Ideologia diabolică socialistă și viitorul nostru

Ideologia diabolică socialistă și viitorul nostru

Este extraordinar cum ideologia diabolică socialistă pregătește și ajută calea anticristului.
Sondajul care a fost comandat de republicanii români-americani, arată cât de tragică-i problema în România. România este atașată de ideologia socialistă și procentul care îngrijorează cel mai mult este între tinerii din România.
Lucrul acesta pentru mine e un semnal că PSD-ul și alte partide care sunt continuatorii comunismului în România, nu vor dispărea de pe scena politică. Devine deja și se vede la orizont, un socialism tipic țărilor din America de Sud în România.
Deoarece Bisericile istorice oricum se modelează după modelul politic, ei având majoritatea politicienilor și fiind într-o simbioză cu puterea politică, nici nu se ia în discuție o analiză a fenomenului în interiorul lor.
Are vreun efect asupra Bisericii evanghelice, neoprotestante?
Bineînțeles că are un efect major, văd asta în atitudinea multor păstori din comunitatea din România, fiind aserviți PSD-iștilor și având agende comune cu mulți dintre acești politicieni. Însă ce-i mai tragic, este atitudinea favorabilă socialismului într-o majoritate a membrilor bisericilor evanghelice, hipnotizați de atitudinea anti-socialismului european a românilor, folosită ca o capcană în a atrage electorat. Între socialismul european, globalist, progresist și socialismul din România nu sunt mari diferențe, doar că fiecare își promovează dictatura și ideologia bolnavă prin mijloace diferite., așa cum China și Rusia păstrează distanța, însă amândouă merg pe principii diferite având la bază aceeași ideologie diabolică.
În multe biserici evanghelice astăzi, când Standardul Bibliei este atacat continuu și valorile conservatoare sunt considerate extremism, tot mai mult își face loc în biserici chipul veacului acestuia, adică un creștin socialist drăguț, simpatic, iubitor, tolerant față de orice și având ca țel promovarea personală, egoism și prosperitate, indiferent de căile prin care devin prosperi și își satisfac setea de materialism și iubirea de bani.
Mă uit stupefiat la Convenția Baptistă din Sudul Statelor Unite și văd o dragoste enormă pentru stânga democrată, pentru toleranță și pentru acceptarea agendei socialiste în așa zisele valori ale Bisericii și mă gândesc că dacă se continuă în felul acesta, în cel mai scurt timp o să avem parte de o Biserică autentică bazată pe Biblie doar subteran (ascunsă).
Tot la fel și în viitorul României, cu o astfel de tendință spre socialism, viitorul bisericii adevărate pare unul sumbru și se are în vedere o biserică aservită puterii politice, una care îmbrățișează tot mai mult ideologia socialistă, iar cine încearcă să se opună este imediat anihilat și marginalizat, așa cum de altfel se întâmplă și în societățile din occident unde progresismul și globalismul se impune pe zi ce trece.
Socialismul, indiferent că astăzi își spune democrat, cică astăzi se dezic de ideile lui Marx, însă își au rădăcinile ideologice din principiile revoluției franceze, anume: libertate, egalitate și fraternitate. Indiferent că socialismul și-a luat o “pălărie” democrată, ideologia de bază rămâne socialismul marxist, bazat pe concepția materialistă a istoriei, pe punerea în comun a mijloacelor de producție și de schimb, în final, eliminarea pieței, a capitalului, a muncii ca marfă și chiar a banilor, utopii care nici nu merita discutate în materialul acesta.
Dacă privești la multe fațete din ideologia socialistă, le-ai găsi bune și poate de aceea și unii pocăiți de-ai noștri s-au îndrăgostit de socialism, uitând totuși cei mai important, anume că socialismul este un afront la adresa lui Dumnezeu și întronează pe om drept „dumnezeu”. Socialismul într-un fel întronează omul drept „dumnezeu” pe pământ, ideologia umanista fiind cea care centrează omul în centrul existentei, în detrimentul Adevărului lui Dumnezeu, care spune în mod clar ca în centru existentei trebuie să fie Dumnezeu.
Ce nu realizăm noi în mare parte din Bisericile evanghelice, neoprotestante, este faptul că este atât de aproape venirea Domnului, faptul că agenda anticristă parcă-i la ea acasă prin socialismul de astăzi în societățile occidentale și nu numai.
Controlul asupra populației, s-a văzut clar la ce nivel a ajuns prin Covid 19, acest virus în jurul căruia se țes numeroase conspirații, însă practic noi populația de rând am văzut o putere diabolică de neimaginat în mâna politicienilor și a unor elite și organizații globaliste.
Deci la ce ne putem aștepta pe viitor dragi frați evanghelici, neoprotestanți, la un procent ridicat al aderării românilor și a oamenilor din majoritatea națiunilor occidentale la agenda socialistă? La ce ne putem aștepta când agenda toleranței și utopiei socialiste, a dictaturii socialiste pătrunde și în multe din bisericile noastre? La ce ne putem aștepta când o grămadă de organizații para și extra bisericești încep să ne modeleze viața creștină, când o elită așa zis creștină devine Normă de viață în locul Scripturii?
Cred că se întrevede în viitor o biserică underground, o biserică subterană, ascunsă, așa cum există astăzi de altfel în țările totalitariste, comuniste, socialiste.
Dumnezeu să aibă milă de noi, de Bisericile noastre, să ne trezească prin Duhul Sfânt, astfel ca să putem să ținem sus Cuvântul vieții, chiar cu prețul suprem pe care l-am putea plăti.
Sondajul de care vorbeam la începutul articolului îl puteți găsi la această adresă:

