A “pune șaua” pe cineva

A “pune șaua” pe cineva

Este o expresie care vine de la a pune șaua pe cal sau a înșeua, însă atunci când este folosită cu referire la relațiile dintre noi oamenii are o alta conotație, dicționarul explicativ ne redă înțelegerea expresiei ca: a supune, a stăpâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva.
Tragic este că, în societate oamenii folosesc principiul “înșeuării” semenilor, asta de când lumea sau mai bine zis de la căderea omului în păcat.
Începând cu relațiile din familie, omul ar vrea ca să “pună șaua” pe semen cumva. Soțul pe soție, soția pe soț, părinții pe copii sau copiii intre ei.
Cineva vrea să domine, pentru egoismul propriu și atunci supune, stăpânește, exploatează, constrânge, totul cu scopul de a-și atinge scopul satisfacerii egoismului personal. De aceea este principiul “tu ești bărbat în casă”, prin care bărbații se incurajează unii pe alții la abuz și supunere a femeii, asta deoarece vor să supună, să exploateze.
Același lucru se întâmplă de multe ori și între părinți și copii, ori între frați. În nici un caz Dumnezeu nu a lăsat așa! În Hristos Isus, trăind după principiile biblice, la baza relațiilor stă dragostea.
Există o autoritate lăsată de Dumnezeu în cadrul familiei, însă aceasta se referă la responsabilități și atribuții, nicidecum la abuz sau manipulare. În cadrul relației soț și soție, Dumnezeu nu mai face diferență, noi suntem egali înaintea lui, femeia și bărbatul, pentru ambii a murit Hristos, doar responsabilitățile și atribuțiile sunt diferite:
„Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.” (Gal.3:28)
„Dar vreau sa știți ca Hristos este Capul oricărui bărbat; ca bărbatul este capul femeii și ca Dumnezeu este Capul lui Hristos.” (1Cor. 11:3)
Autoritatea care-o dă Dumnezeu bărbatului în cadrul familiei nu este sub formă de dominare, de exploatare, ci este de responsabilitate, bărbatul are atribuții pe care trebuie să le pună în practica vieții de fiecare zi, referitor la nevoile materiale ale familiei, la nevoile spirituale, decizii privitoare la bunul mers al familiei, educația copiilor etc.
Noi, ca soț și soție ne completam unii pe alții și dacă fiecare ne punem în practica atribuțiile și responsabilitățile, familia funcționează bine și după cum a rânduit Creatorul nostru. De aceea Dumnezeu îi spune soției să fie supusă bărbatului, în sensul de-ai da respectul privitor la atribuțiile și responsabilitățile date lui de Dumnezeu. Tot la fel bărbatul trebuie sa-și iubească soția și astfel sa-i câștige respectul și plăcerea de-a sta sub autoritatea lui.
„Tot așa trebuie sa-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși.” (Efes.5:28)
„Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea,” (Efes.5:25)
„Și după cum Biserica este supusa lui Hristos, tot asa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile.” (Efes.5:24)
De secole, chiar în lumea creștină, oamenii au interpretat în mod greșit aceste versete, cu scopul de-a “pune șaua”, de-a domina, de a-și atinge egoismul și nevoile personale, de-a exploata. Totuși Dumnezeu rămâne același și la baza relației din familie trebuie sa rămână Dragostea.
Privitor la educația copiilor sau la relațiile dintre copii, dintr-o familie, lucrurile nu stau mai bine. Cam acolo vor unii părinți să ajungă și privitor la educație. Mai degrabă vor sa dreseze, sa exploateze, să manipuleze, uitând ca copilul care Dumnezeu ni l-a dat are o personalitate.
Noi suntem datori, ca părinți, să-i educăm, să le arătam dragoste, să-i protejăm, să le cizelăm personalitatea etc, pentru ca atunci când vor trebui ei sa-și asume responsabilități să fie echipați, să facă față. Dacă în vreun fel părintele își neglijează responsabilitatea de-a asigura confortul material sau spiritual, ori educația, consilierea, care trebuie s-o dea copilului se produce un dezechilibru.
Unii părinti cred ca dacă-i asigură copilului cele necesare din punct de vedere material și-a încheiat responsabilitatea. Fals, mai târziu o să vadă că lapsusul creat în domeniul educației, al consilierii și spiritual al copilului, de fapt a distrus personalitatea și viața acelui copil.
Vreau sa ne îndreptăm acum imaginea spre un alt segment important al societății: Biserica. 
În Biserică sunt formați oameni pentru Împărăția lui Dumnezeu și Ea este formată din oameni bineînțeles. Oameni care sunt salvați de Domnul, prin credința în Evanghelie și pocăință și se integrează într-o Biserica locală, unde cresc spiritual și se pregătesc pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Însă și aici s-a ajuns la “înșeuare”, nu fiindcă Dumnezeu a vrut așa, ci fiindcă omul egoist a vrut așa. Autoritatea dată de chemarea și darul unora, a ajuns să devină abuz și încercarea de-a “pune șaua” pe semeni.
Astfel s-a ajuns la ierarhii și mireni în biserică, s-a ajuns la o clasă favorizată și una defavorizată, ba s-a ajuns la inchiziția care condamna la moarte și la masa de manevra care trebuia sa plătească, ori cu bani, ori cu forța de muncă, ori cu viața. Asta deoarece dacă la astfel de oameni nu te supui abuzurilor lor, exploatării și constrângerilor lor, plătești scump.
Sigur ca astăzi am ieșit din perioada evului mediu întunecat, însă din omul bisericii nu a ieșit dorința de-a “înșeua” pe alții, chiar dac-o face mai mascat și într-un fel mai ascuns.
Așa că și astăzi, probabil la fel de mult ca și atunci, oameni ai Bisericii doresc să domine, uitând că nu este alt Cap al Bisericii, decât Hristos Iisus.
În lumea neoprotestantă am avut o structurare de tip congregațional, unde întreaga Biserică hotărăște și conduce în lumina Sfintei Scripturi, însă încet, încet, lucrurile s-au dus din nou spre un sistem ierarhic, în care o anumită clasă de prezbiteri dorește să preia puterea.
Unde deja s-a întâmplat asta, acolo “ierarhia” a început să “pună șaua”, găsind o “căruță” de motive, ca să poată în liniște să-și ducă planurile la îndeplinire, fiind vorba de putere, de bani, de interese. Așa s-a ajuns în multe biserici că congregația nu mai are nici un cuvânt, ci o mână de oameni conduce cu mână forte, atunci când cineva are “curajul’ să spună ceva, atunci intră în forță “disciplina” bisericească, care merge până acolo încât dacă omul nu se lasă “înșeuat” este excomunicat, adică dat afară. Asta ca “ierarhia” să-și poată duce în “pace” scopul la bun sfârșit.
Biblia ne învață că suntem mădulare unii altora și autoritatea dată unor oameni chemați să slujească în Biserică este pentru slujire, nu pentru abuz și manipulare. Așa ar trebui să înțeleagă orice om din Biserica, că fiecare membru are o chemare și un dar dat de Duhul Sfânt, ca să slujească celorlalți, nu ca să constrângă și să exploateze. Astfel în Biserică se respectă autoritatea dată de darul dat de Duhul Sfânt, însă asta-i valabil intre toate mădularele din Biserică. Astfel pastorul sau diaconul are autoritate privitor la darul primit, însă în același timp și ei se supun autorității unui frate sau unei surori, care are un dar diferit decât al lor. Și cu toți împreună ca congregație fiecare se supune Capului Bisericii și Cuvântului Scripturii.
„Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.” (Efes.5:21)
”Ierarhia” însă de cele mai multe ori nu poate să vadă o asemenea viziune, motivația poate fi doar una singură: “să pună șaua” pe alții. Ei motivează cu:
„Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora.” (1Tim. 5:17)
Sigur că versetul este adevărat, însă asta nu exclude cinstea care trebuie s-o dea orice slujitor celui care-i slujește. Cinstea trebuie să fie reciprocă, la fel și supunerea, în Hristos. Trebuie astfel să fie un echilibru în Biserică, unde să troneze dragostea, cinstirea și supunerea unii față de alții și cu toți față de Hristos Domnul.
Când apare o erezie sau un dezechilibru, un păcat, bineînțeles că trebuie taxat, însă asta bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu și nu pe principiul “înșeuării”. Iar decizia finală trebuie dată de congregație și nu de o “elită”.
„Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Rom.12:10)
De aici ajungem la societatea de astăzi, unde primează dorința de exploatare în folosul materialismului, a îmbogățirii. 
Aici poți să fi omul de afaceri sau simplul muncitor, însă principiul de-a “pune șaua” este tentant de ambele părți. Patronul afacerii dorește ca să te supună, să te constrângă și să te exploateze la maxim, în folosul propriului buzunar.
Pe de altă parte și muncitorul urmărește să manipuleze și să poată găsi o portiță de a munci cât mai puțin, pe bani cât mai mulți.
Principiul lăsat de Dumnezeu, principiul creștin este: „Robilor, ascultați în toate lucrurile pe stăpânii voștri pamântești; nu numai când sunteți sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăție de inimă, ca unii care vă temeți de Domnul.” (Col.3:22)
„Stăpânilor, dați robilor voștri ce le datorați și ce li se cuvine, căci știți că și voi aveți un Stăpân în cer.” (Col.4:1)
Dacă ambele părți ar respecta pe Dumnezeu și principiile Lui, atunci s-ar rezolva majoritatea divergentelor, însă lucrurile nu stau așa. Trăim într-o societate unde materialismul a ajuns la apogeu, este scopul vieții multora astăzi și pentru asta sunt gata sa se preteze la orice, ca să-și atingă scopul. De aceea am ajuns la abuzuri, avem parte de greve, contracte de munca și alte pârghii de echilibru, însă întotdeauna o să fie o lupta a persoanelor egoiste de-a “pune șaua” pe ceilalți.

