Daniel Purece

Din manastire la Hristos.Marturia fratelui Daniel Purece.
M-am nascut pe data de 30 Aprilie 1975,in judetul Constanta in localitatea mixta turco-romana, Independenta.Copilaria mi-am petrecut-o in mijlocul familiei dar si cu copiii din sat.Scoala primara am facut-o in comuna iar de la varsta de 14 ani am plecat in Constanta la liceu.
Mi-a placut sa studiez,sa-mi antrenez mintea cu literatura si astfel frecventam foarte des biblioteca.Ma tin minte ca uneori veneam acasa cu doua sacose de carti asigurandu-ma ca am ce lectura pentru multa vreme.Printre cartile citite erau unele de factura ateista,carti care-l negau pe Dumnezeu.Ele spuneau ca Dumnezeu nu exista,ca este doar in inchipuirea oamenilor batrani,slabi si bolnavi care au nevoie de un sprijin care sa vina de undeva din afara lor.Si fara sa-mi dau seama aceste invataturi s-au incuibat si in mintea mea de tanar adolescent.
Intr-o zi fiind la mine in comuna, m-am intalnit cu parintele ortodox al satului pe care l-am intrebat direct -Parinte exista Dumnezeu?iar el mi-a raspuns-Dane,Dumnezeu exista si-ti aduc carti care dovedesc existenta Lui.In replica i-am spus-Si eu iti aduc parinte dovezi ca Dumnezeu nu exista,si pentru a ma edifica am citit o duzina de carti.
Azi cand ma gandesc la acest episod din viata mea,imi plang necredinta dar plang si necredinta a milioane si milioane de romani care-si zic ca sunt crestini ortodocsi, dar care nu cred ca exista Dumnezeu.Printre ei eram si eu odinioara…
In anul 1994 a avut o evanghelizare la noi in localitate organizata de Fundatia Filipus de la Sibiu,si fiind pe acasa, vazand cum lumea din sat merge puhoi la caminul cultural m-am dus si eu cu ei.Punctul de atractie al evanghelizarii era prezentarea filmului Isus din Nazaret.Oamenii erau dornici de filme,fiindca de cand a cazut comunismul la noi in sat nu a mai rulat nici un film.Inainte se dadeau filme si cele mai indragite erau cele indiene.
In timpul derularii filmului,cand prin fata noastra treceau acele scene groaznice care il prezentau pe Domnul batut,scuipat,apoi mort pe o cruce intre cei doi talhari,nimeni nu schitase vreun gest de compasiune,n-am vazut pe nimeni sa planga asa cum ii vedeam in copilaria mea ca plangeau la filemele cu Vandana sau cu Raj Kapur.
Dupa ce s-a predicat cuvantul, predicatorul a facut chemare la pocainta si toti cei din camin s-au ridicat in picioare ridicand o mana catre pastor.Dintre toti eu am ramas nepasator pe banca neschitand nici un gest zicandu-mi in sine ca eu n-am nevoie de Dumnezeu fiindca in primul rand nu cred in el si in al doilea rand nu sunt nici batran si nici bolnav.Pastorul mi-a vazut indiferenta si m-a intrebat daca nu vreau sa-mi predau si eu viata lui Dumnezeu si in mod direct i-am raspuns cu un nu hotarat.
La usa caminului cultural ii astepta pe consateni preotul satului care nu mai vazuse niciodata atatia oameni adunati la un eveniment religios in satul lui.Preotul incepuse sa-i ameninte pe oameni ca nu le mai face slujbele de botez,de cununie,de spovedanie,de inmormantare daca vor cocheta cu ideile pocaitilor.Chiar striga ca nu o sa le mai dea impartasania nici chiar pe patul de moarte daca ii vor primi pe acesti oameni in casele lor.Oamenii insa nu-l prea bagau in seama fiindca nu mergeau la spovedanii si impartasanii decat daca trebuiau sa se casatoreasca sau pe patul de moarte.In restul anului biserica era frecventata de vreo 3-4 persoane batrane.
Printre ultimii am iesit si eu si cand m-a vazut preotul a facut ochii mari si m-a intrebat -Dane dar nu ai si tu de gand sa te duci la sectari,doar nu te-au convins si pe tine.Adevaratii sfinti sunt la manastire Dane,nu la sectari!Atunci iritat i-am raspuns-Parinte pe mine nu ma conving nici sectarii dar nici dumneata.Pe mine m-au convins comunistii.Cand s-au intamplat acestea eram deja trecut de 20 de ani.