Dragostea care ucide Adevărul sau cum să ne ”drogăm cu iarba satanei”

Dragostea care ucide Adevărul sau cum să ne ”drogăm cu iarba satanei”

Curentul hippy a apărut în Statele Unite în jurul anului 1960 ca o mișcare împotriva valorilor culturale, având în vedere că încă Biblia se preda în școli la acea vreme. Tinerii, în mod special, atinși de acest curent demonic foloseau marijuana, anumite droguri halucinogene, ascultau muzică sub influența drogurilor și trăiau așa numita revoluție sexuală, o destrăbălare în masă care demola orice valori ale societății acelor vremi. Era un fel de dragoste și toleranță prin distrugerea oricăror valori creștine, ceea ce a dus la o decădere morală a societății, în câțiva ani urmând scoaterea Bibliei din școli și niște generații de oameni lipsiți de discernământ care au urmat, pregătind în timp calea spre un socialism sălbatic, o îndepărtare a poporului din Statele Unite, de Dumnezeu.
Cam așa văd starea de astăzi, în mijlocul comunității noastre evanghelice, unde se propovăduiește o dragoste și o toleranță falsă în detrimentul Adevărului, mergând până acolo încât desființează Biblia înălțând dragostea aceasta ”hipiotă”, ca standard nou al creștinului sau a Bisericii.

Am îndrăznit să analizez câteva stări existente în comunitățile evanghelice de limbă română, chiar cu riscul de-a umbla unii cu “satârul”  după mine ca să-mi ”taie capul”.

1. Când condamni păcatul, ești imediat atacat de acești „hipioți” creștini, condamnându-te că n-ai dragoste și produci dezbinare
Totuși standardul sfințeniei lui Dumnezeu nu s-a schimbat, rămâne același descris și prezentat de Cuvântul Scripturii. Dacă cu ani în urmă divorțul într-o biserică era o mare problemă și-o rușine, astăzi deja e o obișnuință, toată lumea ridică din umeri și de dragul dragostei e tolerat.
Biblia nu ne prezintă astfel de schimbări de standard, ci dimpotrivă, profeții Vechiului Testament au strigat împotriva păcatului și au plătit cu viața, Ioan Botezătorul a strigat împotriva păcatului și a plătit cu viața, apostolul Pavel a condamnat păcatul și probabil în multe circumstanțe n-a fost privit cu ochi buni, Domnul Isus condamnă păcatul din anumite biserici prezentate în Apocalipsa lui Ioan și pot da multe exemple asemănătoare.
De ce astăzi unii cred că dacă cineva condamnă păcatele existente în Biserică n-ar avea dragoste? Bineînțeles că datorită faptului că ei folosesc dragostea, ca un pretext să poată trăi în această stare, specifică vremurilor din urmă. Oamenii aceștia se hrănesc cu această „iarbă a satanei” care să-i țină într-o ceață a minții și sufletului, ca să trăiască în păcat în continuare.
Un om care are Duhul Sfânt și vede starea aceasta de deteriorare a standardelor și a sfințeniei cerută de Dumnezeu, nu poate să tacă, ci îl doare de starea Bisericii.

2. Când condamni erezia sau ereticul, imediat ești atacat de acești “hipioți” creștini, acuzându-te că n-ai dragoste și produci tulburare
Totuși Biblia este clară cu privire la Adevărul Scripturii, Ea nu s-a schimbat, e aceeași și nu o să se schimbe niciodată.
Circulă azi fel de fel de erezii, teologia prosperității, fenomenul nou apostolic de la  Redding, circ cu vindecări miraculoase, adevărate spectacole rock în biserici, umanism, socialism, neocalvinism, crislamism, ecumenism etc, care mai de care mai năstrușnice.
Apostolul Pavel, la fel și Domnul Isus și alții au fost foarte categorici cu privire la erezie, eretici, numindu-i lupi răpitori, câini, scrijelați etc. Nu pentru că n-au fost iubiți acei oameni sau că ar fi existat în inima Domnului și apostolilor ură, ci pentru gravitatea otravei împrăștiate de eretici. Otrava ucide și să nu spui Adevărul, te face părtaș acelui eretic și lipsit de dragoste pentru frații tăi în credință.
Dacă cumva ai îndrăznit să zici ceva, imediat “hipioții” creștini te acuză că n-ai dragoste, încearcă să te reducă la tăcere, parcă ei ar intra în inima și mintea ta și ar știi ce-i acolo. Totuși Domnul știe și cunoște inima fiecăruia și  El judecă ce are fiecare în inimă.
Lipsa de discernământ bazată pe necunoașterea Scripturii, învățătura greșită, imaturitatea spirituală, prezente în multe biserici, face ca mulți azi să cadă pradă ereziilor și ereticilor, să umple și să aducă gură cască mii și mii de oameni ca pradă pentru acești lupi răpitori.
Oamenii aceștia se hrănesc cu această “iarbă a satanei”, frumos ambalată și servită de aceste vedete, așa zise evanghelice.

