Poezii Simion Ioanăș

 

                                            

POEZII INDEX ALFABETIC

Anii vieții
Anotimpuri și viață
Ascultă
Batjocuri
Biruință dincolo de stele
Biruință în furtună
Bogăția pentru veșnicii
Bucurii de la țară
Când se duc ai noști părinți
Căsătorie divină
Către fratele român
Ce durere pentru Tine
Ce este viața?
Ce frumos!
Cercetează-te
Chemare
Clepsidre și clipe
Coboară iar pe pământ
Copilărie scumpă
Credința drept măritoare
Credința vie
Creștini în vremuri de pe urmă
Crucea Ta
Cuvinte
De ziua femeii
De ziua ta, iubită fiică
De ziua ta
Dragostea
Drumul spre cer
Dumnezeu S-a coborât
Durere și viață
E iarnă iar
E timpul
E ziua ta, Românie
El vine!
Esența Crăciunului
Eu sunt mică
Fă Învierea Ta să strălucească
Familia sfântă
Fugi de păcat
Furtună și soare
Hristos a Înviat!
Iarna și Crăciunul
Împietrirea inimii
În pridvoarele din viață
Îți mulțumesc, o Doamne sfinte!
Inima
Isus este Dumnezeu
Isus S-a născut!
Iubirea
Iubire de mire
La mulți ani, România!
La mulți ani, țara mea!
Lepădare de sine
Mă iartă, Românie dragă
Melancolie și modernism
Mesaj pe nisipul vieții
Mesajul iernii
Mi-e dor…
Mi-e dor de Paradis
Mii și mii
Milă voiesc
Modernism și credință
Mulțumire
Mușchii atomici și teatru
Nădejde într-o lume nebună
Nenorocit și izbăvit
Ninge iar cu amintiri
O ultimă chemare
Osana în Ierusalim
O soție credincioasă
Păcatul
Parcă Mirele-i la ușă
Pași către Cer
Păstori și slujitori
Pentr-o palmă de țărână
Povară și speranță
Primăvară și armonie
Primăvară și ghiocei
Răsplata
Revoluția
Românie, Românie
Românie, La mulți ani!
Rugăciunea unui tată
Să slujești e o onoare
Să-ți duci crucea
Se pierd
Se pregătesc puii ca să zboare
Sfârșit de iarnă
Sorcovită Românie
Speranță pe pământ
Strigă, Veghetorule
Suferința Ta pe cruce
Toamna vieții
Trezește-te
Trimiteri
Unde este Dumnezeu?
Urare de An Nou
Va fi o judecată mare
Valoarea vieții
Valoarea vieții noastre
Veghează Creatorul
Viața și Speranța
Vine curând
Vino
Vino azi
Voi, frați români de peste Prut!
Vremuri de-apus
Zăbrele
Zăpada cea nobilă

Ce este viața?
Ce este viața?

Tânăr sau bătrân,
Sărac sau bogat,
Fericit sau nefericit,
Împlinit sau neîmplinit,
Se naște întrebarea:
Ce este viața?

Stau și gândesc…
Mă trezesc târziu.
Aud în ureche un
Susur de cascade.
E glasul ce se-aude
Din timpuri străvechi, în șoapte:
Oare ce este viața?

Alergăm și privim,
Iubim și urâm,
Muncim și chiulim,
Stăm și gândim,
Ne luptăm și… murim.
Ce este viața?

Mama, copiii, tata,
Prieteni, rude, dușmani,
Revoluții, războaie,
Sânge și ploaie,
Noroi și soare,
Totu-i o boare
ce trece încet.
Ce este viața?

Ne luptăm să trăim
Și soarta își lasă
amprenta greoaie.
Am vrut să fiu fericit,
Și-am privit…
Dar privirea-mi se rătăcise.
Ce este viața?

Mă uit pe un drum
Ce trece greoi printre ani.
Mi se pare departe,
Și totuși… e aproape.
E ieri, ba nu, parcă-i azi.
Ce este viața?

Nu, nu poate să fie!
Simt pe propria-mi suflare
o fărâmă din mare.
E o mână ce bate la
ușa-mi din mine…
Oare, e nemurire?

Stau și gândesc,
Și inima-mi bate puternic.
Mă simt vinovat.
Din ploaia de ani
am căutat doar vânt.
Ce este viața?

Nemurirea-mi vorbește:
Da, trebuie să fie!
Bani și glorie,
Împărăție, prostie, neant!
Dar… totu-i deșert,
Când stai și te-oprești.
Dar, ce este viața?

Sunt jos în colb
În moloz și-n scursori,
Și toate-s de-a valma
în mintea-mi murdară.
Mă-mbăt cu gânduri năvală.

Dar, uite! O rază de viață.
Încep să-nțeleg
Viața nu-i de la noi.
Viața-i de-acolo din nemurire.
Viața-i Isus. Da! L-am găsit, și-s mântuit.

Stai și gândește,
Nu-i o poveste
Sunt gândurile tale,
Și-au aripi să zboare…
Te rog înțelege că El ESTE VIAȚA!

Simion Ioanăș

Durere și viață
Durere și viață

Durerea e parte din viață
E dalta ce cioplește în piatră.
Ea doare atunci când lovește,
Așa suntem înălțați sus pe creste.

Durerea e-o cheie secretă din suflet.
Deschide cămări ferecate cu lanțuri.
E ceea ce-aduce lumină în umblet
Ne face sensibili și tari în necazuri.

Durerea a fost înălțată sus la Cruce
A ajuns ridicata la rang de virtute,
Ca noi, pământenii, s-avem mângâiere,
Atunci când pe pământ suntem în durere.

Durerea a adus tristețe și moarte.
Doar prin ea am putut primi libertate.
E parte din viața de-aici așa scurtă,
Dar are în ea o valoare eternă!

S-o primim dar cu zâmbet pe buze.
Știind că prin ea vom avea strălucire.
E-al vesniciei dulce răsunet,
E parte din viață și parte din suflet!

Simion Ioanăș

Valoarea vieții
Valoarea vieții

E atât de scurtă, viața!
Negociem precum la piață.
Ne vindem pentru nimica,
Și ne-alegem doar cu truda.

Ne luptăm pentru-o fărâmă
De plăcere și de humă,
Vrem ca tot să graviteze
Viața noastră de plăcere.

Vrem în pumnii nostri zdraveni
S-apucăm arginți și galbeni.
În suflet tot goi rămânem,
Tot ce-atingem noi, distrugem.

Suntem gata de războaie.
Cucerim țări și popoare.
Însă ce am strâns cu trudă
Tot lăsăm aici la urmă.

Decât să căutăm durere
Noi s-aducem mângâiere.
Unde-i plâns, tristețe multă,
Noi s-aducem o speranță.

Să-mpărțim la toți iubire,
Fiind izvor de bucurie.
Dragostea se dăruiește
Pentru alții se jertfește.

Așa S-a jertfit pe Sine
Hristos la Cruce pentru mine.
A trăit o viață scurtă
Pentru mine fiind o pildă.

Tot ce dăm aici la alții
Este bogăția vieții,
Iar in Cer în veșnicii
E-un izvor de bucurii.

Asta e valoarea vieții
Să trăim ca înțelepții.
Și-atunci viața asta scurtă
Va fi diamant la urmă.
Simion Ioanăș

În pridvoarele din viață
În pridvoarele din viață

În pridvoarele durerii
Învățăm lecția tăcerii.
Învățăm ce-nseamnă truda,
Că toți trecem ca și bruma.

În pridvoarele tristeții
Învățăm ce-s înțeleptii.
Învățăm că pe pământ
Suntem ca și frunza-n vânt.

În pridvoarele cu moarte
Învățăm că după toate,
Ce am strâns noi pe pământ,
E doar goană după vânt.

În pridvoarele din viață
Ni se-oferă cate-o șansă.
Ni se tot deschid ferestre,
Către zările albastre.

În pridvoarele cu jale
Învățăm că după ploaie,
După vreme de furtună,
Vine-o vreme și mai bună.
Simion Ioanăș

Valoarea vieții noastre
Valoarea vieții noastre

M-am strecurat printre castanii vieții
Arătându-mă ca un abur pe scena istoriei.
Așa cum melcul lasă urme în vremea dimineții,
Am lăsat și eu o dâră pe filele existenței.

Am crezut la un moment dat că speriasem timpul
Insă timpul m-a trezit la realitatea neputinței,
Să nu spun că prima dată când am văzut mormântul
Am căutat disperat să navighez pe marea speranței.

Aceasta este viața, ca o frunză bătută de vânt
Te lupți, te bucuri și trăiești mereu lăcrimând.
Dintre toate câte le vezi și pătimești pe pământ,
Mi-am dat seama cât de slab și trecător eu sunt.

Tot ce-i important și poate să-ți dea valoare
E dragostea ce numai Hristos poate să ți-o ofere.
Invață că tot ce Dumnezeu a creat sub soare
E reflecția prin care inima vrea să-ți înmoaie.
Simion Ioanăș

Mesaj pe nisipul vieții
Mesaj pe nisipul vieții

O mulțime de lume sub soare,
Se strecoară în a lumii istorie.
Tu ești doar o mică fărâmă,
Din marea mulțime de humă.

Când scrii pe nisipul vieții,
Tu poți influența generații.
Așa că umblă cu grijă,
Nu fă din timp o risipă!

Noi trecem ca-ntr-o clipită,
Prin viața aceasta finită.
De-aceea să scriem cu grijă,
Un mesaj ce pe oameni ridică.

Înțelege dar, omule, pururi!
Caută sa cânti în acorduri.
Faci parte din orchestra măiastră
Ce-și prezintă concertul pe viață.

Simion Ioanăș

Viața și Speranța
Viața și Speranța

Viața și Speranța

Să oprești timpul să treacă,
Nu stă în puterea noastră.
Ieri am fost doar niște copii,
Astazi puțin mai batrâni ca toți.

Se tot duc anii vieții
Precum trec cocorii.
Totu-i ca o barcă
Ce se duce-n ceață.

Roata vieții se-nvârtește
Nicidecum nu se oprește,
Ca s-o dai ’napoi nu poți
Ea se-nvârte pentru toți.

Singura speranță-n toate
E la Cel ce este Viața,
Cel ce fosta Miel de Paște
A învins prin Cruce moartea.

Prin Hristos ne îmbrăcăm
Cu-a Lui slava veșnic,
Prin Hristos noi câștigăm
Tot ce e cucernic.

Simion Ioanăș

Toamna vieții
Toamna vieții

Din copacul vieții-n umbră
Ne tot cade câte-o frunză.
Și când vine iarna morții
Arătăm uscați și singuri.

Învățăm de la pădure,
Că mai este-o altă lume,
Primăvara când se-arată
Toate-ncet revin la viață.

Înțelege dragă frate,
Că-i nădejde după moarte!
Tu când pui sămânța-n glie
Moare și pe urmă-nvie…

Așa e și-n toamna vieții,
Ai nădejdea dimineții.
După noapte și suspine
Vei avea parte de bine.

Important e pe pământ
Să trăiești ca și un sfânt.
Pe Hristos să-L ai Speranță,
Sursa noastră pentru viață!
Simion Ioanăș

Anii vieții
Anii vieții

Înc-un an s-a scurs din viață…
Unii trec și alții vin.
Totul parcă se strecoară,
Din căușul vieții lin.

Câti n-ar vrea s-oprească timpul,
Însă nu se simt stăpâni.
Anii ni se duc ca gândul,
Ne simțim tot mai bătrâni.

Ne-nțeles e ghemul vieții,
Ce se deapănă din plin.
Trec ca zorii dimineții,
Anii noștri-așa puțini.

Doamne-ajută-ne cu toții,
Înțelepți ca să trăim!
Și când vine-apusul vieții,
Să putem să Te-ntâlnim.
Simion Ioanăș

Clepsidre și clipe
Clepsidre și clipe

Din clepsidra vieții noastre
Se mai scurge înc-o zi.
Ce-am făcut nu se întoarce
Ci s-a dus spre veșnicii.

Din mănunchiul de cuvinte
Ce le-am presărat pe zile,
Câte oare prins-au aripi
Pentru cei săraci și singuri?

Din a noastre fapte multe
Ce s-au strecurat în clipe,
Câte oare au fost bune
Și-au dat pace și iubire?

Timpul vieții-i pus pe fugă,
Nimeni n-o să-l mai ajungă.
Cu a noastre clipe scumpe
Ne-ndreptăm spre nemurire.

Am tot strâns, plătind secunde
În a noastre vieți prea scurte,
Poate-un sac de perle scumpe
Ori, doar clipe de păcate și regrete.

Viața noastră care-i scurtă,
Se va scurge într-o clipă.
S-avem grijă cum ne ducem,
S-avem grijă cui ne vindem.

Simion Ioanăș

Anotimpuri și viață
Anotimpuri și viață

Cad frunze uscate,
De vânt sunt suflate.
Ne-aduc aminte
Cât trecem de iute.

Ne ducem spre iarnă,
Cu-amintiri și speranță.
Sub ropot de ploaie,
Tânjim după soare.

Așa-i și în viață,
Trăim cu credință.
Dupa ploi și furtună,
Va veni vreme bună.

Când viforul suflă,
Și gerul ne mușcă,
În păr strălucesc mii,
Fulgi mari și zglobii.

Sărbătoarea-i aproape,
Ca o zi după noapte.
Din nou o sa vină,
Primăvara divină.

Intreaga natură,
E trezită din humă.
Și Raze de Soare,
Ne-aduc alinare.