În familie, biserică și societate, ar trebui să primeze dragostea, respectul, slujirea și raportarea la Sistemul de valori revelat de Dumnezeu omului: Sfânta Scriptură. Nu este așa, deoarece omul este căzut, păcatul l-a robit, egoismul și firea, tot ce vine de la satana îl orbește pe om și-l face robul puterii, a exploatării și materialismului. 
Singurul mod de-a ne debarasa de lucrurile acestea care ne fac nefericiți pe pământ, este pocăința și întoarcerea la Sistemul de valori al lui Dumnezeu. Hristos Domnul a înfrânt păcatul și pe satana la Cruce la Golgota, Hristos a Înviat, iar pentru cei care vin la El, El le dă eliberare de aceste lanțuri ale egoismului, abuzului și întunericului. 
Depinde ce alegi azi citind acest material, să mai abuzezi de semenii tăi, indiferent că sunt în familie, biserică sau societate, ori astăzi te pocăiești, ceri iertare lui Dumnezeu și semenilor și începi de azi să le slujești, să te uiți spre nevoile lor și nu doar spre satisfacerea nevoilor și planurilor tale.
Mă rog ca Dumnezeu să facă o schimbare radicală în viața ta și viața mea, astfel încât să slujim semenilor pe acest pământ, după voia lui Dumnezeu, știind că într-o zi cu toți vom sta în fața scaunului de judecată a lui Dumnezeu, unii pentru răsplata slujirii noastre și alții pentru plata egoismului și păcatului de care ne-am lăsat robiți. Hotărăște astăzi sub autoritatea cui vrei să-ți mai trăiești viața de acum încolo, sub autoritatea lui Dumnezeu sau sub autoritatea egoismului tău, în funcție de alegere vei suporta consecințele, atât aici pe pământ, cât și dincolo în veșnicii.

Simion Ioanăș
Reclame

Nebunia răstigniților și nebunia jertfelor, în jurul Sărbătorii Învierii Domnului

Nebunia răstigniților și nebunia jertfelor, în jurul Sărbătorii Învierii Domnului

1. Nebunia răstigniților
Am privit stupefiat la unele atitudini nebune ale unor catolici, cu ocazia sarbătorii Învierii Domnului.­­ Aceștia s-au batut in cuie pe cruci cu scopul de-a pătimi pentru propriile păcate. Bineînțeles că majoritatea dintre acești răstigniți o fac deoarece nu-L cunosc pe Dumnezeul Scripturii și nu cunosc Adevarul lui Dumnezeu care i-ar putea face liberi de asemenea pagânisme și atitudini demonice, inspirate de tatăl minicunii care este diavolul.
Iată câteva motive biblice pentru care o asemenea atitudine este nebunie:

a. Singura jertfă primită de Dumnezeu pentru păcat este una fară cusur
În poporul Israel, dupa Legea lui Moise, pentru păcate poporul și preoții trebuiau să aducă înaintea lui Dumnezeu animale fără cusur. Toate aceste animale erau o prefigurare a Jertfei Domnului, Mielul fără cusur, unica Jertfă primită înaintea Domnului pentru păcatele noastre.
”Iar ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, dupa prețuirea ta, și să-l dea preotului. 7. Și preotul va face pentru el ispășirea înaintea Domnului, și i se va ierta, oricare ar fi greșeala de care se va fi făcut vinovat.” (Lev.6:6)
”căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1:18-19)
b. Planul lui Dumnezeu pentru Mântuirea noastră a fost pregătit din veșnicii numai prin Hristos
”Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină; (Coloseni 1:19-22)
”Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. (Coloseni 1:26-27)
c. Păcatele noastre pot să fie curățite doar de Jertfa lui Hristos, prin credință și pocăință
Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. (Isaia 53:5)
El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați. (1 Petru 2:24)

În cazul acesta, baterea în cuie a unora pentru iertarea păcatelor lor este fără valoare, ba mai mult este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu și un afront adus asupra Planului lui Dumnezeu de Mântuire și asupra lui Hristos, Mielul de Jertfă.
Dacă ar avea omul ceva să-și răstignească pe acest pământ este firea pământească, poftele, patimile lui, asta ne spune Sfânta Scriptură:
”Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Galateni 5:24)
”De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.” (Col 3:5-6)

2. Nebunia jertfelor
O alta atitudine nebună este a unora, ortodocși, care cred că prin anumite daruri de mâncare (pomeni și parastase), ar putea cumva să ajute cumva pe cei care au trecut pe lumea cealaltă să-și asigure un loc in Rai. Și asta este o minciună a Satanei de asemenea. Singura autoritate care ne poate da lumină în acest sens este Sfânta Scriptură, revelată și inspirată de Dumnezeu 100%.
Iată câteva motive pentru care o asemenea atitudine este o nebunie:

a. Darurile de mâncare și jertfele au fost parte din Vechiul Legământ făcut de Dumnezeu cu Moise și au încetat odată cu venirea lui Hristos, Cel care S-a adus ca Jertfă odată pentru totdeauna.
”Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.” (Galateni 3:24-26)
”Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi. (Evrei 7:26-27)

b. După moarte nimeni nu mai poate să schimbe nimic, omul poate să fie mântuit prin credință și pocăință atât cât este în trup, pe pământ.
Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui” (Luca 16:22-23)
Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” (Luca 16:29-31)
c. Jertfele pentru morți n-au fost cerute niciodată de Dumnezeu, ba mai mult au fost considerate o urâciune, un mare păcat.
”Ei s-au alipit de Baal-Peor şi au mâncat vite jertfite morţilor. Au mâniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei.” (Psalmii 106-28-29)

În cazul acesta pomenile și parastasele din jurul morților nu-și au rostul, ba mai mult sunt ocultism, de proveniență demonică. Aceste jertfe de mâncare, ridicate înaintea lui Dumnezeu, sunt un afront la adresa Lui si a Jertfei Domnului. Oamenii din necunoașterea sau ignorarea Scripturii se osândesc singuri, călăuziți de niște învățători falși, care nu urmăresc decât câștigul personal și ascunderea Adevarului lui Dumnezeu revelat in Sfânta Scriptură.
Dumnezeu să aducă trezire în creștinismul de astăzi, o întoarcere a tuturor creștinilor la Sfânta Scriptură și o trăire în conformitate cu ceea ce ne cere Dumnezeu acolo.
Simion Ioanăș

 

 

Semnele conducerii abuzive în biserică!

Semnele conducerii abuzive în biserică!

Mă gândeam că biserica catolică a devenit abuzivă și inchizitorie în timp, nu dintr-o dată. Sigur că au fost mai mulți factori care au contribuit la o asemenea monstruozitate, îndepărtarea de Scriptură, persistența în erezii, în păgânism, ierarhizarea Bisericii, mândria și aroganța slujitorilor, deveniți lideri sau ierarhi, sincretismul cu statul și religiile pagâne ectc.
Noi ca și neoprotestanți putem oricând să ajungem la asemenea aberații, nu suntem scutiți de atacurile satanei și nici de înselătoriile lui, așa că trebuie să vedem, să identificăm și să respingem oricare acțiune prin care bisericile noastre pot deveni abuzive, ori slujitorii bisericii se pot transforma în ”inchizitori”.

