4 Iulie, Trump și rădăcinile creștine ale Statelor Unite

4 Iulie, Trump și rădăcinile creștine ale Statelor Unite

Ziua Independenței Statelor Unite, când la 4 Iulie 1776 a fost adoptată Declarația de Independență, Congresul a declarat cele 13 colonii existente, ca independente față de Imperiul Britanic și o noua națiune: Statele Unite ale Americii.
Până aici ar fi totul frumos, am auzit de atâtea ori asta, unii care cred orbește teoriile conspiraționiste dintotdeauna au demonizat Statele Unite și asta vor face și acum.
Ce este nou de data aceasta și care tulbură pe foarte mulți, atât în Statele Unite cât și în afară este președintele Trump. Asta datorită faptului că a întors pe dos agenda globalistă, că a adus din nou ceea ce trebuia în Statele Unite, anume dreptul valorilor creștine de-a exista și de-a fi normă, lupta asiduă împotriva promovării destrăbălării, avortului, stoparea imigrației ilegale, a migrației și scoaterea la suprafață a strategiei murdare socialiste din Statele Unite și nu numai.
Într-o lume saturată de secularism, o lume în care valorile creștine sunt detestate, în care progresul unei societăți este pus pe seama destrăbălării și a faptului că musai trebuie să fii politic corect, după agenda grupurilor de minorități sexuale și a politicilor de globalizare socialiste, atunci când apare un președinte ca și Donald Trump este o tragedie.
Pentru Statele Unite însa ar trebui să fie un lucru normal, asta având în vedere întoarcerea la rădăcinile creștine ale acestei națiuni.
Printre primii coloniști care au venit în Statele Unite au fost pilgrimii veniti în anul 1620. Înainte de-a coborâ de pe corabie s-au adunat împreună și au făcut unii cu alții un legământ numit The Mayflower Compact. Acest legământ, este considerat de unii istorici drept Certificatul de Naștere al Statelor Unite și spune printre altele:
” În Numele lui Dumnezeu, Amin. Noi, …După ce am întreprins pentru Gloria lui Dumnezeu și pentru progresul credinței creștine și pentru onoarea regelui și țării noastre, o călătorie pentru a planta prima colonie în părțile nordice ale Virginiei; prin prezenta, în prezența lui Dumnezeu și a celorlalți, pentru mai buna organizare, conservare și înaintare a scopurilor enunțate mai sus; Facem un legământ unii cu alții, pentru a ne constitui într-un Corp politic Civil.”
Asta ne arată că printre primii coloniști sosiți în Statele Unite, la baza constituirii și formării coloniilor și a națiunii acesteia a fost Dumnezeu, promovarea creștinismului și valorilor creștine. Așa că acest “politic corect” de astăzi, nu are nimic în comun cu valorile acestei națiuni, ci mai degrabă cu o mână de oameni politici care își urmăresc doar o agendă globalistă și anticreștină.
Mai târziu apoi în anul 1643 când pentru prima dată toate aşezările din nord estul Americii s-au unit pentru a devenii the New England Confederation, în actul lor de constituire ele au declarat:
„Noi toți am venit în aceste părți ale Americii cu un singur scop și cu scopul…Să avansăm Împărăția Domnului nostru Isus Hristos și să ne bucurăm de libertățile Evangheliei în puritate cu pace. . . “
George Washington, primul președinte al Americii, de asemenea a fost un creștin devotat. Avea zilnic o viață de rugăciune și de meditații biblice. Una din rugăciunile consemnate de el într-un caiet de meditații cu rugăciuni personale este următoarea:
“Dumnezeule Atotputernic și Tată Îndurător, care ai poruncit copiilor lui Israel să Îți ofere o jertfă zilnică, pentru ca astfel să te proslăvească și să te laude pentru protecția Ta atât în timpul nopții, cât și în timpul zilei, primește, Doamne, jertfa mea de dimineață pe care ți-o ofer acum.”
Semnatarii declarației de independență, aproape toți au fost creștini. Astfel dintre cei 250 de semnatari, doar 5 dintre ei se poate spune că nu au fost creștini. Conținutul declarației de independență, însă, vedem, că are la bază un principiu biblic foarte important și ea începe cu cuvintele:
”Considerăm că aceste adevăruri sunt evidente, că toți oamenii sunt creați egali, că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre care se numără Viața, Libertatea și căutarea fericirii. – Pentru ca aceste drepturi să fie asigurate….”
Declarația aceasta de independență spune că Dumnezeu a dat dreptul la viață, libertate și fericire fiecărei făpturi. De aceea Statele Unite sunt națiunea în care Dumnezeu dă drepturi oamenilor din națiune, El are Standardele. Asta a făcut ca în organizare, în actul de justiție, în moralitatea din țara aceasta, în educație etc să fie implementate valorile Scripturii. De aceea actualul președinte Trump, are dreptate, când dorește protejarea valorilor creștine și le consideră standarde pentru această națiune.
În schimb națiunile care merg pe principii anticreștine, globaliste, socialiste ca platformă politică, acolo nu Dumnezeu primează ca cel care dă drepturi inalienabile omului, ci statul devine acest garant, statul de fapt are pretenția de “dumnezeu”. Așa se ajunge la valori inversate, se ajunge ca destrăbălarea să devină normă de viață pentru un popor întreg, libertatea și valorile lui Dumnezeu absolute ajung să fie călcate în picioare, date la o parte și cetățeanul creștin ajunge să fie prigonit. Când Statul devine autoritate finală, acolo se instalează totalitarismul, dictatura, despotismul, spiritul anticristic.
Această stare a națiunilor care merg spre o agendă globalist-socialistă, este o stare de totalitarism și are ca scop globalismul și impunerea la final a unei agende anticrictice.
Biblia se împlinește în totalitate și evenimentele legate de Noua Ordine Mondială a anticristului sunt foarte aproape, putem spune că ceea ce se întâmplă astăzi în lume cu agenda socialistă globalistă, atât în Europa cât și în alte părți ale lumii, cu migrația, cu prigoana creștinilor din toată lumea, cu atitudinea față de națiunea Israel etc, toate sunt premergătoare înscăunării anticristului și a agendei sfârșitului lumii.
De aceea trebuie ca și creștini, să luăm ca o binecuvântare perioada administrației Trump, de fapt un Har arătat de Dumnezeu acestei națiuni și lumii de pretutindeni. Influența lui Trump a mobilizat creștinii conservatori din întreaga lume, a fost ca un impuls de-a milita pentru valorile creștine și normele absolute ale lui Dumnezeu. Este un moment de “respiro” dacă vreți, pentru creștinii din Statele Unite. Revenirea la libertatea religioasă a creștinilor, la înfrânarea uciderii copiilor prin avorturi, la stoparea finanțării agendelor globaliste, la apărarea Statului Israel de atacurile socialiștilor care promovează “politic corect” și în mod mincinos judecă, vor să distrugă Israelul, revenirea la stabilitatea imigrației și stoparea imigrației ilegale, revenirea la normalitate a economiei căpușate de agendele globaliste, o Curte Supremă de Justiție puternică și stabilă prin alegerea unor judecători înțelepți și cu frica de Dumnezeu etc, toate acestea sunt un Har, o binecuvântare pentru țara aceasta, un început de trezire a bisericii creștine din Statele Unite, un imbold la a ne cântări bine viața, la a ne cerceta dacă suntem în credință, la o trăire vie a vieții creștine, la o viață de rugăciune și apropiere de Dumnezeu reală.
Lupta care se duce, este una grea și covârșitoare, e o luptă nevăzută dusă în lumea spirituală, de aceea e nevoie de trezire, de întoarcere la Dumnezeu, de o luptă în rugăciune, atât pentru trezirea bisericilor, cât și pentru administrația Trump, Congresul Statelor Unite, poporul american și creștinii de pe întreg pământul.
Am fost adormiți de Mamona, cu materialism si bogăție, de câteva generații, asta a făcut ca Biserica creștină să nu mai aibă putere, să devină doar o instituție seculară, pentru unii un mod de-a face bani, o afacere și să ațipească. Satana a făcut asta, pentru ca să-și pună în aplicare planul diabolic de a distruge pe creștini, valorile creștine, națiunea Israel, de-a impune o Nouă Ordine Mondială sub autoritatea lui și a anticristului.
Aducerea lui Trump la conducerea Statelor Unite este ca să vedem cât de departe s-a ajuns, să ne dăm seama ca și creștini că am fost mințiți, să credem Evanghelia și să ne pocăim, trăind o viață creștină reală și fiind în societatea de astăzi sare și lumină, punâdu-ne nădejdea nu în lucrurile pieritoare de pe pământ, ci în promisiunile lui Dumnezeu făcute tuturor celor care cred în Hristos Domnul și așteaptă instaurarea Împărăției Lui veșnice.
God Bless you, United States of America!
Simion Ioanas