Simion Ioanăș

Zăpada cea nobilă
Zăpada cea nobilă

Omenire, ai o bogăție strălucitoare!
E zăpada cea albă și sclipitoare!
Îți îmbracă tristețea și zbuciumul
Aducând pacea, ce-ți mângâie tumultul.

Omenire, ai o imagine măreață
A iubirii ce încet te înfășoară!
O iubire sinceră și curată
Ce se coboară din bolta cerească.

Să învățăm o iubire sinceră
De la albul ce încet se coboară.
Să învățăm că iubirea strălucește
Atunci când curăția domnește.

Nu-i nimic ascuns în zăpadă
E doar dragostea cea nobilă,
Ce vrea să ne fie o pildă
Arătându-ne iubirea divină!

Simion Ioanăș

Mesajul iernii
Mesajul iernii

Din nou iarna își asterne,
Rochia ei cu multe perle.
Iarnă scumpă si blajină,
Te-asteptăm ca pe-o regină!

Toți copacii se îmbracă
În mantia lor de gheață.
Ciorile se ceartă-n curte
Pentru câteva grăunțe.

Ies copiii la plimbare,
Râd pe ulițele goale.
Toată lumea stă în casă
Privind fulgii de zăpadă.

Toți asteaptă în tăcere
Un colind din alte sfere.
Doar lătratul unui câine,
Îi coboară-n astă lume.

Trimițând ai Tăi omeți,
Doamne, cum ne mai răsfeți!
An de an ne dai de știre
Despre Sfânta Ta iubire.
Simion Ioanăș

E iarnă iar
E iarnă iar

Arde focul iar în sobă…
Eu prăjesc cartofi pe plită,
Mama prinde de suveică
Și-o azvârle prin urzeală.

Pe-un scaun bunica toarce.
Sprinten fusul îl intoarce.
Doi pisoi se iau la luptă,
Se zburlesc și sar la trântă.

Tata stă la gura sobii
Răsfoind încet ceaslovul.
Vântul mișcă-afar copacii
Viscolind încet omătul.

Caii trag o sanie-n stradă
Fugind iute prin zăpadă.
Se aud cum latră câinii,
Ca s-audă toți stăpânii.

Iarnă, ești așa frumoasă!
Rochia-ți albă, maiestoasă.
An de an ca o mireasă
Ne încânți a noastră viață.
Simion Ioanăș

Sfârșit de iarnă
Sfârșit de iarnă

Primăvara-ncet se-arată
Din zăpada cea pufoasă,
Zâmbind printr-un ghiocel
Mic, firav și singurel.

Cinci copii pe derdeluș
Râd și fug la săniuș.
Ulițele par pustii,
Amintind de sihăstrii.

Într-un grajd, aleargă și zbiară
Doi mieluți ce-s puși pe șagă.
Un rătoi mândru se-arată
Măcănind pe lâng-o rață.

Casele de la țară
Par trenuri oprite-n gară.
Fumurile ies făr-veste,
Parcă scriu câte-o poveste.

E doar sfârșit de iarnă
Și-nceput de primăvară,
Soarele prinde putere
Strălucind din alte sfere.

Din nou toate ne arată
Ce frumos e să ai viață.
S-o trăim în astă lume
Având zâmbetul pe buze.
Simion Ioanăș

Primăvară și armonie
Primăvară și armonie

Primăvara e viață,
Și-s flori și verdeață.
E glas de ciocârlie,
E vocea din glie.

Din nou se trezește
Vacarmul pe creste.
Izvoare ce-și cântă
A lor doină lungă.

Ursul se-ntinde
Bucuros pe-o colină,
Stă leneș la soare
Și-adoarme în tihnă.

Un greier își cântă,
Parcă gata de nuntă,
Serenada lui pe note
Bogată în strofe.

Un iepure țanțoș
Țopăie-n voie.
Vrea să pară neaoș
Ca un mândru mire.

Actorii sunt gata
Pe scena ce-i vie.
A venit primăvara
Pe deal și câmpie.

Așa trece viața,
În ton de-armonie
Ce dulce-i creația,
Izvor de bucurie!

Simion Ioanăș

Primăvară și ghiocei
Primăvară și ghiocei

Primăvara viitoare
Să vă fie roditoare!
În grădină și covată
S-aveți recoltă bogată!

Soarele și verdeața
Să vă-ncânte toată viața,
Gâzele și fluturașii
Să vă coloreze pașii!

Ghioceii și bondarii
Să vă-ncânte copilașii!
Toate să vă amintească
De primăvara cea cerească.

Necaz, durere, mormânt
Se vor termina curând,
Cum vine floarea la viață
Vom învia și noi odată.

După iarnă și furtună
Vine iarași vreme bună.
Dumnezeu ne-aduce-aminte,
Că la El e izbăvire.

Simion Ioanăș

Urare de An Nou
Urare de An Nou

Aho, aho, copii și frați,
Pocăiți din lung și-n lat,
Noul An se înoiește
Domnul să ne cerceteze.

Că în anul ce-a trecut,
Multe rele am făcut,
Dar în anul care vine
Să ne îndemnăm la bine.

Să ne-ajute Cel de Sus
Să semănăm cu Isus.
În umblarea noastră toată,
Să fim pilde înc-o dată.

Și a noastră pocăință,
Să se vadă în credință.
Să nu fie doar un nume,
Să se vadă în trăire.

Și să ne dea Domnul la toți
Să fim tari și sănătoși.
S-avem bucate pe masă,
Pace și bucurie-n casă.

Un an nou binecuvântat
Noi astăzi v-am urat.
Spuneți toți o rugăciune,
Domnul să ne dea mult bine!
Simion Ioanăș

Esența Crăciunului
Esența Crăciunului

Esența de Crăciun
Nu-i porcul cel tăiat,
Nici moșul din ajun,
Nici pomul decorat.

Esența de Crăciun
Nu-i un nume bun,
Nu sunt mese-ntinse
Nici lumini aprinse.

Esența de Crăciun
E Mântuitorul Bun,
E Mielul Cel din iesle
Cuvânt ce binevestește.

Esența de Crăciun
Copilul Cel mai Bun,
E Isus Cel Preasfânt
Născut pe-acest pământ.

Esența de Crăciun
E Păstorul nostru Bun.
Dă-I inima în dar
Mântuit să fi prin Har.

Simion Ioanăș

Iarna și Crăciunul
Iarna și Crăciunul

Iată este din nou iarnă!
A venit prințesa maiestoasă și albă.
A venit din nou copilăria,
În gând și inimă a pătruns bucuria.

Neaua ne îmbracă sufletul,
Sufletul împodobit de Crăciun.
Viața-și urmează cursul,
Cu o stație dintr-un nou ajun.

Ne-amintim de pâinea coaptă pe vatră,
De sarmale, cârnaț, de colindul din stradă.
Și-am vrea să oprim timpul vieții,
Dar se strecoară ca ceața dimineții.

Ne jucăm în zăpadă puțin,
Ne-arătăm ca o stea de Crăciun.
Trecem generații la rând,
Lăsând un mesaj pe pământ.

Bun venit iarnă maiestoasă și albă!
Bun venit Hristoase-n inima noastră!
Înc-o iarnă suntem pe pământ,
Înc-odată să-L cinstim pe Cel Sfânt.

Simion Ioanăș

Isus S-a născut!
Isus S-a născut!

Isus S-a născut cu un cer luminos,
Și-o stea de sus lumina frumos.
Lumina de sus s-antrupat pentru noi,
Ca noi pământenii, să nu mai fim goi.

Isus S-a născut la Betleem
Ca toți cei din lume să vedem,
Că El e Mesia ce fosta promis
S-aducă salvare pentru cei ce-s închiși

Isus S-a născut într-un grajd,
Și nu într-un mare palat.
El singur s-a făcut sărac,
Ca tu să fii un mare bogat

Isus S-a născut într-o iesle,
Ca să ne dea o mare veste.
Toți cei ce vor crede în El
Vor fi într-o zi în Cer!

Isus S-a născut între vite,
Ca să te învețe iubire.
Să te smerești în lume,
Ca s-o câștigi pentru Sine.

Isus S-a născut ca să fie un miel,
Și jerfă să fie, ca să fim ca și El.
Și copilul ce plâns-a în ieslea săracă,
Va fi Cel ca va face într-o zi judecată.

Isus S-a născut pentru tine, străine.
Și jertfă S-a dat, la fel pentru tine.
Și-acum e în Cer ca mare Împărat,
Te poate salva din orice păcat.

Vino dar azi și nu zăbovi!
Astăzi e timpul când tu poți fi
Născut din nou pentru Cer.
Inima dați-o ca iesle la Miel.
Simion Ioanăș

Familia sfântă
Familia sfântă

Familia e o comoară,
Din cer de sus ea se coboară.
De-aceea-n aste vremuri tulburi,
Satan ar vrea s-o vadă cioburi.

Familia e o grădină,
În care-i dragostea divină.
De-aceea lumea asta stearpă,
Ar vrea de tot s-o nimicească.

Într-o familie sfântă,
Hristos S-a coborât să plângă.
Să ne învețe pe oricare,
Că familia este o onoare.

Cu toți in vremuri grele,
Suntem chemati să fim exemple.
S-avem cu toți familii sfinte,
Sa fim un standard pentru lume.

Simion Ioanăș

Dumnezeu S-a coborât
Dumnezeu S-a coborât

O stea a luminat din Răsărit
Anunțând pe Copilul născut.
Dumnezeu coborât pe pământ,
Să pătrundă în inimi de lut.

Un înger s-a coborât pe pământ
Vestind la pastori pe Cel Sfânt:
”Astăzi ați primit un Mântuitor
Care este pentru voi Salvator!”

Cel promis de veacuri pentru noi
Să ne scoată din a păcatului noroi,
S-a coborât într-un staul de oi,
S-a smerit Dumnezeu pentru noi.

Azi pe pământ e mare Sărbătoare.
Hristos a venit să ne dea Mântuire.
Ne cheamă pe toți la o viață trăită,
Prin Duhul Sfânt să fim toți o pildă.

Creștinii-mplinesc a Domnului chemare,
Prin viețile lor trăite-n sfințenie.
Să ne întoarcem dar cu toți la Scriptură,
La pocăință și la o viață plină de rugă!

Simion Ioanăș

Ce frumos!
Ce frumos!

Ce frumos e atunci când
Auzi lemnu-n foc pocnind
Și motanu-ncet torcând,
Și lumina pâlpâind…

Ce frumos e atunci când
Iarna vine fulguind,
Și purcelu-i pârjolit
Anul vechi e pe sfârșit.

Ce frumos e atunci când
Cu colindul noi pornind,
Pe Isus Îl preamărim
Vestea Bună s-o-mpărțim

Ce frumos e atunci când
Vine Anul Nou curând,
Toți copiii umblă-n cârd
Pe la case colindând.

Dumnezeu să vă ajute
Ca tot anul care vine
S-ascultați ce El vă spune,
Să fiți pilde pentru lume!

Dumnezeu să vă dea parte
În a cerului cetate,
Și întreaga voastră viață
Să-L slujiți pe-al vostru Tată!

Și la anul viitor,
Domnul să vă dea mult spor.
Multe roade-n păpușoi
Și o viață fără nori!
Simion Ioanăș

Crucea Ta
Crucea Ta

Crucea Ta, Isuse Doamne,
Este Jertfa scrisă-n Carte.
Pentru mine Te-ai jertfit,
Ca să pot fi mântuit.

Legământul Nou solemn,
Sânge curs, zdrobit pe lemn.
Crucea Ta, o, Doamne Sfinte,
N-o pot spune în cuvinte.

Când pe Tine Te vestesc
Cei răi mă batjocoresc.
Crucea mea e datorie
Ca s-o duc în mărturie.

Cei ce-aleargă spre pieire
Văd în Jertfă-o nebunie.
Nicidecum să nu ne temem
Evanghelia să le-o spunem.

Prin Crucea Ta, Isuse Doamne,
Ne-ai răstignit față de lume.
Ca s-avem o viață sfântă,
Pe pământ să fim lumină.

Simion Ioanăș

Suferința Ta pe cruce
Suferința Ta pe cruce

Un Dumnezeu batjocorit
În cuie prins și răstignit,
Ca eu și tu să fim salvați
Și de păcat să fim spălați.

Un Dumnezeu încoronat
Cu spini și sceptru „onorat”,
Ca eu și tu să putem fi
Copiii Lui în veșnicii.

Un Dumnezeu judecat
Ca din păcat să fiu salvat,
Ca eu și tu să avem parte
Prin Duhul Sfânt de libertate.

Suferința Ta pe cruce
E plata Ta pentru dreptate.
Ne dă la toți eliberare
Și din păcat răscumpărare.

El fost-a pus într-un mormânt,
Dar a-nviat după Cuvânt.
Ca noi cu toți s-avem putere
Să fim exemple în trăire.

Simion Ioanăș

Ce durere pentru Tine
Ce durere pentru Tine

Mă gândesc, o, Doamne sfinte…
Ce durere pentru Tine,
Când Te-au părăsit cu toții
Înșelați de gândul fricii.

Te slăvesc, o, Doamne sfinte!
Ești o pilda pentru mine,
Când mă părăsesc cu toții,
Să rămân pe Calea vieții.

Mă gândesc, o, Doamne sfânt…
Cum suferit-ai pe pământ,
Petru când s-a lepădat
Când Tu fosta-i judecat.

Te slăvesc, o, Doamne sfânt!
Că-i o pildă pentru mine,
Când sunt astfel lepădat
Să mă pot încrede-n Tine.