3. Când condamni ecumenismul și crislamismul, deja ai atentat la unitatea bisericilor, imediat ești sub tirul acestor ”hipioți” creștini.
Este extraordinar cum dintr-o dată comunități creștine evanghelice iau parte la adunări ecumenice, cu catolici, ortodocși, islamici, pregătiți categoric pentru agenda anticristului. Să ferească Dumnezeu să condamni aceste întâlniri ”nevinovate”, dacă le condamni imediat ”hipioții” te atacă ca lipsit de dragoste, cică și ei sunt creștini, au și ei dumnezeul lor, însă se află la o creștere spirituală diferită față de noi evanghelicii. Dragostea acestor oameni este atât de falsă și așa orbire le-a adus, încât nu mai pot distinge că acești semeni ai lor predică o altă evanghelie și ei atât de ușor le cad pradă, ei sunt fermecați de misticismul cultelor istorice și de minciunile păcii propovăduite de anumiți imami.
Deși Biblia e clară și privitor la acest aspect, orbirea acestor oameni care flutură dragostea înțeleasă de ei ca și standard, duce credincioși și comunități întregi pe o cale care duce spre pierzare sigură.

Nimeni nu-i absurd, legalist și lipsit de discernământ spiritual, ca să nu înțeleagă Dragostea care vine din Dumnezeu și prin Duhul Sfânt! Fiecare am fost în mocirla păcatului și acolo ne-a găsit Hristos, a avut milă de noi, ne-a salvat, ne-a curățat, ne-a sfințit, ne-a așezat în Trupul Său și ne iubește cu o iubire veșnică.
La fel și noi în biserică trebuie să iubim orice om, însă nu păcatul, nu erezia, nu chipul lumii în mijlocul bisericii. Iubirea și dragostea semenilor nu schimbă Standardul și Sistemul de valori al lui Dumnezeu prezentat în Scriptură. Adică, Dragostea turnată în noi prin Duhul Sfânt acoperă o sumedenie de păcate, însă nu ucide Adevărul, nu tolerează păcatul, nu spune lasă-l să păcătuiască și închide ochii. Să crezi așa ceva înseamnă să te „droghezi” cu ”iarba satanei”, să ai o dragoste falsă.
Dragostea din Dumnezeu acoperă păcatul în sensul că îl vezi că păcătuiește, te apropii și-i spui, te oferi să-l ajuți să iasă din păcat și te rogi cu el, stăruiești pentru ridicare și te bucuri de biruință și-o viață nouă în Hristos. Dacă păcatul sau erezia continuă însă sau deja este ceva public, atunci trebuie să proclami Adevărul, să strigi pericol, ca să nu cadă și alții în cursa satanei.
Dragostea lui Dumnezeu nu e lipsită de dreptate! Dragostea lui Dumnezeu a însemnat să dea pe Unicul Său Fiu să moară pentru noi, deci nu-i ieftină, nu-i lipsită de dreptate!
Dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri, ne spune Duhul Sfânt prin Epistola către Evrei.
Atunci cum rămâne dragul meu cititor? Cum rămâne dragii mei frați? Dragostea nu ucide Adevărul niciodată, Dumnezeu n-a dat pe Unicul Fiu ca noi să trăim în păcat și erezie și să ne lamentăm cu o dragoste falsă, de tip hipiot, Dumnezeu este Dragoste, plin de milă însă este și Adevăr, Dreptate. În Dragostea Lui, Dumnezeul Bibliei pedepsește, tocmai pentru faptul că e Drept și ne iubește. Însă pe cei care se leapădă de El, o iau razna, se împietresc în păcat și în erezii nimicitoare, El îi poate lăsa în voia minții lor blestemate.
Trăim vremuri grele, vremuri de îndepărtare de Dumnezeu, vremuri în care mulți se leapădă de credința adevărată, prigoana și cernerea parcă se întrevede într-un viitor nu prea îndepărtat, întrebarea care ne-o punem este ce vrem de fapt? Vrem să ajungem în Cer cu adevărat, vrem să umblăm pe calea strâmtă a pocăinței? Atunci trebuie plătit prețul. Cred că trăim vremea în care ‘hipioții creștini” au devenit o majoritate, ura împotriva celor care îndrăznesc să predice Norma Scripturii, Adevărul, este tot mai intensă. Numai cei care rabdă până la capăt și plătesc prețul, vor primii cununa în veșnicii.
De fapt dragostea astăzi, nu mai este Dragostea biblică, ci este una falsă, una rece, răcită din pricina fărădelegii. Dragostea rece este una falsă, periculoasă, de fațadă, la modă, fluturată și plimbată în parade la servicii, însă doare, nimicește, vrea să ucidă Adevărul, insensibilă la păcat.
Mă rog personal ca Domnul să toarne dragoste în inima mea prin Duhul Sfânt, să pot iubi orice om, însă să nu iubesc păcatul, erezia, minciuna, ecumenismul și să rămân în Hristos în vremuri ca acestea, El care este Turnul de scăpare, să calc pe urmele Lui, pe calea strâmtă a pocăinței, ca într-o zi să pot ajunge la locul pregătit de El pentru cei care-L iubesc și rămân sub autoritatea Lui. La fel doresc pentru fiecare cititor și pentru Bisericile evanghelice sau neoprotestante de pretutindeni.