Reclame

Volumul de poezii: Ce este viața?

Ce este viața?


POEZII

Capitolul 1 – Cugetări despre viață

Ce este viața?
Durere și viață
Valoarea vieții
În pridvoarele din viață
Valoarea vieții noastre
Mesaj pe nisipul vieții
Viața și Speranța
Toamna vieții
Anii vieții
Clepsidre și clipe

Capitolul 2 – Anotimpuri

Anotimpuri și viață
Zăpada cea nobilă
Mesajul iernii
E iarnă iar
Sfârșit de iarnă
Primăvară și armonie
Primăvară și ghiocei
Urare de An Nou

Capitolul 3 – Sărbătoare de Crăciun

Esența Crăciunului
Iarna și Crăciunul
Isus s-a născut!
Familia sfântă
Dumnezeu S-a coborât
Ce frumos

Capitolul 4 – Cruce și Înviere

Crucea Ta
Suferința Ta pe cruce
Ce durere pentru Tine
Osana în Ierusalim
Fă Învierea Ta să strălucească
Hristos a Înviat!

Capitolul 5 – Dumnezeu care mântuie

Pași către Cer
Unde este Dumnezeu?
Iubirea
Drumul spre cer
Mulțumire
Inima
Bogăția pentru veșnicii
Vino azi
Ascultă
Păcatul
Modernism și credință
Isus este Dumnezeu
Îți mulțumesc, o Doamne sfinte!

Capitolul 6 – Mesaj către România

Mă iartă Românie dragă
E ziua ta Românie
Românie, Românie
La mulți ani România!
Românie, La mulți ani!
Voi frați români de peste Prut
Revoluția
Sorcovită Românie
Credința drept măritoare
Către fratele român
La mulți ani țara mea

Capitolul 7 – Copilărie, familie și melancolie

Eu sunt mică
Copilărie scumpă
Se pregătesc puii ca să zboare
Ninge iar, cu amintiri…
Bucurii de la țară
O soție credincioasă
De ziua ta, iubită fiică!
De ziua ta!
De ziua femeii!
Rugăciunea unui tată
Melancolie și modernism
Când se duc ai noști părinți
Mi-e dor
Iubire de mire

Capitolul 8 – Biruință în necaz și boală

Biruință în furtună
Furtună și soare
Zăbrele
Povară si speranță
Speranță pe pământ
Nenorocit și izbăvit
Veghează Creatorul
Biruință dincolo de stele

Capitolul 9 – Vremuri de Sfârșit și Venirea Domnului
Vremuri de-apus
Mușchii atomici și teatru
Creștini în vremuri de pe urmă
Parcă Mirele-i la ușă
Strigă Veghetorule
Vine curând
E timpul
El vine!
Nădejde într-o lume nebună
Mi-e dor de Paradis
Pentr-o palmă de țărână
Va fi o judecata mare!

Capitolul 10 – Credință și Slujire

Să slujești e o onoare
Să-ți duci crucea
Credința vie
Păstori și slujitori
Cuvinte
Batjocuri
Cercetează-te
Milă voiesc
Împietrirea inimii
Răsplata
Fugi de păcat
Trimiteri

Capitolul 11 – Chemare la împăcare

O ultimă chemare
Chemare
Dragostea
Se pierd
Mii și mii
Trezește-te
Vino
Lepădare de sine
Coboară iar pe pământ

Capitolul 1 – Cugetări despre viață
Capitolul 1 – Cugetări despre viață

Ce este viața?
Ce este viața?

Tânăr sau bătrân,
Sărac sau bogat,
Fericit sau nefericit,
Împlinit sau neîmplinit,
Se naște întrebarea:
Ce este viața?

Stau și gândesc
Mă trezesc târziu,
Aud în ureche un
susur de cascade,
E glasul ce se-aude
din timpuri străvechi:
Oare ce este viața?

Alergăm și privim,
Iubim și urâm,
Muncim și chiulim,
Stăm și gândim,
Ne luptăm și murim.
Ce este viața?

Mama, copiii, tata,
Prieteni, rude, dușmani,
Revoluții, războaie,
Sânge și ploaie,
Noroi și soare,
Totu-i o boare
ce trece încet.
Ce este viața?

Ne luptăm să trăim
Și soarta-și lasă
amprenta greoaie.
Am vrut să fiu
fericit și-am privit,
Dar privirea-mi se rătăcise.
Ce este viața?

Mă uit pe un drum
Ce trece greoi printre ani,
Mi se pare departe
Și totuși e aproape
E ieri, ba nu, parcă-i azi.
Ce este viața?

Nu, nu poate să fie,
Simt pe propria-mi suflare
o fărâmă din mare
E o mână ce bate la
ușa-mi din mine:
Oare e nemurire?

Stau și gândesc
Și inima-mi bate puternic.
Mă simt vinovat,
Din ploaia de ani
am căutat doar vânt.
Ce este viața?

Nemurirea-mi vorbește,
Da, trebuie să fie !
Bani și glorie,
Împărăție, prostie, neant,
Totu-i deșert, când
stai și te-oprești.
Dar, ce este viața?

Sunt jos în colb
În moloz și-n scursori,
Și toate-s de-a valma
în mintea-mi murdară,
Dar, uite, o rază de viață.

Încep să-nțeleg
Viața nu-i de la noi.
Viața-i de-acolo din nemurire.
Viața-i Isus
Da! L-am găsit, și-s mântuit.

Stai și gândește,
Nu-i o poveste
Sunt gândurile tale,
Și-au aripi să zboare…
Te rog înțelege
Că, El ESTE VIAȚA.

Simion Ioanăș

Durere și viață
Durere și viață

Durerea e parte din viață
E dalta ce cioplește în piatră,
Ea doare atunci când lovește
Așa suntem înălțați sus pe creste.

Durerea, e-o cheie secretă din suflet
Deschide cămări ferecate cu lanțuri.
E ceea ce-aduce lumină în umblet
Ne face sensibili și tari în necazuri.

Durerea a fost înălțată sus la Cruce
A ajuns ridicata la rang de virtute,
Ca noi pământenii s-avem mângâiere
Atunci când pe pământ suntem în durere.

Durerea a adus tristețe și moarte
Doar prin ea am putut primi libertate,
E parte din viața de-aici așa scurtă
Dar are în ea o valoare eternă!