M-am intors inapoi la Constanta si de acolo am plecat in diferite locuri muncind cu o echipa la constructii.Aveam cativa prieteni cu care lucram si cu care seara de seara ma distram in toate modurile posibile.Asa mi-am cheltuit viata si banii,zi de zi,luna de luna, an de an.Gandeam despre mine ca eu sunt dumnezeul meu,ca daca am bani si putere aici este raiul pe pamant.Nu mai tanjeam dupa un altul.
Eram crestin ortodox,botezat de parintele nostru din sat,cuprins in statistica pe tara ca fiind dintre cei 86% credinciosi cu care se lauda patriarhia romana,fara sa stie ca doar 3% sunt cu adevarat practicanti dintre acestia.Restul atei si ,,habarnisti,, oameni exact ca si mine.
La varsta de 29 de ani mi-am serbat ziua de nastere intr-un restaurant cu prieteni si prietene,dansand pe mese si facand toate destrabalarile din firea aceasta.
Cand m-am trezit din aburii alcoolului,din fumul tigarilor si al patimilor, constiinta, care este prezenta lui Dumnezeu in om nu-mi dadea pace si imi aducea in fata ochilor mei nimicnicia vietii mele fara scop si directie.Am ajuns la concluzia ca aveam viata distrusa si ca daca o voi continua asa nu peste multa vreme ori voi fii intr-o puscarie ori sub lespedea grea a vreunui mormant.Atunci mi-am adus aminte de ceea ce-mi spusese parintele in urma cu aproape 10 ani ca pe adevaratii sfinti ii gasesti in manastire,ca doar acolo se nevoiesc oamenii pe calea perfectionarii vietii si ca doar acolo se traieste o viata imbunatatita pe acest pamant.Gandul mi-a fugit spre manastire dorind sa-mi fac randuiala in viata mea.Nu mai fusesem niciodata la o manastire,prea mult habar nu aveam eu ce se intampla acolo,dar pentru ca doream sa-mi pun viata in randuiala am zis in sinea mea ca acolo ar fii cel potrivit loc in care sa merg pentru o vreme.
Mi-am luat ramas bun de la prieteni dar si de la prietena mea care avea speranta ca ma voi casatori cu ea si am plecat asa la intamplare,prin tara.Am gasit in drumul meu o manastire si m-am oprit la ea.Aceasta se numeste Crucea de leac din localitatea Coslogeni-jud.Calarasi.Acolo este o cruce veche din piatra care se mai tine pe verticala,fiind tinuta cu lanturi grele.Legenda care circula prin popor spune ca crucea ar fi iesit din pamant si ca ar creste in nestire daca n-ar fi legata cu lanturi si in plus de asta din ea curge mir,adica ulei frumos mirositor.Asta e o minune dubla de la Dumnezeu spun oamenii si astfel manastirea e vizitata in mare numar de muritori amatori de senzational,de minuni.Adevarul este insa altul.Crucea aceea e tinuta cu lanturi datorita vechimi ei si implicit a pericolului de a se darama, iar mirul care curge din ea e pus acolo de un calugar care face aceasta aproape in fiecare dimineata stiind ca daca la manastire nu se fac ceva minuni aceea manastire nu prea e vizitata si astfel e una saraca.
Am inceput sa cunosc obstea calugarilor de acolo si in scurt timp am ajuns la concluzia ca intr-o covarsitoare proportie cei ce erau acolo venisera exact ca si mine pentru a-si pune ordine in viata ori pentru a uita de viata.Aici erau oameni care suferisera dezamagiri sentimentale,neimplinire in viata sociala,oameni nebagati in seama,oameni cu esecuri in afaceri,oameni certati cu legea si multe altele.
