Planul de mântuire al lui Dumnezeu

Planul de mântuire al lui Dumnezeu

Am hotărât să scriu această lucrare deoarece este necesar ca fiecare din noi să cunoaștem cum a gândit Dumnezeu Cel Atotputernic toate lucrurile pentru mântuirea omenirii. Mulți oameni pe acest pământ nu cunosc Mântuirea lui Dumnezeu și nici planul lui Dumnezeu pentru viața lor. Sper că lucrarea aceasta să aducă o undă de lumină în ceea ce privește felul în care Dumnezeu a lucrat și vrea să lucreze la viața omului.
Este necesar, încă de la început, să știm că Dumnezeu a inițiat planul Său de mântuire, pentru toți oamenii de pe pământ, indiferent de naționalitate, limbă, religie, sex sau culoare. Toți oamenii sunt chemați la planul Lui de mântuire, pentru că toți sunt păcătoși (Rom 3:23) „și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Iar pentru ca plata păcatului este moartea, (Rom 6:23), Dumnezeu, în dragostea Lui, a inițiat un plan de mântuire sau salvare pentru toți oamenii.
Este foarte interesant cum Dumnezeu nu cere omului nici un fel de plată pentru ca omul să fie salvat. El, în dragostea Lui, a plătit totul (Rom 6:23); cu toate acestea, multi oameni îl refuză pe Dumnezeu, alegând să ajungă în iad (Marcu 16:16; Apoc 21:8 )
Pentru a afla mai multe lucruri despre planul de mântuire al lui Dumnezeu, trebuie să răspundem la câteva întrebări:

A. Ce este sau ce înseamnă mântuirea?
B. Ce este un plan și de ce era nevoie de un plan de mântuire?
C. Cum definim planul de mântuire a lui Dumnezeu?
D. Ce implică acest plan în viața noastră, a oamenilor secolului XXI?
E. Cum pot să fiu mântuit? Ce trebuie să fac după ce sunt mântuit?

În timp ce vom încerca să răspundem acestor întrebări, Duhul lui Dumnezeu ne va descoperi și mai clar ceea ce avem de făcut, ca răspuns la planul lui Dumnezeu, conceput pentru toți oamenii. Să încercăm să înțelegem voia lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi și să vedem unde ne este locul în acest plan de Salvare conceput de Însuși Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, încă din veșnicii.