S-o primim dar, cu zâmbet pe buze
Știind că prin ea, vom avea strălucire.
E-al vesniciei dulce răsunet,
E parte din viață și parte din suflet!

Simion Ioanăș

Valoarea vieții
Valoarea vieții

E atât de scurtă viața
Negociem precum la piață,
Ne vindem pentru nimica
Și ne-alegem doar cu truda.

Ne luptăm pentr-o fărâmă
De plăcere și de humă,
Vrem ca tot să graviteze
Viața noastră de plăcere.

Vrem în pumnii nostri zdraveni
S-apucăm arginți și galbeni,
În suflet tot goi rămânem
Tot ce-atingem noi, distrugem.

Suntem gata de războaie
Cucerim țări și popoare,
Însă ce am strâns cu trudă
Tot lăsăm aici la urmă.

Decât să căutăm durere
Noi s-aducem mângâiere,
Unde-i plâns, tristețe multă
Noi s-aducem o speranță.

Să-mpărțim la toți iubire
Fiind izvor de bucurie,
Dragostea se dăruiește
Pentru alții se jertfește.

Așa S-a jertfit pe Sine
Hristos la Cruce pentru mine,
A trăit o viață scurtă
Pentru mine fiind o pildă.

Tot ce dăm aici la alții
Este bogăția vieții,
Iar in Cer în veșnicii
E-un izvor de bucurii.

Asta e valoarea vieții
Să trăim ca înțelepții,
Și-atunci viața asta scurtă
Va fi diamant la urmă.
Simion Ioanăș

În pridvoarele din viață
În pridvoarele din viață

În pridvoarele durerii
Învățăm lecția tăcerii,
Învățăm ce-nseamnă truda
Că toți trecem ca și bruma.

În pridvoarele tristeții
Învățăm ce-s înțeleptii,
Învățăm că pe pământ
Suntem ca și frunza-n vânt.

În pridvoarele cu moarte
Învățăm că după toate,
Ce am strâns noi pe pământ
E doar goană după vânt

În pridvoarele din viață
Ni se-oferă cate-o șansă,
Ni se tot deschid ferestre
Către zările albastre.

În pridvoarele cu jale
Învățăm că după ploaie,
După vreme de furtună
Vine-o vreme și mai bună.
Simion Ioanăș

Valoarea vieții noastre
Valoarea vieții noastre

M-am strecurat printre castanii vieții
Arătându-mă ca un abur pe scena istoriei,
Așa cum melcul lasă urme în vremea dimineții
Am lăsat și eu o dâră pe filele existenței.

Am crezut la un moment dat că speriasem timpul
Insă timpul m-a trezit la realitatea neputinței,
Să nu spun că prima dată când am văzut mormântul
Am căutat disperat să navighez pe marea speranței.

Aceasta este viața, ca o frunză bătută de vânt
Te lupți, te bucuri și trăiești mereu lăcrimând,
Dintre toate câte le vezi și pătimești pe pământ
Mi-am dat seama cât de slab și trecător eu sunt.

Tot ce-i important și poate să-ți dea valoare
E dragostea ce numai Hristos poate să ți-o ofere,
Invață că tot ce Dumnezeu a creat sub soare
E reflecția prin care inima vrea să-ți înmoaie.
Simion Ioanăș

Mesaj pe nisipul vieții
Mesaj pe nisipul vieții

O mulțime de lume sub soare,
Se strecoară în a lumii istorie.
Tu ești doar o mică fărâmă,
Din marea mulțime de humă.

Când scrii pe nisipul vieții,
Tu poți influența generații.
Așa că umblă cu grijă,
Nu fă din timp o risipă.

Noi trecem cam cât o clipită,
Prin viața aceasta finită.
De-aceea să scriem cu grijă,
Un mesaj ce pe oameni ridică.

Înțelege dar omule pururi,
Caută sa cânti în acorduri.
Faci parte din orchestra măiastră,
Ce-și prezintă concertul pe viață.

Simion Ioanăș

Viața și Speranța
Viața și Speranța

Viața și Speranța

Să oprești timpul să treacă,
Nu stă în puterea noastră,
Ieri am fost doar niște copii
Astazi mai batrâni cu toții.

Se tot duc anii vieții
Precum trec cocorii,
Totu-i ca o barcă
Ce se duce-n ceață.

Roata vieții se-nvârtește
Nicidecum nu se oprește,
Ca s-o dai ’napoi nu poți
Ea se-nvârte pentru toți.

Singura speranță-n toate
E la Cel ce este Viața,
Cel ce fosta Miel de Paște
A învins prin Cruce moartea.

Prin Hristos ne imbracam
Cu-a Lui slava veșnic,
Prin Hristos noi castigam
Tot ce e cucernic.

Simion Ioanăș

Toamna vieții
Toamna vieții

Din copacul vieții-n umbră
Ne tot cade câte-o frunză,
Și când vine iarna morții
Arătăm uscați și singuri.

Învățăm de la pădure
Că mai este-o altă lume;
Primăvara când se-arată
Toate-ncet revin la viață.

Înțelege dragă frate
Că-i nădejde după moarte!
Tu când pui sămânța-n glie
Moare și pe urmă-nvie…

Așa e și-n toamna vieții
Ai nădejdea dimineții,
După noapte și suspine
Vei avea parte de bine.

Important e pe pământ
Să trăiești ca și un sfânt,
Pe Hristos să-L ai Speranță
Sursa noastră pentru viață!
Simion Ioanăș

Anii vieții
Anii vieții

Înc-un an s-a scurs din viață,
Unii trec și alții vin.
Totul parcă se strecoară,
Din căușul vieții lin.

Câti n-ar vrea s-opreasca timpul,
Însă nu se simt stăpâni.
Anii ni se duc ca gândul,
Ne simțim tot mai bătrâni.

Ne-nțeles e ghemul vieții,
Ce se deapănă din plin.
Trec ca zorii dimineții,
Anii noștri-așa puțini.

Doamne-ajută-ne cu toții,
Înțelepți ca să trăim.
Și când vine-apusul vieții,
Să putem să Te-ntâlnim !
Simion Ioanăș

Clepsidre și clipe
Clepsidre și clipe

Din clepsidra vieții noastre
Se mai scurge înc-o zi,
Ce-am făcut nu se întoarce
Ci s-a dus spre veșnicii.

Din mănunchiul de cuvinte
Ce le-am presărat pe zile,
Câte oare prins-au aripi
Pentru cei săraci și singuri?

Din a noastre fapte multe
Ce s-au strecurat în clipe,
Câte oare au fost bune
Și-au dat pace și iubire?

Timpul vieții-i pus pe fugă
Nimeni n-o sa-l mai ajungă,
Cu a noastre clipe scumpe
Ne-ndreptăm spre veșnicie.

Am tot strâns, plătind secunde
În a noastre vieți prea scurte,
Poate-un sac de perle scumpe
Ori, doar clipe de păcate și regrete.

Viața noastră care-i scurtă
Se va scurge într-o clipă,
S-avem grijă cum ne ducem
S-avem grijă cui ne vindem.

Simion Ioanăș

Capitolul 2 – Anotimpuri
Capitolul 2 – Anotimpuri

Anotimpuri și viață
Anotimpuri și viață

Cad frunze uscate,
De vânt sunt suflate.
Ne-aduc aminte,
Cât trecem de iute.

Ne ducem spre iarnă,
Cu-amintiri și speranță,
Sub ropot de ploaie,
Tânjim după soare.

Așa-i și în viață,
Trăim cu credință.
Dupa ploi și furtună,
Va veni vreme bună.

Când viforul suflă,
Și gerul ne mușcă.
În păr strălucesc mii,
Fulgi mari și zglobii.