Cand am inceput sa merg cu oile manastirii, staretul mi-a pus in ranita pe langa merinde, o carte a Psalmilor si o alta de rugaciuni.Si pentru ca nu aveam ce face toata ziua,pentru a-mi trece mai usor timpul am inceput sa citesc cartea Psalmilor si in ea am gasit o comoara.Am vazut dupa cateva lecturi cum cartea Psalmilor cuprinde in sine tot ce este mai folositor in toate. Ea profetizeaza pe cele viitoare, face aluzii istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem, intr-un cuvant este o adevarata comoara de invataturi bune, care pune la indemana fiecaruia dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos. Ea vindeca ranele cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit. Ingrijeste pe cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos”, dupa cum spunea odinioara Vasile cel Mare
Sfantul Ioan Gura de aur considera Psaltirea drept o comoara de invataturi, o carte pe care oricine o poate cerceta. El zice: „Daca esti sarac si din pricina saraciei n-ai cu ce sa-ti cumperi carti sau daca ai carti si n-ai timp sa le citesti, ia aminte numai la raspunsurile psalmilor, pe care i-ai auzit aici, nu o data, nu a doua oara, nu a treia oara, ci de foarte multe ori vei simti o mare mangaiere. Ai sa vezi ce tezaur ne scoate la iveala aceasta ascultare. Sa nu-mi spuna cineva: „Inainte de explicarea lor nu le pot cunoaste puterea, caci chiar inainte de talmacire, ascultarea lor ii face intelesi de oricine”.Asa s-a intamplat si cu mine.Am intrat intr-un univers spiritual care ma facuse atat de curios de a-l L cunoaste pe Dumnezeu incat toata necredinta mea cazuse fara sa-mi dau seama.In sufletul meu gol si pustiu se nascuse o sete dupa ceva ce inca nu puteam sa-mi dau seama.Ceea ce m-a impresionat profund era ca David dupa ce a pacatuit a primit de la Dumnezeu iertare de pacate si ca aceasta iertare i-a confirmat-o Dumnezeu in cugetul lui.Atunci am vazut ca pacatul este ceva grav si ca viata nu se poate pune in randuiala daca nu ai trecutul curat.
Il vedeam pe David psalmistul constient ca este supus greselii,si ca cere de la Dumnezeu iertarea pacatelor. Sugestiv in acest sens este psalmul 50 unde psalmistul isi recunoaste pacatul grav savarsit, dar este increzator in bunatatea lui Dumnezeu: „Caci imi cunosc faradelegea si pacatul meu este pururea inaintea mea. Dar Tu care cunosti adevarul, arata-mi tainele intelepciunii Tale. Stropeste-ma cu isop si ma voi curati. Spala-ma si mai vartos decat zapada ma voi albi, Intoarce-Ti fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le”.
In clipe de grea incercare, cand necazurile pentru pacate i-au coplesit sufletul, psalmistul cere usurare simtindu-se istovit de suferinta. Ridicarea din adancul necazurilor este ceruta si cu scopul de a se invrednici din nou de posibilitatea de a-L preamari pe Dumnezeu: „S-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad. Socotit am fost cu cei ce se coboara in groapa; ajuns-am ca un om neajutorat, lasat intre cei morti. Dar, oare se vor cunoaste intru intuneric minunile Tale si dreptatea Ta in pamant uitat? Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu si intorci fata Ta de la mine?” (Ps. 87, 3, 4, 13, 15).
El stie ca iertarea pacatelor poate fi adusa numai de o cainta sincera. De aceea, infatiseaza inaintea lui Dumnezeu cainta Sa si staruie sa nu fie trecut cu vederea, pentru ca se intoarce cu deplina nadejde si cu smerenie: „Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma, sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamiia inaintea Ta. Caci catre Tine, Doamne, Doamne, am ridicat ochii mei, spre Tine am nadajduit sa nu iei sufletul meu” (Ps. 140, 1, 2, 8). „Strigat-am catre Tine Doamne, zis-am: Tu esti nadejdea mea, partea mea esti in pamantul celor vii. Ia aminte la rugaciunea mea ca m-am smerit foarte” (Ps. 141, 5).
Pentru,ca pocainta sa fie eficienta, psalmistul solicita ca insusi Dumnezeu sa-i vina in ajutor, oprindu-l de la rau: „Pune, Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele. Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug ca sa-mi dezvinovatesc pacatele mele” (Ps. 140, 3-4).
De atunci as putea spune ca a inceput procesul pocaintei mele.
Vazand viata celor din manastire am fost tare dezgustat ca nu vedeam in cei ce ne conduceau o viata schimbata,indreptata dupa Cuvantul lui Dumnezeu.Pacate mari se ascundeau sub sutana celor ce ,,purtau chipul ingeresc,,a celor care depusesera juramintele sau voturile monahale.Pe cei simpli,pe novici, nu-i judecam fiindca erau niste napastuiti ai sortii ca si mine oameni care-si cautau linistea intr-o chilie de manastire dar pe stareti si episcopi nu-i puteam intelege.Circula o vorba prin manastire ca daca te atingi de masa altarului orice pacat este curatit fiindca locul in care stai este sfant.Si daca locul este sfant atunci locul sfinteste omul…
In jurnalul meu am inceput sa scriu un capitol intitulat,,Viata monahala din ziua de azi,,in care scrisesem ce mari pacate se intamplau in manastire si cum in aceste locuri sunt aceleasi stari si fapte ca in lumea de dincolo de ziduri. Imi era frica sa nu fiu corupt de cineva si astfel am plecat la o alta manastire si apoi la alta cautand un loc in care se poate trai frumos si discuta despre lucruri spirituale care acum ma preocupau.Am ramas uimit sa constat ca preocuparea de capatai a a manastirilor erau constructiile,afacerile,obligatia de a merge la slujbe in mod formal iar nu imparatsirea adevarurilor lui Dumnezeu.Nu se tinea in manastire niciodata un studiu bazat pe Biblie si in majoritatea manastirilor bibliotecile lipseau cu desavarsire.Biblia nu se studia niciodata.