Doresc ca în materialul următor să privim în Sfânta Scriptură și să identificăm câteva caracteristici a unei conduceri abuzive:

1. Atunci când păstorul sau conducerea bisericii caută interese personale
”Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţire, ci făcându-vă pilde turmei.” (1 Petru 5:1-3)
Pericolul acesta a fost subliniat de Dumnezeu cu scopul protecției bisericii, protecției de abuzul unor slujitori din biserică care și-ar lua privirea de la scopul dat de Dumnezeu fiecărui membru al bisericii, Împărăția lui Dumnezeu și Neprihănirea, la interesele personale. Voi sublinia câteva din interesele personale subliniate în text:
– Câștigul mârșav
Acesta tentează un slujitor sau o conducere a bisericii, asta deoarece satana momește cu materialism, putere, mândrie, pe oricine și mai ales în zilele noastre.
Dicționarul explicativ explică ce înseamnă mârșav: MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ.
Asta înseamnă că un lucrător sau o conducere a bisericii poate să facă concesii în slujire, abateri de la Standardul Scripturii, să facă nedreptăți, pentru ca să aibe beneficii personale. Acestea pot să fie câștiguri materiale, poziția în biserică, puterea în biserică sau alte scopuri ascunse.
Gandiți-vă ca în zilele noastre Bisericile locale se dezbină mai mult ca oricând, cu setea unora de-a conduce, de-a pune mâna pe anumite funcții, de-a nu pierde salarii sau de-a câștiga salarii. Abuzul apare ca o acțiune bazată pe interese personale, atunci când omul în acțiunea lui urmărește să-și atingă scopurile, altele decât Standardul lui Dumnezeu. Pentru a păstra câstigul, păstorul sau conducerea sunt în stare de orice nedreptate sau acțiune abuzivă.
Remediul unor astfel de acțiuni sau unor astfel de oameni, este lepădarea de sine. Adică să renunți la ce te îndeamnă firea pământească și să te lași călăuzit de Duhul Sfânt, în orice lucrare din biserică.

– Stăpânirea peste frații în credință
Astăzi este comun în vocabularul bisericilor neoprotestante leadership-ul, mai mult decât slujirea. Le place astăzi atât păstorilor, cât și membrilor din conducere, să creadă că sunt lideri, mult mai mult decât ideea că sunt slujitori.
Domnul a dat o lecție extraordinară de slujire, punând mâna pe prosop și trecând la spălarea picioarelor ucenicilor. Scopul Domnului a fost de-a arăta inima lui de Păstor al Bisericii, în care a venit să slujească și nu ca să domine sau să conducă cu o mână de fier.
Marea problema astăzi în bisericile noastre este că sunt formați lideri după strategii de bussiness și nu slujitori și ucenici în lumina Sfintei Scripturi.
Așa ajung astăzi lucrători în biserică care trec la abuz, deoarece se cred superiori celorlalți membrii, conducători, nu mai simt cu frații lor, nici cu problemele lor. În comunitațile noastre unii au ajuns ca patriarhii din cultele istorice, vedete plimbate dintr-un loc în altul, așa că slujirea aceasta cerută de Dumnezeu devine tot mai diluată. Așa că în loc să vedem pe Hristos oglindit în lucrători vedem mândria personală, vedem imaginea de șef sau ofițer gata să te expedieze, disciplineze sau să te conciedeze, când se simt lezați în mândria personală.
Remediul unor astfel de acțiuni este să te dai tu personal pildă. Adică să arați altora ce înseamnă a sluji. Să arăți altora că înțelegi bine că nu esti mai presus de frații tăi, doar că ai un alt dar cu care slujești. Să iei ștergarul precum Domnul și să slujești, astfel putem avea o biserică unită, o biserică în care fiecare mădular slujește altuia și în care suntem mădulare unii altora și slujim Capului Bisericii: Hristos Domnul.

– Salariul
Dar cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le împrăștie. (Ioan.10:12)
Un alt lucru care îi poate face pe păstori și alți lucrători în biserică abuzatori, este salariul, ei pot să ajungă la abuzuri pentru a putea să-și păstreze salariul.
Sigur că în epoca aceasta modernă tentația este mare, adică salariul este mare și atunci cu siguranță că pentru acel salar mulți pot cădea la compromis sau pentru a nu renunța la acel salar sunt gata de abuzuri, ca să-și mențină acea retribuție. Pe de altă parte mulți au făcut o meserie din slujba de păstor sau alt lucrător din biserică, pentru bani și-o viață tihnită, nu pentru că au fost chemați de Dumnezeu și implicit unii pot să nici nu aibe nașterea din nou.

2. Atunci când păstorul sau conducerea inventează sarcini pentru controlul bisericii
„Vai şi de voi, învăţători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele. (Luca 11:46)
Sigur că versetul de mai sus îl spune Domnul fariseilor din Israel și am putea spune că în biserică nu ar putea să fie așa. Însă eu cred că orice e scris în Biblie, inclusiv din viața poporului evreu, este pentru învațătura noastră, ca noi să nu cădem în aceeași capcană a celui rău.
Dacă fariseii puneau poveri pe spatele poporului și in Biserică se poate întampla așa și bineînțeles că legat de cei care slujesc într-un fel sau altul în Biserică. Poverile pe spatele bisericii pot să fie puse prin câteva feluri:

– Prin învățături false sau erezii
”Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor şi v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea;” (Fapt.15:24)
Lupta cu iudaizatorii sau alte curente care au încercat să pătrundă în Biserică a fost un țel al Duhului Sfânt care-l vedem prezentat în viața Bisericii primare. Însă astfel de învățături false circulă astăzi de multe ori nestingherite și alte ori chiar promovate de către conducerile sau păstorii anumitor Biserici.
Cine n-a auzit astăzi de propovăduirea altor evanghelii, a prosperitații, a ecumenismului, a misticimului carismatic, emergente, neocalvinistă și alte invenții scornite de te miri ce „vedete evanghelice”, prin acestea diavolul are putere de-a duce pe oameni în eroare și „lucrătorii” au posibilitatea de-a pune sarcini, sarcini care îi face pe ei bogați și le asigură un viitor „de aur” în slujbele care le au.

– Prin hotărâri care trec peste ce este scris
”Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine să învăţaţi să nu treceţi peste „ce este scris”: şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt.” (1Cor.4:6)
Au inventat în adunările neoprotestante anumite legăminte scrise, legăminte prin care oamenii sunt antrenați în jocul unor lideri, biserici și organizații, bineînțeles că  Dumnezeu nu a cerut niciodată așa ceva, însă se dorește controlul oamenilor, menținerea puterii și creșterea bugetelor proprii.
Nu semnați niciodată astfel de „legăminte scrise”, ele devin documente legale prin care conducerile bisericilor vă pot acționa în tribunale și ele nu au un alt scop decât să faceți promisiuni și juruințe față de autoritatea bisericii și angajamente să dați cât mai mulți bani bisericii.
Niciunde Dumnezeu nu ne cere asta, ci da al nostru să fie da și nu, nu, fără juruințe înaintea nimănui.

3. Atunci când pastorul sau conducerea bisericii devin o elită, o clasă superioară, o ierarhie
” Vai de voi, fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!” (Luca 11:43)

Lupta inițială în prima biserică, chiar între ucenici, a fost cine să fie mai mare, cine să aibe prioritate. Domnul le-a dat o lecție bună ucenicilor spunând următoarele: „Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai Neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru;” (Marcu 10:42-43)
Totuși în decursul istoriei lucrurile au degenerat și în cultele istorice am văzut foarte clar despărțirea bisericii în două clase: clasa ierarhilor și oamenii de rând. Astfel unii au devenit elitele, ceilalți clasa inferioară, care bineînțeles că a ajuns cea prigonită și abuzată.