Sărbătoarea-i aproape,
Ca o zi după noapte.
Din nou o sa vină,
Primăvara divină.

Intreaga natură,
E trezită din humă.
Și Raze de Soare,
Ne-aduc alinare.

Simion Ioanăș

Zăpada cea nobilă
Zăpada cea nobilă

Omenire, ai o bogăție strălucitoare,
E zăpada cea albă și sclipitoare!
Îți îmbracă tristețea și zbuciumul
Aducând pace, ce-ți mângâie tumultul.

Omenire, ai o imagine măreață
A iubirii ce încet te înfășoară,
O iubire sinceră și curată
Ce se coboară din bolta cerească.

Să învățăm o iubire sinceră
De la albul ce încet se coboară,
Să învățăm că iubirea strălucește
Atunci când curăția e-n toate.

Nu-i nimic ascuns în zăpadă
E doar dragostea cea nobilă,
Ce vrea să ne fie o pildă
Arătându-ne iubirea divină!

Simion Ioanăș

Mesajul iernii
Mesajul iernii

Din nou iarna își asterne
Rochia ei cu multe perle,
Iarnă scumpă si blajină
Te-asteptăm ca pe-o regină.

Toți copacii se îmbracă
În mantia lor de gheață,
Ciorile se ceartă-n curte
Pentru câteva grăunțe.

Ies copiii la plimbare
Râd pe ulițele goale,
Toată lumea stă în casă
Privind fulgii de zăpadă.

Toți asteaptă în tăcere
Un colind din alte sfere,
Doar lătratul unui câine
Îi coboară-n astă lume.

Trimițând ai Tăi omeți,
Doamne, cum ne mai răsfeți.
An de an ne dai de știre
Despre Sfânta Ta iubire!
Simion Ioanăș

E iarnă iar
E iarnă iar

Arde focul iar în sobă
Eu prăjesc cartofi pe plită,
Mama prinde de suveică
Și-o zvârle prin urzeală.

Pe-un scaun bunica toarce
Sprinten fusul îl intoarce,
Doi pisoi se iau la luptă
Se zburlesc și sar la trântă.

Tata stă la gura sobii
Răsfoind încet ceaslovul,
Vântul mișcă-afar copacii
Viscolind încet omătul.

Caii trag o sanie-n stradă
Fugind iute prin zăpadă,
Se aud cum latră câinii
Ca s-audă toți stăpânii.

Iarnă, ești așa frumoasă
Rochia-ți albă, maiestoasă.
An de an ca o mireasă
Ne încânți a noastră viață.
Simion Ioanăș

Sfârșit de iarnă
Sfârșit de iarnă

Primăvara-ncet se-arată
Din zăpada cea pufoasă,
Zâmbind printr-un ghiocel
Mic, firav și singurel.

Cinci copii pe derdeluș
Râd și fug la săniuș,
Ulițele par pustii
Amintind de sihăstrii.

Într-un grajd, aleargă și zbiară
Doi mieluți ce-s puși pe șagă,
Un rătoi mândru se-arată
Măcănind pe lâng-o rață.

Casele de la țară
Par trenuri oprite-n gară,
Fumurile de la case
Parcă scriu câte-o poveste.

E doar sfârșit de iarnă
Și-nceput de primăvară,
Soarele prinde putere
Strălucind din alte sfere.

Din nou toate ne arată
Ce frumos e să ai viață,
S-o trăim în astă lume
Având zâmbetul pe buze.
Simion Ioanăș

Primăvară și armonie
Primăvară și armonie

Primăvara e viață
Și-s flori și verdeață
E glas de ciocârlie
E vocea din glie.

Din nou se trezește
Vacarmul pe creste
Izvoare ce-și cântă
A lor doină lungă.

Ursul se-ntinde
Bucuros pe-o colină
Stă leneș la soare
Și-adoarme în tihnă.

Un greier își cântă
Parcă gata de nuntă
Serenada lui pe note
Bogată în strofe.

Un iepure țanțoș
Țopăie-n voie
Vrea să pară neaoș
Ca un mândru mire.

Actorii sunt gata
Pe scena ce-i vie
A venit primăvara
Pe deal și câmpie.

Așa trece viața
În ton de-armonie
Ce dulce-i creația
Izvor de bucurie.

Simion Ioanăș

Primăvară și ghiocei
Primăvară și ghiocei

Primăvara viitoare
Să vă fie roditoare,
În grădină și covată
S-aveți recoltă bogată.

Soarele și verdeața
Să vă-ncânte toată viața,
Gâzele și fluturașii
Să vă coloreze pașii.

Ghioceii și bondarii
Să vă-ncânte copilașii,
Toate să vă amintească
De primăvara cea cerească.

Necaz, durere, mormânt
Se vor termina curând,
Cum vine floarea la viață
Vom învia și noi odată,

După iarnă și furtună
Vine iarași vreme bună,
Dumnezeu ne-aduce-aminte
Că la El e izbăvire.

Simion Ioanăș

Urare de An Nou
Urare de An Nou

Aho, aho, copii și frați
Pocăiți din lung și-n lat,
Noul An se înoiește
Domnul să ne cerceteze.

Că în anul ce-a trecut
Multe rele am făcut,
Dar în anul care vine
Să ne îndemnăm la bine.

Să ne-ajute Cel de Sus
Să semănăm cu Isus,
În umblarea noastră toată
Să fim pilde înc-o dată.

Și a noastră pocăință
Să se vadă în credință,
Să nu fie doar un nume
Să se vadă în trăire.

Și să ne dea Domnul la toți
Să fim tari și sănătoși,
S-avem bucate pe masă
Pace și bucurie-n casă.

Un an nou binecuvântat
Noi astăzi v-am urat,
Spuneți toți o rugăciune
Domnul să ne dea mult bine!
Simion Ioanăș

Capitolul 3 – Sărbătoare de Crăciun
Capitolul 3 – Sărbătoare de Craciun

Esența Crăciunului
Esența Crăciunului

Esența de Crăciun
Nu-i porcul cel tăiat,
Nici moșul din ajun
Nici pomul decorat.

Esența de Crăciun
Nu-i un nume bun,
Nu sunt mese-ntinse
Nici lumini aprinse.

Esența de Crăciun
E Mântuitorul Bun,
E Mielul Cel din iesle
Cuvânt ce binevestește.

Esența de Crăciun
Copilul Cel mai Bun,
E Isus Cel Preasfânt
Născut pe-acest pământ.

Esența de Crăciun
E Păstorul nostru Bun,
Dă-i inima în dar
Mântuit să fi prin Har

Simion Ioanăș

Iarna și Crăciunul
Iarna și Crăciunul

Iată este din nou iarnă,
A venit prințesa maiestoasă și albă.
A venit din nou copilăria,
În gând și inimă a pătruns bucuria.

Neaua ne îmbracă sufletul,
Sufletul împodobit de Crăciun.
Viața-și urmează cursul,
Cu o stație dintr-un nou ajun.

Ne-amintim de pâinea coaptă pe vatră
De sarmale, cârnaț, de colindul din stradă,
Și-am vrea să oprim timpul vieții,
Se strecoară însă, ca ceața dimineții.

Ne jucăm în zăpadă puțin,
Ne-arătăm ca o stea de Crăciun.
Trecem generații la rând,
Lăsând un mesaj pe pământ.

Bun venit iarnă maiestoasă și albă,
Bun venit Hristoase-n inima noastră.
Înc-o iarnă suntem pe pământ,
Înc-odată să-L cinstim pe Cel Sfânt.

Simion Ioanăș

Isus s-a născut!
Isus s-a născut!