Mă gândesc o Domnul meu
Că Tu îmi ești Dumnezeu,
Când voi trece-n suferințe
Vei fi sprijin pentru mine.

Mă vei întări în suflet,
Ca să pot să trec prin iureș,
Și să fiu biruitor
Cu al meu blând Mântuitor!

Simion Ioanăș

Osana în Ierusalim
Osana în Ierusalim

Osana, Împăratului Hristos,
În Ierusalimul cel de jos!
Strigau ucenicii și noroadele
Asternându-și pe drum hainele.

Prorocului ce vine în Numele Domnului,
Osana în cerurile preaînalte!
Impăratul pe spatele măgărușului
Smerit a intrat în Sfânta cetate.

Și în Templul Cel Sfânt,
Păcatul El l-a frânt.
A vindecat pe bolnavi,
S-a atins de cei slabi.

Astăzi templul pe pământ
Ești tu dragul meu român.
Lasă-L pe Hristos să-ți fie
Împărat pe vesnicie!

Las’ să-ți dea din templu-afară
Tot cei rau și te omoară.
Las să-ți dea El vindecare,
Din păcat eliberare!

Și-ai să cânți Osana veșnic
Fiului Atotputernic.
În Ierusalimul Cel de Sus
Vei fi veșnic cu Isus!

Simion Ioanăș

Fă Învierea Ta să strălucească
Fă Învierea Ta să strălucească

În clipe de mâhnire și durere,
Atunci când e jale și-ntuneric,
Privirea-i îndreptată către stele
Spre Dumnezeul Cel Atotputernic.

Avem credință, nădejde și speranță,
Că Mielul ce jertfit a fost pe-altar,
Ne va da cu bucurie o nouă șansă
Să ne revedem la Scaunul de Har.

Să dăm cu toți aici o mângâiere
Celor ce trec acum prin negre văi,
Speranță să avem cu toți în Înviere,
Și că dincolo Hristos va fi cu noi!

Fă Învierea Ta să strălucească,
Întindeți Mâna, Doamne, peste noi!
Doamne, revarsă-Ți îndurarea,
Peste întreaga lume de dureri!

Simion Ioanăș

Hristos a Înviat!
Hristos a Înviat!

Hristos a murit la Calvar
Să-ți dea libertate și har.
El a băut o cupă amară
Să ne salveze de-o viață ușoară.

Biciul a sfârtecat Trupul Divin
Ca tu să ai iertare din plin.
O coroană de spini Împăratu-a avut
Ca tu să trăiești în veci ca un sfânt.

Sus pe cruce-a fost răstignit,
Lancea romană în piept L-a lovit,
Și Sânge Divin a curs în acea zi
Ca rob al satanei tu să nu fii.

A lui Înviere a fost biruință
Ca toți să putem fi salvați prin credință,
Să ne apropiem dar de Praznicul Sfânt,
Având toți speranță în inimi și-n gând.

Simion Ioanăș

Pași către Cer
Pași către Cer

Credință tu de vrei să ai
E primul pas s-ajungi în Rai,
S-ajungi copil de Dumnezeu
Acolo Sus la Tronul Său.

Pocăința, dragul meu,
E ce cere Dumnezeu,
Ca să intri-n Cerul Lui,
În prezența Domnului.

Botezul e voia Lui,
E cerința Domnului.
Mărturie să depui,
Că ești rodul Mielului.

Darul de la Dumnezeu
Este ajutorul tău.
Să fii lucrătorul Lui,
Slujitorul Domnului.

Partășia cu frații tăi
Este viața între sfinți.
E victorie pe pământ,
În lupta pentru Cel Sfânt.

Pașii-aceștia, dragul meu,
Pregătit-a Dumnezeu
Pentru toți copiii Lui,
Scriși în Cartea Mielului.

Vino și tu, dragul meu,
Și ascultă de Dumnezeu.
Calcă-n urma-acestor pași,
Căci din Cer au fost lăsați.
Simion Ioanăș

Unde este Dumnezeu?
Unde este Dumnezeu?

Când tot în jur e nedreptate,
Privești cu-ngrijorare către Cer.
Ai vrea ca Dumnezeu s-arate
Dreptate lânga cei ce pier…

Te-ntrebi de-i Dumnezeu aproape,
Când foamea, ciuma, boala se întind.
Ai vrea să vezi în negura din noapte
A Domnului putere strălucind.

De vrei să știi unde-i dreptatea
Te uită la Cruce, la Isus.
E locul unde poți vedea Salvarea
Și că speranța e în ceruri Sus.

Te uită la Ștefan ce moare
Omorât cu pietre pe pământ.
Dar dincolo de moarte,
El vede slava Celui Sfânt.

Și mai privește înc-odată
La Iov cuprins de boala-ntunecată.
Privea dincolo de mormânt,
La Răscumpărarea Celui Sfânt.

Să nu uităm în negura din noapte
Azi când e-atâta nedreptate,
Când boala și-ntunericul se-ntinde,
Noi să nădajduim în Cel ce vine.

Chiar dacă unii și-au făcut castele,
Și cred că pleacă-n Cer cu ele,
Chiar dacă infamia și minciuna
S-au cațărat să stăpânească lumea,

Hristos v-aduce judecata!
Biserica să strige: Maranata!
Se va sfârși tot răul pe pământ
Vom locui în veci cu Cel ce-i Sfânt!

Simion Ioanăș

Iubirea

Iubirea

Mă uitam după iubire,
Căutând-o în toate colțurile vieții.
Unde ești iubire?
Căci vreau să-mi încânți ochii.

Mi-am zis: s-o fi ascuns în oameni!
Dar m-am uitat în oameni
Și n-am găsit-o…
Mi-am zis: O fi plecat, dar încotro ?

Am căutat-o în cărți de citit,
Filozofii, astre și împărății.
Dar iarăși nu era de găsit…
Mi-am zis: nu există, unde poate fi?

Și totuși se vorbește de ea,
E imposibil să nu fie!
Printre oameni, în istorie, undeva
Oare de ce nu se descoperă mie?

Am ajuns într-o zi pe-un munte
Murdar, obosit si pribeag.
Eram la capăt pe creste,
Un sărman și zdrențuit drumeag.

Și-am văzut un om lăcrimând
Sus pe-o cruce pironit și zicând:
„S-a isprăvit”, zicea El cu suspine.
Era Iubirea căutată de mine.

Era prima dată în viață
Stând lângă cruce cu groază,
Am găsit într-un groaznic omor
Iubirea, căutată cu dor.

M-am uitat mai bine la El
Era tăcut și blând ca un Miel,
Privirea de Înger mă cheamă
Sunt cuprins de fiori și de teamă.

El este Iubirea așteptată de oameni,
Dar vai… respinsă, batută și scuipată.
Pusă pe lemn, cu coroană de spini,
Iubirea, dezbracată de-a Lui haină curată.

Acea faptură, venită din Cer pentru mine,
Moartea n-a avut putere a-L ține.
Coborât de pe cruce, El a înviat,
Prin Viața Lui, eu dar, pot fi salvat.
Simion Ioanăș

Drumul spre cer
Drumul spre cer

Eram la capătul drumului.
Gustasem din toate izvoarele tulburi.
Și gura și inima îmi erau amare,
Eram setos după ape ușoare.

Am privit la mulțimea de stele,
Strălucirea lor arăta spre alte sfere,
Am privit la ocean și la mări
Imensitatea lor arăta spre noi culmi.

Din întortocheatele căi ale vieții
A venit ca roua dimineții,
Și-a umplut întreaga mea ființă
Salvarea primită prin credință.

Se văd două urme – spini și pietre,
Ce-ți intră-n călcâie – lacrimi și sânge.
Sudoare și cruce, patimi și cuie,
E Calvarul ce Salvare ne-aduce.

Drumul spre Cer este Isus,
Împăratul și Stăpânul de Sus.
Lumina și pacea sunt la El,
Domnul, Slăvitul meu Miel.
Simion Ioanăș

Mulțumire
Mulțumire

O! Tu cel Sfânt
Te-ai coborât la noi,
Da! Te-ai coborât
La-a omenirii stare de noroi.

Tu, Împărat din eternitate,
Noi ți-am dat o iesle,
Ți-am dat un staul
Murdar, rece, deplorabil.

Iar mai pe urmă,
Sus pe o coamă,
Ți-am dat o cruce,
Și spini și bice.

Trecut-au mii de ani de zel
Și-acum în marea nepăsare,
Omenirea-Ți dă la fel
În multa-i împietrire.

Prin păcat și nepăsare
Ei Îți dau bice, spini și jale.
Nu vor să-Ți dea inimile lor,
Nu vor să le fii Mântuitor.

Dar noi Îți mulțumim, Isuse,
Căci încă Tu mai ai răbdare,
Cu o astfel de crudă nepăsare,
Trezește omenirea, să vină la Salvare.
Simion Ioanăș

Inima
Inima

Inima aceea-n care
Este multă supărare,
Este inima în care
Isus vrea să se pogoare.

Inima care-i robită,
Este veșnic obosită.
Însă Domnul prin iertare
Vrea să dea eliberare.

Inima cu gânduri multe
N-are timp ca să asculte,
Însă Domnul prin Cuvânt
Vrea s-o facă-un Templu Sfânt.

Inima ce-i incuiată
În veci nu va fi salvată,
Este inima în care
Întunericul e mare.

Inima care-i deschisă
Va fi plină de lumină,
Zilnic va fi ca o casă
Unde Isus este gazdă!
Simion Ioanăș

Bogăția pentru veșnicii
Bogăția pentru veșnicii

Pleacă omul suspinând,
Lasă totul pe pământ.
Nu contează cât a strâns,
Lasă toate la mormânt.

Mulți se luptă-n lumea asta,
Ca să-și satisfacă pofta.
Fac ce vor în toată viața…
Iar când mor, le vine plata.

Ascultă, o, tu dragul meu,
Crede azi în Dumnezeu!
El iți dă să ai nădejde,
Crede azi, că n-ai ce pierde!

Vino azi la Dumnezeu,
Crede azi în Fiul Său.
Mâine poate n-o mai fi
Pentru tine-o nouă zi.

Crede azi și nu mai sta,
Să câștigi veșnicia.
Bogăția ce te-a-nsoți,
Colo sus în veșnicii!
Simion Ioanăș

Vino azi
Vino azi

Coborând în jos la vale,
Bucuros nevoie mare,
Un copil mergea pe cale
Ca s-ajungă l-Adunare.

Lângă drum mai la o parte,
Un copil din altă parte,
Îi vorbi cu glasul dulce
Întrebându-l un’ se duce?

„La Biserica m-am dus
Să-L cunosc pe-al meu Isus,
Și să fac ce zice El
Să m-ajute Dumnezeu.”

„Lasă măi, copile bun,
Și nu merge chiar acum,
Că vei merge altădată
Că acuma-i timp de joacă”

Coborând în jos la vale,
Vine-un tânăr frumos tare,
Care merge l-Adunare
Să acsculte-o cuvântare

Dar în drum pe lâng-o casă
Trece-o tânară frumoasă.
„Unde mergi tu dragul meu?”
Îl întreabă cu tupeu.

„La Biserica-m plecat
Fiindcă Isus mi-este drag.
Astăzi vreau ca să-L cunosc
Și în viață s-am un rost.”

„Lasă, dragul meu flăcău,
Că tu nu ești așa de rău,
Nu-i acuma timpul tău
Ca să vii la Dumnezeu.”

Coborând în jos la vale,
Se gândea la ale sale…
La familia lui de-acasă
Și zâmbea pe sub mustață.

Dar în drum în fața sa
Un bărbat se clătina,
Și-ncet îl întreba:
„Unde mergi fratele meu?”

„Ia, mă duc la Adunare,
Am auzit că-i o serbare.
Astăzi vine lume multă
Pe Isus ca să-L asculte”

„Lasă, frate, nu te teme,
Stai cu mine la o bere
Ce să-ți iei la revedere
De la-o viață de plăcere!”

Coborând în jos la vale,
Un bătrân cu barbă mare
Vrea s-ajungă l-Adunare
Ca să capete salvare.

Dar din nou Satana vine
Și îi spune cu suspine:
„Unde mergi tu om bătrân?
Nu ție greu, nu ești flămând?”

„Ia, mă duc în jos la vale
Că acolo-i o Adunare.
Inima mea vreau s-o pun
Pe altarul Celui Bun!”

„Lasă dragul meu bătrân,
Nu e timpul chiar acum.
Cum trăit-ai viața toată
Poți așa să mergi la groapă!”

Dragul meu și draga mea,
Asta e povestea ta.
Nu mai sta și zăbovi
Că Satana te-o robi.

Vino azi la Domnul tău
Care este Dumnezeu.
El iți dă Salvarea Sa,
Vino azi și nu mai sta.

Vino, de vrei să fii
Sus cu El în veșnicii.
Vino azi și nu-aștepta
Să câștigi mântuirea!
Simion Ioanăș

Ascultă
Ascultă

Văd la Golgota de departe,
Pe Omul durerii.
Ce pășește obosit sub cruce,
Ducând povara omenirii.

E Unul din cei ce-au murit
Spânzurat între cer și pământ.
Țintuit pe-o cruce de lemn,
Dar unic prin al Său caracter.

Nevinovat! Pilat a strigat.
Nevinovat! Strigat-a și cerul.
Prin cutremur de pământ
Și multe învieri din mormânt.

Omul acesta venit-a din Cer
Nu este om simplu, e și Dumnezeu
El a murit pentru al nostru păcat,
Ca fiecare om să fie salvat.