Simion Ioanăș

Faima predicatorului

Pentru mine, Cel mai mare predicator al tuturor timpurilor, a fost, este și rămâne: Hristos Domnul. 🙂
Dacă predicatorii de astăzi nu rămân sub autoritatea Lui, sunt nimica și dacă rămân, sunt doar niște robi netrebnici.
Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: „Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.” (Luc.17:10)

Cauzele imaturității și lipsei de discernământ din biserici

Cauzele imaturității și lipsei de discernământ din biserici

Sigur că noi creștinii avem de multe ori diferite criterii prin care percepem maturitatea unei biserici, poate numărul mare de membrii, poate tipul de predici, poate felul de manifestare sau multe alte criterii pe care le avem în sistemul nostru de valori.
Totuși în vremurile din urmă, Biblia ne spune că vom avea parte de-o criză de trăire și mărturie creștină, de care se pare că în lumea noastră modernă, deja avem parte din plin. De aceea s-ar putea ca numărul de membrii, tipul de predici, manifestările și alte criterii pe care noi le avem azi ca șablon, de fapt să ne ducă în eroare și să tragem concluzii false.
Asistam zilele acestea la un atac asupra unui păstor care atrage online mulți ascultători, totul cumva ca un semnal de alarmă asupra ereziei, teatrului și inducerii în eroare a auditoriului. Am zice cu toți că este un lucru bun și benefic, însă oare câți își dau seama că migrația asta de la o biserică la alta, foamea după senzațional, atragerea ca un magnet a oamenilor în jurul unor păstori vedetă, deja este un fenomen care de ani de zile are loc, este un fenomen care decimează biserici, care naște erezii nimicitoare, care ucide credincioși, care a fost acceptat tacit și care convine când este în avantajul unora și aduce critici când este în dezavantaj. Mobilul acestei migrații și acestei babilonii actuale au în centru un magnet bineînțeles, însă cei care azi strigă nu realizează că imaturitatea din biserici și lipsa de discernământ este tot așa de mare problemă ca și acești pastori vedetă ai zilelor noastre, care de multe ori atrag prin tot felul de erezii sau manifestări complet nebiblice și ne-scripturale.
De aceea doresc să amintesc câteva din cauzele acestei imaturități, la care avem fiecare vina noastră, atât lucrătorii din biserici care slujesc cu Evanghelia și sunt mai vizibili ca alții, cât fiecare dintre noi care suntem membrii într-o biserică locală:

1. Necunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu
Fără Scriptură nu poate exista maturitate, nu poate exista discernământ, deosebirea falsului de Adevăr. De aceea astăzi mulți aleargă dintr-o parte în alta după anumiți vorbitori, stau gură cască și înghit ce le este dat fără să poată distinge că-i poate ucide.
De zeci de ani creștinul a fost obișnuit să vină duminica, să asculte ce îi este dat de la amvon și mulțumit cu asta să aștepte următoarea duminică de părtășie.
Numai că maturitatea spirituală, nu se face ascultând predici o dată pe săptămână, ci hrănindu-te zilnic din Cuvânt, cercetând și trăind acest Cuvânt. Relația personală zilnică cu Domnul trebuie să fie un mod de viață al creștinului, care musai trebuie să includă Cuvântul lui Dumnezeu. Această Scriptură este de fapt Sabia Duhului și face parte din armătura noastră, prin Ea suntem călăuziți de Duhul Sfânt în viața de zi cu zi.
Trebuie să înțelegem că membralitatea și viața creștină, nu înseamnă să mergi la Biserică și să asculți două predici o dată pe săptămână, ci o trăire cu Domnul în fiecare zi.