În bisericile neoprotestante tendința este tot într-acolo, s-a ajuns la anumiți slujitori, anumite mișcări care se pretind superiori celorlalți membrii, văd autoritatea bisericii doar într-o elită și Duhul Sfânt care lucrează doar prin ei.
În schimb niciodată Dumnezeu nu a văzut așa Biserica, ci a văzut-o ca un Trup în care fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altuia. Astfel în Biserică suntem mădulare unii altora, veghem unii asupra altora și ne slujim unii altora.
De amintit aici este mișcarea „Shepherding Movement” sau “Discipleship Movement” începută în miscarea carismatică a anilor 1970. Această mișcare a format o structură ierarhică, cu legămante făcute în biserici, totul format într-o structură piramidală, prin care nu s-a urmărit altceva decât controlul membrilor. De fapt s-a dovedit a fi doar o plagă peste biserici, s-a instalat controlul liderilor religioși, bolnavi de complexul de superioritate. Deviza era supunerea față de autoritate.
Mișcarea s-a dovedit bolnavă și abuzivă, însă în timp ierarhia superioară prinde noi forme, prin care diavolul nu dorește decât abuz și distrugere.
Amintesc în acest sens organizația „9Marks” unde pastorul Dever și-a format tot o astfel de miscare, învațând și împărțind învațătură asemanatoare cu „Shepherding Movement”. Prin aceasta învățătură membrii bisericilor sunt obligați să facă un legământ scris, odată semnat devine document legal prin care ești controlat de clasa ierarhilor bisericii (păstorii și comitetele de conducere). De asemenea membralitatea este condiționată, nu poți pleca când vrei, unde vrei și ai nevoie de aprobarea „ierarhiei”.  Tot un sistem bazat pe legăminte are si Rick Waren și alții, totul cu scopul controlului membrilor și favorizării „ierarhiei superioare”.

Biserica Domnului trebuie să rămână la fel cum este văzută în Sfânta Scriptură, noi suntem egali înaintea Domnului, mădulare unii altora și niciodată darul dat de Duhul Sfânt nu ne desparte în clase și categorii diferite. Avem daruri diferite să ne slujim unii altora și autoritatea ne-o câstigăm prin slujire în Biserică.
”Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.” (1 Corinteni 12:4-6)

4. Atunci când păstorul sau conducerea bisericii aplică o disciplinare abuzivă împotriva membrilor
” Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 24:49-51)

Dacă ne uităm în context este vorba despre venirea Domnului, despre robul bun, lucrătorul bun și despre lucrătorul abuzator.
După cum vedem acest tip de lucrători trăiesc ca și lumea (mănâncă și beau cu bețivii), însă încep să prigonească pe ceilalți lucrători care nu sunt în acord cu stilul lor de viață. Atunci încep să-i bată pe tovarașii de slujbă.
Cam așa se întamplă astăzi în multe biserici neoprotestante. Când începe cineva să facă observații, să condamne viața lumească și anumite atitudini lumești, imediat o să primească replica de la lucrătorii răi. Dacă păstori sau oameni din conducere sunt vizați prin trăirea lor lumească, imediat se vor coaliza și vor începe prigoana. Dacă persoana vizată nu se liniștește va urma „bătaia”, care bineînțeles că poate lua diferite forme, de la mustrare, disciplină, până la excludere.
Un om al lui Dumnezeu, un lucrător dupa voia Domnului, întotdeauna o să iubească când îi spui că a greșit sau a păcătuit, va recunoaște și se va pocăi, se va conforma Standardului creștinului, adică Bibliei.

5. Atunci când pastorul și conducerea bisericii manipulează membrii bisericii

”Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentru că Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v-am spus și v-am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.” (1 Tes 4:6-7)
Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, of, cum îl îngăduiţi de bine! Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” (2 Corinteni 11:3-5)

Tehnicile de manipulare sunt multiple, însă toate sunt făcute cu vicleșug și nedrepte. Așa foloseau unii lucrători răi, manipularea, pentru a defăima pe apostolul Pavel și a aduce prejudicii Adevărului Evangheliei. Astfel de lucrători pentru a duce la îndeplinire planurile lor se folosesc de intimidare, minciună, defăimare, orice modalitate ca să-și atingă scopurile rele.
Toți aceștia când te gândești la ei, nu-ți vine să crezi că ar putea să fie creștini, însă sunt, pot să fie și lucrători, apostolul Pavel însă spune că sfârșitul lor este pierzarea:
” Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele, şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3:18-20)
Astăzi, manipularea se poate face prin multitudinea de strategii de organizare ale bisericii, strategii de evanghelizare ectc, care n-au nimic în comun cu strategia biblică. Se pot folosi astfel formații rock „creștine”, anumite tehnici de meditație, misticism, consiliere, întâlniri ectc care nu au nimic în comun cu practica biblică.
Ce ne rămâne de făcut în asemenea circumstanțe este să veghem, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne țină treji, ca El să-i întoarcă pe oameni în astfel de zile grele la Scriptură, la adevarata pocăință, la strategia de organizare Biblică a bisericii și la sfințirea și pacea cerute de Dumnezeu fiecărui membru al bisericii.
Simion Ioanăș

Biserici, disciplină și abuz! Membralitatea de tip nou în Bisericile neoprotestante!

Biserici, disciplină și abuz! Membralitatea de tip nou în Bisericile neoprotestante!

Am scris înca doua articole referitor la noua administrare a unor biserici neoprotestante, ca exemplu am dat fenomenul “9 Marks”  din unele bisericile baptiste americane, care se pare că încep să se transferă și la unele comunități românești.
N-ar fi nici o problemă dacă organizarea bisericilor ar avea ca scop Împărația lui Dumnezeu și Neprihănirea și ca fundament Scriptura, însă în spate la toate stă diavolul, cu abuz, materialism, dorința de putere, egoism și o dictatură care să privilegieze o “clasa de ierarhi” (prezbiteri, diaconi, comitete) din conducerile bisericilor.
Am privit împreună la motivația și definiția legământului scris, inițiat de învățătura “9 Marks”, văzute prin ochii unuia din conducătorii acestei organizații care-și propagă învățătura pe site-ul acestei organizații, anume Matt Schmucke. Acest articol se numește “Membership Matters – What is Our Church Covenant?” (“A fi membru contează – Care este legământul bisericii noastre?”) și-l găsiți la adresa: https://www.9marks.org/article/membership-matters-what-our-church-covenant/.

Ce este de amintit aici, este faptul că numele organizației sau rețelei de biserici care au acceptat învățătura aceasta, pleacă de la cartea cartea scrisă de pastorul Dever Mark, cu titlul “9 Marks of a Healthy Church” (9 semne a unei biserici sănătoase).
Toate ar fi bune, dacă practica unei biserici ar fi sănătoasă și bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu pe legăminte scrise de oameni, însă se pare că lacunele devin prea mari privind practica și hotărârile luate în organizația (sau rețeaua de biserici) “9 Marks”.
În acest sens, Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că îi vom cunoaște pe cei ce vorbesc în Numele Domnului, după roade, asta chiar dacă de multe ori învățătura ar părea biblică.
Scriptura spune: ”Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?” (Mat.7:16)
Astfel, în practică, acești oameni se folosesc de o regulă a membralitîții abuzivă, legământul scris, de disciplina abuzivă în Biserică și de refuzul de-a elibera biletul membral al membrilor care vor să se retragă, totul cu scopul de-a favoriza o “clasă ierarhică” a comitetelor din aceste biserici, de-a avea controlul, puterea în Biserică și astfel de-a anihila orice opoziție.
Într-un cuvânt este o “inchiziție modernă” care-a învățat modalitatea de-a domina o biserică, de-a menține puterea și de-a anihila orice opoziție sau posibilitate a membrilor bisericii de-a le cere socoteală sau de-a nu fi de acord cu hotărârile sau interpretarea lor scripturală.

În acest material, o să privim la câteva abuzuri ale acestor tipuri de conducere, a bisericilor de acest tip, în lumina Adevărului Sfintei Scripturi.
Pastorii din bisericile unde se practică abuzul, se cred superiori “celorlalte oi”, își formează o “clasă ierarhică” și conduc biserica cu o mână de fier.
În spatele unui adevăr, spus pe jumătate, pastorii invocă disciplina ca parte a practicii bisericii, însă scopul lor adevărat este puterea, controlul, anihilarea oricărei opoziții din biserică și de aici împlinirea agendei personale sau a “grupului ierarhic” care conduce biserica.