Ascultă te rog și vino îndat’,
Salvare să ai și intrare-n Palat.
Te roagă să vii și să fii de acord,
Ca să nu fii printre cei ce se pierd.
de Simion Ioanăș

Păcatul
Păcatul

„Toată lumea-i păcătoasă.
Sunt lipsiți de Slava Noastră”,
Zice Domnul pe pământ,
Spunând prin al Său Cuvânt.

Păcatul e foarte groaznic,
El i-a omorât pe oameni.
Tot el le ia și Lumina,
Să-i piardă pe totdeauna.

Păcatul e-acela care
Îl minte pe fiecare.
Că e bun, să stea cuminte,
Nu-i chemat la mântuire.

Slăvit fie-al nostru Miel,
Că ne-a dezrobit de el.
S-a jertfit pentru păcat,
Eliberare El ne-a dat.

Vino azi la crucea Lui,
Ca să fii al Domnului!
Vino azi cu viața ta,
Să primești mântuirea!
de Simion Ioanăș

Modernism și credință
Modernism și credință

Locuim în mastodonți de oțel
Ce se înalță falnic în soare,
Dar suntem goi și lipsiți de țel,
Fară pace și c-o viață de jale.

Ne mândrim cu tehnologii de ultimă oră,
Suntem tot mai singuri în lumea virtuală.
Alergăm și căutăm relații cu semeni,
S-astupăm hăul și golul din inimi.

Am ajuns să negăm pe Cel ce există,
Ne credem stăpâni într-o lume sinistră;
Am părasit Adevărul și-orice valoare,
Am coborât pân’ la stadiul de fiare.

Într-o lume nebună și plină de ură,
Mai este-o șansă pentru orice făptură:
E șansa credinței în Isus Salvatorul,
Puterea Scripturii și nădejdea în Domnul.

Simion Ioanăș

Isus este Dumnezeu
Isus este Dumnezeu

Isus este viața mea
Și în veci va fi așa.
Isus este Domnul meu,
El este Dumnezeu.

Nu te lăsa-nduplecat
De orice gând stricat.
Nu pleca urechea ta
La șoapta lui Satana.

Isus este Dumnezeu
Ce S-a coborât din Cer.
Ca să-Și dea viața Sa
Izbăvire a ne da.

Crede și nu te-ndoi
Ca s-ajungi în veșnicii.
Și-n veci să fii fericit
Că ai ramas neclintit.
de Simion Ioanăș

Îți mulțumesc, o Doamne sfinte!
Îți mulțumesc, o Doamne sfinte!

Îți mulțumesc, o, Doamne sfinte,
Pentru iertările-Ți divine.
Că ne-ai adus în viața noastră,
Mărețul Har și Siguranță!

Îți mulțumesc pentru familie,
Pentru copii, și-a mea soție.
Că ne-ai făcut s-avem cu Tine,
Un colț de Rai din veșnicie!

Îți mulțumesc că-s mărturie,
În lumea fără mântuire.
Prin Duhul Tău pot fi o pildă
Și pentru toți sa fiu lumină!

Îți mulțumesc pentru nădejde,
Într-o lume ce se pierde.
Prin Crucea Ta, ce-i Jertfă Sfântă,
Ne chemi Tu azi s-avem speranță!

Acolo unde azi este durere,
O, Doamne, adă mulțumire!
În suflete ce-acum suspină,
Dă Mângâierea Ta divină!
Simion Ioanăș

Mă iartă, Românie dragă
Mă iartă, Românie dragă

Mă iartă, Românie dragă,
N-am stat lângă corupții tăi,
N-am vrut să fiu doar o marfă,
De contrabandă, pentru ciocoi.

Am vrut să am și eu o viață,
Nu doar politicienii tăi.
Am vrut pentru ai mei copii speranță,
Nu doar pentru pruncii de ciocoi.

Ca niște oameni care-s făra minte
Te-au jefuit, vrând totul pentru ei,
Te-au dezgolit de păduri și bogăție
S-aibe vile și bănci pentru chiaburi.

Mi-am găsit printre străini o casă,
Un cuib pentru copiii mei.
Mi-e silă de corupții de acasă,
Și tare-aș vrea să pot uita de ei!

Tu, Românie, rămâi tot frumoasă!
Ești țara unde m-am născut,
Rămân în inimă cu o speranță,
Și îți doresc un viitor plăcut!

Simion Ioanăș

E ziua ta, Românie
E ziua ta, Românie

Ai fost vândută și bătută.
O roabă pe propria glie.
Ai rupt jugul cu râvnă
De ziua ta, să ai bucurie!

Voievozii tăi de seamă
Martori peste generații,
Pentru tine-azi sunt o pildă.
De ziua ta, trăiți precum frații!

Sărăcia, corupția, ciuma cea roșie
S-au luptat să te lase pustie.
Tinerii tăi s-au jertfit să trăiești.
De ziua ta, în caracter și-n valori tu să crești!

Prigonită și pentru credință,
Dumnezeu ți-a dat biruință,
Și ne cheamă pe toți românii
De ziua ta, trăiți precum sfinții!

Pune-ți haina de sărbătoare
Privește-nainte cu-onoare!
Dumnezeu să-ți păzească viitorul
De ziua ta, binecuvântați-L pe Domnul!
Simion Ioanăș

Românie, Românie
Românie, Românie

Fată sensibilă, batută și răpită.
Fată harnică și cenușăreasă,
Prinsă de vecini și pusă în lanțuri,
Cu zâmbet pe buze, chiar și-n necazuri.

Românie, fată frumoasă și bună
Vandută printre străini ca slugă,
Românie, casa ta e părăsită și pustie
Esti dezrădăcinată și departe de glie.

Românie, tu țară, ai ceva aparte,
Ai o inima mare și-ospitalitate,
Casatorită cu o hoardă de tâlhari
Ești jefuită și vândută pe bani.

Românie, mereu vei fi iubită
Fiindcă ești frumoasă și simplă,
Fiindcă ai o inimă plină de milă
Fată de la țară, modestă si umilă.

Dumnezeu să Se-ndure de tine,
Să ai cât mai multe zile senine,
Să nu-ți pierzi nădejdea niciodată,
Să rămâi cu zâmbet larg și curată.

Simion Ioanăș

La mulți ani, România!
La mulți ani, România!

România, La mulți ani!
Viitor de vis să ai.
Să ai o viață prosperă,
Într-o lume rea și efemeră.

Să găsești în istoria trecută,
Resurse să treci, prin greu și ispită.
Bărbații ce-au luptat pentru a tale hotare,
Să-ți fie exemplu, în generații viitoare.

Cinstea, iubirea si pacea străbună
Să fie, să rămână, pentru tine cunună,
Și ca haină de sărbătoare,
Să ai codrii și limpezi izvoare.

Nu uita să rămâi credincioasă,
Mulțumind lui Dumnezeu pentru viață.
El să-ți ocrotească generațiile tale
Și să te mângâie în clipele grele.

Simion Ioanăș

Românie, La mulți ani!
Românie, La mulți ani!

Ești țara visurilor noastre
Unde azi privim cu speranțe.
Îți legeni copiii pe brațele tale,
Ne dai bucurii, cu multă răbdare.

Îmbrăcată cu câmpiile tale mănoase
Îți cinstești păcurarii cu-a lor miorițe.
Mândră, cu izvoare și creste de munți
Te faci ca un scut, pe dușmani îi înfrunți.

La porți de imperii ai fost ca o strajă
Dumnezeu te-a întărit să poți fi țară.
Stropită de sânge de eroi și prin lupte
Ai rezistat peste veacuri, să stai pe redute.

Cântăreții tăi ți-au cântat serenade,
Te-au cinstit voievozi în vremuri amare.
Ne unim astăzi cu mic și cu mare
Să te cinstim toți, ca-n sărbătoare.

Îți dorim zile senine, fericire și pace.
Peste milenii să rămâi ca stânca în ape,
Protecție și să fii ferită-n necazuri,
Așa să-ți dea Dumnezeu peste veacuri!

Simion Ioanăș

Voi, frați români de peste Prut!
Voi, frați români de peste Prut!

Avem o singură dorință,
Noi ce vorbim aceeași limbă,
S-ajungem iarăși împreună
În Patria ce ne este Mumă!

Au vrut dușmanii noștri ruși
Să ne despartă pentru veci.
V-au dus în lagăr și ucis,
Și-al nostru neam a fost proscris.

Nici limba noastră cea română
N-au vrut s-o mai aveți pe buze.
Au vrut să fiți o nație roabă
Și chiar și viața să v-o fure.

Pământul nostru cel furat
Să fie iarăși adăugat,
La trupul țării noastre sfinte
Așa cum fost-a inainte.

Voi, frați români de peste Prut,
E timpul azi să facem scut,
Din nou să fim iar împreună
Aceeași frați în țara Mumă!
Simion Ioanăș

Revoluția
Revoluția

Era o zi din optzeci și nouă,
Decembrie, era sfârșitul
Acelei fiare, hidoase,
Numită Comunismul!

Orașul florilor a început
Lupta cu acest Mamut,
Pierit-au în acea zi
Femei, adulți și mulți copii.

Slujitorii acestei fiare
Au ucis și au răpus.
Însă vine ziua-n care
Judecați vor fi de Cel de Sus.

Acest sânge ce s-a scurs,
Libertate ne-a adus.
Mulțumim acelor care
S-au jertfit cu mare-onoare.

Dumnezeu a fost cu noi,
În acel timp de nevoi.
Dumnezeu ne-a izbăvit,
Fie-I Numele slăvit.
Simion Ioanăș

Sorcovită Românie
Sorcovită Românie

Sărăcită Românie
Cu oameni de omenie,
La anul care vine
Să ai multă bucurie!

Românie, țară scumpă,
Îți doresc o viață lungă,
Să fii plină de-autostrăzi
Și cât mai puțini nerozi!

Ce-ți mai doresc, Românie,
E să scapi de trândăvie,
Mai puține ajutoare sociale,
Cât mai multe școli și spitale.

Îți doresc, cât mai exiști,
Să te scapi de comuniști.
Să-ți crească păduri pe munți
Cât mai puțini politicieni corupți.

Și la anul care vine,
O, tu scumpă Românie,
Să ai mai puține procesiuni
Cu moaște și pupături.

Oamenii cu toți să știe
Că-n a noastră Românie,
Tot se construiesc biserici
Ce-i fac bogați pe clerici.

Doamne, adu o trezire
În a noastră Românie,
Fă-ne un popor prosper
Cu-n integru caracter!

Simion Ioanăș

Credința drept măritoare
Credinta drept măritoare

Unii cred că pe pământ,
Ei au ultimul cuvânt.
Sunt doar niște zurbagii,
Nu cred nici în veșnicii.

De-i întrebi ce-i după moarte,
Râd vârtos și își dau coate:
“Apăi numai Domnul știe,
Ce-i acolo-n veșnicie…!”

De-i întrebi de Biblia care,
E Dreptar pe-a noastră Cale,
Ei răspund cu nonsalanță:
“Noi avem credința noastră!”

Aflați cu toți, dragii mei,
Ascultați și nu fiți răi:
Credința drept măritoare
Dumnezeu o dă sub soare.

Să știe cu toți pe lume
Credința e o minune,
Se primește ascultând
Evanghelia prin Cuvânt.

Credința drept măritoare
E una transformatoare,
Nu-i una doar de fațadă
Care defilează-n stradă.

Credința drept măritoare
E a Domnului valoare.
Nu-i monopolul nimănui,
Ci e darul Cerului.

Înțelege, prietenul meu azi,
Nu ești mântuit prin nași,
Doar prin Isus ai vindecare
Credința drept măritoare.

Simion Ioanăș

Către fratele român
Către fratele român

Voi ce vă târâți
În glod chinuiți,
Înconjurați mănăstiri
Și vă credeți creștini.

Ați uitat de Isus,
Chinuit și răpus
De-a noastre păcate,
Trezește-te, frate!

Degeaba te chinui,
Pe nimicuri te bizui
Căci a tale păcate,
Nicicând nu-s spălate.

Ce poate să spele
Păcatele rele,
E doar Sângele sfânt
Al Mielului Blând.

E-o ofensă meschină
Când Jertfa divină,
Facută-i fară valoare,
De preoți, tradiții neroade.

Veniți, voi români,
Înapoi la Scripturi
Sa fiți mântuiți,
Pentru Cer să trăiți.
Simion Ioanăș

La mulți ani, țara mea!
La mulți ani, țara mea!

Românie, la porțile tale mărețe
S-au perindat imperii nemiloase, șirete.
Ai rămas însă în barca istoriei,
Mai puternică și mai plină de glorie.

Tu ții în căușul palmelor tale,
Praful istoriei ce merge la vale.
Generații la rând au stat lângă tine
Le-ai fost ca o mamă la rău și la bine.

Dumnezeu să te țină în palmele Sale,
Națiune prosperă, sănătoasă și tare.
Să-ți dea Domnul Cel Preaînalt
Protecție, speranță și suflet curat.

Să ai parte de multe generații,
Și toți să se iubească ca frații.
Pentru viitorul tău, dragă Românie:
La mulți ani și multă bucurie!
Simion Ioanăș

Capitolul 7 – Copilărie, familie și melancolie
Capitolul 7 – Copilărie, familie și melancolie

Eu sunt mică
Eu sunt mică

Eu sunt mică si pitică
Ca un pui de rândunică,
Cad din cuib și mă ridic,
Fac doi pași și iară pic.

Mama m-a-nvățat de mică
Să mă țină de mânuță,
Să ascult de ea tot timpul,
Și de ea și de tăticul.