In aceasta atmosfera am inceput sa-l caut pe Dumnezeu,sa vad daca El este si sa strig exista.Apoi daca exista sa-mi ofere si mie binecuvantarile Lui. La ultima manastire in care am stat mi se spunea,,sfantul Daniel de la Constanta,,fiindca imparteam tot ce aveam cu saracii dorind sa-l impresionez cu ceva pe Dumnezeu si sa fac fapte bune pentru iertarea pacatelor. Odata am fost plecat la o femeie saraca din satul Roseti sa o ajut la refacerea unui zid care i se surpase si era in pragul ierni.Fiind plecat din manastire staretul mi-a umblat prin lucrurile personale si uitandu-se in jurnalul meu a vazut ca erau unele insemnari despre persoana sa.Asa de tare s-a suparat incat la intoarcerea mea mi-a spus sa plec din mijlocul lor fiindca eu nu sunt unul de-al lor.
Suparat am plecat din manastire repetandu-mi continuu cuvintele staretului,,ca eu nu sunt de-al lor,,Am fost gazduit la un prieten pentru o vreme.Aici am primit vestea ca staretul ma acuza de furt.fapta pentru care am fost alungat din manastire, justificind astfel lipsa mea de la manastire cu o minciuna.Adevarul insa era altul si anume acela ca ii descoperisem partea intunecata din viata lui.
M-am suparat asa de tare incat m-am revoltat impotriva lui Dumnezeu zicandu-mi cat de orb poate sa fie la dorinta mea de a ma indrepta si de a-L cauta ,cum nu apreciaza stradaniile mele lasandu-l pe staret sa ma denigreze in felul acesta.Chiar nu-l intelegeam deloc pe Dumnezeu.
Pe fondul acestei suparari dusmanul tuturor oamenilor satana mi-a strecurat in minte solutia finala la viata si problemele mele.Am inceput astfel sa ma gandesc la sinucidere,sa-mi iau viata fiindca nu mai aveam nici o speranta de la nimeni,nici chiar de la Dumnezeu.Daca tot ma voi omora ma gandeam sa o fac in manastire ca sa fie o palma pentru toate manastirile din tara lasand un bilet de adio in care sa prezint starea manastirilor si motivele sinucideri mele.
M-am dus la farmacia veterinara cumparand otrava de sobolani,apoi de la alimentara o sticla de apa minerala,si de la farmacia umana o siringa cu care sa-mi injectez otrava in vena si sa mor.Directia mi-am luat-o spre manastirea Dervent cunoscandu-i pe cativa vietuitori de acolo.
Dupa un drum de 40 km strabatuti pe jos,am ajuns in orele serii la manastire si fiindca ma cunosteam cu portarul am primit imediat o camera de gazduire.Era ultima camera imi ziceam eu in care imi voi trai ultimele momente ale vietii mele.Eram obosit,suparat dar si hotarat sa-mi duc la capat gandul de sinucidere. Pe patul chiliei era insa o carte care mi-a atras atentia prin titlul ei,,Din inchisoare in Imparatia lui Dumnezeu,,scrisa de Eugen Burghelea.Uitandu-ma la ea mi-am zis hai sa citesc putin din ea si apoi imi voi duce planul la indeplinire.Asa de mult m-a captivat aceasta carte prin ceea ce scria in ea,prin stilul ei frumos dar si prin realismul ei incat nu mi-am dat seama cum trecuse timpul.
Cartea era scrisa de unul care a stat la inchisoare peste 16 ani si cum din celula inchisori l-a scos Samariteanul milostiv care se apleaca spre orice om indiferent in ce groapa s-ar afla el. In aceasta carte am descoperit un Isus,Fiu de Dumnezeu,caruia ii pasa de problemele noastre si care ne iubeste mai mult decat toti oamenii religiosi laolalta oricum s-ar numi ei. In contrast cu Domnul Isus era scris in aceea carte ca doar satana este acela care vrea sa-ti iei viata,ca el te impinge sa te sinucizi,ca el este dusmanul vietii si te-ar vrea mai bine in mormant decat sa te intalnesti vreodata cu Dumnezeu.