În continuare voi spicui câteva practici abuzive din organizația “9 Marks”, descrise pe site-ul organizației, și practicată într-o rețea de biserici baptiste americane, care au îmbrățișat deja infuzia de învățătură de tipul “9 Marks”:

a) Nu mai poți pleca din biserică, să-ți iei biletul membral, decât unde vor ei și cu aprobarea lor

Unul din caracteristicile acestei conduceri “cu mână de fier”, este controlul membrilor bisericii. Pana acolo au mers în bisericile de tip “9 Marks” încât oricine dorește să plece nu mai i se eliberează biletul membral sau plecarea poate să fie făcută doar cu aprobarea “clasei ierarhice” și numai acolo unde vor ei.
Mark Dever într-un interviu pe care-l găsiți la adresa: ( https://www.ligonier.org/learn/articles/ministry-capital-interview-mark-dever/ ),  spune următoarele:
”Care este responsabilitatea unei Biserici locale față de un membru al Bisericii care, deși nu este excomunicat, pleacă și se alătură unei alte biserici pe stradă?
MD: Depinde. Dacă nu este o biserică care propovăduiește Evanghelia și dacă membrii bisericii voastre au fost învățați, li s-a spus și au fost convinși, iar el sau ea refuză să se întoarcă în biserica voastră sau să meargă la altă biserică unde se predica Evanghelia, atunci trebuie să-l excomunicați pe el sau ea.”

Deci pastorul baptist Mark Dever, împreună cu organizația “9 Marks”, judecă în locul tău unde să pleci, când să pleci și  trebuie să-i ceri voie să pleci.
Asta înseamnă abuz, control abuziv, noi suntem liberi să aderăm la o biserica locală și suntem liberi să plecăm dintr-o biserică locală, fără nici o constrângere.
Scopul nu este nicidecum binele membrilor bisericii, ci controlul membrilor, să-i manipuleze cum vor, să-i obstrucționeze după reguli care n-au nimic în comun cu libertatea credinciosului în Hristos și să nu mai aibe nici o opoziție dintre membrii bisericii.

b) Trebuie să semnezi un legământ scris în biserică, prin care te obligi față de  conducerea bisericii, cu scopul de-a te controla, bineînțeles.
Am scris deja destul despre acest subiect, despre faptul că noi ca membrii în Biserica Domnului am făcut Legământ cu Domnul, în Sângele Lui, așa că un legământ cu oamenii este neavenit, este un fel de lege impusă de niște oameni. N-au cerut apostolii un asemenea legământ, așa că oare cum își permit acești pastori și conducători de biserici să facă acest lucru?

Din descrierea acestui legământ dau doar câteva idei găsite pe site-ul organizației “9 Marks”:

– Legământul acesta angajează la spionarea membrilor bisericii

Mai mult decât atât, de sute de ani de la reformă și de două mii de ani de la Întemeierea Bisericii, n-a trebuit nimeni să ne spună în scris și să semnăm, că trebuie să ne supraveghem unii pe alții și trebuie până la urmă să raportăm pastorilor și conducerii despre cei din jur.
Cam undeva la nivelul acesta s-a ajuns în astfel de biserici abuzive. Uitați ce spune Matt Schmucke în articolul “Membership Matters – What is Our Church Covenant?” de pe site-ul organizatiei “9 Marks”, a cărei adresă web am dat-o la începutul articolului:
”Practicați o grijă și supraveghere afectivă unul pentru celălalt și sfătuiți-vă cu credincioșie și întrebați-vă unii pe alții, de câte ori aveți ocazia. Ne purtăm poverile unul altuia? Ne supraveghem unul pe altul? Ne provocăm unul pe altul când păcătuim? Ne implorăm unul pe altul într-o umblare sfântă? Facem aceste lucruri pentru oameni care sunt în afara grupului nostru demografic? Este insuficient dacă vă îngrijiți doar de cei care vă împărtășesc profilul demografic. Această idee este contrară majorității gândirii culturii bisericești. Dar este biblică. Aceasta înseamnă să fii o parte a unei biserici.”

Oare de ce ar trebui să fie specificat într-un legământ scris asemenea lucruri, oricum avem Scriptura care ne învață fără semnatură cum să trăim în relațiile unii cu alții. Și oare de ce n-ar fi în acest legământ scris introdusă și supravegherea pastorilor și a “clasei de ierarhi”? E simplu, pentru controlul asupra membrilor bisericii!

Tot acest Matt Schmucke, continuă la un alt punct legat de conținutul legământului scris următoarele:
” Aduceți pe cât mai mulți puteți, la orice vreme, să fie sub grija noastră. . . Poate pe acești copii față de care avem un angajament special; poate că acel frate sau soră cu care te rogi în fiecare săptămână. Noi ne angajăm împreună ca să fim o parte a vieții unul altuia. Ucenicia sau îndrumarea spirituală ar trebui să fie un scop zilnic.”

Adică după ce mergi la rugăciune cu alții sau te confrunți cu anumite probleme legate de copiii din familie sau tineri, trebuie să dai raportul lor, pastorului și “ierarhiei”, asta ca să își noteze ei și la momentul potrivit să aplice “disciplina”. Îmi sună o organizare mai degraba de tipul securității comuniste, decât o treabă duhovnicească.
Când cineva îmi destăinuie o mărturisire pentru care să mă rog, aceea rămâne între persoana respectivă și Domnul, n-o să fug imediat s-o fac publică la “ierarhia atotștiutoare”.
Pe de altă parte între copiii noștri și tinerii cu care suntem în contact, ei trebuie ajutați să crească spiritual sau să-L găsească pe Domnul, prin sfătuire cu maturitate și nu mergând să “turnăm” problemele lor “ierarhilor”. Oare “ierarhii” vin să-și trâmbițeze în casele noastre, între anumiți tineri sau în cercuri de rugăciune problemele care le au în viața lor sau păcatele cu care ei se confruntă?
Sigur că totul se conturează ca un abuz, pastorii ar trebui să facă ucenici, oameni maturi, oameni capabili de consiliere, capabili să ridice și capabili să poarte poveri. În schimb pare o organizare în care doresc controlul și nicidecum recuperarea, creșterea spirituală și sănatatea credincioșilor.

– Sub deviza nu părăsiți adunarea noastră, în legământul scris se deschide ușa la abuz și control
Tot Matt Schmucke, în același articol spune privitor la conținutul legământului scris următoarele:
”Participarea în mod regulat este vitală, deoarece este primul pas spre a fi tras la răspundere. Dacă nu participați în mod regulat (poate că v-ați mutat, poate v-ați îmbolnăvit, poate ați plecat la școală, poate ați ales pur și simplu să participați la o altă biserică) lăsați pe cineva să știe. . . de preferință pastorul. Neparticiparea este fie o poartă a păcatului, fie o reflecție a păcatului. Este împiedicată de disciplina formativă a bisericii și este remediată de disciplina corectivă a bisericii.”

Credeti că până ce acești oameni nu au inventat “legământul scris” în Biserică, nu s-a știut versetul biblic care spune să nu părăsim adunarea?
S-a știut foarte bine, însă prin cerința de-a nu părăsi adunarea într-un legământ scris, se are în vedere controlul, o înlocuire a Duhului Sfânt și a lucrării Lui cu frica de oameni și erijarea unora în clasă superioară. Dacă cineva nu ascultă de Scriptură, la îndemnul Duhului, credeți că un legământ scris, un angajament față de oameni, îi va motiva cumva să asculte de Scriptură? Nicidecum!
Ce face însă, o astfel de practică? Desigur că dă putere unor oameni, dă control unei clase privilegiate și cu siguranță disciplina devine un obiect de a controla abuziv membrii bisericii.

– Legământul scris angajează pe membrii bisericii la susținerea financiară și nu numai
Tot Matt Schmucke, în același articol spune privitor la conținutul legământului scris următoarele:
”Susțineți slujirea bisericii. Prin rugăciune, angajare față de învățătura biblică, prin finanțe și prin alte mijloace, fiecare membru individual are un rol important în susținerea bisericii”
Oare de ce trebuie să fie un legământ scris care să specifice susținerea financiară, se crede că cineva o să dea bani mai mulți dacă semneaza un legământ în acest sens? De ce? De frica conducerii, de frica acestor “ierarhi”? De frica că la orice moment ei pot să-ți controleze viața prin semnătura ta?
Oare nu Capul Bisericii, oare nu Dumnezeu este Cel de care trebuie să avem frică și Cel la care trebuie să-i dăm din inimă ce hotărâm?
Cu ce scop aceste “legăminte scrise” semnate, prin care ne angajăm să dăm bani, față de conducerea bisericii?