Ascultarea și credința
Îmi dă mie biruința,
Să cresc mare și cuminte,
O fetiță ce nu minte.

Domnul te vrea lângă Sine,
Stai cuminte lângă Biblie.
Stai smerită-n rugăciune,
Și nu o să cazi în lume.

Ascultarea și credința
Îti dă ție biruința,
Iubește fratele tău
Și nu-i mai gândi de rău.

Și-atunci Tatăl, Dumnezeu,
Te ferește de-orice rău.
Te ferește de ispită,
Să crești mare și voinică.
Simion Ioanăș

Copilărie scumpă
Copilărie scumpă

O, tu, copilărie scumpă,
Ce-atât de repede te-ai dus!
E ca și când aș juca „ascunsa”,
Fugind de anii ce s-au scurs.

Aș vrea să caut într-un ungher din suflet
Copilăria ce în ani mi s-a pierdut….
Să simt din nou somnu-acela dulce
Să pot s-opresc ceasornicul ce fuge….

S-alerg din nou pe câmpul cu verdeață,
Cu mieii să mă bucur alergând!
Și plin de-o singură dorință,
S-adorm cu-a mea copilărie-n gând.

Dar uite, viața merge înainte,
Visez la timpul ce s-a scurs,
Căutând în sufletul din mine
Comoara copilăriei ce s-a dus…
Simion Ioanăș

Se pregătesc puii ca să zboare
Se pregătesc puii să zboare

Se pregătesc să zboare puii-acum,
A venit timpul, destul de devreme.
Mi-am făcut o fortăreață pe drum,
Vrând să fiu veșnic cu ele.

Cât îi mai aveți lângă voi,
Găsiți-vă timp pentru ei.
Căci vine ziua în care
Îi veți căuta în trecut, cu ardoare.

Acesta e ciclu sub soare,
Dureros și plin de sudoare.
Mă-ncred în Cel ce ne ține
Și mă duc bucuros înainte.

În gând, în inimă și-n cuget,
Mă desfăt cu copiii în suflet.
Și chiar de se vor duce departe,
Ei fi-vor cu mine în toate.

Dumnezeule, ia-i în stăpânire,
Poartă-i în furtuni și-n suspine.
În orice minut din a lor viață,
Găsească în Tine Protecție și Tată.
Simion Ioanăș

Ninge iar cu amintiri
Ninge iar cu amintiri

Ninge iar ca și în basme,
Cu fulgi albi ca diamante,
Colo-n colț toarce pisica
Și-n pat moțăie bunica.

Focul arde și pocnește,
Mama coace pogăcele,
Tata e afară-n curte
Duce fân în grajd la vite.

Eu am luat haine groase
Și mănuși de lână faine,
O zbughii afară-n stradă
Să mă dau cu sania iară.

Prin omătul pân’ la glezne
Azorel latră și fuge,
Mulți copii roșii la față
Râd si-aleargă prin zăpadă.

Un crâmpei de nostalgie
Să v-aducă bucurie,
Să trezească amintiri
Pentru toți ce-am fost copii!

Simion Ioanăș

Bucurii de la țară
Bucurii de la țară

Colea sus pe o colină
Se-aștern valuri de lumină,
Soarele-arată voios
A lui raze, luminos.

Copiii ies din odaie
Cu ghiozdanele-n spinare,
Chiuie și fug la școală,
Poartă-n gând joaca de seară.

O bunică are-n mană,
Câțiva pui de la găină.
La celalalt capăt de stradă,
E ciurdarul, sună-n goarnă.

O căruță dinspre luncă
Spre târg vrea ca să ajungă.
Un cățel latră furios
Supărat de un cocoș.

E o nouă zi la țară,
E-amintire sau reală?
Ne-aduce-n sufletele noastre
Nostalgie, dor de case.

Ne e dor de dragi părinți,
De-amintiri, vremuri de vis.
Comori și lacrimi fierbinți,
Bucurii de nepătruns.

Simion Ioanăș

O soție credincioasă
O soție credincioasă

O soție credincioasă
Este bogăție-n casă.
Este darul cel de Sus
Ce-l primești de la Isus.

Când îl ai în casa ta
Prețuieste-l, nu-l lăsa,
Așa este-a mea soție,
Cea mai mare bogăție.

Harnică și gospodină,
Credincioasă și senină,
Zâmbetul ne-nveselește,
Vorba ei ne întărește.

O soție iubitoare
E in casă ca o floare,
Frumusețea ei e scumpă
Și mireasma-i ne încântă.

Să te țină Domnul tare,
Credincioasă și vioaie.
Inima familiei noastre,
Să-ți dea Domnul sănătate.

Simion Ioanăș

De ziua ta, iubită fiică
De ziua ta, iubită fiică

De ziua ta, iubita fiică,
Îți doresc să fii iubită,
De Domnul Atotputernic
În veci El să-ți fie Sfetnic.

Pâna-ți vei primi cununa
Ca și un crin să-ți fie viața,
Să ai sănătate și putere
Biruitoare în probleme.

Și orice ce ți-ai propus,
Să-ți fie străjuit de Sus.
Zâmbetul în viață-ți fie
Motiv zilnic de bucurie.

Să fii păzită-n orice clipă
Să lupți in viață fără frică,
Și-așa să birui printre ani
Iubită fiică, La mulți ani!

Simion Ioanăș

Căsătorie divină
Căsătorie divină

Te-am invitat să navigăm împreună
Pe vreme bună sau în furtună,
Și-am plecat cu pânzele sus
Jurându-ne iubire pe Marea de Vis.

Când a venit prima furtună
Am trecut cu bine-mpreună,
Iubirea ne-a dat aripi și putere
Și-am învins vânturi și valuri rebele.

De-atunci au trecut anii ca un sunet
La orizont parcă se vede pământ,
Iubirea e si-acum tot de veghe pe punte
Iar Țara de vis e din ce în ce mai aproape.

Și daca noi am naufragia
Iubirea-n veci n-ar dispărea,
Ar rămâne înăuntru în mine și tine
Pan’ vom atinge acele maluri divine.

Iubirea jurată-mpreună
Nu poate fi învinsă-n furtună
Nici moartea n-o poate învinge
E veșnică și-n veci nu se stinge.

Simion Ioanăș

De ziua ta
De ziua ta

La mulți ani și bucurie,
Să ai multă fericire!
Dumnezeu să te-ocrotească
Sub protecția Lui cerească.

Să-ți scalde viața-n soare,
Să-ți dea binecuvântare,
Să stralucești ca-o lumină
La chemarea Lui divină!

An de an să crești în suflet
Și să fii curată-n cuget!
Să pui zâmbete pe buze
S-aduci multă bucurie.

Sănătatea sa-ți sporească
Și-n Hristos să ai speranță,
Viața sa-ți fie liniștită
Susur blând de apă lină.

Simion Ioanăș

De ziua femeii
De ziua femeii

Femeie, azi e ziua ta din Martie.
Ești de valoare în viață și-n fapte,
Ești ajutorul pentru toți bărbații
Ești mama copiilor de generații.

Nu uita că la-nceput ai fost ispitită
Și tu însuți poți deveni ispită,
Ridica-te la valoarea cerută de Domnul
În fapte și port să-ți reflecți azi Creatorul.

Femeie, să știi că ești un vas de valoare
Aduci pe pământ zâmbet și splendoare,
Nu uita nicicând, că ești un vas mai firav
Rămâi ca un crin, ce-i frumos și suav.

Femeia temătoare de Domnul este lăudată
Acolo în Cer o așteaptă o mare răsplată,
E femeia credincioasă și plină de roadă
E mamă, soție și toți o numesc fericită.

Femeie, podoaba ta să nu fie cea de-afară
Un duh blând, liniștit, să-ți fie comoară,
Așa au trăit pe pământ femeile sfinte
Aducând lui Dumnezeu și omului cinste.

Să fiți călăuzite-n veci de Duhul
Având ca Invățătură Sfânt Cuvântul,
La mulți ani tuturor femeilor din lume,
Binecuvântare și-o viață trăită-n virtute!

Simion Ioanăș

Rugăciunea unui tată
Rugăciunea unui tată

Are tata doi copii,
Care-s mici ca doi puiuți.
Unu-i mic și vorbăreț,
Altu-i ascultător și drept.

Când te uiți la puii mei,
Vezi pe tatăl lor în ei.
Educația ce le-o dau
Se reflectă-n a lor trai.

Doamne, eu Te rog acum
Să le dai pe-al vieții drum
Multe binecuvântări cerești
Și prin Duh să le-nțelepțești.

Dă-le Tu izbândă-n viață
Peste firea pământească,
Ca să umble pe pământ
Plini de roada Duhului Sfânt.

Te mai rog, Iubitul meu,
Să le naști din Dumnezeu,
Să le faci unealta Ta
Pentru mântuirea altora.

Când vor crește oameni mari,
Eu voi fi sătul de ani.
Dar Tu, Dumnezeul meu,
Să le însoțești mereu.

Iar atunci când vor pleca
Departe de casa mea,
Fii Tu mângâierea mea
Ca să nu le simt lipsa.
Simion Ioanăș

Melancolie și modernism
Melancolie și modernism

Mi-e dor de fânul din ogradă
Mi-e dor de iarna cu zapadă,
Mi-e dor să stau cu-ai mei părinți
Să-i văd vorbind din amintiri.

Mi-e dor de lumea aia simplă,
Când în desagă puneam clisă;
Iar lângă, puneam niște ceapă,
Mergând la sapă ziua toată.

Mi-e dor să fie lumea toată
Un fel de scenă și de joacă,
S-alerg cu lopta prin ogradă,
Să mă joc din nou în stradă.

Dar astăzi alte zile se-arată,
Nimeni în stradă nu se joacă.
Copiii sunt lăsați cam singuri
Părinții, printre străini, au job-uri!

Astăzi, cică lumea-i elevată
Au telefon și internet pe tavă,
Au mașini, vile, merg la mall,
Dar sunt singuri și cu suflet gol!

O nouă generație se-arată
Sunt străini de țară și de tată.
Sunt despărțiți de mamă și de glie,
Se luptă să strângă bani și bogăție.

E-o viață lipsită de familie,
Lipsită de bani și bogăție.
Părinți distruși printre străini,
Bunici triști, cu necazuri și copii.

Astăzi familia cică e modernă,
N-are la bază un tată și o mamă.
Vor ca la bază să fie sodomia,
Vor ca în toate sa triumfe nebunia.

Unde este stropul de-armonie?
Unde-i acea sfântă melancolie?
Unde-s povesti spuse-n surdină,
L-acel opaiț c-o țâră de lumină.

S-au dus, iar azi sunt doar melancolie;
Și-au devenit cu toate doar o povestire.
O, scumpă și dragă coroană de-amintire,
Am să te păstrez în suflet, ca mare fericire.

Simion Ioanăș

Când se duc ai noști părinți
Când se duc ai noști părinți

Când se duc ai noști părinți
Ne simțim singuri și triști,
Lacrimi curg în jos pe-obraji
Și în suflet suntem slabi.

Ne-ntărim cu gându-ntruna
Că ne vom revedea la urmă,
Atunci când toți vor învia
Noi din nou ne-om îmbrățișa.

Dă-ne, Doamne, multă putere
Să ne luăm la revedere,
De la ai noștri dragi păriți
Ce-au trăit ca niște sfinți.

Te rugăm o, Doamne Sfinte,
Să ne fi de-acum Părinte,
Dă-ne mângâierea sfântă
Pană-n ziua cea din urmă.

La revedere, dragi părinți,
Străluciți ca niște sfinți!
La revedere, tată dragă,
Bun rămas, o, bună mamă.

Simion Ioanăș

Mi-e dor…
Mi-e dor…

Mi-e dor de țara mea iubită
În care de mic copil eu am crescut.
Mi-e dor de hinta din ogradă,
Mi-e dor de banca mea din stradă.

Mi-e dor s-aud în toi de noapte,
Cum latră câinii de pe drum,
Mi-e dor s-aud motanii-n casă,
Jucându-se pe lângă fus.

Mi-e dor să ies din nou pe stradă,
S-aud cum pruncii-ncep să râdă.
Să văd pe babe stând pe-o bancă,
Vorbind de munca de la câmp.

Mi-e dor de-a mea copilărie
Ce-atât de repede s-a dus,
Mi-e dor de zilele care
Atât de repede s-au scurs.

Mi-e dor de fiecare an în care
Venea colindul de Crăciun,
Ne bucuram copiii care,
Umblam pe stradă colindând.

Și-aș vrea să vină acea vreme,
Să pot să-ntorc al roții timp.
Însă ea se tot învârte,
Și eu mă văd îmbătrânind.
Simion Ioanas

Iubire de mire
Iubire de mire

Din nimbul acestui Univers
Aș vrea să rup o rază,
Să pot cu ea sa-ți scriu un vers
Să-ți spun cât mi-ești de dragă.

Să-ți iau din soare-un diamant
Să-l prind în păru-ți moale;
Și din mare să-ți împart
Culori și-o pală de-adorare.

Să-ți fac din munți o corăbioară
Să simți că ești prințesă;
Și din flori de pe câmpii
Să-ți țes mai multe rochii.

Și împreun-aș vrea să fim
În marea de secunde;
Și-așa în veci să ne iubim
Îmbrățișați pe punte.

Simion Ioanăș

Biruință în furtună
Biruință în furtună

Din noianul și furtuna
Ce-și dezlănțuie puterea,
Pravălește ploaia rece
Biciuindu-mă cu sete.