A. Ce este sau ce înseamnă mântuirea?
Cuvantul „mântuire” are sensul de salvare sau răscumpărare; să vedem însă ce ne spune Biblia.
a. Necesitatea mântuirii
Ca să înțelegem necesitatea mântuirii, să privim putin în timp, înainte de crearea pământului, la îngerii lui Dumnezeu. Aceștia au fost creați (Ps:148:5 ) de Domnul Isus (Ioan 1:3) și, ca orice ființă creată, ei sunt obiectul judecății (1Cor 6:3).
Starea în care au fost creați îngerii, a fost cea de sfinți. Îngerii sunt nemuritori și nu se înmulțesc (Mat 22:30), ei sunt creaturi superioare omului, iar numărul lor este imens și sunt organizați într-o ierarhie : arhangheli, îngeri domnitori, conducători , heruvimi, serafimi. Lucrarea lor este de slujire, în relația cu Dumnezeu, în lucrarea Domnului Isus și în relația cu Biserica.
Am spus aceste lucruri ca să înțelegem mai bine de unde apare necesitatea de mântuire pentru oameni. În Ezechiel, capitolul 28:12-19, Sfânta Scriptură ne vorbește despre Satan sau Lucifer (în latină, purtător de lumină); el era de o frumusețe deosebită, având poziția de heruvim ocrotitor; din nefericire, el a vrut să fie independent și s-a umplut de mândrie din pricina frumuseții sale. Din acel moment, Diavolul sau Beelzebul (Mat 10:25) sau „stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 14:30), domnul puterii văzduhului (Efes2:2), este dușmanul lui Dumnezeu, lucrând cu furie pentru a răsturna planurile lui Dumnezeu.
Când Dumnezeu l-a creat pe om, Satan a intervenit în creația lui Dumnezeu, punându-și amprenta asupra omului prin faptul că l-a influențat să păcătuiască. Dumnezeu crease deja pe om după chipul și asemănarea Lui (Gen 1:27), din țărâna pământului (Gen 2:7); l-a pus în grădina Edenului, binecuvântându-l și pretinzându-i ascultare, la porunca de-a nu mânca dintr-un singur pom din grădina : ” Pomul cunoștinței binelui și răului”. Omul, influențat de Satan (Gen cap 3 ), păcătuiește, neascultând de porunca Domnului și mâncând din acest pom. În felul acesta, el va atrage pedeapsa asupra lui (Adam si Eva) și asupra tuturor oamenilor din toate timpurile, pedeapsă ce înseamnă moartea veșnică, adică despărțirea de Dumnezeu.
Mântuirea sau salvarea omului de la pedeapsa veșnică, a fost izvorâtă din Dumnezeu, din veșnicii, prin Domnul Isus Cristos, Fiul Său. Încă din Gen 3:15, Dumnezeu îi vorbește lui Satan despre rezolvarea mântuirii prin „sămânța ei” (adică sămânța femeii, cu referire la Domnul Isus), planul lui Dumnezeu fiind pregătit din veșnicii pentru omenire. Satan este realitatea malignă, întotdeauna ostil lui Dumnezeu și oamenilor lui Dumnezeu. Dar el a fost deja înfrânt, cum vom vedea mai târziu, prin viața, moartea și învierea lui Cristos aceasta înfrângere devenind evidentă și definitivă la sfârșitul veacurilor. Acum, înțelegând bine necesitatea mântuirii, să trecem mai departe și să privim la câteva înțelesuri ale cuvântului „mântuire” așa cum le găsim în Sfânta Scriptură.
b. Mântuirea în Vechiul Testament
Principalul cuvânt ebraic tradus prin mântuire este „yesa” și derivatele lui. Înțelesul de bază al cuvântului este „a duce la loc larg” (Ps 18 :36;66:12); chiar de la început, acest cuvânt are sensul metaforic de „libertate fără limite”, incluzând mijloacele prin care se realizează aceasta – adică, eliberarea de factorii care constrâng pe cineva și-l îngrădesc. Referirea aceasta se poate face la eliberarea sau salvarea de la o boală ( Is 38:20, v9), izbăvirea de un necaz (Ier.30:7) sau de dușmani (2 Sam3:18, Ps 44:7). În marea majoritate a pasajelor, Dumnezeu este autorul mântuirii. Astfel, Dumnezeu Își izbăvește turma Lui (Ezech 34:22), El Își scapă poporul (Osea13:10-14), nu este nici un alt Mântuitor în afară de El (Is 43:11), El este un loc de scăpare și Mântuitorul poporului Său (2 Sam 22:3). Marele exemplu normativ al izbăvirii mântuitoare a lui Dumnezeu, este Exodul (Exod 12:40-14:31). Izbăvirea din sclavia Egiptului, prin intervenția lui Dumnezeu de la Marea Rosie, a avut un rol determinant asupra întregii concepții ulterioare a lui Israel cu privire la natura și activitatea lui Dumnezeu. Astfel, noțiunea de mântuire s-a născut din exodul lui Israel din Egipt, eveniment care a fost marcat de faptele mărețe de izbăvire pe care Dumnezeu le-a făcut în istorie.
c. „Mântuirea” ca și „răscumpărare”
Ar mai trebui menționați și alți termeni, exemplu cuvântul din ebraică „soteria” cu înțelesul de „a răscumpăra”, ” a recupera un bun care a căzut în mâini străine”, „a cumpăra înapoi deseori prin efectuarea unei plăți”.
În vechime, răscumpărarea însemna eliberare de un rău prin plătirea unui preț. Este mai mult decât o simpla eliberare. Astfel, prizonierii de război pot fi eliberați prin plătirea unui preț numit „preț de răscumpărare”. În acest context moartea lui Cristos pe cruce poate fi considerată „o răscumpărare pentru mulți” ( Marcu 10:45). Isus învățase pe primii creștini că „oricine trăiește în păcat este rob al păcatului” (Ioan 8:34). În această idee, Pavel poate să se considere pe sine „pământesc, vândut rob păcatului (Rom7:14), vândut ca de către un stăpân de sclavi plin de cruzime. El le amintește creștinilor din Roma că, mai demult, ei fuseseră „robi ai păcatului” (Rom 6:17). Din alt punct de vedere, oamenii erau sub pedeapsa morții din pricina păcatelor lor (Rom6:23). Păcătoșii sunt sortiți morții. Oricum am privi lucrurile, lumea din toate timpurile se vede pe sine într-o căutare disperată a răscumpărării. Fără răscumpărare, robia avea să continue și pedeapsa cu moartea avea să fie dusă la îndeplinire. Crucea lui Hristos, văzută în acest cadru, este prețul plătit pentru eliberarea robilor și pentru a reda celor condamnați libertatea.
Termenul caracteristic din Noul Testament, echivalent cu răscumpărare, este apolytrosis, un cuvânt care, de altfel, apare relativ rar. Este întâlnit de 10 ori în Noul Testament, dar se pare că se mai găsesc opt alte apariții în întreaga literatură greacă. Acest lucru poate să exprime convingerea primilor creștini că răscumpărarea prin Isus este unică. Nu înseamnă așa cum au crezut unii, că ei înțelegeau răscumpărarea doar ca o „eliberare”. Pentru eliberare ei foloseau termenul „rhyomai”: scăpare. Dar apolitrosis înseamnă eliberare pe baza plătirii unui preț, iar acel preț este moartea reconciliatoare a Mântuitorului. Când citim despre „răscumpărarea prin sângele Lui” (Efes 1:7), sângele lui Cristos este, în mod clar, considerat prețul de răscumpărare.
Dacă privim și în Noul Testament la cuvântul „mântuire”, putem să înțelegem și mai clar ce cuprinde această noțiune.
d. „Mântuire” în Noul Testament
Dacă privim în Noul Testament la Luca 19:9, cuvântul „mântuire” poate să se refere ori la Însuși Domnul Isus Hristos, ca o personificare a mântuirii care îi oferă iertare lui Zacheu, ori la ceea ce este vizibil în urma transformării care a avut loc în viața vameșului. Domnul nostru folosește verbul „a mântui” și alte cuvinte înrudite, pentru a arăta, în primul rând, care I-a fost scopul venirii Lui pe pământ (Marcu 3:4, Luca 4:18, Mat. 18:1, Luca 9:56, Mat.20:28) iar în cel de-al doilea rând, pentru a arăta ce se cere din partea omului (Marcu 8:35, Luca 7:50, 8:12,13:24, Mat 10:22).
Mărturia pe care au depus-o alții cu privire la activitatea mântuitoare a Domnului este atât indirectă (Marcu 15:31), cât și directă (Matei 8:17). Dar nu trebuie uitat că, de asemenea, există și mărturia propriului Său Nume. (Matei 1:21-23)
Toate aceste mărturii, ne sugerează că mântuirea se găsește în Persoana și în lucrarea lui Hristos și, în special, în moartea Lui. Omul este mântuit prin acțiunea lui Dumnezeu în istorie, prin persoana Domnului Isus Cristos (Rom 4:25; 5:10, 2 Cor 4:10, 1Tim 1:15, 1 Ioan 4:9-10,14).
Cu toate ca nașterea, viața și lucrarea Domnului Isus sunt importante, accentul cade pe moartea și învierea Lui (1Cor 15:5), noi fiind mântuiți prin sângele care a curs la crucea Golgotei (Fp. 20:28, Rom 3:25;5:9, Efes.1:7 , Col 1:20, Evr. 9:12, Apoc 1:5). Când mesajul acesta este proclamat și oamenii îl aud și răspund prin credință, mântuirea pe care o dă Dumnezeu le este asigurată (Rom 10:8,14; 1 Cor 1:18-25).
Privind la cele discutate până aici, observăm că mântuirea, ca și acțiune, are nevoie de un agent care nu este altul decât Isus Cristos, persoana din Dumnezeu, Însuși Dumnezeu.
e. Agentul Mântuirii
În final, observăm că activitatea mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie, este extinsă și adâncită în sensul că avem de-a face cu un agent special al acestei mântuiri, Mesia, Robul Domnului. Mântuirea implică un Trimis sau un Salvator, deși nu în mod necesar diferit de Iahve Însuși. Privind la cele discutate până acum putem trage concluzia, ca mântuirea omului este oferită de către Dumnezeu, în dragostea Lui cea mare, prin moartea și învierea Fiului Său Isus Hristos, la cruce la Golgota. Atunci, Satan a fost înfrânt și mântuirea omului a avut loc, salvarea și răscumpărarea omului fiind împlinită și plătită de către Dumnezeu prin Isus Cristos. Am privit la „mântuire” din perspectivă istorică, biblică, lingvistică, precum și la agentul mântuirii; haideți acum să privim la mântuire ca proces aplicat la viața omului:
f. Mântuirea ca proces aplicat la viața omului
În acest proces al Mântuirii sunt implicate toate trei persoanele din Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.
Exista trei cuvinte ce caracterizează ceea ce Dumnezeu face în procesul mântuirii: justificare, sfințire și glorificare; fiecare din aceste cuvinte se referă la un anumit timp respectiv trecut, prezent și viitor. Mântuirea este un act în trecut, un proces în prezent și o culminare glorioasă în viitor. Dumnezeu ne-a eliberat de sub pedeapsa păcatului, ne eliberează de puterea păcatului și ne va elibera de prezența păcatului.
1. Mântuirea este salvarea de sub pedeapsa păcatului sau justificarea, proces care a avut loc în trecut la cruce la Golgota, prin răstignirea Domnului Isus.
2. Mântuirea este, de asemenea, salvarea de sub puterea păcatului, sau sfințirea, proces care are loc în timpul vieții credinciosului sau în prezent (2 Cor 1:6, Fil. 1:6, Fil .2:12-13, 2Petru 1:5-11). Duhul Sfânt are un rol foarte important în procesul de sfințire, producând nașterea din nou (Ioan 3:3), când credinciosul devine copil al lui Dumnezeu, (Ioan 1:12), devenind o nouă creatură, ( 2 Cor. 5;17). Dumnezeu lucrează prin toate mijloacele ca să ne facă asemeni lui Isus, (Romani 8:28-29), iar Duhul Sfânt lucrează ca noi să avem o natură nouă, omul nou predat Domnului (Gal. 5:16, 2 Cor 5:17).
Acest proces are loc după ce omul a primit pe Domnul Isus (Mântuirea), în viața lui; de acum, viața lui nouă este un proces al creșterii și maturizării în asemănare cu Domnul Isus. În mod real, puterea păcatului a fost zdrobită prin moartea și învierea Domnului Isus Hristos. Prin credință și noi putem intra în prezența acestei victorii.
3. Totodată, mântuirea este salvarea din prezența păcatului sau glorificarea, proces care are loc în viitor (Rom 13:11; Apoc 21:3-4;1 Ioan 3:2).
Scopul lui Isus pentru fiecare credincios este să ne prezinte înaintea Tatălui Ceresc (Efes. 5:25-27) și acest fenomen poate avea loc fie prin moartea biologică a credinciosului (2Cor.5:8), fie prin venirea Domnului Isus, când credincioșii vor deveni ca Domnul (1Ioan3:2), curățiți și desăvârșiți, bucurându-se de toate avantajele cerului ( Apoc 21:3-4).
Privind la rezultatul mântuirii în viața omului, este foarte important ca procesul mântuirii să penetreze și viața noastră, a fiecăruia dintre noi. Mântuirea este scopul lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Acum, înțelegând importanta mântuirii să trecem mai departe la următoarea întrebare, pentru a înțelege mai bine planul de mântuire al lui Dumnezeu: Ce este un plan și de ce era nevoie de un plan de mântuire al lui Dumnezeu?