2. Lipsa nașterii din nou la mulți care se botează
Dorința multor Biserici de-a avea cât mai mulți membrii, dorința multor păstori de a se afirma cu acest lucru, duce de multe ori cu a trece cu vederea nașterea din nou.
Parcă faima bisericilor astăzi se duce cu cât bisericile au mai multe botezuri, numărul membrilor crește și puterea financiară devine vizibilă. Retribuția financiară a păstorilor, în foarte multe cazuri, poate deveni un motiv serios pentru a crește numărul de membrii fără ca nașterea din nou să mai aibă o prea mare importanță. De aceea calitatea vieții creștine a bisericii a scăzut vizibil, caracterul creștin și maturitatea se văd tot mai  puțin, iar când ai parte de membrii care n-au nașterea din nou, cu siguranță și lipsa de discernământ se accentuează, nu o să ai parte de oameni care trec totul prin filtrul Scripturii, ci care vor accepta orice învățătură și orice stil de viață, asta face ca tot mai mult divorțul să-și facă loc în biserici și să devină încet, încet un stil de viață.

3. Neîmplinirea poruncii de-a face ucenici
Porunca aceasta ar trebui să primeze ca și mod de lucru al Bisericii, având în vedere că este dorința și porunca Domnului. A face ucenici înseamnă să lucrezi la maturizarea oamenilor până când sunt capabili ei să învețe și să fie de folos altora. Înseamnă ca din punct de vedere a rugăciunii, învățăturii, trăirii, luptei spirituale etc, cineva să fie lângă tine și să te ajute, să te îndrume, sa-ți fie ajutor călăuzit de Duhul Sfânt în ucenicizare.
În general se face puțină caticheză, pe urmă bucuria botezului, iar după aceea Dumnezeu cu mila. De fapt cineva ar trebui să ia în serios această poruncă de care depinde maturizarea noastră și discernământul fiecăruia. Bineînțeles că pentru unii poate deveni inconfortabil ca ucenicul să devină într-o zi cel care poate discerne și merge pe propriile picioare, însă aceasta este chemarea care ne-a dat-o Domnul. Oamenii care devin maturi nu trebuie văzuți ca un pericol, ci ca o binecuvântare, ei vor lucra la maturizarea și ucenicizarea altora, la misiune, la ducerea Evangheliei altora și împlinirea Planului de mântuire al lui Dumnezeu cu viața lor. Un om matur spiritual își știe locul, o să fie disciplinat și o să aibă un impact spiritual asupra altora din Biserică.
Astăzi ne mirăm cum ajung mii și zeci de mii de oameni să alerge după un curent fals sau învățător fals, asta e vina noastră, deoarece am căzut la capitolul facerii de ucenici. Probabil vedem ca o emancipare lucrul acesta și fiecare face ce vrea și cum îl taie capul, trăiește cum vrea și de dragul dragostei totul e bine și frumos, asta nu înseamnă că ne-am împlinit menirea, înseamnă doar că am ajuns să avem imaginea de cluburi, mai repede ca imaginea unor biserici vii.

4. Înmulțirea fărădelegii în viața credincioșilor
Una din marile tragedii ale bisericilor, pe care bineînțeles că nu le recunoaștem și încercăm să ne eschivăm de câte ori e vorba de acest subiect.
Chiar dacă nepocăiții ne atacă de multe ori și spun că am ajuns mai răi ca ei, pentru noi rămân doar vorbe-n vânt și o punem pe seama necredinței și a întunericului în care ei trăiesc, ca o apărare a lor privitor la auzirea Evangheliei.
Nu ne gândim probabil nici o clipă, că prin viața noastră în care am împrumutat chipul lumii acesteia, noi de fapt am devenit pricini de poticnire. Bârfa, minciuna, goana după avere, divorțurile, imoralitatea, hoția etc, tot acest stil de viață amestecat cu stilul lumii, ne-a adus la o stare deplorabilă, pe care probabil nici n-o mai sesizăm.
Se propagă o dragoste de suprafață, în care toleranța își are locul de cinste, însă în spatele acestei așa zisă dragoste tolerantă, de fapt e doar spoială, partide, interese, concurență, interese proprii, afaceri, egoism etc. și aproape nimic Hristos. El în noi, creștere spirituală, asemănare cu Domnul, sfințenie, pregătire pentru întâlnirea cu Domnul, veghere etc., relație personală cu Hristos Capul Bisericii, sfințenie, toate acestea în loc să fie o prioritate, ele devin facultative sau în planuri nesemnificative.
Noi credem că Dumnezeu și-ar fi coborât Standardul sfințeniei datorită faptului că noi ne-am emancipat, datorită faptului că prosperitatea ne-a umplut hambarele, datorită faptului că am ajuns să cunoaștem multe, am ajuns până acolo încât nu ne mai ajunge nimeni la nas, staruri și umpluți de un duh al lumii egoist, socialist, globalist, tolerant și arogant.
Deci nu ar trebui să ne mai mirăm că mulți credincioși aleargă la anumite staruri, la anumiți eretici, împinși de curente eretice, teologii sucite și învățături demonice, e dovada imaturității, a lipsei de discernământ și de vină suntem toți. Ne-am lăsat duși de nas de satana, ne-am lăsat târâți în mocirlă, ne-am lăsat împietriți de lume și chipul ei, ne-am lăsat mințiți și manipulați de tot felul de duhuri înșelătoare și ne-am făcut idoli din niște slujitori ai bisericilor, asta deoarece am pierdut din vedere pe Hristos, Mântuitorul și Păstorul nostru. Rămâne să ascultăm de Glasul Lui și să ne pocăim, să ne întoarcem la simplitatea Evangheliei, la ascultarea de Cuvântul Domnului, la sfințire și la o dragoste din Duhul Sfânt pentru lumea pierdută, la o Relație personală strânsă cu Păstorul nostru minunat: Hristos Isus.
Doamne ajută-ne la aceasta. Amin.
Simion Ioanăș