Isus s-a născut cu un cer luminos
Și-o stea de sus lumina frumos
Lumina de sus s-antrupat pentru noi
Ca noi pământenii să nu mai fim goi

Isus s-a născut la Betleem
Ca toți cei din lume să vedem
Că El e Mesia ce fosta promis
S-aducă salvare pentru cei ce-s închiși

Isus s-a născut într-un grajd
Și nu într-un mare palat
El singur s-a făcut sărac
Ca tu să fii un mare bogat

Isus s-a născut într-o iesle
Ca să ne dea o mare veste:
Toți cei ce vor crede în El
Vor fi într-o zi în Cer!

Isus s-a născut între vite
Ca să te învețe iubire
Să te smerești în lume
Ca s-o câștigi pentru Sine

Isus s-a născut ca să fie un miel
Și jerfă să fie, ca să fim ca și El,
Și copilul ce plânsa în ieslea săracă
Va fi Cel ca va face într-o zi judecată

Isus s-a născut pentru tine străine
Și jertfă s-a dat, la fel pentru tine,
Și-acum e în Cer ca mare Împărat
Te poate salva din orice păcat

Vino dar azi și nu zăbovi
Astăzi e timpul când tu poți fi,
Născut din nou pentru Cer
Inima dați-o ca iesle la Miel.
Simion Ioanăș

Familia sfântă
Familia sfântă

Familia e o comoară,
Din cer de sus ea se coboară.
De-aceea-n aste vremuri tulburi,
Satan ar vrea s-o vadă cioburi.

Familia e o grădină,
În care-i dragostea divină.
De-aceea lumea asta stearpă,
Ar vrea de tot s-o nimicească.

Într-o familie sfântă,
Hristos S-a coborât să plângă.
Să ne învețe pe oricare,
Că familia este o onoare.

Cu toți in vremuri grele,
Suntem chemati să fim exemple.
S-avem cu toți familii sfinte,
Sa fim un standard pentru lume.

Simion Ioanăș

Dumnezeu S-a coborât
Dumnezeu S-a coborât

O stea a luminat din Răsărit
Anunțând pe Copilul născut,
Dumnezeu coborât pe pământ
Să pătrundă în inimi de lut!

Un înger s-a coborât pe pământ
Vestind la pastori pe Cel Sfânt,
”Astăzi ați primit un Mântuitor
Care este pentru voi Salvator!”

Cel promis de veacuri pentru noi
Să ne scoată din a păcatului noroi,
S-a coborât într-un staul de oi
S-a smerit Dumnezeu pentru noi!

Azi pe pământ e mare Sărbătoare
Hristos a venit să ne dea Mântuire,
Ne cheamă pe toți la o viață trăită
Prin Duhul Sfânt să fim toți o pildă!

Creștinii-mplinesc a Domnului chemare
Prin viețile lor trăite-n sfințenie,
Să ne întoarcem dar, cu toți la Scriptură
La pocaință și la o viața plină de rugă.

Simion Ioanăș

Ce frumos
Ce frumos

Ce frumos e atunci când,
Auzi lemnu-n foc pocnind
Și motanu-ncet torcând,
Și lumina pâlpâind…

Ce frumos e atunci când
Iarna vine fulguind,
Și purcelu-i pârjolit
Anul vechi e pe sfârșit.

Ce frumos e atunci când
Cu colindul noi pornind,
Pe Isus îl preamărim
Vestea Bună s-o-mpărțim

Ce frumos e atunci când
Vine Anul Nou curând
Toți copiii umblă-n cârd
Pe la case colindând:

Dumnezeu să vă ajute
Ca tot anul care vine,
S-ascultați ce El vă spune
Să fiți pilde pentru lume.

Dumnezeu să vă dea parte
În a cerului cetate,
Și întreaga voastră viață
Să-l slujiți pe-al vostru Tată

Și la anul viitor
Domnul să vă dea mult spor,
Multe roade-n păpușoi
Și o viață fără nori.
Simion Ioanăș

Capitolul 4 – Cruce și Înviere
Capitolul 4 – Cruce și Înviere

Crucea Ta
Crucea Ta

Crucea Ta Isuse Doamne,
Este Jertfa scrisă-n Carte.
Pentru mine Te-ai jertfit,
Ca să pot fi mântuit!

Legământul Nou solemn,
Sânge curs… zdrobit pe lemn;
Crucea ta, o Doamne sfinte
N-o pot spune în cuvinte!

Când pe Tine te vestesc
Cei răi mă batjocoresc,
Crucea mea e datorie
Ca s-o duc în mărturie.

Cei ce-aleargă spre pieire
Văd în Jertfă-o nebunie,
Nicidecum să nu ne temem
Evanghelia să le-o spunem.

Prin Crucea Ta Isuse Doamne,
Ne-ai răstignit față de lume.
Ca s-avem o viață sfântă,
Pe pământ să fim lumină!

Simion Ioanăș

Suferința Ta pe cruce
Suferința Ta pe cruce

Un Dumnezeu batjocorit
În cuie prins și răstignit,
Ca eu și tu să fim salvați
Și de păcat să fim spălați.

Un Dumnezeu încoronat
Cu spini și sceptru „onorat”,
Ca eu și tu să putem fi
Copiii Lui în veșnicii.

Un Dumnezeu judecat
Ca din păcat să fiu salvat,
Ca eu și tu să avem parte
Prin Duhul Sfânt de libertate.

Suferința Ta pe cruce
E plata Ta pentru dreptate,
Ne dă la toți eliberare
Și din păcat răscumpărare.

El fost-a pus într-un mormânt
Dar a-nviat după Cuvânt,
Ca noi cu toți s-avem putere
Să fim exemple în trăire.

Simion Ioanăș

Ce durere pentru Tine
Ce durere pentru Tine

Mă gândesc o Doamne sfinte
Ce durere pentru Tine,
Când te-au părăsit cu toții
Înșelați de gândul fricii.

Te slăvesc o Doamne sfinte
Că-i o pilda pentru mine,
Când mă părăsesc cu toții
Să rămân pe Calea vieții.

Mă gândesc o Doamne sfânt
Cum suferit-ai pe pământ,
Petru când s-a lepădat
Când Tu fosta-i judecat.

Te slăvesc o Doamne sfânt
Că-i o pildă pentru mine,
Când sunt astfel lepădat
Să mă pot încrede-n Tine.

Mă gândesc o Domnul meu
Că Tu îmi ești Dumnezeu,
Când voi trece-n suferințe
Vei fi sprijin pentru mine.

Mă vei întări în suflet
Ca să pot să trec prin iureș,
Și să fiu biruitor
Cu al meu blând Mântuitor!

Simion Ioanăș

Osana în Ierusalim
Osana în Ierusalim

Osana Împăratului Hristos
În Ierusalimul cel de jos,
Strigau ucenicii și noroadele
Asternându-și pe drum hainele.

Prorocului ce vine în Numele Domnului
Osana în cerurile preaînalte,
Impăratul pe spatele măgărușului
Smerit a intrat în Sfânta cetate.

Și în Templul Cel Sfânt,
Păcatul El l-a frânt.
A vindecat pe bolnavi,
S-a atins de cei slabi.

Astăzi templul pe pământ
Ești tu dragul meu român.
Lasă-L pe Hristos să-ți fie
Împărat pe vesnicie!

Las să-ți dea din templu-afară
Tot cei rau și te omoară,
Las să-ți dea El vindecare
Din păcat eliberare!

Și-ai să cânți Osana veșnic
Fiului Atotputernic!
În Ierusalimul Cel de Sus
Vei fi veșnic cu Isus!