Sigur că referitor la acest legământ scris, ar putea continua analiza la fiecare punct legat de articolul scris de Matt Schmucke, însă prin orice punct conducerea unor astfel de biserici, sub egida Adevarului, doresc de fapt controlul asupra membrilor Bisericii și-o substituire a Duhului Sfânt, de fapt Cel care lucreaza la transformarea și schimbarea noastră după Cuvântul lui Dumnezeu.
”Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18)

c) Păstorul sau “conducerea ierarhilor” pot disciplina sau exclude din biserica pe motivul neparticipării, câți membrii doresc.
Ce ați zice despre un păstor care ar veni cu propunerea la o adunare generală a bisericii  de-a disciplina 256 de membrii dintr-o biserică, asta fiind majoritatea bisericii?
Eu mi-aș pune întrebarea nu despre abuz, ci daca acel păstor este întradevăr ceea ce pretinde a fi. De fapt ce vrei să demonstrezi clădind în jurul tău imaginea de om cu “bâta” disciplinei în mână, prin care majoritatea unei biserici să o pui sub disciplină?
Păi dacă majoritatea bisericii nu mai participă la serviciile unei biserici, acest Dever ar fi trebuit să-și pună semne mari de întrebare cu privire la slujirea lui.
Mie mi se pare în atitudinea acestui om, nu lucrare duhovnicească, ci una firească de intimidare, în care dorești să semeni frică și groază în jur.
Domnul nostru însă, Adevăratul Păstor, ne-a învațat că un păstor de suflete care slujește semenilor, lasă 99 de membrii și merge după una care s-a rătăcit, “o ia pe umeri” și-o aduce înapoi în Biserică.
Dever însă a intrat în turmă cu bota și a rupt picioarele la majoritatea dintre membrii unei biserici. Dacă aceasta nu pare abuz, atunci nu știu cum mai putem defini un abuz într-o biserica.
De fapt fiecare din cei 256 ar fi trebuit contactați personal, stat de vorba cu ei, văzut care sunt sau daca sunt probleme referitoare la neparticipare, analizat, cântărită situația la fiecare în parte și încercată recuperarea, dacă era cazul. Însă când o majoritate dintr-o Biserică ajunge să nu mai frecventeze Biserica, acolo e o problema mare legată de lucrarea pastorului și a lucrătorilor dintr-o asemenea biserică.
Pe de altă parte situația unuia care a plecat la Biserica Romano-catolică. Sâc!
Păi dacă a plecat acolo înseamnă că n-a fost născut din nou niciodată, dacă așa l-ai crescut și l-ai hrănit încât nu mai face diferența între idolatrie și o biserică care-și bazează credința pe Sfânta Scriptură, atunci tu ca pastor sau lucrător în Biserică ai o mare problemă.
Iată ce declară Dever referitor la situația descrisă mai sus:
La întâlnirea membrilor noștri din mai 1996 ne-am despărțit de majoritatea membrilor bisericii noastre (256 disciplinați pentru neparticipare!). De asemenea, îmi amintesc lacrimile pe care mulți dintre noi le-au vărsat peste o căsătorie ruptă în acei ani de început și primul dintre numeroasele excomunicări pe care le-am decis (cel mai recent fiind pentru un membru care s-a alăturat Bisericii Romano-Catolice)” ( preluat de la urmatoarea adresa: ( https://www.9marks.org/article/mark-dever-doesnt-practice-separation/ )

Toate aceste practici sunt o extremă care arată de fapt scopul acestei organizații, nu de-a avea o biserică sănătoasă, ci de-a favoriza o anumită “clasă ierarhică” din cadrul Bisericilor. Pe de altă parte această “clasă ierarhică”, prin dominarea unei biserici, anihilează orice opoziție și  are acces nelimitat la fondurile acelei biserici, iși consolidează scaunele de conducere, slujbă pe viață, propagă leadership-ul și nu slujirea în Biserică.
Avem parte de-un fenomen care ia amploare, este biserica neoprotestantă modernă, care tinde să calce pe urmele cultelor istorice, culte care au separat biserica în mireni și ierarhi, care au ajuns pe urmă să fie o clasă privilegiată, să aibe toată puterea, bani mulți, bogăție și când au întâmpinat opoziție au trecut la abuz, inchiziție, ucidere. A dispărut slujirea în biserici, a venit meseria de popă (preot), șefia și dominarea, a dispărut nașterea din nou și firea și-a spus cuvântul.
Cam aceeași direcție este luată și în multe biserici din cultele neoprotestante, diavolul vrea să distrugă ce a mai rămas din biserici bazate pe Evanghelie. Stilul este același, vine cu jumătăți de adevăr, momește, înșeală și stăpânește. Pastorii de astăzi au ajuns în mare parte să meargă la un institut teologic pentru o meserie bună și plătită. Este normal atunci ca să-și aroge supremația și conducerea când vin într-o biserică, asta deoarece scopul și viziunea care-o au ca viitori lucrători este greșit. Ei nu se văd drept mădulare în trup, ei se văd superiori în trup, diferiți, conducători, neștiind sau ignorând că Dumnezeu ne dorește în Trup mădulare unii altora, că Dumnezeu dă daruri fiecăruia să slujească, nu să domine și să profite, nu să caute puterea, că fiecare are Duhul Sfânt în Biserică și autoritatea ți-o câștigi prin slujirea fraților și surorilor din biserică și nu prin modul acesta securisto-comunist de-a inventa legăminte scrise și mijloace de-a înlănțui pe oameni și de-ai ține sub dominația fricii. Oamenii trebuie să aibe frică de Domnul și nu frica de niște indivizi care-și arogă puterea și chiar se cred înlocuitori ai Duhului Sfânt.
Domnul să trezească biserica actuală și să ne ajute să ne întoarcem la Standardul Scripturii, să căutăm Împărăția lui Dumnezeu și Neprihănirea, să căutăm pacea și sfințirea, prin rămânerea în Hristos și slujindu-ne unii altora ca mădulare în Trup și căutând să ducem Evanghelia până la marginile pământului.

Adresa celorlalte două articolele legate de această temă se găsesc la adresele următoare:

Prima parte: https://paginacrestina.wordpress.com/2017/11/03/membralitatea-prin-ochii-9-marks-prima-parte-motivatia-legamantului-scris-si-semnat-in-unele-biserici-baptiste-americane-ce-au-aderat-la-reteaua-9-ma/

Partea a doua: https://paginacrestina.wordpress.com/2017/11/04/membralitatea-prin-ochii-9-marks-partea-a-doua-definitia-legamantului-scris-si-semnat-inventat-de-reteaua-de-biserici-baptiste-ce-au-aderat-la-reteaua/

Simion Ioanăș

 

Realități ale Nașterii sau Întrupării Domnului

Realități ale Nașterii sau Întrupării Domnului

An de an, anii vieții noastre se duc, îi măsurăm și prin câte sărbători ale Nașterii Domnului sărbătorim. De fapt, aceste sărbători ne înobilează sufletele noastre, de aceea aș dori ca la aceste sărbatori să înțelegem câteva adevăruri importante, chiar vitale, cu privire la Evenimentul Nașterii sau Întrupării Domnului:

1. La această sărbătoare s-a întrupat Dumnezeu în chip de om

Biblia ne spune: “Ioan 1: 9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. 10. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. 11. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. 12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13. născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. 14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl. “

Cuvântul acesta era Dumnezeu! Asta-i important, că Dumnezeu cel drept și sfânt, S-a coborât pe acest pământ ca să vedem cât de mult ne iubește. A luat chip de om ca să-L înțelegem, să-I înțelegem dragostea și durerea cu privire la noi oamenii.
Atât Israel, cât și întreaga omenire L-au înțeles greșit, drept Un Dumnezeu Sfânt și departe de om, însă El a venit (prin Fiul Său) să ne spună că este de partea omului, ne iubește, deși drept, El a venit să ne salveze, să ne ierte păcatul, să ne elibereze de lanțurile satanei și să ne reabiliteze, să fie cu noi.