B.Ce este un plan și de ce era nevoie de un plan de mântuire?

a. Nevoia unui plan de mântuire
Întotdeauna, pentru ca oamenii sa ducă la îndeplinire un scop pe care și l-au propus, trebuie ca, în prealabil, să-și facă un plan sau să aibă o viziune.
Să luam un exemplu: dacă vrem să ne construim o casă, trebuie ca, mai întâi, să ne facem un plan de lucru. În planul pe care-l vom concepe va trebui să ținem cont de banii care-i avem, de costul produselor și de alte detalii. După ce planul este făcut, când o să începem munca va trebui să ținem cont de toate detaliile din proiect, pentru ca lucrarea să fie dusă la bun sfârșit. Astfel că, va fi necesar să ținem cont de compoziția corectă pentru turnarea fundației, (cât ciment, câtă apă, cât nisip), pentru ca primul pas din proiect să fie dus la bun sfârșit. Se va trece apoi la faza următoare și anume, ridicarea structurii, adică a pereților, compartimentările necesare, conform proiectului, instalațiile și, în final, ultima faza, acoperișul. În tot acest timp, trebuie să ținem cont de ordinea de lucru din plan, altfel nu vom putea duce la bun sfârșit lucrarea care ne-am propus-o. Am vrut să dau acest exemplu, pentru a vedea cu cât mai mult Dumnezeul nostru, care este un Dumnezeu Înțelept, pentru a-și duce la îndeplinire scopul de-a face oamenii după chipul Sau, salvându-i din păcat, și-a făcut un plan de care oamenii trebuie să țină cont, pentru a fi mântuiți. Dumnezeu, pentru că este Atotputernic, ține cont de planul Lui pe care l-a trasat de-a lungul istoriei. Încă de la căderea omului în păcat, Dumnezeu îi descoperă omului planul Său cu privire la salvarea sau mântuirea omului, și nu numai omului îi descoperă acest plan ci chiar și lui Satan, cel care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Pentru împlinirea planului Său, lucrează Dumnezeu, îngerii, oamenii, universul întreg, natura, totul este la dispoziția lui Dumnezeu.
Este foarte important să cunoaștem planul lui Dumnezeu, pentru viețile noastre pentru a nu ne trezi ca,  neținând cont de planul trasat de Dumnezeu, la sfârșitul vieții noastre, având o „casă șubredă” să nu beneficiem de mântuirea care ne-a pregătit-o Dumnezeu din veșnicii. Dumnezeu, în ințelepciunea Lui, a făcut acest plan din dragoste pentru noi oamenii, pentru a ne descoperi bunătatea Lui și pentru ca scopul Lui, de-a readuce din nou pe oameni la starea inițială (fără păcat), să fie împlinit. Dumnezeu este suveran în planul Lui și și-l duce la îndeplinire, indiferent de atitudinea oamenilor sau a diavolului și a îngerilor întunericului. Este bine de știut că omul are libertatea să aleagă mântuirea; depinde doar de atitudinea lui față de planul de mântuire trasat de Dumnezeu, să opteze pentru viață veșnică sau osândă.
b. Suveranitatea lui Dumnezeu în planul de mântuire
În Vechiul Testament este prezentat Dumnezeu personal, puternic, ca având un scop bine definit și ne asigură că, după cum puterea Lui este nelimitată, la fel de sigur este că ceea ce a hotărât Dumnezeu se va duce la îndeplinire (Ps 33:10 ; Is 14:23; 43:13; Iov 9:12; 23:13; Dan 4:35 ). El este Domnul fiecărei situații, Cel care hotărăște și îndreaptă toate lucrurile spre scopul pentru care le-a făcut (Prov 16:4 ) și Cel care inițiază orice eveniment, mare sau mic, începând cu gândurile împăraților ( Prov 21:1 ), cuvintele sau faptele premeditate ale oamenilor (Prov 16:1,9) și până la rezultatul unui sorț care ni se pare întâmplător (Prov 16:33). Prorocia lui Isaia, dezvoltă mai mult decât orice altă carte din Vechiul Testament conceptul că planul lui Dumnezeu este factorul decisiv în istorie. Isaia accentuează faptul că scopurile lui Dumnezeu sunt veșnice , că Iahve a planificat evenimentele prezente și pe cele viitoare cu mult timp înainte „de la început” (Is. 22:11; 37:26 ; 44:6-8; 46:10)
Biblia spune clar, încă din „protoevanghelia ” pe care o găsim în Gen 3:15 sau în promisiunea făcută lui Avraam (Gen 12:3), că Dumnezeu conduce istoria umană teologic, ca să-și ducă la îndeplinire planul Său cu privire la binele etern al omenirii.
În acest context, al revelației dintre Dumnezeu și istoria Vechiului Testament, se descrie faptul că Israel a fost ales de Dumnezeu să fie poporul cu care să facă un legământ, obiectul și instrumentul lucrării Lui de mântuire. Alegerea a fost nemeritată (Deut 6:7; Ezech 16 :1; ), fiind în întregime un act de bunăvoință. Ea a avut un scop, Israel fiind ales pentru un destin, pentru a fi binecuvântat și pentru a fi o binecuvântare pentru alte națiuni ( Ps 67; Is 2:2-4 ; 11:9; Zah 8: 20).
Din veșnicie, declară Pavel, Dumnezeu a avut un plan (prothesis) de a mântui biserica, cu toate că, în vremurile trecute, acest plan nu a fost cunoscut pe deplin (Efes 3:3-11). Scopul acestui plan este ca oamenii să fie înfiați ca fii ai lui Dumnezeu și să fie reînnoiți după chipul Domnului Isus Hristos ( Rom 8:29), iar Biserica, adunarea celor înnoiți în felul acesta, să crească și să ajungă la plinătatea lui Hristos (Efes 4:13 ).
Providența este definită în mod normal în teologia creștină ca o activitate neîntreruptă a Creatorului, prin care, din bunăvoința și mărinimia Lui fără margini (Ps 145:9; Mat 5:45-48 ), El susține creaturile Sale într-o existență ordonată (Fapt. 17:28; Col.1:17, Evr. 1:3 ), îndrumă și guvernează toate evenimentele, circumstanțele și acțiunile îngerilor și ale oamenilor (Ps 107; Iov 1:12; 2:6 ; Gen 45:5-8) și direcționează totul pentru a-și împlini scopurile Sale, spre slava Sa ( Efes.1:9-12).
c. Scopul planului de mântuire
De la căderea omului în păcat, Dumnezeu își aduce la îndeplinire un plan de răscumpărare. Acest plan pivotează în jurul celei dintâi veniri a Domnului Isus Hristos și va culmina odată cu reîntoarcerea Lui. Scopul Lui este crearea unei Biserici mondiale, în care evreii și neevreii să beneficieze de harul lui Dumnezeu în aceeași măsură (Efes 3:3-11) și, prin aceasta, să reîntregească cosmosul decăzut (Rom 8:19), sub stăpânirea lui Cristos, la cea de-a doua venire a Lui ( Efes 1:9-12, Filip 2:9). Prin domnia prezentă a lui Cristos și prin triumful Lui în viitor, prorociile din Vechiul Testament cu privire la împărăția mesianică a lui Dumnezeu (Is. 11:1-9; Dan 2:44; 7:13-27) sunt împlinite.