Tunete și trăsnet sună
De la capătul de Cer,
Sunt așa mic în furtună
Ca o boabă de piper.

De n-ar fi îndurarea
Să opreasc-acest concert,
N-aș vedea din nou lumina
Ce-ncălzește-al meu suflet.

Nu opri furtuna nopții
Nici ploaia Ta pe veci,
Ci te rog din barca vieții
Niciodată să nu pleci!

Iar când Soarele dreptății
Străluci-va-n Univers,
Voi uita furtuna vieții
Bucuros, de-al Tău succes!

Simion Ioanăș

Furtună și soare
Furtună și soare

Încrâncenat e cerul, ca și un gardian
Stă și se hlizește, parca-i suveran.
Fulgeră și-și adună, nori negri și tună,
Nu mai vezi speranță, raze de lumină.

Încet se pornește, ropote de ploaie,
Zici că se urnește, mulțime de care.
„Gardianul” se-ncruntă, zici că te zdrobește,
Totul e furtună, piatra se pornește.

Dup-un sfert de oră, totul se oprește
Norii o iau la fugă, soarele-i pe creste,
Să-nvățăm și-n viață, după orice furtună
Dumnezeu ne va aduce, iarăși vreme bună.

Nu uita, creștine, ropotul de piatră
Se oprește iute și nu ține-o viață.
Nici necazul negru, ce se-ncruntă-n zare,
El nu este veșnic, ține pân’ la soare.

Simion Ioanăș

Zăbrele
Zăbrele

Zăbrele, rugină si trudă
Peste a noastră națiune,
Comunismul e ciumă și plagă,
A-ntunecat generații boeme.

Libertatea din lanțuri erupe,
Nu poate fi pusă sub lespezi,
Nu poate nicicum să fie tăcere,
Umbrele vii s-arată din lanțuri.

Învățați, voi cei de astăzi
De la umbrele celulelor reci,
Apărați libertatea ce geme,
Inălțați viitorul vostru cu sete.

Învățați de la zăbrele trecute,
Libertatea nu-i moft, ci virtute.
Învățați de la lanțuri străbune
Să fiți luptători pe redute!

Simion Ioanăș

Povară si speranță
Povară si speranță

Când povara și boala te-apasă
Și inima devine saracă,
Oriunde-ai căuta alinare
Totu-i un zbucium pe mare!

E Unul Singur ce poate
Să liniștească acele ape;
Să spună furtunii din tine
Să tacă și totul să-nvie.

El este Domnul Cel veșnic
Se-apleacă spre omul nevolnic,
Spre cel căzut în păcat
Sau cel ce de boală-i legat.

“Ascultă omule bine
Adu-ți povara la Mine!”
Asta-i chemarea lui Isus,
Marele nostru Preot de Sus.

Singura noastră speranță
Atunci cand trecem în viață,
Prin văi adânci cu suspine
E sa ne întoarcem la Tine.

Tu ai rămas același Mântuitor,
Vrei să ne fii pe veci Salvator,
Să ne scoți din necaz și păcat,
Să ne dai acolo-n Cer un palat.

Simion Ioanăș

Speranță pe pământ
Speranță pe pământ

Când te uiți pe-acest pământ,
Totu-i goană după vânt;
Nu-ți mai fă nici o iluzie,
Lumea e deșertăciune.

Ne-nvârtim în jurul vieții
Alergând să fim stăpâni,
Azi sunt anii tinereții,
Mâine ne trezim bătrâni.

Parcă nu-i nici o nădejde
Suntem abur pe pământ,
Ne-arătăm puțin pe creste
Și-alergăm către mormânt.

Dincolo de lumea noastră
Este însă o speranță,
Vino numai la Hristos
Să te facă credincios.

Hristos este Salvatorul
În El este Adevărul.
El este adevărata Viață,
Ce ne dă pe veci speranță.
Simion Ioanăș

Nenorocit și izbăvit
Nenorocit și izbăvit

Nenorocitul de mine
Izbăvit din rușine,
Rușinea ce-nșală
Inima-n boală.

Te iubești pe sine
Adori ura din tine,
Dai drumul la pofte
Bei păcatul cu sete.

E sufletul prins în cătușe
Lanțuri ce nu le poți rupe.
Nu poți recunoaște la nimeni
Ce cloacă și scursură-i în tine.

E oglinda pusă-nainte
De standarde și țeluri divine,
E realitatea ce-ți pune în față
Fiara din tine turbată.

Din toate e izbăvire
Prin a lui Hristos răstignire!
Când vezi nenorocirea din tine
Și vezi Salvarea la Cruce.

E timpul sa-I cedezi înainte
Să-i spui prin a tale cuvinte,
Că uite-ai ajuns într-o groapă
Și nu poți trăi fără Viață.

Acestea sunt gânduri divine
Și vor să te salveze de tine,
E Hristos ce la ușa ta bate
La suflet sa-i dea libertate.

El vrea să facă din tine
Un sfânt pentru vremuri divine;
Lasă-te in Mâna lui sfântă
Să facă din tine o slugă.

Hristos a înviat după Cruce
Să nu mai stai la răscruce.
Să-I dai azi viața ta toată
Văzând că-n El este Viață!

Simion Ioanăș

Veghează Creatorul
Veghează Creatorul

Pentru omul slab, bolnav și-n neputință,
O, Tu, Doamne, ești putere și credință.
Pentru omul cel de tină, slab și plin de-amar,
O, Tu, Doamne Isuse, ești Dulceață și Olar.

Din floarea tinereții și până-n clipa bătrâneții
Suntem niște vlăstare șubrezi, ce stăm tari, semețe
Ne ține Rădăcina, al nostru Domn al vieții
Și râdem când bat vânturi sus pe metereze.

De mii de ani de când Mielul, Cel din veșnicii,
A fost junghiat pe cruce, a fost crucificat;
Mielușei de-atuncea, cu mii și zeci de mii,
Bătuți de ploi și vânturi, urmează pe-mpărat.

Pericole pasc mieii ce azi sunt în popor,
Dar nimeni să nu uite că au ca Bun Păstor,
Pe cel ce este veșnic al lumii Împărat,
Cel ce Miel pe Cruce a fost crucificat.

Iubitul meu creștin, tu ești un mielușel,
Ești lutul de pe masă, vlăstarul singurel.
Și chiar de vine lupul, înghețul sau cuptorul,
Să nu uiți, creștine: Veghează Creeatorul !
Simion Ioanăș

Biruință dincolo de stele
Biruință dincolo de stele

Când viața se strecoara printre degete,
Amintește-ți că-i speranță dincolo de stele.
Când boala pătrunde-adânc în trupul tău,
Adu-ți aminte, că ai credința-n Dumnezeu.

Când pe pământ nu mai găsești speranță,
Dumnezeu Însuși ți-a promis că nu te lasă!
Când toți te părăsesc și iubirea e departe,
Sa-ți amintești, Hristos a fost la fel, pe Cruce.

Când dai de greu, în lumea asta plină de durere,
Să știi că birui, doar cu-a Domnului putere.
Când totul pare rău si-ntunecat in zare,
Să-ți amintești, după furtună vine soare!

Asta înseamnă să trăiești aicea prin credință,
Să știi că in toate ai în Domnul biruință.
Chiar dacă treci prin valea umbrei morții;
Tu știi că dincolo te-așteaptă Domnul vieții!

Simion Ioanăș

Vremuri de-apus
Vremuri de-apus

Mă uit la vremurile de-apus
Sunt vremuri de ură și luptă,
Așa cum bine ne-a spus
Biblia cea veche și sfântă.

Dragostea fuge ca arsă de foc,
Credința-i tot mai puțină,
Și ura și răul se văd că-și fac loc,
În inimile cele de tină.

Poporul din urmă
Din nou e chemat,
În țara promisă
În vechiul regat.

Și-n vremuri din urmă
De mari frământări,
Satan și cei răi își arată
Urgia și ura, veninul din ei.

Pământu-i chemat cu furie,
Ca una să fie și pace să fie.
Și cei înțelepți se luptă cu foc,
S-adune pe toți la un loc.

În aceste vremuri de-apus și râzboi,
Uniți-vă frați, Hristos e cu noi.
Avem de luptat prin arșiți și văi,
Nu fiți speriați, Dumnezeu e cu noi.

Ia-ți armura-ceea ce Isus ți-a dat,
Dragostea-n inimă și hai la luptat.
Ia-ți Sabia, Cuvântul, slujindu-L cu zel,
Nu uita scutul, căci mori fără el.

Umple-ți tolba, cu săgeți ce se cer,
Nu pleca desculț, că afară e ger,
Și nu uita iubitul meu drag,
Să-ți iei și coiful, Mântuirea ca steag.

Și-n toate acestea să știi și să faci,
Tot ce Mielul te-ndeamnă cu drag.
Să lupți vitejește, să-i sprijini pe frați,
Izbândă-ți va da pe al vieții drumeag.

Acum în vremuri de mari încercări,
Poporule drag, privește în zări.
Tu luptă-te lupta la care ești pus,
Răsplata-i cu El, cu Mielul Isus.
Simion Ioanăș

Mușchii atomici și teatru
Mușchii atomici și teatru

Nerozii-și arată mușchii atomici
Rânjesc și par, a fi niște comici.
Trăim într-o lume de-a dreptul nebună,
O clică de oameni sunt gata de luptă.

Rachete, tancuri, submarine, sunt gata
Semnal doar așteaptă, să-nceapă năpasta.
Buncăre așteaptă să fie umplute
De-acești circari ce vor să se-nfrunte.

Noi, cei de rând, suntem lăsați afară
La îndemâna lor, a celor ce-omoară.
Suntem ca un câmp ce fi-va pârjolit,
Nu valorăm nimic, doar sursă de profit.

O altă dramă în viitor se-arată
Actorii și teatru, azi sunt lumea toată.
Circarii din nou își joacă a lor carte
Ca buncăr pentru noi, vor fi doar morminte.

Simion Ioanăș

Creștini în vremuri de pe urmă
Creștini în vremuri de pe urmă

Trăim vremuri de pe urmă
Când traiul nostru este hulă,
Cu toți ne credem mari creștini
Însă prin trai suntem păgâni.

Se luptă toți după putere
Și vor cu toți să strâng-avere,
Vor toți să-și facă rai aici,
Spunând la lume că sunt sfinți.

Cu toți vorbim de pocăință
Și că trăim azi prin credință,
Dar când e vorba de trăire,
Suntem mai răi ca cei din lume.

Ne lăudăm c-avem iubire
Dar suntem plini de-amărăciune,
Noi de pe buze spunem pace,
Însă în inimi avem moarte.

Am rămas azi doar cu programe
Și semănăm cu cei din lume,
Nu mai avem niciunul lacrimi
Să plângem pentru-a noastre patimi.

O, Doamne, azi Tu bați la ușă
Ai pentru noi doar o dorință,
Să ne-ntoarcem iar la Tine
Să-Ți iei Locul Cel de cinste.

O, Doamne, adu azi trezire
In biserici ce-și zic creștine,
Să vadă toți în viața noastră
Că noi trăim doar prin credință.

O, Doamne, dă-ne-a Ta putere
Ca să trăim pentru sfințire
Și să se vadă în umblare
Că-n viața noastră-s sfinte roade.

Și fie ca la a Ta venire,
Atunci când Tu ne vei fi Mire,
Cu toți să fim gata de nuntă
Primind în dar câte-o cunună.

Simion Ioanăș

Parcă Mirele-i la ușă
Parcă Mirele-i la ușă

Parcă ziua-i tot mai scurtă,
Parcă timpul s-a sfârșit,
Parcă mirele-i la ușă
Să-Și culeagă rodul sfânt.

Dragostea încet se duce,
Credincioșii-s tot mai reci,
Diavolul urlă cu sete
Ca să-i piardă pe aleși.

Toată lumea-i ca o mare
Care urlă spumegând,
Toți se strâng ca să condamne
Pe-a lui Isus, Sfânt Cuvânt.

În aceste vremuri, frate,
Tu să ai privirea Sus,
Ca să nu te pierzi în noapte
Și să fii de valuri dus.

Acuși Glasul cel mai dulce
Auzise-va de Sus,
Mirele nostru va spune
„Vino, rob bun, vino Sus”.

Să rămânem deci cu toții
Plini de Duhul lui Isus,
Impărțind Cuvântul vieții
Până vom ajunge Sus.
Simion Ioanăș

Strigă, Veghetorule
Strigă, Veghetorule

Strigă, veghetorule, tare,
Ca să știe toți sub soare
Că Mesia va veni,
Judecata va porni.

Biserică, iubita Mea!
Pregătește-te, fi gata,
Ziua venirii mele
Se zărește printre stele.

Fiecare om sub soare
Va fi la numărătoare.
Toți vor fi la judecată
Întrebați de-a lor viață.

Astăzi, cât mai este vreme,
Să se lase toți de rele.
Poate Domnul S-o-ndura,
Viață-n clocot ne va da.

Și-atunci toți ce vor vedea,
Vor crede Evanghelia.
Trezește-te, Mireasa Mea,
Spune Isus, Mesia!
de Simion Ioanăș

Vine curând
Vine curând

Aceasta este vremea-n care
Somnul vine peste fecioare
Acesta este timpul în care
Ca în vremea lui Noe-i fiecare.

Lumea aleargă să strângă ogoare,
Lumea se luptă să aibe putere,
Lumea se-avântă spre noi galaxii,
Îți promite din nou ca-n Babel să fi.

Pașii lui Isus se-aud în zare,
Duhul Sfânt ne dă înștiințare;
Vine Mesia, Mielul cel Bun,
Vine Judecătorul, Domnul divin.