Plăgi care afectează mărturia Bisericii de astăzi

Plăgi care afectează mărturia Bisericii de astăzi

Trăim într-o perioadă în care semnele acestor vremuri ar trebui ca să ne îndrepte privirea spre venirea Domnului Isus Cristos, mai degrabă decât spre criza economica, războaiele și calamitățile care afectează omenirea din ziua de astăzi. În aceste circumstanțe Biserica ar trebui să grăbească venirea Domnului prin mărturisirea Evangheliei până la marginile pământului și vegherea la care suntem îndemnați de Sfânta Scriptură. Totuși, în astfel de condiții și circumstanțe, diavolul urmărește ca Biserica să fie afectată de câteva plăgi, care cuprind întreaga lume. De aceea trebuie să fim foarte atenți la Cuvântul lui Dumnezeu, la sfințirea noastră, la împlinirea lucrului la care Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare din noi, prin darul dat de Duhul Sfânt!
Incă din perioada modernă, odată cu nașterea științei moderne, gândirea omenirii a fost influențată în mod negativ de filozofia acelei perioade. Odată cu Hegel (1770-1831), în locul antitezei, avem sinteza ca abordare a adevărului de către omul modern. Hegel a fost poarta de intrare spre linia disperării în omenire. Din acel moment omul nu mai era capabil să deosebească binele de rău și nu mai era capabil să se relaționeze cu Adevărul absolut, ci pur și simplu a fost aruncat într-o disperare care se continuă și în zilele noastre. Ce este tragic, este faptul că această disperare a pătruns și în Biserici, s-a ajuns până acolo încât se pune la îndoială Adevărul absolut, inspirația Scripturii, chiar de la catedrele unor școli creștine.

Doresc să privim la câteva plăgi care au atins Biserica, care ne-a slăbit puterea de mărturie și care afectează mărturia Bisericii creștine în aceste vremuri.

1. Materialismul este una din plăgile prin care oamenii sunt robiți și sunt orbiți de diavolul, ca să nu cunoască și să nu urmeze Adevărul.
Întâlnim această ispită în tot decursul istoriei omenirii și culminează parcă, prin ispitirea Domnului Isus de către diavolul (Luca 4:5-7). De-asemenea este o atenționare pentru Biserica de astăzi, prin mesajul către Biserica din Laodiceea (Apocalipsa 3:14-17), pe care unii teologi îl aplică Bisericii din vremea Sfârșitului. Acest „Sunt bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsa de nimic”, parca se potrivește la indigo creștinului din ziua de azi. Deasemenea apostolul Pavel (2Tim 3:2) atenționează Biserica despre acest pericol și s-ar putea da și alte exemple în sensul acesta, din Sfânta Scriptură.
Materialismul, a răsturnat sistemul de valori pe care Dumnezeu îl dorește pentru noi. În loc să alergăm să căutăm Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea (Matei 6:33), suntem prinși de aceasta plagă numită materialism și robiți. Cum să mai mergi misionar în aceste condiții, când confortul și alergarea după lucrurile materiale ne ocupă viața și existența? Suntem tentați în fiecare zi să dorim mai mult și mai mult, să muncim dacă s-ar putea 24 de ore și de multe ori nici acestea nu ne ajung. Încet, încet, parcă am fost prinși în mreaja aceasta a materialismului și dacă omenirea a devenit experta în a „învârti” banii, chiar „călcând pe cadavre”, am început și noi creștinii, să devenim „experți”. De-asemenea devenim experți și în a ne motiva acțiunile și suntem foarte constructivi atunci când este să ne motivăm. Nu mai avem timp de Biserică, nu mai avem timp de educația copiilor noștri și nici măcar de relațiile din familie. Ba mai mult decât atât, credem de multe ori că puterea Bisericii ar sta în puterea financiară, uitând că de fapt noi trebuie să fim plini de Duhul Sfânt, pentru a cuceri lumea aceasta de păcat pentru Hristos Domnul. (Fapte cap 1:8)
Care ar fi soluția ca să fim eliberați de aceasta plagă? Nu poate fi o altă soluție decât pocăința noastră, asta o spune și Scriptura. Ar trebui ca fiecare din noi să ne evaluăm viața și să ne stabilim prioritățile în viață. Ar trebui să detronăm materialismul din viața personală, din viața Bisericii și să punem pe Dumnezeu și Împărăția lui în loc. Sigur că ne doare, ne doare rău, trebuie să renunțăm la noi și în același timp să ne dezbrăcăm de noi înșine. Hotărârea însă trebuie să plece de la fiecare din noi, personal.

