.
Prietenia nu poate a fi moft,
Nici relație cu mârșav profit,
E renunțare și jertfă de tine,
E caracter și scopuri divine.
Simion Ioanăș
Am învățat de la viață
Că este o cinste
Cunoscându-ți măsura
Să te-nalți în mărire.
Să nu crezi că ești pașă
Când n-ai nici cămașă,
Să n-ai pretenții mărețe
Să te-nalți sus pe schele.
Să te-ntinzi în mărire
Cât plapuma ține,
Să nu-ți faci cunună
Din glorie nebună.
Slujește în toate
Cât mintea te duce,
Nu te crede munte
Când ești un păduche.
Când ești doar vioară,
Slujește-n fanfară,
Cântă din strune,
Slujește-n iubire.
Să fii înțelept
E darul ceresc,
Îți dă înțelepciune
Și-un trai în virtute.
Simion Ioanăș
Tablou de cuvinte
Tablou de cuvinte
Pictăm cuvinte peste viață
Și iau forme ce se mișcă,
Lăsând urme peste suflet
Cu glasul iute ca un sunet.
Putem face constelații
Legând în jur aici relații,
Putem clădi chiar garduri,
Care-i despart aici pe semeni.
Semeni azi cuvinte sfinte,
Vei secera doar diamante.
Semeni azi furtună mare,
Vei secera mâine războaie.
Vorbele-s adesea armă
Ce-mprăștie-n juru-i ură,
O cascadă de sudalme
Din iad urât mirositoare.
Lasă-ți inima ta să vadă
A lui Isus Lumină Sfântă,
Să fie limba ta o cârmă
În Mâna Lui cea blândă.
El este Cuvânt peste cuvinte
Și Judecător în orice vorbe.
A plătit cu Sfântu-I Sânge
Păcatul și-a noastre vorbe.
Lasă-ți vorbirea ta curată
Să deseneze pace-n viață,
Având pe Isus drept Sursă
Și ca Model, Veșnica Casă.
Simion Ioanăș
Trăire și simbrie
Trăire și simbrie
Tot omul caută astăzi
Să trăiască ca un pașă,
Își fac casă lângă casă
Vor bogați să fie toți.
Nu contează niciodată
Că n-au timp să stea acasă.
N-au timp nici de familie,
Nici de propria fericire.
Fug cu toții după vânt,
Cu năluci zilnic în gând.
Fug să strângă tare-n mâini
Cât mai multe bogății.
Dar plecând din viața asta,
Nu rămânem cu nimica.
Doar comoara pentru suflet
Ne va fi în Cer răsunet.
Dacă noi întreaga viață
N-am avut de suflet treabă,
Cum ne-am așternut aici
Vom dormi în veșnicii.
Dacă în întreaga viață
De Hristos n-ai avut treabă,
Ai trăit doar pentru tine
Dincolo vei avea suspine.
Dacă ai trăit în viață
Fiind la alții bună pildă,
Ajutând oamenii-n nevoi,
Tu în Cer ai strâns comori.
Dacă pe acest pământ
Hristos ți-a fost Stăpân,
Dincolo-n veșnicii
Vei trăi în bucurii.
Simion Ioanăș
Ce rămâne după moarte?
Ce rămâne după moarte?
Cât ar strânge fiecare
Pe pământ aici sub soare,
Toate rămân aici la moarte,
Cum e scris în Sfânta Carte.
Geaba vrem s-avem palate,
Neglijăm părinți și rude,
Lepădăm chiar și pe copii,
Vrem cu toți mari bogății.
Am uitat că după moarte
Vom pleca de-aici cu fapte.
Vom avea din ceasul morții
Cât le-am dăruit la alții.
Dacă vrei aici pe lume
Să trăiești doar pentru tine,
Nu poți să ai dincolo parte
De-a lui Dumnezeu Cetate.
Poți plăti la preoți bani,
Poți să dai pomeni la toți,
Când plecăm din lumea asta
Vom da ochii cu Dreptatea.
Lasă azi plăceri de-o clipă,
Ca în Cer să ai comoară.
Vino azi la Cel ce poate
Să-ți dea viață după moarte.
Domnul vrea aici în viață
Caracterul tău să-l facă
Bun, milos și plin de roade,
Un exemplu pân’ la moarte.
Dacă vrei de-aici iertare
Pentru viața viitoare,
Ai nevoie de schimbare
Și de-a Domnului Salvare.
Simion Ioanăș
Cu Isus în odaia de sus
Cu Isus în odaia de sus
Acolo-n odaia de sus
S-au strâns ucenicii cu Isus,
A fost o masă de Paște
Cu Taine și Sfinte Povețe.
S-a-mpărțit între toți un pahar
Și Pâine ce-a fost dată cu Har,
S-a-ntins acolo Mână Divină,
Gata să fie străpunsă și frântă.
