Icoane, conceptul ortodox în lumina Adevărului Bibliei

Icoane, conceptul ortodox în lumina Adevărului Bibliei

Tradiția înseamnă ceea ce e transmis din generație în generație de un învățător sau de un sistem religios.
În Matei 15, Marcu 7 etc, găsim urme de tradiție iudaica.
Tradiția a avut întotdeauna caracterul de a face abateri de la Sfânta Scriptură, de la adevărul Scripturii.
Doctrinele stabilite de tradiție erau poruncile oamenilor.
Încă de pe vremea apostolilor a apărut tradiția ca un obstacol în calea Evangheliei.
Colos 2:8 ne spune: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.”
Multe învățături pot fi utile, dar ele nu pot înlocui Cuvântul lui Dumnezeu, nici nu pot fi puse alături de învățătura Bibliei fiindcă ar încălca Cuvântul lui Dumnezeu .

Icoanele

Trăim în mijlocul unui creștinism împânzit cu icoane reprezentând diferiți așa ziși sfinți. Aceste icoane au devenit obiect de închinăciune, de așa manieră că marea mulțime zisă „creștină” le venerează, se roagă chipurilor din aceste icoane, le sărută și le cinstesc mai mult decât pe Dumnezeu.
Ce spune teologia ortodoxa că sunt aceste icoane?
„Icoanele sunt închipuiri sau reprezentări prin zugrăvire a chipului lui Dumnezeu, a lui Isus, a Sfântului Duh, a sfinților creștini declarați de biserica ortodoxă. Ele nu sunt Dumnezeu: Tatăl, Cristos, Duhul Sfânt, ci ele numai îl reprezintă pe acesta. ” (Dehelean, Sectologie )
De la început constatăm că teologia ortodoxă recunoaște că aceste icoane sunt zugrăveli, creația diferiților pictori care posibil ca unii dintre ei nu au avut nici o legătura cu creștinismul.
De asemenea, Teologia Ortodoxă recunoaște că dovezile pentru susținerea icoanelor au apărut după veacul apostolic. Sfânta Scriptură a fost scrisă mai devreme când nu se cunoșteau icoanele, recunoscând prin aceasta că Vechiul Testament nu accepta icoanele, care sunt inventate în timpul pagânizării creștinismului.
După anii 300 d.Cr. când păgânii erau obligați să se încreștineze, când preoții păgâni au devenit preoți creștini, ușa bisericii creștine s-a deschis pentru multe din practicile păgâne.
Pentru a satisface dorința păgânilor încreștinați din oficiu, de a avea zei diferiți, au început icoanele cu chipul lui Dumnezeu, a lui Isus, Mariei etc. și sigur ceva mai târziu și a diferiților lideri creștini, declarați sfinți.
Teologia ortodoxă menționează că abia în secolul al 7-lea (787) s-a hotărât instalarea icoanelor. (Calauza Crestina, p. David pg 327)
Observam în general că icoanele nu sunt fotografii pe care sa fie prezentate chipurile respective, ci sunt picturi, chiar dacă acești sfinți sunt recrutați din timpul existentei aparatului fotografic. De aceea aceleași chipuri se deosebesc în funcție de arta pictorului.
Se știe că în timpul celor 10 valuri de prigoană 100-300 d.Cr., una din acuzațiile ce li se aducea creștinilor era că nu au zei și că nu se închină zeilor, că nu venerează sfinții din templele păgâne și că exclud orice imagine a vreunui zeu și declară închinăciune unui Dumnezeu nevăzut. Toți cei ce nu mai venerau idolii erau aruncați în închisori și cei mai mulți martirizați.
S-a ridicat la Cartagena (Africa) un mare apologet (apărător al creștinilor), după ce a studiat studiile vremii, s-a dedicat studiilor de drept, cunoscând foarte bine legile vremii, numele lui fiind Tertulian (160-220 d. Cr). În apologia sa privind apărarea creștinilor, printre altele, el combate drastic idolii sub orice forma de zei sau sfinți și spune că, creștinii nu venerează sau adoră obiectele făcute de mâini omenești.
Deci în primele trei secole nu numai ca creștinii nu se închinau și nu aveau icoane, ci le combăteau.
În manualul său de istorie creștină, Alexa Popovici precizează că, credincioșii Noului Testament resping categoric întrebuințarea ca obiecte, picturi, sculpturi, icoane, ale diferiților sfinți si venerarea lor. Toate acestea erau considerate idoli și păcat.
În cartea sa „Călăuza Creștină” (-David -1987-pg 331) autorul susține că iconografia (cultul icoanelor ) a fost biblia neștiutorului de carte.
Chiar în primele secole când știința de carte era scăzută, nu s-au putut introduce icoane între creștini, ci s-au putut ușor introduce în timp ce știința de carte a crescut. Acest lucru s-a întâmplat, deoarece creștinii sau îndepărtat de izvorul învățăturii Noului Testament.
Toți „sfînții” din ortodoxism, sunt repartizați în slujba lor după modelul zeităților păgâne: sfinți ocrotitori, ai uraganelor, ai localităților etc.