Scriptura ne-a promis că o să vină vremea cand Dumnezeu se va coborâ aproape de noi, va fi cu noi:
”De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.” (Isaia 7:14)
”Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” (Matei 1:18-23)

2. La această sărbătoare Dumnezeu S-a smerit

”Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” (Filipeni 2:4-8)
Prin aceasta trebuie să înțelegem că Dumnezeu a făcut un pas către noi, a deschis brațele și ne asteaptă să venim la El, ne-a spus că ne înțelege boala, durerea, natura păcătoasă, nemerniciile noastre, mocirla în care am căzut și a venit aici să fie aproape de noi și să ne salveze din starea decăzută în care am căzut.
El, Dumnezeu, S-a smerit, arătând astfel că se poate! Noi cuprinși de păcat, mândri de patimile și pornirile păcătoase trebuie să ne smerim, să ne recunoaștem înfrângerea cu privire la păcat și să venim la El care ne poate salva. Nu este altă Cale, El a venit să ne arate că se poate, să ne arate ca El ne-a creat și că El ne dă soluția, însă nu fără a se da ca Pildă pentru oricine.
Așa că dacă sunt mândru sau ești mândru să recunoști starea de păcat în care te afli, țin să te anunț că nu este alta Cale decât Hristos, El este Smerenia Întruchipată. El a venit aici să-mi arate și să-ți arate că S-a dezbrăcat de slavă, a coborât din veșnicie, la starea noastră coruptă de păcat, ca să ne arate că nu suntem “buricul pământului”, ci niște oameni decăzuți și să ne spună că doar prin El putem să fim salvați.

3. La această sărbătoare Dumnezeu a împlinit promisiunile făcute prin profeți referitoare la Mesia
Voi reda mai jos, doar câteva din profețiile împlinite:

„Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5:2)
Împlinire: “A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul: „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.” (Matei 2:4-6)

”De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.” (Isa.7:14)
Împlinire: “Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.”” (Matei 1:18-23)

”Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6)
Împlinire: “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El…. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:1-3; 1:14)

Sigur că, în Hristos Domnul întâlnim o mulțime de profeții , menționate de Scriptură, eu am luat doar câteva exemple referitoare la nașterea Lui.
Aceste profeții împlinite ne arată nouă astăzi că trebuie să avem încredere în ceea ce vorbește Dumnezeu prin Scriptură, în ceea ce ne promite El. Așa cum a împlinit profețiile legate de Nașterea Domnului, viața Domnului, Jertfa Lui, așa o să împlinească și celelalte legate de viața veșnică, pedepsirea păcatului și mântuirea celor care au crezut în Mantuirea oferită de Hristos Domnul, cele legate de pregătirea unui loc în Cer și moștenirea pregătită celor care-L urmează pe Mântuitorul.
Așa că astăzi, să credem Scriptura ca și Cuvântul lui Dumnezeu și să respingem profeți ca Mahomed, Branham, Smith, Ellen White ectc, care neagă câ Hristos este Dumnezeu, neagă că El este Unica Cale, neagă existența vieții după moarte, continuitatea sufletului și duhului, Sfânta Treime și multe alte doctrine Scripturale.

4. La această sărbătoare Dumnezeu a trimis un Mântuitor
”În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2:8-11)

Aveam nevoie de un salvator cu toții, deoarece prin natura noastră păcătoasă suntem sortiți pierzării, morții, despărțirii de Dumnezeu pentru veci de veci.
Biblia ne spune:

” Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” (Romani 3:23-26)
”Şi harul Domnului nostru s-a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus. O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:14-15)

De aceea, această sărbătoare este una a veștii bune, anume că Dumnezeu dorește Mântuirea noastră, asta înseamnă intervenția Lui în viața noastră vizibilă, printr-o schimbare de caracter, printr-o schimbare radicală, o viață nouă, o faptură nouă născută din Dumnezeu, totul vizibil în cei care cred și ascultă de El.
Amin
Simion Ioanăș

Revoluție 1989, sânge, diversiune, baroni și nesimțirea cadourilor

Revoluție 1989, sânge, diversiune, baroni și nesimțirea cadourilor

În fiecare an am avut câte ceva de spus ca și participant la Revolutia din 1989, participant înca din 16 Decembrie 1989 la Timișoara. Deși sunt departe de țară, inima mea bate pentru neamul meu și pentru ca Adevărul să biruie și în țara noastră, comunismul să fie eradicat complet din viața românilor.
La 28 de ani de la Revoluție, în sfârșit s-a dat un comunicat mai serios de la anchetatori, faptul că a fost o diversiune militaro-securisto-comunistă, pe data de 21 Decembrie 1989 la discursul lui Ceaușescu, la București. Sunetul auzit în difuzoare a fost aranjat,a fost o înregistrare și de acolo totul a fost doar un circ, o lovitură de stat. De acolo, toată camarila asta de comuniști, avându-l instalat în frunte pe Iliescu, care a făcut apel la televiziunea națională, au manipulat o națiune întreagă. Vrăjeala și nerozia lui Iliescu, în care chema armata să preia instituțiile statului, datorită “teroriștilor”, era de fapt o încercare a criminalului de-a se scăpa de revoluționari și de-a acapara puterea în România. Deci crimele și oamenii uciși, pentru că protestau împotriva comuniștilor, n-a fost decât parte din “piesa de teatru” a camarilei militaro-securisto-comuniste.
Așa că, ani la rând a urmat: Piața Universității, mineriada, sfidarea regelui Mihai și tratarea lui precum un infractor din 1990 și nu numai, distrugerea infrastructurii și economiei României, îmbogățirea unor nemernici și acapararea a imense bogății.
În tot acest timp camarila s-a specializat, au urmărit acapararea tuturor butoanelor de comandă. Ca un cadou al camarilei, la 28 de ani de la Revoluție, nesimțiții au drept “cadou” națiunii noastre, punerea “botniței” și pe justitie, asta pentru ca hoția să fie în voie. Dacă cumva justiția a prins puțin curaj și a mai băgat câte un pion al camarilei la puscărie sau le-a pus sechestru pe banii furați, de acum înainte drept cadou al camarilei PSD-iste, le-a făcut cadou poporului român trecerea justiției sub autoritatea lor și a penalilor lor, a camarilei lui Iliescu.
Deci ce să fac, să ma bucur la 28 de ani de la Revoluție?
Bineînțeles că mă bucur, ca să se perpelească nemernicii din camarila criminalilor care au pus mâna pe putere în 1989 și până azi. Mă bucur nemernicilor, pentru că Adevărul o să triumfe, o să rămâneți în istorie doar niște criminali, jertfa tinerilor a fost sinceră și ieșirea noastră în stradă n-a fost în zadar. Fiorii libertății care-a trecut prin inimile noastre în acea vreme, voi criminalilor n-o s-o cunoașteți niciodată, sfințenia jertfei adevăraților eroi o să vă umbrească o veșnicie și o să fie o pată pe obrazul urmașilor voștri. Tot ce-ați furat de 28 de ani, cei din camarila asta de nemernici, în frunte cu idolul vostru Iliescu, nu vă va sătura niciodată, bogația care-o avem noi ce-am fost la revoluția din 1989 n-o veți avea niciodată. Voi nu stiți PSD-iștilor și parte a camarilei, ce înseamnă integritatea și libertatea, pentru că sunteți în catușele satanei, în catușele mamonei, în catușele materialismului, conștiința voastră-i încatușată și sufletul vostru e în chinurile torturii, crimelor și hoțiilor voastre. Când stați în picioare să pozați pe la Biserici, voi nu vă faceți reclamă, de fapt nu faceți altceva decât să vă osândiți, să vă arătați lumii fariseismul și nesimțirea care vă caracterizează. Voi cei din camarilă, care v-ati făcut cu certificate de revoluționari, Dumnezeu stie că sunteți criminali și plata pentru crimele voastre o s-o luați dincolo, degeaba luați bani și beneficii pe minciuni, într-o zi rămân pe pământ.
Pentru generația sinceră și acei care încă mai tânjiți după libertatea visată în 1989, să rămânem încredințați că o să vină și vremea Adevărului. Să știți că ceea ce noi am visat în 1989 este nobil și trebuie ca niciodată să nu ne părăsească inima, deviza noastră și a generațiilor de copii care vin după noi să fie: Fără Compromis!
Putem să le spunem adevărul despre Revoluție copiilor nostri, nepoților noștri, acele valori ale revoluției anticomuniste, să le trăim în viața noastră, să le dăm generațiilor după noi și să le promovăm în societatea din România, în comunitățile unde locuim fiecare. Astfel cu siguranță că schimbarea o să vină și adevărul o să biruiască!