O sfântă și cerească sărbătoare,
Cu-n Miel pregătit pentru Jertfă,
Un tablou ce-i pus înainte,
O imagine de Sânge stropită.
La masă a venit și dușmanul,
Trebuia pregătit vânzătorul,
Trebuia să fie și-un Iuda,
Ucenicul ce-a vândut Viața.
A fost acolo un Paște divin,
Mielul pregătit pentru Chin
Și o Mână întinsă pentru viață
Și alta pentru o faptă mârșavă.
Și azi e întinsă Mâna divină,
Străpunsă ne cheamă la Cină,
Mielul Divin ce fost-a junghiat
A învins moartea și a înviat.
Nu mai asculta la șoapta haină,
Dușmanul te vrea în minciună,
Crede astăzi în Isus Salvatorul,
El vrea în veci să-ți fie Păstorul.
Păstorul Cel Bun și-a dat viața,
Îți oferă azi în dar Salvarea,
Te cheamă din nou la Paște divin,
Să fii dezlegat de-al răului chin.
Simion Ioanăș
Cucurigu, cucurigu
Cucurigu, cucurigu
Cucurigu, cucurigu,
S-a-mprăștiat pe lume frigu.
Vine toama, vine iarna
Și pe urmă prămăvara.
Cucurigu, cucurigu
Așa trece viața noastră.
Azi copil și mâine tânăr,
Poimâine cu părul sur.
Cucurigu, cucurigu,
Printre zile treci ca fumul.
Când se-apropie chemarea,
Nici nu știi cum s-a dus viața.
Cucurigu, cucurigu,
S-a trezit la urmă Petru.
Pocăindu-se cu-amar,
A-nceput viața de Har.
Cucurigu, cucurigu,
Prin cocoș vorbita Domnul.
Îți vorbește azi și ție,
Să te scoată din rușine.
Cucurigu, cucurigu,
Te trezești și tu din somn?
Viața trece ca un abur,
Tot ce-ai strâns e în zadar.
Cucurigu, cucurigu,
Astăzi ești chemat la Har,
Primind bucuros Cuvântul,
Să trăiești în veci cu Domnul.
Simion Ioanăș
Fiul risipitor de azi
Fiul risipitor de azi
Dă-mi partea mea de avere,
M-am săturat de acest bine,
Vreau să ies și eu în lume,
Nu mai vreau slugă la tine.
În goana după negre năluci,
Tânărul a ajuns slugă la porci,
Mâncând roșcovele din lături,
Murdar scos parcă din spelunci.
Dar astăzi cum ești tu, copile?
Fugar de Dumnezeu pentru lume,
Școlit în Universități de renume,
Dar robit de-aceleași păcate.
Hrănit de roșcove moderne,
În cocini împodobite cu reclame,
Dar vai aceeași veche duhoare,
De răzvrătire și goliciune ce doare.
Școlit cu învățături sodomite,
Emancipat de năluci globaliste,
Azi omul e la fel de risipitor,
Robit de vechiul păcat originar.
Vino azi, omule risipitor,
La Tatăl ce te-așteaptă cu dor,
Întoarce-te la Dumnezeu,
Care a dat chiar pe Fiul Său.
E nevoie de biblică credință
Și hotărâre de pocăință,
Să te-ntorci la Tatăl din Cer,
Ascultând pe Hristos, Fiul Său.
E nevoie să lepezi progresismul
Și lumea ce-nalță sodomismul,
Să crezi că-ncălzirea globală
E o politică ce-i doar o momeală.
Dumnezeu azi conduce Universul,
E Tatăl ce-așteaptă azi omul
Să vină la Hristos, Salvatorul,
Primind Mântuirea și Cerul.
O, vino, copile, la Tatăl
Renunță la roșcove cu totul,
Dumnezeu are Cuvântul,
Hrană să-ți umple sufletul.
Vino la Tatăl din Cer
Ce ți-a pregătit un inel
Și haină de fiu înfiat,
Moștenind Sfântul Palat.
Haide la Sfântul Cuvânt,
Intră-n Nou Legământ
Sfințit de Sânge Divin,
Salvat din veșnicul chin.
Simion Ioanăș
Într-o floare-i iubire,
Iubire de mire,
Iubire de fiică și mamă,
Iubire de om exprimată.
Într-o floare-i iubire,
Iubirea lui Dumnezeu
Descoperită-n petale,
Mirosul Binelui Său.
Într-o floare-i iubire,
Născută din neagră tină,
Iar prin simpla strivire
Miros ceresc din durere.
Într-o floare-i iubire,
Exemplu dat pentru tine,
Binețe să dai la oricine,
Exemplu să fii-n durere.
Într-o floare-i iubire,
E Cerul revelat pentru tine,
E Dragostea Lui minunată,
Zâmbind omului înc-odată.
Simion Ioanăș
Limba noastră-i folosită
La sudălmi și la ocară,
Mulți înjură ca birjarii,
Au pe limbă numai dracii.