2. Înțelepciunea lumească este o alta plagă care a robit și a orbit această omenire. Ideile umaniste bântuie rasa umană în zilele acestea și-și fac loc și în Biserica din zilele noastre. Omul este așezat în locul lui Dumnezeu și este declarat dumnezeu chiar, acest curent înlocuind valorile lui Dumnezeu și Adevărul, cu născociri ale minții omenești, de cele mai multe ori izvorâte de la tatăl minciunii.
Înțelepciunea aceasta lumeasca a făcut ravagii în decursul istoriei și de foarte multe ori, chiar cei din poporul lui Dumnezeu în loc să se lase călăuziți de Duhul lui Dumnezeu au acționat lumește. Avem ca exemplu în sensul acesta pe împăratul Saul care a adus arderea de tot acționând după ințelepciunea lui, în loc să asculte de Dumnezeu (1 Samuel 13:13), de-asemenea pe Petru care este mustrat de Domnul Isus, că acționează după gândirea lui (Marcu 8:33). În cazul Bisericii din Laodiceea, Domnul Isus îi recomandă acestei Biserici doctorie pentru ochi, pe motiv că deși se considerau ca oameni care vedeau lucrurile spirituale, Domnul îi declara orbi, ei se lăsau mănați de înțelepciunea lumească. (Apocalipsa 3:17-18).
Înțelepciunea aceasta lumească, ne-a adus în pragul în care în Biserică sunt acceptate în aceste vremuri păcate, pe care Dumnezeu le condamnă categoric, însă omul le găsește explicații și le acceptă în viața Bisericii. Imoralitatea sexuală, divorțurile, îmbrăcămintea indecentă, muzica rock etc, au devenit acceptate în viețile multor creștini deși Dumnezeu condamnă categoric aceste păcate. Deasemenea am devenit foarte buni în programe și strategii, uitând de fapt că Domnul este Capul Bisericii și Duhul Sfânt dorește să ne călăuzească pe noi și nu noi pe El. În aceste vremuri dezbinarea și cearta parcă vor să stăpânească peste foarte multe Biserici, uitând de Iacov, prin care Duhul Sfânt ne descoperă că ”înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pamântească, firească, drăcească”.
Care ar fi soluția și în acest caz? Păi soluția ar fi din nou pocăința, recunoașterea stării personale, mărturisirea și începerea unei vieți sub călăuzirea Duhului Sfânt. Doar în felul acesta vom putea să nu fim duși în eroare, Biserica să nu sufere și lucrarea de extindere a Împărăției lui Dumnezeu să-și urmeze cursul, așa cum Duhul Sfânt dorește.

3. Falsitatea (fariseismul) este o alta plagă prin care diavolul a robit și duce în eroare încă pe foarte mulți pe acest pământ.
Incă de la copilul mic, am devenit experți în „actorie”, experți în a spune altora că suntem ceea ce nu suntem. De fapt și acesta este un păcat vechi care îl întâlnim din vremuri străvechi, încă de la Adam, care o face vinovată pe Eva (Geneza 3:12), Cain, care pozează în „nevinovat” (Gen 4:9), Anania și Safira (Faptele Ap 5:3) care pozează în „oameni generoși” și s-ar putea da multe alte exemple. La fel, Domnul Isus condamnă Biserica din Laodiceea, falsitatea și fariseismul de care dă dovadă, arătându-i că de fapt, El îi cunoaște cu exactitate starea. (Apocalipsa 3:17)
Această falsitate își face loc și în zilele noastre, în viețile noastre. De multe ori, dorim să pozăm ceea ce nu suntem și dorim să „arborăm” fața aceea, prin care să fascinăm pe oamenii din jur, uitând că Dumnezeu ne cunoaște și că de fapt nu noi cucerim inimile oamenilor, ci Duhul Sfânt. Uităm de multe ori că suntem în procesul de sfințire pe acest pământ și trebuie să ne verificăm și să ne ajustăm starea, lăsându-L pe Duhul Sfânt să cizeleze în noi Chipul Domnului Isus. ( 2 Corinteni 3:18)
Prin falsitate și fariseism, de fapt devenim imuni la Cuvântul lui Dumnezeu și nu mai împlinim planul lui Dumnezeu cu noi. Prin aceasta are de suferit Biserica și lucrarea lui Dumnezeu. Deasemenea lucrarea de misiune are de suferit, deoarece impactul Evangheliei este atenuat de trăirea noastră, mărturia personală are de suferit și de fapt are loc o distrugere a generațiilor care vin după noi.
Și în acest caz, soluția este pocăința, recunoașterea și mărturisirea acestui păcat, începerea unei vieți noi trăite în sinceritate și în ascultare de Dumnezeu. Lepădarea de acest păcat ar ajuta la o relație mai strânsă între noi credincioșii și la manifestarea dragostei lui Dumnezeu în mijlocul nostru. O astfel de atitudine ar avea un impact deosebit în lucrarea de misiune și în felul acesta vom crește spiritual și Dumnezeu își va împlini lucrarea cu fiecare din noi personal.