Citind fila dupa fila, parca uitasem de ce am venit la manastire si parca in sufletul meu rasarise o speranta de salvare.Salvarea data prin Isus Hristos.Imi trecea prin minte intrebarea ca asa cum in celula unei inchisori un om a putut sa se bucure de atata dragoste din partea lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, oare eu care m-am nevoit atatia ani prin manastiri in post si rugaciune dorind sa-mi indrept viata de ce n-as putea beneficia de aceeasi iubire.Mi-am dorit atunci sa plec urmatoarea dimineata si sa ma intalnesc cu acest om.Din paginile cartii descoperisem ca era membru al Bisericii Baptiste Golgota din Galati si ca locuia in acel oras.
A doua zi dimineata fara sa mai stau mult pe ganduri am plecat spre Galati cu o adresa a unei biserici in buzunar dar si cu o speranta.La biserica l- am intalnit pe pastorul Ghita Ovidiu care mi-a spus ca intr-adevar autorul cartii este membru al bisericii pe care el o pastoreste numai ca ar fii o mare minune ca el sa fie pe acasa.L-a sunat la telefon si minunea s-a intamplat.Eugen Burghelea era acasa,A venit pana la biserica calare pe o bicicleta,intr-un costum de treining si m-am mirat.Eu credeam ca un autor de carti trebuie sa conduca o masina scumpa, ca trebuie sa fie imbracat la costum si altele de genul acesta.
Am mers cu el acasa,la apartamentul lui si dupa multe ore de discutii el mi-a spus urmatoarele -acum dupa ce m-ai cunoscut pe mine n-ai vrea sa-l cunosti pe Cel ce m-a mantuit pe mine si anume pe Domnul nostru Isus Hristos? Felul in care imi vorbise ma convinsese asa de mult de puterea Domnului Isus de a transforma vieti incat intr-o rugaciune cu lacrimi in ochi l-am primit pe Domnul Isus ca Domnul si Stapanul vietii mele.Acum aveam incredere ca exista posibilitatea unei schimbari a vietii si ca aceasta se poate face prin Domnul Isus Hristos.Cat de gresit am crezut eu ca undeva intr-o manastire se poate schimba ceva in viata unui om.Cat de amagiti sunt oamenii care stau acolo intre niste ziduri crezand ca izolarea de lume,asceza si mistica,autoflagelarile,munca pana la epuizare,ascultarea de staret ii pot aduce omului adevarata viata.
Prima marturie publica a predarii mele am facut-o in adunarea Oastea Domnului din Braila,legamantul in Biserica Baptista Golgota din Galati iar botezul in Biserica Penticostala din Piatra Neamt.
Acum de cand il am pe Domnul Isus in viata mea experimentez adevarata viata spirituala care nu poate incepe din alta parte decat de la crucea din dealul Golgotei.La cruce am descoperit un Fiu de Dumnezeu care si-a dat viata pentru pacatele mele si care prin sangele Lui m-a curatit de orice pacat si care de acum ma ajuta sa traiesc o viata noua, o adevarata relatie cu Tatal care a facut cerurile si pamantul.In El am descoperit neprihanirea,calea spre Tatal,adevarul si viata.
Acum sunt ordinat diacon din anul 2010 de catre pastori penticostali Liviu Axinte si Petrica Pastravanu din Piatra Neamt ca urmare a eficientei in lucrarea incredintata in orasul Roznov judetul Neamt,o adunare pe care am luat-o de la cativa membri si acum suntem 80 de suflete.
M-am casatorit in anul 2006 cu Andrea o fata crescuta in familie de penticostali din zona N eamtului si pana in prezent avem doi copii.
In anul 2005 am fost invitat la Institutul Biblic Precept Ministries-Surduc de catre fratele Daniel-Cristian Florea,fost preot ortodox sa ne cunoastem si sa studiem Biblia impreuna.Acolo au mai venit si alti colegi care au fost preoti si calugari in biserica ortodoxa si care s-au convertit si impreuna am luat hotararea infiintari unei asociatii a preotilor convertiti.
Incepand cu anul 2010 sunt membru in Asociatia preotilor convertiti Saul din Tars si impreuna cu toti cei din asociatie misionam in tara mergand prin sate sau orase,doi cate doi si propovaduind evanghelia imparatiei cerurilor. Astazi suntem multi preoti si calugari convertiti in intreaga lume.Avem relatii de partasie frateasca cu Asociatia preotilor convertiti din America- majoritatea lor fosti preoti catolici dar si cu cei din Rusia cu Biserica Ortodoxa Reformata formata din preoti convertiti.
Moto-ul vietii mele se afla in Filipeni 4- 13,,Pot totul in Hristos care ma intareste,,