Simion Ioanăș

Fă Învierea Ta să strălucească
Fă Învierea Ta să strălucească

În clipe de mâhnire și durere
Atunci când e jale și-ntuneric,
Privirea-i îndreptată către stele
Spre Dumnezeul Cel Atotputernic!

Avem credință, nădejde și speranță,
Că Mielul ce jertfit a fost pe-altar,
Ne va da cu bucurie o nouă șansă
Să ne revedem la Scaunul de Har!

Să dăm cu toți aici o mângâiere
Celor ce trec acum prin negre văi,
Speranță să avem cu toți în Înviere
Și că dincolo Hristos va fi cu noi!

Fă Învierea Ta să strălucească,
Întindeți Mâna Doamne peste noi!
Doamne revarsă-ți îndurarea,
Peste întreaga lume de dureri!

Simion Ioanăș

Hristos a Inviat!
Hristos a Inviat!

Hristos a murit la Calvar
Să-ți dea libertate și har,
El a băut o cupă amară
Să ne salveze de-o viață ușoară.

Biciul a sfârtecat Trupul Divin
Ca tu să ai iertare din plin,
O coroană de spini Împăratu-a avut
Ca tu să trăiești în veci ca un sfânt.

Sus pe cruce-a fost răstignit
Lancea romană în piept L-a lovit,
Și Sânge Divin a curs în acea zi
Ca rob al satanei, tu să nu fii.

A lui Înviere a fost biruință
Ca toți să putem fi salvați prin credință,
Să ne apropiem dar, de Praznicul Sfânt,
Având toți speranță în inimi și-n gând.

Simion Ioanăș

Capitolul 5 – Dumnezeu care mântuie
Capitolul 5 – Dumnezeu care mântuie

Pași către Cer
Pași către Cer

Credință, tu de vrei să ai
E primul pas s-ajungi în Rai,
S-ajungi copil de Dumnezeu
Acolo Sus la Tronul Său.

Pocăința, dragul meu,
E ce cere Dumnezeu.
Ca să intri-n Cerul Lui,
În prezența Domnului.

Botezul, e voia Lui,
E cerința Domnului.
Mărturie să depui,
Că ești rodul Mielului.

Darul de la Dumnezeu,
Este ajutorul tău.
Să fii lucrătorul Lui,
Slujitorul Domnului.

Partășia cu frații tăi,
Este viața între sfinți.
E victorie pe pământ,
În lupta pentru Cel Sfânt.

Pașii-aceștia dragul meu,
Pregătit-a Dumnezeu.
Pentru toți copiii Lui,
Scriși în Cartea Mielului.

Vino și tu dragul meu,
Și ascultă de Dumnezeu.
Calcă-n urma-acestor pași,
Căci din Cer au fost lăsați.
Simion Ioanăș

Unde este Dumnezeu?
Unde este Dumnezeu?

Când tot în jur e nedreptate
Privești cu-ngrijorare către Cer,
Ai vrea ca Dumnezeu s-arate
Dreptate lânga cei ce pier…

Te-ntrebi de-i Dumnezeu aproape
Când foamea, ciuma, boala se întind,
Ai vrea să vezi în negura din noapte
A Domnului putere strălucind;

De vrei să știi unde-i dreptatea
Te uită la Cruce, la Isus,
E locul unde poți vedea Salvarea
Și că speranța e în ceruri Sus.

Te uită la Ștefan ce moare
Omorât cu pietre pe pământ;
Dar dincolo de moarte
El vede slava Celui Sfânt.

Și mai privește înc-odată
La Iov cuprins de boala-ntunecată…
Privea dincolo de mormânt
La Răscumpărarea Celui Sfânt.

Să nu uităm în negura din noapte
Azi când e-atâta nedreptate,
Când boala și-ntunericul se-ntinde
Noi să nădajduim în Cel ce vine.

Chiar dacă unii și-au făcut castele
Și cred că pleacă-n Cer cu ele,
Chiar dacă infamia și minciuna
S-au cațărat să stăpânească lumea,

Hristos v-aduce judecata
Biserica să strige: Maranata!
Se va sfârși tot răul pe pământ
Vom locui în veci cu Cel ce-i Sfânt.

Simion Ioanăș

Iubirea

Iubirea

Mă uitam după iubire,
Căutând-o în toate colțurile vieții.
Unde ești iubire?
Căci vreau să-mi încânți ochii.

Mi-am zis: s-o fi ascuns în oameni
Dar m-am uitat în oameni,
Și n-am găsit-o…
Mi-am zis: O fi plecat, dar încotro ?

Am căutat-o în cărți de citit,
Filozofii, astre și împărății,
Dar iarăși nu era de găsit…
Mi-am zis: nu există, unde poate fi ?

Și totuși se vorbește de ea,
E imposibil să nu fie,
Printre oameni, în istorie, undeva
Oare de ce nu se descoperă mie?

Am ajuns într-o zi pe-un munte
Murdar, obosit si pribeag.
Eram la capăt pe creste,
Un sărman și zdrențuit drumeag.

Și-am văzut un om lăcrimând
Sus pe-o cruce, pironit și zicând:
„S-a isprăvit”, zicea El cu suspine,
Era Iubirea căutată de mine.

Era prima dată în viață
Stând lângă cruce cu groază,
Am găsit într-un groaznic omor
Iubirea, căutată cu dor.

M-am uitat mai bine la El
Era tăcut și blând ca un Miel,
Privirea de Înger mă cheamă
Sunt cuprins de fiori și de teamă.

El este Iubirea așteptată de oameni,
Dar vai… respinsă, batută și scuipată.
Pusă pe lemn, cu coroană de spini,
Iubirea, dezbracată de-a Lui haină curată.

Acea faptură, venită din Cer pentru mine,
Moartea n-a avut putere a-L ține.
Coborât de pe cruce, El a înviat,
Prin Viața Lui, eu dar, pot fi salvat.
Simion Ioanăș

Drumul spre cer
Drumul spre cer

Eram la capătul drumului,
Gustasem din toate izvoarele tulburi.
Și gura și inima îmi erau amare,
Eram setos după ape ușoare.

Am privit la mulțimea de stele
Strălucirea lor arăta spre alte sfere,
Am privit la ocean și la mări
Imensitatea lor arăta spre noi culmi.

Din întortocheatele căi ale vieții
A venit ca roua dimineții,
Și-a umplut întreaga mea ființă
Salvarea primită prin credință.

Se văd două urme, spini și pietre,
Ce-ți intră-n călcâie, lacrimi și sânge.
Sudoare și cruce, patimi și cuie,
E Calvarul ce Salvare ne-aduce.

Drumul spre Cer este Isus,
Împăratul și Stăpânul de Sus.
Lumina și pacea sunt la El,
Domnul, Slăvitul meu Miel.
Simion Ioanăș

Mulțumire
Mulțumire

O! Tu cel Sfânt
Te-ai coborât la noi,
Da! Te-ai coborât
La-a omenirii stare de noroi.

Tu, Împărat din eternitate
Noi ți-am dat o iesle,
Ți-am dat un staul
Murdar, rece, deplorabil.

Iar mai pe urmă
Sus pe o coamă,
Ți-am dat o cruce
Și spini și bice.

Trecut-au mii de ani de zel
Și-acum în marea nepăsare,
Omenirea-ți dă la fel
În multa-i împietrire.

Prin păcat și nepăsare
ei iți dau bice, spini și jale,
Nu vor să-ti dea inimile lor
Nu vor să le fii Mântuitor.

Dar noi iți multumim Isuse
Căci încă Tu mai ai răbdare,
Cu o astfel de crudă nepăsare,
Trezește omenirea, să vină la Salvare.
Simion Ioanăș

Inima
Inima

Inima aceea-n care
Este multă supărare,
Este inima în care
Isus vrea să se pogoare.