Tema care dă Bibliei un caracter unitar este întemeierea acestei Împărații de către Dumnezeu. Nici un dușman nu o poate zădărnici; El râde de cei ce se împotrivesc planului Lui (Ps 2:4) și folosește această împotrivire pentru a-și duce la îndeplinire scopurile (Fp. 4:25-28; Ps. 2:1). Punctul culminant al istoriei, va fi momentul când cei care se luptă împotriva lui Dumnezeu și a Împărăției Lui vor fi nimiciți, așa cum arată cartea Apocalipsei ( Apoc 19) .
d. Câțiva pași trasați în planul de mântuire al lui Dumnezeu
În primul rand, știm din ceea ce am discutat până acum, că Dumnezeu este suveran; cu toate acestea, în împlinirea planului Său, El se folosește de noi, oamenii, acțiunea noastră de cele mai multe ori fiind un răspuns la dragostea lui Dumnezeu.
În Biblie, vedem că nu Avraam L-a căutat pe Dumnezeu ci invers; nu Moise pe Iahve ci invers; nu David pe Dumnezeu ci invers; nu apostolii pe Isus ci invers. Când privim în Biblie, suntem tentați să ne mulțumim cu contemplația lui Dumnezeu; ne uităm la nemărginirea, dreptatea, sfințenia, dragostea Lui și, uneori, privind la El, pierdem din vedere faptul că Dumnezeu nu S-a ascuns de noi, ci El caută omul și-l dorește pentru Sine. Dumnezeu dorește părtășia cu copiii Lui. Dacă Dumnezeu ne-ar fi iubit dar n-ar fi făcut nimic pentru noi, ar fi fost un Dumnezeu static . Privind în Biblie la acțiunile lui Dumnezeu – dincolo de caracterul Său – dacă dăm la o parte ideile preconcepute și-L vom lăsa să ne vorbească, vom observa că Dumnezeu este inițiatorul misiunilor, susținătorul misiunilor, sursa misiunilor, stăpânul misiunilor și scopul, ținta supremă a misiunilor. Dumnezeu, în ciuda păcatului, are aceeași dragoste pentru neamul omenesc. Aplicarea planului de mântuire nu pornește dintr-un faliment al omului, nici dintr-un plan rigid al stăpânului veșnic, ci izvorăște din dragostea Tatălui pentru Fiul Său (1Ioan 4:9-10).
Dumnezeu are un plan veșnic, pregătit din veșnicie, cu un scop bine definit (Efes.1::4,9,10) și desăvârșit în Domnul Isus. Vom observa în continuare câțiva pași importanți în planul de mântuire al lui Dumnezeu, care reprezintă acțiunea Lui Dumnezeu pentru binele omenirii, în decursul istoriei:
1. Nevinovăția Geneza 1:26-2:24.
Acest pas cuprinde perioada de la facerea omului și până la așezarea lui în grădina Eden. Este perioada când omul era fără păcat și se întâlnea în fiecare zi cu Dumnezeu, având o bucurie deplină împreună cu creatorul Sau.
2. Conștiința
Această este perioadă când Dumnezeu face apel la conștiința omului. Totuși, omul alege neascultarea, cade în păcat, lumea devine foarte rea și Dumnezeu trebuie să-i nimicească prin potopul din vremea lui Noe.
3. Guvernarea
Pasul acesta cuprinde perioada de la Noe până la turnul Babel. Aceasta este perioada în care omul guvernează asupra creației.
4. Alegerea unui popor care să-l reprezinte pe Dumnezeu pe pământ
Dumnezeu îl cheamă pe Avram și cu el, Dumnezeu își începe planul sau lucrarea. În decursul a circa 2000 de ani, Domnul călăuzește și se-ngrijește de acest popor. Cu circa 2000 de ani înainte de Hristos, prin chemarea lui Avram, începe epoca patriarhilor, Dumnezeu pregătind poporul acesta pentru a duce mântuirea Lui între neamuri .
Avraam, Isaac si Iacov sunt bărbați care au știut să renunțe la sine pentru a putea duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu în decursul veacurilor. Iosif, prin viața lui, este parcă umbra Domnului Isus, reflectând ceea ce avea să se întâmple peste ani; privind la viața lui Iosif, ne dăm seama că el este prototipul lui Mesia. Din Iacov se naște Israel, cele 12 seminții ale lui Israel, care reprezintă poporul lui Dumnezeu înaintea neamurilor.
5. Robia egipteană
Din pricina păcatului, întotdeauna poporul acesta al lui Dumnezeu a trebuit să suporte consecințele. Circa 400 de ani, ei trebuie să stea în Egipt, până când Dumnezeu alege pe Moise, de care se folosește ca să-și ducă planul Său la îndeplinire.
6. Umblarea în pustie
Necredința și neascultarea înaintea lui Dumnezeu, aduce întotdeauna consecințe dezastruoase, ba chiar și moartea, care sunt pedepse pentru poporul Lui. Acest lucru se întâmplă și atunci când Israel păcătuiește. Legea lui Dumnezeu, cele zece porunci, umblarea în pustie 40 de ani din pricina neîncrederii în Dumnezeu, nu sunt altceva decât exemple grăitoare pentru Biserica Domnului de mai târziu. Legea nu făcea decât să le descopere păcatul din viața lor, iar jertfele dădeau doar o iertare temporară. Toți prorocii, din toată perioada dinaintea lui Cristos, îndreptau privirea poporului spre Mesia, Cel care le va da izbăvire.
7. Perioada Judecatorilor
Odată cu trecerea Iordanului în Țara Promisă, începe perioada judecătorilor, în care Israel, prin judecătorii lui, nu merge constant pe drumul trasat de Dumnezeu, ci este într-o continuă luptă cu ascultarea de Dumnezeu
8. Monarhia unită
Perioada împăraților este iarăși o perioada de zbucium în istoria lui Israel. Ea duce la dezbinarea regatului în două.
9. Stăpânirile
Neascultarea lui Israel duce la o succesiune de stăpâniri peste el : babiloniană, macedoneană, egipteană, siriană și romană.
10. Instaurarea Împărăției lui Dumnezeu prin Mesia, Domnul Isus
Cel așteptat de atâta timp de poporul lui Dumnezeu, Mântuirea personificată de care am vorbit la paragraful despre mântuire a venit, dar ei, poporul lui Dumnezeu, nu L-au primit. Dar Cuvântul Domnului spune că „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1:11-14). Mântuirea oamenilor L-a costat pe Dumnezeu moartea Fiului Lui. Jertfele din vechime, care nu aduceau mântuirea, s-au concretizat în moartea Domnului Isus care a adus curățirea de păcate.
11. Pogorarea Duhului Sfânt și începutul Bisericii
Învierea Domnului Isus a adus victoria deplină asupra Satanei, a morții și a păcatului, oamenii având mântuirea în dar prin Domnul Isus. Înălțarea Lui la cer și pogorârea Duhului Sfânt a pus bazele Bisericii Domnului Isus. Tema centrală a Bisericii a fost Cristos, locul desfășurării mărturiei creștine a fost Biserica, iar ținta Bisericii a fost lumea. Câteva din scopurile Bisericii sunt: să extindă împărăția lui Dumnezeu, să câștige suflete, să îl facă pe Domnul Isus Cristos de cunoscut, sa îi ajute pe oamenii din Biserică să crească, să-și folosească darurile pentru Dumnezeu, să ajute societatea în nevoi diferite, să pregătească oameni pentru Împărăția lui Dumnezeu.
12. Escatologia sau lucrurile din vremurile de pe urmă
Cuprinde moartea fizică, starea intermediară de la moarte la înviere, revenirea Domnului Isus în mod neașteptat, revenirea pe pământ instaurând Împărăția împreună cu credincioșii și îngerii, armaghedonul, mileniul, răzmelița lui Satan, judecata.