O, tu Mireasă a Mirelui Sfânt,
Oare curat e al tău veșmânt?
Oare podoabele sfinte gata îți sunt,
Pentru-al tău Mire, Domnul Cel Sfânt?

E vremea aceasta în care
Dragostea încet va dispare,
Frații încet, încet se vor vinde
Doar pe un blid plin de linte.

Bogăția, banii, distracția
Încet dar sigur ne umplu viața.
Biserica este tot mai atrasă,
Amestec să facă cu lumea aceasta.

Nu fi printre ce-i fără Cuvânt,
Să nu rămâi jos pe pământ,
Necazul Cel Mare vine curând
Vezi să nu te prindă dormind
Pentru că Isus vine,
El vine curând.
Simion Ioanăș

E timpul
E timpul

De 2000 de ani încoace,
Trecut-a timpul peste toate.
Împărați și regi, prinți și președinți,
Bogați și săraci sunt neschimbați.

S-a zbătut lumea-n trecut,
Să-L ucidă pe Cel Sfânt.
La fel dorește lumea și azi,
Să facă cu-a Lui urmași.

Cei din vremea lui Pilat,
L-au respins pe Împărat.
Cei de azi L-au lepădat,
Pe motiv că-i demodat.

Tu, ascultătorule, gândește,
Stai putin și te trezește.
Lumea asta e nebună,
Neschimbată și haină.

Dar tu, tu nu te lăsa,
Fugi de ea și n-asculta.
Ascultă de Învățătorul,
Să-ți asiguri viitorul.

El te cheamă și îndeamnă,
Astăzi, ca să bagi de seamă.
Și dacă te-ai pocăi,
Fiul Lui în veci vei fi.
Simion Ioanăș

El vine!
El vine!

De câte ori eu tot aștept,
Privesc spre zarea înaltă,
Aștept să vină Domnul meu
Să-L strâng cu drag în brațe.

Mă uit spre răsărit cu drag
Că știu că Domnul vine,
Venirea Lui e chiar în prag,
Răsplata e cu Sine.

Din veșnicii a pregătit
Momentu-acesta mare,
El Mire fi-va pentru noi
Ce I-am călcat pe cale.

Dar pentru cei ce s-au dedat
Să-L calce în picioare,
Judecata le va da
O veșnică pierzare.

Și tu, dragă, poți s-aștepti
Venirea Lui glorioasă,
Doar dă-ți acum inima Lui
Și-ntreaga ta viață.
Simion Ioanăș

Nădejde într-o lume nebună
Nădejde într-o lume nebună

Trăim intr-o lume de-a dreptul nebună,
Desfrânații fac păcatul o normă comună!
Ne impun legi și-o nouă familie,
Pe copiii noștri îi vor ca simbrie.

Vor oamenii azi să aibă cunună:
Iubire de sine, trufie și hulă.
Ca-n vremea lui Noe, indiferența tot crește,
Ca-n vremea Sodomei, neprihănirea lipsește!

Creștinii trăiesc doar o formă de evlavie
Chiar și-n biserici dragostea dispare,
Cu toții aleargă dup-a lumii comori
În turm-au pătruns lupi răpitori!

Toate ne spun că Hristos Domnul vine,
Semne în soare, războaie, furtuni si molime!
Așa cum a promis Dumnezeu în Scriptură,
Judecată aduce pentru orice făptura!

Tu care zaci azi, mort în necredință,
Dumnezeu te cheamă, să vii la pocăință;
Să crezi Cuvântul Lui, ce zilnic se-mplinește,
Să strângi în Cer comoară, la Cel ce mântuiește!

Simion Ioanăș

Mi-e dor de Paradis
Mi-e dor de Paradis

Mi-e dor de cetatea-n care
Sunt străzi cu mărgăritare,
Și Mielul e lumina vie
Ce va lumina o veșnicie.

Mie dor de locul ce mi s-a promis
Să mă odihnesc în Paradis,
Să cânt mereu câte-o cântare
Pentru Cel ce mi-a dat salvare.

Mie dor să moștenesc în Cer
Alături de Cerescul Miel,
Împărăția ce mi s-a descris
S-o pot vedea în Paradis.

Mi-e dor să-I dau o sărutare
Celui ce mi-a dăruit salvare,
Să pot să-L îmbratișez mereu
Pe Cel ce-i veșnic Dumnezeu.

Mie dor să nu mai am durere
Și tot să fie numai bucurie,
Să nu mai știu ce este ura
Nici foamea, setea sau minciuna.

Privesc cu dor spre ziua-n care
Povara pământului va dispare,
Iar tot ce Domnul mi-a promis
Se va-mplini în Paradis.
Simion Ioanăș

Pentr-o palmă de țărână
Pentr-o palmă de țărână

Pentr-o palmă de pământ
Luptă omul pân’ la mormânt,
Iar când moartea iute vine,
Nu poți lua nimic cu tine!

Se ucid frate pe frate
Să aibă-o proprietate,
Chiar și fețe bisericești
Pentru-arginți, devin drăcești!

Pentru bani și bogăție
Leapădă omul chiar familie,
Vor cu toți să aibe palate
Pentru-arginți se duc la moarte!

Scoală, omule din “moarte”
Și trăiește-n libertate,
Să trăiești pentru pământ,
E doar goană după vânt!

Scopul tău e să trăiești
Și pe alții să-i iubești,
Să fii lângă a ta familie
Ce-i din Cer o bogăție!

Scopul tău: să fii lumină!
Într-o lume ce-i orbită,
Să oferi la toți un zâmbet,
L-antristați și cei ce sufăr!

Nu-ți mai fă aici palate
Moliile le rod pe toate,
Strânge-ți dar comori în Cer
Ca să fii cu Dumnezeu!

Simion Ioanăș

Va fi o judecată mare
Va fi o judecată mare

Te-ai semețit, omule, prea mândru
Și crezi că tu conduci istoria,
Cu rachete ce-nconjor pământu’
Te-ai îngâmfat căutându-ți gloria.

Te măgulești ca-i atins și luna
Că vezi până dincolo de soare,
Că poți să modelezi chiar huma
Și poți chiar să clonezi organe.

Nu te-nșela că tu cunoști atomul,
Nu tu ești cel ce creata-i omul,
Tot ce cunoști în trupul tău de tină
E fiindcă Dumnezeu ți-a dat lumină.

Te-ai înșelat amarnic, tu, sărmane
Deoarece dincolo de-această humă,
E sufletul ce trece de orice bariere,
Se duce-n Cer, la Glasul care-l cheamă.

Așa că tot ce faci în astă lume
Va sta-ntr-o zi la judecata mare,
Atunci vedea-va fiecare suflet
Ca Dumnezeu e peste toate Jude.

Simion Ioanas

Să slujești e o onoare
Să slujești e o onoare

Să slujești e o onoare
Și-i a Domnului chemare,
Slujba-nseamnă renunțare
Pentru cel ce-i în nevoie.

Slujba-nseamnă să fii mână,
Să-l hrănești pe cel ce-i gură;
Să trăiești în armonie,
Să muncești cu bucurie.

Asta-i slujba de creștin
Să-l slujești și pe vecin,
Să fii sare și lumină
Chiar când tot în jur e beznă.

Azi mulți vor doar o cunună
Stând pe jilț cu sceptru-n mână,
Vor toți să li se supună
Vor șefie-n loc de trudă.

Cei ce-au folosit talantul
Să câștige-n Cer pe altul,
Domnul va avea răsplată
La sfârșit, la Judecată.

În biserică și-n lume
Fii lumină pentru-oricine,
Darul dat de Duhul Sfânt
Folosește-l pe pământ.

Simion Ioanăș

Să-ți duci crucea
Să-ți duci crucea

Când de lume ești urât
Pentru-a Domnului Cuvânt,
Roagă-te, privește-n Sus,
Stai sub Jertfa lui Isus!

Când ești luat la întrebări
De cei ce-ți doresc să mori,
Uită-te la Domnul Tău,
Cel ce este Dumnezeu!

Pentru El ești prigonit,
El ce fost-a răstignit!
Du-ți acum tu crucea ta,
Ascultând porunca Sa.

Dragă frate în Hristos,
Ramâi veșnic credincios,
Nu ceda la compromis
Și în Cer vei fi admis!

Ca Ștefan, pentru Cuvânt,
Să rămâi în Legământ.
Cum a fost el mântuit
Vei fi și tu răsplătit!

Simion Ioanăș

Credința vie
Credința vie

De vrei pe Hristos în tine,
Trebuie lepădare de sine,
Trebuie în al tău caracter
Să coboare o fărâmă din Cer.

Suferința aduce răbdare,
Prigoana aduce sfințire,
Nu poți ca să fii în glorie
Călcând doar pe roze petale.

Toate lucrează împreună
Să-ți aducă o zi mai bună,
Boala te duce la rugă,
Dragostea la muncă de slugă.

De vrei credința ta vie
Te duce la a ta răstignire.
Te duce la multe-ncercări
Te face-un ajutor în nevoi.

Credința vie e cea care arde
Luminând întunecate unghere,
E cea care se consumă întruna
Ca alții în Cer să aibă cununa!
Simion Ioanăș

Păstori și slujitori
Păstori și slujitori

Mulți păstori în vremea noastră
Caută bani doar pentru “pungă”,
Nu-s chemați la o slujire,
Sunt doar șefi pentr-o simbrie.

Au uitat ce Domnul spune:
Cel plătit cum iute fuge,
De-aia “lupul” azi mănâncă
”Oile” direct din strungă.

Voi, păstori din lumea toată,
Într-o zi veți da socoată,
Domnul la toți răsplătește
Fiecărui cum slujește.

Au uitat toți să slujească,
Nu mai vor să se smerească,
Nu mai vor să se coboare
”Spălând” sfinții pe picioare.

Mulți azi vor prosperitate,
Fac “minuni” și-și zidesc case,
Predică azi de la amvoane
S-avem bani și sănătate.

Azi mulți dau doar surogate,
Dau la „oi” doar ce le place,
Vor doar să-și pună-n pungă
Cât trăiesc bani să le ajungă.

Cei ce vor Sus o cunună
Pe pământ vor fi doar slugă,
Vor trai doar Adevarul,
Iar Hristos va fi Păstorul.

Simion Ioanăș

Cuvinte
Cuvinte

Din cuvinte și silabe
S-au creeat în lume snoave.
Din cuvinte ticluite
S-au făcut în lume crime.

Din cuvinte consemnate
În scrisori ce-s adunate,
Dragostea e declarată
Și pe îndrăgostiți îi leagă.

Prin cuvinte și silabe
Putem mângâia pe oameni.
Prin cuvinte înțelepte
Poți da pace între semeni.

S-avem grijă la cuvinte,
Pot ucide pe oricine.
Poți face din ele-o armă
Sau să torni balsam pe-o rană.

Simion Ioanăș

Batjocuri
Batjocuri

Batjocuri a răbdat Isus
Mergând pe drumul crucii,
Batjocuri vom răbda și noi
Gustând amărăciunea urii.

Mereu, când Domnul a vestit
Salvare, pentru tot norodul,
Au fost din cei ce au hulit
Pe Cel ce e Mântuitorul.

Așa este și azi aici,
În Valea umbrei morții,
Ai lui Isus dragi ucenici
Aceeași soartă au cu toții.

Acea putere ce-o avea
Isus, pe drumul crucii,
Ne călăuzește ca o stea
Ce-și însoțește ucenicii.

Noi toți suntem biruitori
Călcând pe a lui Isus urme,
Vom fi cu toți nemuritori,
Așa cum Hristos spune!
Simion Ioanăș

Cercetează-te
Cercetează-te

Din a noastre zile scurte
Câte Domnul ni le-a dat,
Tot mereu se scurge una
Veșnicia-i la un pas.

Fiecare zi ce trece
E notată-n veșnicii,
Vine ziua-aceea-n care
După fapte vom plăti.

Cercetează-te, tu, frate,
Tot ce faci în orice zi,
Ca în Ziua-aceea mare
De rușine să nu fi.

Cât trăiești aici sub soare
Fii o pildă în umblare,
Mergi călăuzit de Duhul
Pân’ vei isprăvi tot lucrul.
Simion Ioanăș

Milă voiesc
Milă voiesc

Cineva întindea mâna lui
Și cersea mila-oricui,
Am simțit un gând ce mă mustră
Si inima mă îndeamna: ajută!

Era cel căzut între tâlhari,
Eram sigur de asta.
Omul era plin de răni,
Trupul încă-i sângera.

Am fugit la două case de mine
Și-am strigat: Creștine, Vecine!
Cineva-i jos în țărână,
Vino să-l luăm în mașină.

„Mașina-i curată și-i aranjată,
Străinul de care-mi vorbești
E hoinar și-are fața murdară,
Lasă-mă cu-astfel de vești.”

La alte două case de mine
stătea un alt frate aproape,
Bătui disperat în neștire
Căutând ajutor cu suspine.

„Nu pot să te-ajut, frate dragă,
Acum mă rugam și citeam.
Dar oare străinul din stradă
Este cu Domnul vreun neam?”

Și fugii disperat și trist
La alt frate vecin,
Încercând cu-amar să insist,
El replică cu alin:

„Cred că-i înțelept și frumos,
Scumpul meu frate-n Cristos,
Să vorbim cu al nost’ comitet,
Poate-l ajută urgent.”

Ieșii disperat și căutai pe străin.
Se vedea că-i un om de departe,
Aplecat peste el și cu chipul divin,
Era o minune: Cineva-l luase pe brațe.