Inima care-i robită
Este veșnic obosită,
Însă Domnul prin iertare
Vrea să dea eliberare.

Inima cu gânduri multe
N-are timp ca să asculte,
Insă Domnul prin Cuvânt
Vrea s-o facă-un Templu Sfânt.

Inima ce-i incuiată
În veci nu va fi salvată,
Este inima în care
Întunericul e mare.

Inima care-i deschisă
Va fi plină de lumină,
Zilnic va fi ca o casă
Unde Isus este gazdă!
Simion Ioanăș

Bogăția pentru veșnicii
Bogăția pentru veșnicii

Pleacă omul suspinând,
Lasă totul pe pământ.
Nu contează cât a strâns,
Lasă toate la mormânt.

Mulți se luptă-n lumea asta,
Ca să-și satisfacă pofta.
Fac ce vor în toată viața…
Iar când mor le vine plata.

Ascultă, o tu dragul meu,
Crede azi în Dumnezeu.
El iți dă să ai nădejde,
Crede azi că n-ai ce pierde.

Vino azi la Dumnezeu,
Crede azi în Fiul Său.
Mâine poate n-o mai fi
Pentru tine-o nouă zi.

Crede azi și nu mai sta,
Ca să câștigi veșnicia
Bogăția ce te-a-nsoți,
Colo sus în veșnicii!
Simion Ioanăș

Vino azi
Vino azi

Coborând în jos la vale
Bucuros nevoie mare
Un copil mergea pe cale
Ca s-ajungă l-Adunare

Lângă drum mai la o parte
Un copil din altă parte
Îi vorbi cu glasul dulce
Întrebându-l un’ se duce!

„La Biserica m-am dus
Să-L cunosc pe-al meu Isus,
Și să fac ce zice El
Să m-ajute Dumnezeu.”

„Lasă măi copile bun
Și nu merge chiar acum,
Că vei merge altădată
Că acuma-i timp de joacă”

Coborând în jos la vale
Vine-un tânăr frumos tare,
Care merge l-Adunare
Să acsculte-o cuvântare

Dar în drum pe lâng-o casă
Trece-o tânară frumoasă,
„Unde mergi tu dragul meu?”
Îl întreabă cu tupeu

„La Biserica-m plecat
Fiindcă Isus mi-este drag,
Astăzi vreau ca să-L cunosc
Și în viață s-am un rost”

„Lasă dragul meu flăcău
Că tu nu ești așa de rău
Nu-i acuma timpul tău
Ca să vii la Dumnezeu”

Coborând în jos la vale
Se gândea la ale sale
La familia lui de-acasă
Și zâmbea pe sub mustață

Dar în drum în fața sa
Un bărbat se clătina
Și-ncet îl întreba:
„Unde mergi fratele meu?”

„Ia mă duc la Adunare
Am auzit că-i o serbare
Astăzi vine lume multă
Pe Isus ca să-l asculte”

„Lasă frate nu te teme
Stai cu mine la o bere
Ce să-ți iei la revedere,
De la-o viață de plăcere?”

Coborând în jos la vale
Un bătrân cu barbă mare
Vrea s-ajungă l-Adunare
Ca să capete salvare

Dar din nou Satana vine
Și îi spune cu suspine
„Unde mergi tu om bătrân?
Nu ție greu, nu ești flămând?”

„Ia mă duc în jos la vale
Că acolo-i o Adunare
Inima mea vreau s-o pun
Pe altarul Celui Bun!”

„Lasă dragul meu bătrân
Nu e timpul chiar acum
Cum trăit-ai viața toată
Poți așa să mergi la groapă!”

Dragul meu și draga mea
Asta e povestea ta
Nu mai sta și zăbovi
Că Satana te-o robi

Vino azi la Domnul tău
Care este Dumnezeu
El iți dă Salvarea Sa
Vino azi și nu mai sta

Vino de vrei să fii
Sus cu El în veșnicii
Vino azi și nu aștepta
Să câștigi mântuirea!
Simion Ioanăș

Ascultă
Ascultă

Văd la Golgota de departe
Pe Omul durerii,
Ce pășește obosit sub cruce,
Ducând povara omenirii.

E Unul din cei ce-au murit
Spânzurat între cer și pământ
Țintuit pe-o cruce de lemn
Dar unic prin al Său caracter.

Nevinovat! Pilat a strigat,
Nevinovat! Strigat-a și cerul,
Prin cutremur de pământ
Și multe învieri din mormânt.

Omul acesta venit-a din Cer
Nu este om simplu, e și Dumnezeu
El a murit pentru al nostru păcat
Ca fiecare om să fie salvat.

Ascultă te rog și vino îndat,
Salvare să ai și intrare-n Palat.
Te roagă să vii și să fii de acord,
Ca să nu fii, printre cei ce se pierd.
de Simion Ioanăș

Păcatul
Păcatul

„Toată lumea-i păcătoasă
Sunt lipsiți de Slava Noastră”,
Zice Domnul pe pământ
Spunând prin al său Cuvânt.

Păcatul e foarte groaznic,
El i-a omorât pe oameni.
Tot el le ia și Lumina,
Să-i piardă pe totdeauna.

Păcatul e-acela care,
Îl minte pe fiecare.
Că e bun, să stea cuminte,
Nu-i chemat la mântuire.

Slăvit fie-al nostru Miel,
Că ne-a dezrobit de el.
S-a jertfit pentru păcat,
Eliberare El ne-a dat.

Vino azi la crucea Lui,
Ca să fii al Domnului.
Vino azi cu viața ta,
Să primești mântuirea.
de Simion Ioanăș

Modernism și credință
Modernism și credință

Locuim în mastodonți de oțel,
Ce se înalță falnic în soare;
Dar suntem goi și lipsiți de țel,
Fară pace și c-o viață de jale.

Ne mândrim cu tehnologii de ultimă oră,
Suntem tot mai singuri în lumea virtuală;
Alergăm și căutăm relații cu semeni,
S-astupăm hăul și golul din inimi.

Am ajuns să negăm pe Cel ce există,
Ne credem stăpâni într-o lume sinistră;
Am părasit Adevărul și-orice valoare,
Am coborât pân’ la stadiul de fiare.

Într-o lume nebună și plină de ură,
Mai este-o șansă pentru orice făptură;
E șansa credinței în Isus Salvatorul,
Puterea Scripturii și nădejdea în Domnul.

Simion Ioanăș

Isus este Dumnezeu
Isus este Dumnezeu

Isus este viața mea
Și în veci va fi asa .
Isus este Domnul meu
El este Dumnezeu.

Nu te lăsa-nduplecat
De orice gând stricat.
Nu pleca urechea ta
La șoapta lui Satana.

Isus este Dumnezeu
Ce s-a coborât din Cer.
Ca să-și dea viața Sa
Izbăvire a ne da.

Crede și nu te-ndoi
Ca s-ajungi în veșnicii.
Și-n veci să fii fericit
Că ai ramas neclintit.
de Simion Ioanăș

Îți mulțumesc, o Doamne sfinte!
Îți mulțumesc, o Doamne sfinte!

Îți mulțumesc o Doamne sfinte,
Pentru iertările-ți divine.
Că ne-ai adus în viața noastră,
Mărețul Har și Siguranță!

Îți mulțumesc pentru familie,
Pentru copii, și-a mea soție.
Că ne-ai făcut s-avem cu Tine,
Un colț de Rai din veșnicie!

Îți mulțumesc că-s mărturie,
În lumea fără mântuire.
Prin Duhul Tău pot fi o pildă
Și pentru toți sa fiu lumină!