Am trecut telegrafic prin câțiva pași stabiliți de Dumnezeu în planul Lui pentru omenire, începând de la Adam și terminând cu judecata finală.
În acest plan trasat de Dumnezeu, locul central îl are Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuirea oamenilor, Singura cale spre cer (1Timotei 2:5). El s-a făcut trup ca să fie Mielul de jertfă pentru noi (Evrei 2:14); El s-a întrupat ca să ne de-a viață veșnică (Ioan 10:10), S-a întrupat ca să trăiască în cei care se încred în El (2Cor. 5:15), să ne salveze de judecata viitoare (Ioan 5:24), să ne asigure că va reveni să ne ia la El .
Domnul Isus ocupă locul central în istorie și în planul lui Dumnezeu pentru omenire, sămânța femeii care va zdrobi capul șarpelui, Prorocul despre care vorbește Moise că de El să asculte Israel, Silo prorocit de Iacov (Gen 3:15), sau protoevanghelia, Steaua lui David, Mielul lui Dumnezeu descris de Isaia, Hristosul văzut de Petru, Domnul recunoscut de Toma, Mesia văzut de femeia samariteancă, Fiul Omului văzut de Ioan aflat în exil și multe alte exemple, ne demonstrează că Domnul Isus reprezintă Mântuirea, El este Mesia așteptat de evrei, El este Mântuitorul neamurilor, El este Capul Bisericii din toate timpurile. Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt lucrează împreună pentru ca noi oamenii să putem beneficia de binecuvântarea lui Dumnezeu data prin mântuire. Dumnezeu, în suveranitatea Lui, a trasat un plan de mântuire, în întemeierea lui văzându-se înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu, întrupate în Domnul Isus, prin moartea și învierea Lui, pentru toți oamenii.

C.Cum definim planul de mântuire a lui Dumnezeu?
În funcție de cele discutate până acum vom încerca să dăm o definiție a planului de mântuire al lui Dumnezeu:
Planul de mântuire al lui Dumnezeu este acțiunea lui Dumnezeu de salvare a omului din blestemul păcatului, concretizată în Domnul Isus Cristos, prin lucrarea Lui pe acest pământ și continuată de Biserica lui Dumnezeu din toate timpurile călăuzită de Duhul Sfant.
Să încercăm să înțelegem această definiție prin prisma celor discutate în capitolele anterioare:
Acțiunea lui Dumnezeu în decursul istoriei am observat-o în capitolul „Ce este un plan și de ce este nevoie de un plan de mântuire? „, atunci când am vorbit de câțiva pași observați în planul mântuirii. Aceasta reprezintă lucrarea lui Dumnezeu în istoria omenirii dar trebuie să înțelegem că Dumnezeu întotdeauna lucrează împreună cu oamenii la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Mântuirea omului depinde de răspunsul lui la planul de mântuire al lui Dumnezeu sau la Evanghelia lui Dumnezeu, care reprezintă Vestea bună. Pe paginile Vechiului Testament avem mărturii de oameni care nu au ascultat de Evanghelia lui Dumnezeu și de glasul Lui. În Noul Testament, de asemenea, avem mărturii de astfel de oameni care au sfârșit tragic, neascultând de Dumnezeu, conform Bibliei. Toți cei care resping Mântuirea lui Dumnezeu sfârșesc tragic. Acești oameni îi auzi adesea spunând : „Nu-mi pasă de planul lui Dumnezeu sau că ar fi vreo mântuire pentru mine” sau „Eu fac ce vreau în lumea aceasta, pe mine nu mă conduce nimeni „.
Dumnezeu lasă omului libertatea de a alege binele sau răul, viața sau moartea, ascultarea de El, care așa cum am văzut în capitolele precedente, înseamnă mântuire, sau ascultarea de Satan, trăirea în firea pământeasca, așa cum vrea omul, fără să fie supus lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă moarte veșnică în iad. La fel cum am mai spus în capitolele precedente, Dumnezeu este suveran (vezi suveranitatea lui Dumnezeu în planul de mântuire), El fiind la cârma Universului și fiind în control absolut în toate lucrurile. Chiar și Satan, când vrea să facă rău vreunui om, trebuie să se prezinte înaintea lui Dumnezeu și să-L întrebe cât îi este îngăduit să facă ce el vrea. (vezi cartea Iov din Vechiul Testament).
Dragostea lui Dumnezeu, se vede prin faptul că El a dat ceea ce a avut mai scump în ceruri, pe Singurul Său Fiu, pe Isus Hristos, să moară pentru păcatele noastre ca noi să fim mântuiți . Prin faptul că Fiul Său, Mesia, este Mântuirea pentru toți oamenii ( vezi capitolul despre: ” Ce este sau înseamnă mântuirea?”), Dumnezeu Și-a arătat dragostea agape, jertfitoare, pentru toți oamenii.
Despre nevoia de salvare și despre salvarea propriu-zisă, am discutat în capitolul legat de mântuire. Este important de știut că toți oamenii au nevoie de salvare, toți fiind sub păcat. De la căderea primilor oameni Adam și Eva, în neascultare, blestemul păcatului s-a extins asupra tuturor oamenilor din toate timpurile și nu este niciunul măcar care să fie fără păcat.
Acțiunea lui Dumnezeu în planul de mântuire, a fost concretizată prin Domnul Isus; în El, Dumnezeu a finalizat pedeapsa păcatului ( vezi:”Mântuirea ca proces aplicat la viața omului”). Domnul a luat asupra Lui pedeapsa care trebuia să o suportăm noi.
Dacă, pentru ca blestemul păcatului să se îndepărteze de unii oameni în Vechiul Testament, era nevoie de jertfe de animale, dacă un om păcătuia, trebuia să ducă un animal la preot ca să fie jertfit și să i se șteargă păcatul. Domnul Isus a venit ca să fie jertfă pentru păcatele noastre, prin moartea Lui pe Cruce. În felul acesta, El ne-a absolvit pe noi de plata păcatului. Pedeapsa care trebuia să o suportăm noi a căzut asupra Lui.(Coloseni 1:20, Efeseni 1:7). Domnul Isus ne-a răscumpărat din blestemul legii făcându-se blestem pentru noi (Galateni 3:13-14). Toată lucrarea Domnului este importantă prin nașterea, minunile, învățătura Lui, moartea Lui și învierea Lui. După înviere, Domnul Isus, S-a înălțat la cer, promițând un alt Mângâietor care va prelua acțiunea lui Dumnezeu pe acest pământ și anume Duhul Sfânt, care pune bazele „noului popor al lui Dumnezeu” și anume, Biserica lui Isus Cristos (Fapte 2:). Prin Biserica Sa, Dumnezeu își duce mai departe planul de mântuire, Vestea bună sau Evanghelia fiind prezentată oamenilor prin Biserica Sa, călăuzită de Duhul Sfânt. Biserica Domnului, care trăiește în aceasta perioada a harului, (darului nemeritat), se afla într-o perioada de sfințire continuă, fiind salvată de sub puterea păcatului. Păcatul nu mai are putere asupra credincioșilor din Biserică, fiind înfrânt la cruce la Golgota. Duhul Sfânt, a treia persoana din Dumnezeu, are un rol foarte important în lucrarea Bisericii pe acest pământ.
După înălțarea Domnului, Duhul Sfânt, prin apostolii Domnului Isus, a trasat un drum clar pentru Biserica lui Cristos, în planul de mântuire pentru toți oamenii.
Să ne gândim ce implică acest plan de mântuire în viața noastră ?