Haideți să ne cercetăm înaintea lui Dumnezeu și fiecare din noi să îndrăznim să venim cu pocăință, să ne recunoaștem starea, scadențele din viața noastră și atunci cu siguranță viața noastră, viața Bisericii, va fi revitalizată. În același timp ne vom schimba prioritățile noastre și va fi spre binele nostru, spre binele acestei omeniri flămânde după Adevăr și după Eliberare. Dumnezeu dorește ca într-o omenire cuprinsă de disperare, noi să fim lumini, noi să cucerim lumea și nu lumea să ne cucerească pe noi. Doresc ca îndemnul apostolului Pavel să fie un îndemn și o realitate pentru fiecare din noi: „Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1),
Simion Ioanăș

Ce trebuie să înțeleagă Biserica ortodoxă în vremuri de pandemie?

Ce trebuie să înțeleagă Biserica ortodoxă în vremuri de pandemie?

Biserica Ortodoxă Română trebuie să înțeleagă că:

1. Hristos este Lumina lumii și nu lumina de la Ierusalim sau lumina dată de preoți prin Biserici!
Biblia care vine de la Dumnezeu spune:
Ioan 8:12 Deci iarăși le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.
2. Hristos Domnul nu moare acum vineri și nici nu învie sâmbătă noaptea, ci a a murit odată pentru totdeauna și a înviat cu circa 2020 de ani în urmă, noi sărbătorim doar Evenimentul și învățăturile biblice legat de el.
Romani 6:8. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem ca vom și viețui împreună cu El, 9. Știind că Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. 10. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăiește, trăiește lui Dumnezeu. 11. Așa și voi, socotiți-vă că sunteți morți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Cine este Cel ce osândește? Hristos, Cel ce a murit, și mai ales Cel ce a înviat, Care și este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijlocește pentru noi! (Rom.8:34)
3. Poliția unui stat nu poate să se subordoneze unei biserici, altfel avem parte de biserico-crație, ceea ce înseamnă un amestec a Bisericii în treburile statului, pe când Biserica este separată de stat.
Constituția României spune în articolul 29:
(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.
(5)Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.
Biblia spune referitor la relația credincioși autorități:
Romani 13:5. De aceea este nevoie sa vă supuneți, nu numai pentru mânie, ci și pentru conștiință. 6. Că pentru aceasta plătiți și dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat. 7. Dați deci tuturor cele ce sunteți datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinste.
4. Biserica Ortodoxă trebuie să înțeleagă că punerea vieții oamenilor, a trupului omenesc, în pericol cu bună știință este un act iresponsabil, condamnat chiar de Biblie.
1 Corinteni 3:16. Nu știți, oare, că voi sunteți templu al lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? 17. De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi.

A căuta să aduni oamenii în noaptea de înviere, punând în pericol viața lor și presând puterea politică să facă cum vrei tu ca Biserică, este un abuz în vremuri ca acestea și este lipsă de înțelepciune din partea Bisericii ortodoxe și din partea oricărei biserici s-ar găsi, care nu înțelege că acest virus ucide și că noi ca oameni trebuie să facem tot posibilul ca în vremuri de acest fel să protejăm viața oamenilor și să prețuim munca medicilor și celor din spitale care și-au riscat viața pentru binele nostru. A căuta o întâlnire în biserici în noaptea de înviere a oamenilor este un sabotaj la tot ceea ce semenii noștri au făcut în România pentru protejarea românilor împotriva acestui virus ucigaș.

Simion Ioanăș

Generația mascaților

Generația mascaților

Au existat mascați în omenire
Care mai de care ascunși bine
Din cei cu fețe schimbătoare
Din cei școliți și poziții-nalte.

Experți în a ne ascunde bine
Noi oamenii suntem răi din fire
„Cameleoni” care pozăm în funcție,
De cum ne strângem bogăție.

A venit acum vremea unei generații
Ce purtăm mască precum bandiții
Nu pentru că am jefui o bancă
Ci pentru ca să ne ferim de boală.

Totuși sub masca asta de protecție
Noi toți purtăm însă multe fețe.
În funcție ce iubește fiecare
Vrem s-arătăm la toți imaculare.

Să știe însă bine orice suflet
La Dumnezeu Sus, la judecată
Adevărul o să sune ca un tunet
Fiecare mască iute o să cadă.

Veniți azi toți ce purtați mască
Să trăim cu-adevărata față
Să nu mai trăim doar pentru sine
Ci să dăruim la toți iubire.

Iubirea aceea care se jertfește
Așa cum Hristos S-a dat la Cruce
Căutând pe alții s-ajute-n viață
Arătând la toți adevărata față.

Simion Ioanăș