Ochii-mi lăcrimau, erau abătuți,
„L-am pus la ușa ta să-l ajuți
Milă Voiesc și ca să fii o lumină!”
Zise Faptura cu-o voce divină.
Simion Ioanăș

Împietrirea inimii
Împietrirea inimii

Azi e ziua când cu spor
Diavolul lucră de zor.
Să ne pună valul său,
Sî-L lăsăm pe Dumnezeu.

Dragostea s-a cam răcit,
Din Biserica lui Crist.
Bogăția și averea
Au adus la mulți căderea.

Mulți se-arată mari creștini,
Dar trăiesc ca și păgâni.
Mulți se dau mari teologi,
Dar cu fapta ei sunt morți.

Lumea toată azi se zbate,
Ca să facă unitate.
Vor să facă o religie,
Unde toți să se închine.

Dumnezeul nostru mare,
Adă Tu înviorare;
Nu lăsa al Tău norod
Să se piardă fără rod.

Despietrește-ne pe drum,
Inimile noastre-acum.
Noi nu vrem ca să pierim,
Vrem cu Tine-n veci să fim.
Simion Ioanăș

Răsplata
Răsplata

Ce-i mai important în viață?
Se întreabă lumea toată,
Bani, mașini și multa-avere,
Cei mai mulți gândesc la ele.

Să ai o viață bună,
Să călătorești prin lume,
Să fii fericit în viață
Și să faci tot ce iți place.

Și am vrea ca după moarte
Dumnezeu să ne primească,
În a Cerului cetate
La locul drept și cu verdeață.

Dragul meu și draga mea,
Te rog, nu te înșela.
Unde ți-e inima ta
Vei petrece veșnicia.

Dacă inima ta-i legată,
Să citești Scriptura toată.
Să te rogi în orice zi,
Ai s-ajungi în veșnicii.

Dacă trăiești pe pământ
Semănând cu Domnul Sfânt,
Și asculți de-al Său Cuvânt,
Sus în Cer vei fi curând.

Însă dacă tu în viață
De-al tău suflet nu iți pasă,
Lacom ești să ai de toate
Faci ce lumea toată face.

Va veni vremea în care
Socoteală ți se cere.
Cum tu ai trăit în viață
Așa vei avea răsplată.
Simion Ioanăș

Fugi de păcat
Fugi de păcat

Păcatul e acela care,
Te va duce la pierzare.
Dacă nu-ți dai viața ta
În Mâna lui Mesia.

Păcatu-a intrat în lume
Să subjuge și să curme
Tot ce-i sfânt, dumnezeiesc
Pentru neamul omenesc.

Dragul meu și draga mea,
Când păcatul te-o lega,
Fugi cu el la Golgota,
Libertate vei afla.

Fugi și fugi, de-orice păcat,
Fiindcă moarte-ți va fi dat.
Luptă-te să te sfințești
Și în Cer să fii pe veci.
Simion Ioanăș

Trimiteri
Trimiteri

Mergem toți în unitate
Și luptăm pentru dreptate,
Evanghelia s-o-mpărțim
Lumea ca s-o despietrim.

Noi suntem urmașii Lui
Toți, copiii Domnului,
Isus ne dă nouă putere
Să-L vestim în orice vreme.

Noi, Biserica de pe pământ,
Ascultăm de Domnul Sfânt.
Și vestim cu bucurie
Izbăvire din robie.

Ascultă tu, omule bun,
Și te-ntoarce la Stăpân.
Domnul Isus te iubește
Și în Cer El te primește.

Toți ce vreți să fiți cu El
Să vă bucurați în Cer,
Pocăiți-vă cu toții,
Credeți Evanghelia vieții!
Simion Ioanăș

O ultimă chemare
O ultimă chemare

Vremea e la pândă,
Zilele-s pe ducă,
Omenirea zace
Schiloadă și rece.

Unii-s ghiftuiți,
Mulți săraci lipiți,
Viața pe pământ
Goană-i după vânt.

Lepădarea de credință
Astăzi e obișnuință,
Pentr-un blid de linte
Tot se poate vinde.

Familii destrămate
Copii fără mame,
Infamia și prostia
Sluțesc căsătoria.

Războaie sunt multe,
Toată lumea minte.
Nimeni nu mai știe
Ce e rău sau bine.

E-o ultimă chemare
Pentru fiecare,
„Vino după Mine!”
Zice Cel ce vine.
Simion Ioanăș

Chemare
Chemare

Mă uit la draga de albină
Ce Dumnezeu i-a dat lumină,
I-a dat și ei înțelepciune
Să fie de folos pe lume.

Mă uit la stele și la soare,
La galaxii, la mări și-oceane,
La lup, la urs, la flori, păduri,
Toate-s făcute să te bucuri.

Toate-s făcute din nimic,
De un Stăpân Atotputernic.
Toate sunt în Mâna Lui,
Timpuri și vremi, viața oricui.

Dar între toate acestea sunt
Toți ce-L urmează pe Cel Sfânt
Și strălucesc de mii de ani
Vor fi în veci ai Lui urmași.

În aceste vremuri de apus,
Uită-te, frate, la Isus,
Holdele-s gata de-adunat,
La lucru astăzi ești chemat.

În toată această lume rea,
Tu ești chemat la a lucra.
Dar nu ca prinț, ca împărat,
Ci ca un rob răscumpărat.

Dar nu uita, chiar dacă acum,
Ești batjocorit, bătut pe drum,
Vei fi un prinț în veșnicii,
Și pentru veci în bucurii.

Scoală-te, frate creștine,
La lupta ce-o avem de dus.
E-o luptă grea și cu suspine,
Da-i bună, căci ne duce-n Sus.
Simion Ioanăș

Dragostea
Dragostea

Am căutat-o la poarta omenirii
Era acolo doar umbra durerii,
Și-am căutat-o degeaba,
Omenirea renunțase la ea.

Am întrebat florile,
Pădurile, luna și stelele:
„O, cunoaștem Dragostea,
Dar nu știm unde se poate afla!”

Și-am deschis o Carte
Ce lumea renunțase la Ea,
Și-am văzut unde-i Ea,
Ea, Dragostea, este la Golgota.

Tu, omenire, ce-alergi spre sfârșit,
Privește la cruce și nu te-mpietri;
Predă-te în mâna lui Hrist,
Și-n veci vei putea a iubi.

Iar tu, ce știi ce-i iubirea,
O, tu, ce-ai gustat nemurirea.
Arată tuturor oamenilor din lume,
Căci dragostea fost-a la Cruce.

Căci dragostea nu-i bârfă,
Nici ură, mândrie sau osândă.
Ci-i slujire și jertfă de Sine,
Așa, Isus te slujește pe tine.

Iubește-i pe toți și îi rabdă,
Dragostea-n tine să vadă.
Tu să fii lumină și sare,
Ca mulți să găsească Salvare.
Simion Ioanăș

Se pierd
Se pierd

Se pierd lângă noi
Milioane de oameni,
E-o lume ce-aleargă puhoi
Către iad și noroi!

Nu mai e mult și vine
El coboară din zări divine,
Cel ce-i în veci Dumnezeu
Se coboară din Empireu.

E un timp de har sfânt
Ce-i lăsat pe pământ,
Noi să-i ridicăm din „mormânt”
„Înviind” pe oameni prin Cuvânt.

Înțelege fratele meu,
Să-i aduci pe alții la El.
Căci al nost’ Dumnezeu,
Vrea ca tu să lucri cu zel.

Căci vine acea zi minunată
Când toți vom lua o răsplată.
Ridică al vieții Stindard,
Să-i câștigi, pe cei ce se pierd.
Simion Ioanăș

Mii și mii
Mii și mii

Dintre mii și mii de voci
Ce se-aud pe-acest pământ,
Doar una este vocea
Părintelui Cel Sfânt.

Dintre mii și mii de cărți
Scrise vreodată, pe orice continent,
Doar Una dintre toate
E Cartea de la Miel.

Dintre mii și mii de oameni
Ce-au trăit pe-acest pământ,
Doar Unul singur e acela
Ce este veșnic Sfânt.

Dintre mii și mii de zei
Ce-au fost slăviți vreodată,
Doar unul singur este
Adevăratul nostru Tată.

Dintre mii și mii de trâmbiți
Ce sună în văzduh,
Doar una e cea care
Anunță pe Isus.

Dintre mii și mii de stele
Ce s-au ridicat în văzduh,
Doar una a fost aceea care
A vestit pe-al nost’ Isus.

Dintre mii și mii de miei
Ce s-au jertfit pe-altare,
Numai Unul e Acela
Ce ne-a dat eliberare.

Dintre mii și mii de cruci
Ce s-au ridicat în timp,
Doar pe una dintre ele
A curs un Sânge Sfânt.

Dintre mii și mii de morminte
Ce s-au săpat de veacuri,
Numai unul este care
Gol rămas-a peste vremuri.

Mii și mii vor fi aceia care
Vor aștepta din Cer
Să vină Slăvitul
Și Bunul nostru Miel.

Te chem, străine, astăzi
Să vi și tu la El,
Să fi și tu acolo,
S-ajungi și tu în Cer.
Simion Ioanas

Trezește-te
Trezește-te

A trecut Isus aseară
Pe la cortul meu din nou.
Eu nu eram de strajă,
Am adormit într-un antreu.

Am privit la mine-atunci
Ars de arșiți, plin de colb, noroi,
M-am plecat în fața Celui Sfânt
Mărturisind ceea ce sunt.

Am simțit dragostea Lui.
Întrebări mi-au năpădit ființa:
Unde este dragostea dintâi?
Unde-i frica de Ființa Sa?

Te iubesc, Doamne, iartă-mi păcatul…
Reuși-i să spun, doar atât… și am tăcut…
Am simțit mângâierea de la Domnul
Și iertarea pentru tot ce-am făcut.

În următoarele zile, o voce lăuntrică îmi spune:
„Tu uită-te, nimeni nu-i corect…
Nu vezi ce formali sunt cei de pe Cale cu tine,
Tu poți să păcătuiești, nimeni nu-i perfect.”

„Doamne! Nu numai Petru te-a părăsit …
Nu numai Iuda te-a trădat …
Și eu sunt slab și ipocrit
Prins în cursă și-n păcat”

Am strigat din nou la Domnul,
Nu ca prima dată, ci din agonia morții.
Nuiaua Lui e dulce, El Îndurătorul,
El mi-a arătat dragostea Vieții.

„Îți mulțumesc și te iubesc, Domnul meu,
Mi-ai deschis ochii să văd cine sunt eu,
Îți mulțumesc și te rog nu mai mă lăsa
Să privesc la greșelile altora.
Ci fă-mă să le văd pe ale mele,
Să mă schimb, și păzește-mă de rele”

„Uită-te la tine și scutură-ți țărâna
Unde-ți este dragostea și-armura,
Frica de Domnul și dragostea de frați?
În inimă-i răutate, murdărie și taci?”

Trezește-te, poporul Domnului,
Căci în fiecare zi prezența Lui
Trece și vede la ușa cortului tău
Moloz, murdărie, colb, tot ce-i rău.

Scoate-le afară și El te iubește,
Ia aminte și te trezește!
Pentru tine S-a jertfit Mântuitorul
Și fiva-ți în veci Salvatorul.
Simion Ioanăș

Vino
Vino

Prin colbul de pe drumuri
Trecea al vieții pas semeț,
Arătându-ne la oameni,
Vom plăti un mare preț.

Viața noastră-i trecătoare
Ca și fulgul din nămeți,
Amintește-ți, frățioare
De câte ori te-nalți semeț.

Fii smerit cu toată lumea
Și nu fii un mare zbir,
Azi poți fii puternic, tare,
Mâine poți să nu mai fi.

Astăzi poți să ai de toate,
Mâine poți să n-ai nimic,
Amintește-ți frățioare,
Toate-s trecătoare-aici!

Pune-ți viața-n rânduială
Și nădejdea-n Cel de Sus,
Nu mai lenevi prin lume
Scoală! Vino la Isus!
Simion Ioanăș

Lepădare de sine
Lepădare de sine

„Cine vine după Mine
Să se lepede de sine”
Spune Domnul pe pământ,
Prin al Său Sfânt Cuvânt.

Să ne lepădăm de noi
Este un pic cam greoi.
Și câteodată ne doare
Să punem răul deoparte.

Trebuie însă, dragii mei,
Ca să renunțăm la noi.
Bârfa, ura și minciuna
Nu mai fie la noi acuma.

Beția, mândria și gluma
Le-am lăsat pe totdeauna.
Firea noastră pământească
Nu conduce viața noastră.

De-acum noi suntem ai Lui,
Suntem frații Domnului;
Chipul Lui vrem să se vadă
În viața noastră-ntreagă.
Simion Ioanăș

Coboară iar pe pământ
Coboară iar pe pământ

Doamne vino iar pe pământ
Să ne dai al tău Cuvânt,
Să pui Pace între oameni,
Să oprești lupta Satanei!

Doamne, vino-n a ta Cetate
Să oprești batjocurile toate,
Ierusalimul să se știe:
E-a lui Israel simbrie!

Cu-n bărbat și o femeie
Ai creat prima familie,
Vino azi de-oprește hula
Pe toți ce-ocărăsc familia.

În Biserica ce-i azi coruptă,
Doamne, știm că stai la ușă,
Te rugăm, o, Doamne sfinte,
Ia-Ți Tu locul cel de cinste.

Doamne, vrem un nou început
Pe acest pământ corupt,
Tu ești a noastră speranță,
Vino iar în lumea noastră!

Simion Ioanăș

Reclame