D.Ce implică acest plan în viața noastră, a oamenilor secolului XXI?
Poate că ne gândim ca numai pentru omul secolului XXI este greu răspunsul la întrebarea aceasta, dar aș vrea să vedem că nu este așa, deoarece pentru toți oamenii, din toate timpurile, planul de mântuire a lui Dumnezeu a avut un impact asupra lor.
Dacă ne uităm în Vechiul Testament, acțiunea lui Dumnezeu de a-și duce planul Lui la îndeplinire cu Israel, duce la refuzul lui Faraon și la urgiile care se abat asupra Egiptului și pierderea de către Faraon a fiului său. Neascultarea lui Saul, duce la o deviere de la voia lui Dumnezeu și , în final, îi aduce moartea. Devierea de la planul lui Dumnezeu a lui David, duce la păcat și la suportarea consecințelor păcatului. Păcătuirea, neascultarea și nesupunerea lui Israel, duce la robie și la necunoașterea Adevărului lui Dumnezeu. Sunt multe alte exemple în Vechiul Testament care ne pot demonstra că nesupunerea la planul lui Dumnezeu poate aduce serioase implicații în viața omului și, în ultimă instanță, moartea veșnică, adică iadul.
În Noul Testament, întâlnim conducători romani care nu se supun voii Domnului și sfârșesc tragic; exemplul lui Irod (Fapte 12:22), a lui Iuda, care sfârșește la fel de tragic plătind cu viața, al lui Anania și Safira, care de asemenea plătesc cu viața (Fapt 5:1-11). Cu toți acești oameni, care nu se supun planului de mântuire și nu ascultă de ceea ce Dumnezeu le vorbește prin acest plan, Domnul este categoric : ei vor sfârși în iad sau moartea a doua, după judecata finală. (Apoc. 21:8-9; 22:14,15 ; 20:15)
Decizia noastră de a accepta planul lui Dumnezeu în viața noastră, are repercusiuni majore, atât în viața aceasta pamântească cât și dincolo în veșnicii, tratarea acestui subiect pentru fiecare om pe acest pământ având o importanță majoră.
Nu este ușor să accepți planul lui Dumnezeu în viața ta; va fi o luptă, în primul rând cu tine însuți și, apoi, o luptă care se duce pe plan spiritual. Trebuie, în primul rând, ca să fi părtaș la planul lui Dumnezeu, să renunți la tine însuți. Putem privi la câteva exemple din Vechiul și Noul Testament. Avraam renunță la rudeniile lui, neamul lui și ascultă de Dumnezeu, rezultatul fiind o mare binecuvântare și viața veșnică împreună cu Dumnezeu în slavă. Daniel, este o pildă de renunțare la sine prin viața trăită în Babilon. Domnul Isus renunță la slava cerească pentru a împlini planul lui Dumnezeu. Pavel le consideră pe toate gunoaie, comparativ cu Împărăția lui Dumnezeu. Toată Biblia abundă în condiționarea unei făpturi noi pentru a putea fi părtaș planului de mântuire a lui Dumnezeu. (Ioan 3:1-8; Gal.5:16-24).

Acest plan de mântuire implică luarea unei decizii pentru viata noastră, impunându-ne să luăm o hotărâre înaintea lui Dumnezeu, pro sau contra.

E.Cum pot să fiu mântuit? Ce trebuie să fac după ce sunt mântuit?
Răspunsul la întrebarea aceasta nu putem să-l găsim decât tot în Biblie. Știm că oamenii care L-au acceptat pe Domnul Isus în viața lor ca Mântuitor au fost uniți împreună în ziua cinci-zecimii de către Duhul Sfânt, care s-a coborât peste ei, formând atunci prima Biserica creștină, care cu ajutorul Lui Dumnezeu s-a răspândit peste veacuri în toate timpurile până în ziua de azi. Ca să putem afla răspunsul la întrebarea „Cum să fim mântuiți?”, putem să privim la felul cum au fost mântuiți primii creștini și uitându-ne la treptele pe care le-au urcat ei pe calea mântuirii, să luăm aminte și să călcam pe aceleași urme. Așa cum ne-am explicat necesitatea planului de mântuire așa ne putem explica și cum putem să fim mântuiți. Dumnezeu a trasat un proiect clar pentru oamenii secolului XXI în sensul acesta. Să privim pașii care-i trasează Biblia pentru a deveni membru al Bisericii lui Cristos sau a fi mântuit. Să privim la textul din Fp. Ap. 2:22-47, care reprezintă nașterea primei Biserici creștine și de unde ar trebui să se inspire orice Biserica creștină:
1. Credința în Domnul Isus ca Mântuitor sau în Evanghelie
Evanghelia reprezintă vestea bună prin faptul că Dumnezeu a dat, în dragostea Lui nemărginită, ce a avut mai scump, pe singurul Lui Fiu Isus Cristos, să moară pentru păcatele noastre ale tuturor, pentru ca pedeapsa ce trebuia să cadă asupra noastră, a oamenilor, să cadă asupra lui Dumnezeu, prin moartea Domnului Isus pe cruce la Golgota (Ioan 3:16-18; Efeseni 1:7-10,ectc).
Si în textul din care ne inspirăm vedem că Petru prezintă oamenilor în Ierusalim Evanghelia aceasta, vestea bună că și ei pot fi iertați prin Jertfa Mântuitorului, pe care prin păcatele lor L-au răstignit acolo, la Golgota. Așa cum am vorbit în capitolul despre mântuire, nici un om de pe pământ nu este fără păcat, deci Isus murind pentru toți oamenii. Important este ca cititorii să-și de-a seama că sunt păcătoși și din acel moment să accepte să-și schimbe mentalitatea.
Lucrarea aceasta se face cu ajutorul Duhului Sfânt și cu acceptul omului. Acest lucru îl putem vedea deslușit în momentul în care Domnul Isus stă de vorbă cu Nicodim, un fruntaș al iudeilor (Ioan 3:1-13). Domnul îi explică lui Nicodim necesitatea schimbării vieții și a procesului nașterii din nou pentru a putea intra în Împărăția lui Dumnezeu. Acest lucru se realizează prin nașterea din apă (reprezinta în sens spiritual acceptarea cuvântului sau evangheliei ) și din Duh (reprezintă lucrarea ce o face Duhul Sfânt în viața omului care acceptă cuvântul prin descoperirea păcatului și călăuzirea pe mai departe în calea lui Dumnezeu spre o noua viață).
Mulți dintre oamenii zilelor noastre nu acceptă Cuvântul lui Dumnezeu în viata lor. În Ierusalim, dealtfel întâlnim asta în toată Biblia, sunt exemple care arată împietrirea oamenilor atunci când este vorba să primească pe Domnul Isus în inima lor. Așa cum am mai spus, toți aceștia vor ajunge, prin propria lor decizie, în pedeapsa veșnică.
Totuși, există și o categorie de oameni, care acceptă adevărul în inimile lor precum și schimbarea pe care Duhul Sfânt o lucrează în viețile lor. Împreună cu această ultimă categorie, să mergem mai departe, să vedem care le este felul de viață și să luăm aminte la pașii lor pe calea mântuirii. Doar călcând pe aceasta cale, trasată de Dumnezeu, putem să fim mântuiți.