Ce spune Biblia despre icoane și adorarea lor?

1. În Decalog, cele 10 porunci din V.T., Dumnezeu a oprit prin legi severe orice închinare la chipuri cioplite sau diferite obiecte .
Exod 20:4-5 :”Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc,…”
Deut 5:6-9: ,,Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să n-ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în ape sub pământ. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc;”
În perioada VT, poporul putea fi reabilitat pentru orice abatere, în urma pocăinței, dar păcatul idolatriei nu a fost lăsat niciodată fără consecințe, pedepse. (Ex: Vițelul de aur – Exod)
2. Imaginea Dumnezeirii. Dumnezeu, care este Duh, nu poate fi înfățișat prin iscusința omului:
Fp Ap 17:29 : ” Astfel, dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.”
Obiectele de artă, indiferent pe cine reprezintă, sunt interzise ca să devină obiecte de închinare, venerare sau adorare.
3. Icoanele, sunt o moștenire a idolilor păgâni, prin care este profanată slava lui Dumnezeu.
Rom 1:22-23: „S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.”
Omul este creeat de Dumnezeu și prin păcat a pierdut legătura cu Creatorul Sau. Legătura cu Dumnezeu, omul o poate reface prin pocăință, dar în loc de pocăință se închină unei icoane, care nu are nici o legătură cu conștiința. Pocăința are însă legătură cu conștiința.
4. Icoanele sunt simple obiecte, fără putere pentru sufletul omului, de aceea Dumnezeu a pronunțat osânda asupra celor ce așteaptă efectul benefic pentru sufletul lor, de la obiecte.
Cum ar putea lucrurile materiale (pictura, sculptura) indiferent pe cine se zice că ar reprezenta, să poată ajuta partea spirituală a omului.
Judecatori 6:28-31: „Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit. Ei şi-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Şi au întrebat şi au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.” Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui.” Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineaţă. Dacă Baal este un dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.”
5. Imaginea din icoană nu poate face slujba dintre Dumnezeu și om prin mijlocire.
1Tim 2:5-6 : „Căci este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită…”
1 Ioan 2:1-2: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.”
Cea mai oribilă defăimare (profanare) a Numelui Domnului Isus Cristos, este a-i înlocui mijlocirea Lui pentru noi, cu picturi, creație a unor oameni de arta.
1 Tim 6:16: „…singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.).
Zeii sunt născociri ale omului înfricoșat de fenomenele naturii, ei sunt personificări ale sufletului strămoșesc, divinizarea eroilor, crearea de sfinți inexistenți s-a făcut în timp, pentru a domina viața religioasă a oamenilor.

Simion Ioanăș

Reclame