Dumnezeu să ne ajute la aceasta și Dumnezeu să binecuvinteze România!
Simion Ioanăș

Fiu de Rege

Fiu de Rege

Întreaga populație a României și românii de pretutindeni au asistat la înmormântarea regelui Mihai, la serviciile care au avut loc cu această ocazie. Chiar după moarte, acest rege și fiu de rege a vorbit românilor și României, mai mult vom vedea că ne-a vorbit și nouă creștinilor și viata lui ne stă mărturie prin statura la care a rămas regele, indiferent de circumstanțele vieții.
Suntem în pragul sărbătorii Nașterii Regelui Hristos, prin El orice creștin a fost înfiat de Dumnezeu, deci suntem fii de Rege.
Așa că evenimentele din această lună Decembrie 2017 ne îndreaptă gândurile spre câteva adevăruri pe care le voi enumera mai jos:

1. Un fiu de rege are o viață diferită, deosebită, este un nobil trăind în integritate privindu-i caracterul și întreaga viață

Regele Mihai, fiind fiu de rege, de tânăr, la doar șase ani devine suveranul țării. Asta înseamnă că nu a fost ușor pentru el, a trebuit să trăiască într-o disciplină și ordine regală care i-a format caracterul și viața pentru slujirea care-i era pregătită dinainte.
Să ne gândim noi ca și creștini, că am fost făcuți copiii Regelui Hristos, Cel la înălțimea căruia nu se poate ridica nimeni. Asta înseamnă o cinste care ne-a dat-o Dumnezeu și care ne cheamă la disciplină, la ordine, la a fi nobili, la a avea un caracter și-o moralitate care se ridică la nivelul Casei Regale a lui Hristos. Trebuie ca formarea și viața noastră să arate diferit, deoarece suntem exemple prin statura dată nouă de Dumnezeu, de Hristos Mântuitorul și Regele nostru.
Redau mai jos Biblia, care-i Standardul lui Dumnezeu și ceea ce ne spune Ea privitor la poziția dată de Dumnezeu creștinului:
” În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere; căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.” (Efeseni 1: 4-12)
Noi am fost înfiați, făcuți fii lui Dumnezeu, fii de Rege, așa I-a plăcut lui Dumnezeu, atunci dragă frate și soră, crestini, să trăim o viață nouă, de integritate, de caracter, în care să ne reprezentăm Împărăția pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o de moștenire.
Biblia spune că viața noastră trebuie să fie o epistolă în care să scrie Dumnezeu:
” Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui Viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.” (2 Corinteni 3:3)
Întrebarea care trebuie să ne-o punem ca și creștini, ca și români, ca și politicieni români, acum la moartea regelui Mihai al României, de fapt a cui epistolă suntem noi?
Ce caracter reflectăm? Se reflectă în noi caracterul regelui Hristos: Bunătate, smerenie, pace, răbdare, dragoste ectc sau în noi se reflectă caracterul întunericului, al diavolului, corupție, păcat, lipsă de integritate, hoție ectc?

2. Un fiu de rege rămâne în integritate și atunci când este exilat și prigonit de vrăjmașii lui.
Asta a făcut și regele Mihai, chiar obligat să abdice de către puterea satanică comunistă, care s-a instalat în România sub ochii Rusiei și a marilor puteri, care ne-au părăsit ca națiune, atât pe noi, cât și pe rege.
Să ne gândim că regele Mihai, sub prigoană, nu a renunțat la poziția de fiu de rege și rege, ci a rămas în integritate, chiar și după Revoluția anticomunistă, în timp ce puterea instalată a fost tot una procomunistă, respins de noua putere, așteptat cu armele și dat afară din țară precum un tâlhar, maiestatea sa regele Mihai a rămas integru, cumpătat, smerit și același reprezentant nobil al țării.
Să ne gândim astăzi ca și creștini, că trăim momente când întunericul satanei devine obraznic, nu numai în societate, ci chiar în biserici, putem să rămânem de partea Regelui Hristos să fim călcați în picioare, frații noștri să se lepede de noi, să fim excluși din comunitate, asta deoarece rămânem la valoarea de nobili și la statura de fii ai Regelui. Mai mult, Dumnezeu ne-a promis că vom trece prin astfel de vremuri, prin prigoană sau excludere, din cauza poziției noastre, însă să rămânem de partea Adevărului indiferent de circumstanțe și răsplata o să fie mare.
Biblia ne spune: “Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.” (Marcu 13:11-13)

Întrebarea care se pune ca și crestini, ca și români, ca și politicieni români, în prigoana pentru Adevăr, pentru Regele nostru Hristos, pentru valorile nobile la care suntem chemați, ce am făcut în viață? Azi ești exclus ca și crestin, dacă crezi în Scriptură, dac-o respecți, chiar de frații tăi “creștini”, ce faci, părăsești pe Rege, părăsești valorile nobile ale Lui sau rămâi și în exil sau în prigoană, credincios Lui până la capăt? Astăzi vine satana și întunericul cu momelile lui, ca să ne atragă la nonvalori, la corupție, la păcat, la hoție, la desfrânare, vindem noi valorile noastre și Casa Regală pentru un blid de linte?
Dumnezeu să ne ajute să înțelegem că am fost chemați pe pământ la Adevăr, la integritate, la o statură de nobili, chiar dacă întunericul ne prigonește, ne exilează, ne batjocorește de atâtea ori, noi să rămânem ceea ce am fost chemați și indiferent de circumstanțe, noi să rămânem oglindirea Adevărului, iar ca și creștini oglindirea Mântuitorului nostru. El a fost respins, batjocorit, bătut și răstignit, însă a rămas Fiul lui Dumnezeu, Fiu de Rege și Regele nostru.

3. Un fiu de rege chiar și după moarte este o mărturie pentru cei în mijlocul cărora a trăit
Parcă acum la moartea regelui Mihai, mai mult ca oricând, el a fost un deget arătător care condamnă puterea comunistă, viața lui a biruit întunericul și crimele acestui regim odios care ne-a distrus țara de-a lungul a câteva decenii. Mai mult ca oricând viața acestui fiu de rege și rege, a biruit camarila comunistă la ea acasă, deși l-au fortat să abdice, după revoluția din 1989 l-au batjocorit și scos afară cu armele din țara lui, deși l-au urât și sfidat până la moarte, totuși viața trăită ca exemplu a acestui rege, a fost o palmă dată peste față comuniștilor instalați pe jilțurile lor dupa 1989. Toată țara a putut să afle în aceste zile mișeliile lor la adresa ultimului rege al României și în antiteză, parcă așezată, viața de nobil și de integritate a regelui.

Asta este o încurajare a noastră ca și creștini să ne trăim viața până la capăt, ca și fii ai Regelui Hristos, cu credință și ascultare de Regele nostru. Sigur că trebuie să plătim prețul chiar suprem, însă abia după aceea vom avea parte de slavă. Cine rabdă până la sfârșit are parte de moștenirea promisă de Dumnezeu. Chiar dacă dușmanii nu recunosc viața creștinului nobil, oricum după moarte o să trebuiască să se analizeze și să vadă că viața lor pălește lângă viața unor astfel de oameni.
Așa s-a întâmplat cu Domnul răstignit, după moarte a biruit, așa s-au întâmplat cu oameni ca Ștefan ucis cu pietre, cu un Wumbrand din vremuri apropiate nouă și cu mulți alții, au rămas fii Regelui până la capăt și viata lor cercetează și astăzi, ei au biruit.
Întrebarea care se pune ca și crestini, ca și români, ca și politicieni români, ce o să se spună după moartea noastră de noi? O să se spună că ne-am compromis, viața noastră o să pună în lumină faptele întunericului sau dimpotrivă vom face de rușine Adevarul și valorile adevărate? Să ne gândim, suntem gata să plătim astăzi prețul, pentru ca dincolo de moarte să strălucim în întuneric, ori prin viața trăită astăzi vom fi o pată pe obrazul neamului nostru, a familiilor noastre și ca și creștini, o pată pe filele celor chemați de Dumnezeu să fie sfinți?
Moartea regelui Mihai este un semnal de alarmă pentru națiunea noastră, o chemare la a ne scutura de jugul comunismului, de corupție și ipocrizie. Însă ca și creștini este un semnal de alarmă la trăirea noastră ca și fii de Rege, o chemare la a trăi în integritate, la a rămâne langă Adevărul Scripturii, indiferent de circumstanțele exilului și prigoanei, o chemare la a rămâne sfinții lui Dumnezeu, pentru ca într-o zi, rămânând loiali lui Hristos să moștenim slava veșnică promisă celor care rămân sub Autoritatea Mântuitorului Hristos.

Simion Ioanăș