2. Pocăiți-vă
Ceea ce cere Petru celor 3000 de oameni care L-au acceptat pe Domnul Isus în viața lor, este să intre în Biserica Domnului. Dumnezeu are planul de a include credincioșii din toate timpurile în Biserica Sa, iar proiectul Lui nu se schimbă pentru că, așa cum am discutat la „Nevoia unui plan de mântuire”, nimeni nu poate schimba proiectul lui Dumnezeu. Fiecare din acești pași, au o importanță majoră în planul lui Dumnezeu, iar ordinea lor nu se poate schimba. Pocăința, este un proces continuu în viața omului și ea este caracterizată de trei factori principali:
a. Recunoașterea păcatului
Ca și în textul de unde ne inspirăm, oamenii sunt străpunși în inimă de descoperirea păcatului din viața lor, prin lucrarea Duhului Sfânt, recunoscându-și starea. Un alt exemplu ar fi acela al lui Isaia, care în prezența Domnului spune : „Doamne sunt un om cu buze necurate și stau în mijlocul unui popor tot cu buze necurate (Isaia 6:5)”.
Mai există multe alte exemple de credincioși în Cuvântul lui Dumnezeu, care într-un  anumit moment critic în viața lor și-au recunoscut păcatul și s-au întors la Dumnezeu. Printre aceștia putem aminti pe Pavel, Maria Magdalena, Lidia din Filipi, etc.
În zilele noastre, este foarte greu ca oamenii să renunțe la statutul lor social, sau religios, la starea lor de mândrie, sau la păcatele care le țin viața legată, ca : minciuna, furtul, alcoolismul, idolatria, bârfa și alte lucruri pe care Biblia le descoperă ca păcate ce robesc oamenii (Galateni 5:16-21; 1 Cor.3:3, Efeseni 5:3etc); fiind robiți de aceste „lanțuri”, foarte mulți oameni nu acceptă mântuirea lui Dumnezeu în viața lor.
b. Mărturisirea păcatului
Dacă este greu sa-ți recunoști păcatul, cu atât mai greu este să ți-l mărturisești; la fel însă, cazurile descrise mai sus: Isaia, Pavel, Maria Magdalena, Petru, cei 3000 de oameni de la Ziua Cinzecimii, își recunosc starea. Chiar și psalmistul îndeamnă, prin Psalmul 32:3-5, să venim înaintea Domnului cu starea noastră și El are putere să ne curățească de orice păcat.
c. Renunțarea la păcat
După ce ne-am mărturisit păcatul, urmează renunțarea la păcat. Domnul Isus îi spune femeii prinse în preacurvie : „Păcatele iți sunt iertate; du-te și să nu mai păcătuiești (Ioan 8:11); Isaia, de asemenea îndeamnă la renunțarea la păcat (Isaia 1:16) și de altfel în toată Biblia, Dumnezeu îndeamnă omul la pocăință.
Procesul de pocăință începe din momentul acceptării Evangheliei în viața omului și continuă pe tot parcursul vieții credinciosului. Putem înțelege acest lucru prin următorul tablou :
Să ne imaginăm viața unui om, ca a unui om care este îmbrăcat în haine albe în fiecare zi. Aceste haine, reprezintă spiritual curățirea făcută de sângele Domnului Isus în viața noastră. Să spunem că acest om trebuie să umble zilnic prin lumea aceasta și ca să poată supraviețui trebuie să meargă la lucru, la cumpărături, sau în altă parte. Având în vedere că acest om, ieșind afară din casă, ajunge să-și murdărească hainele luând contact cu noroiul, praful și ploaia de afară, va trebui să-și curețe hainele. În fiecare seară, venind acasă, omul nostru își va curați frumos hainele, pentru ca a doua zi să poată fi din nou curat și cu hainele albe.
Acest tablou nu reprezintă altceva decât viața creștinului trăind în lumea aceasta. Creștinul, în fiecare zi este nevoit să umble pe acest pământ cu scopul de a supraviețui și de a-L mărturisi pe Domnul Isus, pentru ca Împărăția Lui să ajungă în cât mai multe inimi și cât mai mulți oameni să fie mântuiți. Umblând într-o lume plină de păcate, este cu neputință să nu păcătuim. Dar, îndată ce realizăm că am păcătuit, vom cere iertare Domnului Isus, Mântuitorul și Cel care are puterea să ne curățească de orice păcat. Avem șansa aceasta extraordinară că ori de câte ori am păcătuit și ne-am murdărit hainele albe primite la început de drum, când L-am acceptat pe Isus în viața noastră, să le curățim din nou (1 Ioan 2:1).

3. Și fiecare din voi să fie botezați (Fp Ap 2:38)
Botezul, la fel ca și pașii precedenți, ocupă un rol foarte important în viața omului. Prin neglijarea lui, riscăm pierderea mântuirii. De aceea, termenul de botez, trebuie înțeles foarte bine în contextul Bibliei.
Botezul, reprezintă doar un simbol; el nu produce iertarea de păcate, ci numai simbolizează aceasta. În 1 Petru 3:20, Dumnezeu ne prezintă Botezul ca un simbol sau icoană, unde omul mărturisește un cuget curat, deci o spălare de păcate, care nu a avut loc prin altceva decât prin învierea lui Isus Cristos, adică prin lucrarea de mântuire efectuata de Isus la Golgota. Mai clar, după ce omul și-a dat seama de păcatele lui și că are nevoie de mântuire, la auzirea Cuvântului Evangheliei lui Isus Cristos s-a pocăit și acum a venit în apa botezului, unde recunoaște înaintea cerului și a oamenilor că a avut o zi în care s-a întâlnit cu Isus și cugetul i-a fost curățit prin Cuvânt și pocăință.
Importanta botezului se poate vedea și mai clar în Romani 6:3-14, unde, în conformitate cu traducerea originală din greacă a cuvântului „botez”, care înseamnă” scufundare în apă”, botezul este un simbol care arată oamenilor că în momentul în care noi suntem scufundați în apă, am murit împreună cu Hristos, suntem îngropați împreună cu El și am murit față de păcat. Murind față de păcat, păcatul nu mai are nimic în viața noastră și nu mai are putere asupra vieților noastre; și, în final, prin scoaterea afara din apă, vom arăta oamenilor că așa cum Hristos a înviat și noi am înviat împreună cu El, la o viață nouă; eliberați de păcat și fărădelege, din acel moment noi vom fi oameni noi, ucenici ai lui Isus.
Imediat după întemeierea primei Biserici și după ce Evanghelia a început să se extindă în tot Imperiul Roman, Satan a căutat să distorsioneze acești pași spre mântuire și să le schimbe ordinea și înțelesul. Așa se face că, începând cu Împăratul Constantin, prin Edictul de la Milan la anul 313, religia creștină a fost declarată religie de stat și mai târziu în anul 384 Împăratul Teodosie, a decretat pedeapsa cu moartea pentru cei ce refuză să se boteze, iar toți acești pași au fost ignorați, păgânismul făcându-și loc în Biserica lui Dumnezeu. În felul acesta, în zilele noastre, s-a ajuns la Biserici unde se spune că botezul curăță de păcate, actul nu se mai face prin scufundare ci prin stropire, se administrează copiilor mici, iar apa cu care se botează este declarată ca având puteri miraculoase de a curăți păcatele. Toate aceste învățături sunt o aberație și nu fac parte din învățătura Bibliei. Prin propagarea lor, Satan încearcă să facă să eșueze planul de mântuire a lui Dumnezeu al cărui scop este mântuirea a cât mai mulți oameni.
Este foarte important să căutăm Biserica unde Cuvântul lui Dumnezeu și Învățătura Bibliei este temelia acelei Biserici și unde acești pași pe calea mântuirii sunt respectați cu strictețe.
Mântuirea are loc atunci când omul și-a predat viața Domnului Isus, împăcându-se cu Dumnezeu prin El. Botezul nu face decât să certifice aceasta întâlnire dintre om și Dumnezeu.
Întâlnim în Scriptura cazul tâlharului care s-a pocăit pe cruce și Domnul i-a zis ca astăzi va fi cu El în Rai. Tălharul nu mai avea posibilitatea să facă botezul, deoarece împrejurarea a fost de așa natură. La fel sunt oameni care nu au posibilitatea ca după ce se pocăiesc și-și predau viața lui Dumnezeu să se mai boteze, deoarece împrejurarea nu le permite, sunt pe patul de moarte, într-un avion care se prăbușește, într-un desert sau în multe alte împrejurări de felul acesta. Oamenii aceștia sunt mântuiți și se duc acolo în Cer, deoarece mântuirea se realizează prin întâlnirea lor cu Cristos și predarea în mâna Lui.
Problema este cu cei care nu au nici o piedică și nu-i reține nimic să poată să împlinească botezul. Rușinea că ceilalți oameni îi pot vedea că sunt creștini, frica de prigoană sau multe alte exemple sunt motive care arată că oamenii aceștia nu sunt gata să-L urmeze pe Domnul și să împlinească voia Lui în viața lor și mântuirea lor este sub semnul întrebării.