Blestemă până și copiii,
Tata, mama, chiar și sfinții,
Chiar și mâța ce-i în tindă,
Până și biata găină.
Îl blestemă și pe Domnul,
Peste tot zici că-i iadul,
Prin piețe, gări și trenuri,
În cântări și chiar în versuri.
Limba noastră e frumoasă
Când e sfântă și aleasă,
Când în inimă e Domnul
Și pe limbă Sfânt Cuvântul.
Doamne, adu o schimbare
În româna noastră nație,
Să ne curățim toți odată
Vorbele ce ies din gură.
Binecuvântă cu Cuvântul,
Mângâie unde-i necazul,
Folosește limba dragă
Ca să spui cu ea o rugă.
Fiindcă vine ziua din urmă
Când răspund de orice vorbă,
Dumnezeu va cere socoteală
De cuvântul scos din gură.
Simion Ioanăș
Lume mândră și semeață
Lume mândră și semeață
Ai ridicat steagul cel negru,
Tu lume mândră cu monoclu,
Pornită-n dans cu chipul sobru
Te-ai semețit ca și un monstru.
Ai luat la trântă viața sfântă,
Ucisa-i pruncii ca și-o brută,
Te-ai făcut în toate mare zbir,
Azi verși lacrimi prin cimitir.
Te-ai declarat drept dumnezeu,
Crezând că ești un mare zeu,
Te-ai dezbrăcat pe străzi semeață,
Pozând la toți ca prostituată.
O, lume, ce-ți spunea-i regină,
Te-ai destrăbălat ca o nebună,
Ai vrut ca să distrugi familia,
Te-ai ales doar cu rușinea.
Credeai că ești bogată-n veci
Și-o să-i faci pe toți ca robi,
Dar azi ai ajuns o biată slugă,
Cerșind la Dumnezeu doar milă.
Ajuns-ai azi în dans cu moartea,
Condusă-n toate de Satana.
O de te-ai trezi din întuneric,
Să-L iei pe Domnul ca și Sfetnic.
Ieșiți afară voi din lume
Cei chemați de Evanghelie.
E vremea împăcării sfinte
Cu Cel ce-a murit pe Cruce.
Veniți afară azi din moarte,
Prin Hristos la libertate.
Lepădați azi lumea toată,
S-aveți pe Dumnezeu ca Tată.
Simion Ioanăș
Păcat și Lumină
Păcat și Lumină
Păcatul a pornit din Eden,
Aducând un negru destin.
A pornit de la neascultare,
Aducând moartea sub soare.
Păcat greu făcut-a și Cain,
Om rău cu suflet hain,
Pornit de la invidie și ură,
Coborându-și fratele-n humă.
Păcat greu a făcut și Acan,
Flâmând și setos după ban.
Nebunul s-a dus la pieire,
Plătind cu întreaga familie.
Păcat greu făcut-a și David,
Pofta l-a dus la gândul morbid.
Plătita în loc un preț cu durere,
Cei patru miei, ajunși la tăiere.
Păcatul a ajuns chiar și la tine,
Te-a orbit și robești pentru fire.
Chiar plătind ca preț a ta viață,
De iad nu poți scăpa niciodată.
Păcatele au fost plătite pe cruce,
Prin Miel nevinovat dat la moarte.
El a luat păcatele multe și grele,
Plătind acolo pentru mine și tine
Lasă-ți voința și firea din tine,
Răstignit fii cu Domnul pe cruce.
E singura șansă s-ajungi fără vină,
Să ai pentru veci un locaș în Lumină.
Înțelege dar astăzi că unica șansă
Hristos ți-a dat-o, plătind a Lui viață.
Înțelege că noi L-am dus la osândă
Pe Cel coborât din Cer drept Lumină.
Simion Ioanăș
Perfecțiunea căutată
Perfecțiunea căutată
Nu căuta iertarea deplină
În lumea murdară de tină,
Ți-a fost dată prin Cruce,
Isus plătind a tale păcate.
Nu căuta iubirea deplină
În omul egoist fără lumină,
Ea ți S-a arătat prin Jertfă,
Hristos dezbrăcând a lui Slavă.
Nu căuta dreptatea deplină
La oameni plini de minciună,
Dreptatea S-a-mplinit la Calvar,
Isus nevinovat a plătit cu-amar.
Nu căuta mila deplină
La oameni îmbuibați de trufie,
Mila ne-a fost dată cu trudă
De Isus ce purtat-a jugul în lume.
Nu căuta mângăiere deplină
La omul împovărat de-a lui vină,
Ci vino la Hristos ce-are putere
Prin Duhul Lui să-ți dea alinare.
Nu căuta fericire deplină
Pe Pământ, unde-i durere și trudă,
Doar în Hristos e viață deplină,
El ce-a-nviat și-n curând o să vină.
Simion Ioanăș
Pagina creștină 