4. Și veți primi darul Sfântului Duh
Este foarte important de știut că, în Biserica lui Cristos, nu sunt șomeri.
Fiecărui credincios, atunci când vine la Domnul Isus, în urma credinței și pocăinței, Duhul Sfânt care intră în inima omului și face lucrarea de naștere din nou, așa cum am văzut-o în capitolul precedent, îi dăruiește un dar. Cu darul primit, fiecare credincios va trebui să fie activ în Biserica lui Hristos.
Privind în 1 Corinteni capitolul 12, Biserica lui Hristos este văzută ca un trup, unde fiecare credincios se angajează în lucrare în funcție de darul primit din partea Duhului Sfânt, pentru a-i sluji pe ceilalți și pentru a duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu. Unul vorbește în alte limbi, altul prorocește, altul face minuni, altul este învățător, altul păstor, etc., fiecare lucrând spre folosul altuia.
Este foarte important, ca după ce am venit la Dumnezeu ne-am pocăit și am fost botezați, atunci să lucrăm în biserica lui Isus Cristos. Mulți oameni din bisericile noastre rămân la statutul de „șomeri” și nu vor să se implice în lucrările din Biserică. În pilda cu talanții și cu cele zece fecioare, din Matei cap 25, este dezbătută problema aceasta de a lucra în Biserică, în funcție de darul primit, implicarea în cadrul bisericii va fi testul lucrării fiecăruia, la venirea Domnului Isus.
Prin lucrarea Duhului Sfânt, Dumnezeu unește toți credincioșii din Biserică, făcându-i un singur trup, fiecare lucrând în biserică prin darul Duhului. Într-un trup uman, un organ care nu mai funcționează, este o povară pentru trup; dacă, de exemplu, mâna nu mai funcționează, ea va fi o povară pentru tot trupul său, în cazul unei cangrene sau paralizii, organul respectiv poate fi considerat mort și extirpat. Tot așa este și în Biserica Domnului! De aceea, trebuie să ținem cont de planul lui Dumnezeu și de ceea ce El a hotărât că este bine pentru noi.

5. Părtășia creștină (Fapt.Ap. 2:42-47)
Sensul cuvântului părtășie este strângerea împreună, legătură, slujire împreună. Părtășia creștină pe care primii creștini o practicau și pe care creștinii adevărați o practică și astăzi, este caracterizată de legătura frățească , frângerea pâinii, rugăciune, însoțirea propovăduirii Evangheliei de minuni, ajutorare împreună, dragoste unii fata de alții, simțire la nevoile celor de lângă ei. Practicând toate acestea, creștinii vor glorifica pe Dumnezeu prin laudă și prin viața lor pusă în slujba Lui.
Aceste caracteristici ale vieții de creștin, adunau pe primii creștini împreună și îi făceau să fie o mărturie pentru oamenii din jurul lor, mulți oameni întorcându-și fața spre Dumnezeu și spre mântuire.

Cuvânt de încheiere

Este foarte important ca Bisericile secolului XXI, să se întoarcă la tiparul de viață a primilor creștini, ca în viața lor să se vadă liantul (Duhul Sfânt) care-i unește prin dragoste. Este important ca fiecare credincios să se pună la dispoziția Duhului Sfânt și să lucreze în Biserică, pentru lărgirea Împărăției lui Dumnezeu, pentru ca aceasta să ajungă în cât mai multe inimi. Este important să împlinim ceea ce Domnul Isus ne-a îndemnat, ca si Biserică a lui Hristos în Marcu 16:15-20 : „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.”
Este foarte greu să realizezi ceea ce scrie în versetul de mai sus, dacă oamenilor nu le pasă de planul de mântuire a lui Dumnezeu; vom auzi pe multi zicând : „Nu am timp, am altceva de făcut, să meargă altcineva, să facă acest lucru”; sau altul va zice : „Nu știu, poate pastorul sau altcineva, eu vin la Biserică în fiecare Duminecă, cred că ajunge…, sunt alții să se ocupe de asta. „În secolul XXI, Domnul are nevoie să ne întoarcem din nou la modul de funcționare a Bisericii primare, să vedem ce are Dumnezeu de lucru cu fiecare dintre noi și să ne punem la dispoziția Lui; să creștem părtășia, să ne pese unul de altul și să fim mai strânși legați în dragostea Lui Dumnezeu. Privind la semnele care-i vor însoți pe cei ce vor crede și anume „în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână șerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavii se vor însănătoși”, vedem ca în zilele noastre nu prea mai este puterea aceea din primul secol. De multe ori, credincioșii spun: „a… azi Domnul nu mai lucrează ca în trecut sau „…. ai văzut ce minuni face cutare sau cutare om ?”. Cred că este important de știut, că în lucrarea de extindere a Împărăției lui Dumnezeu, Dumnezeu este Suveran și vrea ca Biserica lui Isus să fie la dispoziția Lui. Dumnezeu nu lucrează peste tot la fel, dar El vrea ca noi să fim sensibili la nevoile oamenilor. Noi nu vom putea vedea cu claritate aceste necesități decât dacă ne vom pune la dispoziția Duhului Sfânt, ca El să ne descopere nevoile oamenilor și să ne binecuvinteze cu daruri, pentru ca rezultatul muncii noastre să fie câștigarea de suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu.
De exemplu un misionar din zilele noastre, trebuie să cunoască foarte bine planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru toți oamenii, pentru a-l putea împărtăși oamenilor în mijlocul cărora lucrează. Nu numai un misionar trebuie să știe acest plan, ci orice creștin. De aceea, prin Duhul Sfânt, Dumnezeu a  lăsat în Biserică slujitori, care să-i învețe pe credincioși, pentru ca fiecare membru din trupul lui Cristos să se maturizeze și să fie capabil să lucreze la ceea ce Dumnezeu l-a chemat.
Un misionar trebuie să fie capabil să vadă nevoile oamenilor din câmpul lui de misiune și în funcție de nevoile lor, să ceară ajutor Domnului și sprijin de la Biserica prin care este trimis în câmpul de misiune. Domnul vrea să lucreze la sănătatea oamenilor și să-Și glorifice Numele, prin semne și minuni, dar are nevoie de oameni care să fie la dispoziția Lui. Aceștia trebuie să fie capabili spiritual să renunțe la viata lor, de dragul Domnului Isus, să se pună la dispoziția lui Dumnezeu, să fie oameni prin care Dumnezeu să-Și arate slava și din inima cărora să curgă izvoare de ape limpezi, învățătura curată a Domnului, Evanghelia mântuitoare.
Privind la planul de mântuire al lui Dumnezeu, noi suntem îndemnați la seriozitate, sfințenie și devotament, înaintea Domnului având totodată obligația să împărtășim și altora atât planul lui Dumnezeu, cât și Evanghelia, vestea bună a dragostei lui Dumnezeu pentru salvarea noastră. Domnul să ne ajute la aceasta și să de-a lumină fiecăruia dintre noi, ca să știm ce loc ocupam în lucrarea de mântuire a oamenilor pe acest pământ. Mă rog ca Domnul să-ți ajute și ție și mie, dragă cititorule, ca lucrarea aceasta să aducă mai multă lumină în viețile noastre, în legatură cu planul de mântuire al lui Dumnezeu și cu lucrarea ce o avem de făcut în Biserica Domnului, fiecăruia dintre noi; și nu uita: împărtășește acești ultimi pași și altora.
Amin
Simion Ioanăș

Reclame