Îți mulțumesc pentru nădejde,
Într-o lume ce se pierde.
Prin Crucea Ta, ce-i Jertfă Sfântă,
Ne chemi Tu azi s-avem speranță!

Acolo unde azi este durere,
O Doamne, adă mulțumire!
În suflete ce-acum suspină,
Dă Mângâierea Ta divină!
Simion Ioanăș

Capitolul 6 – Mesaj către România
Capitolul 6 – Mesaj către România

Mă iartă Românie dragă
Mă iartă Românie dragă

Mă iartă Românie dragă
N-am stat lângă corupții tăi,
N-am vrut să fiu doar o marfă
De contrabandă, pentru ciocoi.

Am vrut să am și eu o viață
Nu doar politicienii tăi,
Am vrut pentru ai mei copii speranță,
Nu doar pentru pruncii de ciocoi.

Ca niște oameni care-s făra minte
Te-au jefuit, vrând totul pentru ei,
Te-au dezgolit de păduri și bogăție
S-aibe vile și bănci pentru chiaburi.

Mi-am găsit printre străini o casă
Un cuib pentru copiii mei,
Mi-e silă de corupții de acasă
Și tare-aș vrea să pot uita de ei!

Tu Românie rămâi tot frumoasă
Ești țara unde m-am născut,
Rămân în inimă cu o speranță
Și îți doresc un viitor plăcut!

Simion Ioanăș

E ziua ta Românie
E ziua ta Românie

Ai fost vândută și bătută,
O roabă pe propria glie.
Ai rupt jugul cu râvnă
De ziua ta, să ai bucurie!

Voievozii tăi de seamă
Martori peste generații,
Pentru tine-azi sunt o pildă
De ziua ta, trăiți precum frații!

Sărăcia, corupția, ciuma cea roșie
S-au luptat să te lase pustie,
Tinerii tăi s-au jertfit să trăiești
De ziua ta, în caracter și-n valori tu să crești!

Prigonită și pentru credință
Dumnezeu ți-a dat biruință,
Și ne cheamă pe toți românii
De ziua ta, trăiți precum sfinții!

Pune-ți haina de sărbătoare
Privește-nainte cu-onoare!
Dumnezeu să-ți păzească viitorul
De ziua ta, binecuvântați-L pe Domnul!
Simion Ioanăș

Românie, Românie
Românie, Românie

Fată sensibilă, batută și răpită
Fată harnică și cenușăreasă,
Prinsă de vecini și pusă în lanțuri
Cu zâmbet pe buze, chiar și-n necazuri.

Românie, fată frumoasă și bună
Vandută printre străini ca slugă,
Românie, casa ta e părăsită și pustie
Esti dezrădăcinată și departe de glie.

Românie, tu fată, ai ceva aparte
Ai o inima mare și-ospitalitate,
Casatorită cu o hoardă de tâlhari
Ești jefuită și vândută pe bani.

Românie, mereu vei fi iubită
Fiindcă ești frumoasă și simplă,
Fiindcă ai o inimă plină de milă
Fată de la țară, modestă si-umilă.

Dumnezeu să se-ndure de tine
Să ai cât mai multe zile senine,
Să nu-ți pierzi nădejdea niciodată
Să rămâi cu zâmbet larg și curată.

Simion Ioanăș

La mulți ani România!
La mulți ani România!

România, La mulți ani!,
Viitor de vis să ai.
Să ai o viață prosperă,
Într-o lume rea și efemeră.

Să găsești în istoria trecută,
Resurse să treci, prin greu și ispită.
Bărbații ce-au luptat pentru a tale hotare,
Să-ți fie exemplu, în generații viitoare.

Cinstea, iubirea si pacea străbună
Să fie, să rămână, pentru tine cunună,
Și ca haină de sărbătoare,
Să ai codrii și limpezi izvoare.

Nu uita să rămâi credincioasă,
Mulțumind lui Dumnezeu pentru viață.
El să-ți ocrotească generațiile tale
Și să te mângâie în clipele grele.

Simion Ioanăș

Românie, La mulți ani!
Românie, La mulți ani!

Ești țara visurilor noastre
Unde azi privim cu speranțe,
Îți legeni copiii pe brațele tale
Ne dai bucurii, cu multă răbdare.

Îmbrăcată cu câmpiile tale mănoase
Îți cinstești păcurarii cu-a lor miorițe,
Mândră, cu izvoare și creste de munți
Te faci ca un scut, pe dușmani îi infrunți.

La porți de imperii ai fost ca o strajă
Dumnezeu te-a întărit să poți fi țară.
Stropită de sânge de eroi și prin lupte
Ai rezistat peste veacuri, să stai pe redute.

Cântareții tăi ți-au cântat serenade
Te-au cinstit voievozi în vremuri amare,
Ne unim astăzi cu mic și cu mare
Să te cinstim toți, ca-n sărbătoare.

Îți dorim zile senine, fericire și pace
Peste milenii să rămâi ca stânca în ape,
Protecție și să fii ferită-n necazuri
Așa să-ți dea Dumnezeu peste veacuri!

Simion Ioanăș

Voi frați români de peste Prut
Voi frați români de peste Prut

Avem o singură dorință
Noi ce vorbim aceeași limbă,
S-ajungem iarăși împreună
În Patria ce ne este Mumă!

Au vrut dușmanii noștri ruși
Să ne despartă pentru veci,
V-au dus în lagăr și ucis
Și-al nostru neam a fost proscris.

Nici limba noastră cea română
N-au vrut s-o mai aveți pe buze,
Au vrut să fiți o nație roabă
Și chiar și viața să v-o fure.

Pământul nostru cel furat
Să fie iarăși adăugat,
La trupul țării noastre sfinte
Așa cum fost-a inainte.

Voi frați români de peste Prut
E timpul azi să facem scut,
Din nou să fim iar împreună
Aceeași frați în țara Mumă!
Simion Ioanăș

Revoluția
Revoluția

Era o zi din optzecișinouă
Decembrie, era sfârșitul
Acelei fiare, hidoase,
Numită Comunismul!

Orașul florilor a început
Lupta cu acest Mamut,
Pierit-au în acea zi,
Femei, adulți și mulți copii.

Slujitorii acestei fiare ,
Au ucis și au răpus.
Însă vine ziua-n care
Judecați vor fi de Cel de Sus.

Acest sânge ce s-a scurs,
Libertate ne-a adus.
Mulțumim acelor care
S-au jertfit cu mare-onoare.

Dumnezeu a fost cu noi,
În acel timp de nevoi.
Dumnezeu ne-a izbăvit,
Fie-I Numele slăvit.
Simion Ioanăș

Sorcovită Românie
Sorcovită Românie

Sărăcită Românie
Cu oameni de omenie,
La anul care vine
Să ai multă bucurie!

Românie țară scumpă
Îți doresc o viață lungă,
Să fii plină de-autostrăzi
Și cât mai puțini nerozi.

Ce-ți mai doresc Românie
E să scapi de trândăvie,
Mai puține ajutoare sociale,
Cât mai multe, școli și spitale.

Îți doresc cât mai exiști
Să te scapi de comuniști,
Să-ți crească păduri pe munți
Cât mai puțini politicieni corupți.

Și la anul care vine
O, tu scumpă Românie,
Să ai mai puține procesiuni
Cu moaște și pupături.

Oamenii cu toți să știe
Că-n a noastră Românie,
Tot se construiesc biserici
Ce-i fac bogați pe clerici.

Doamne adu o trezire
În a noastră Românie,
Fă-ne un popor prosper
Cu-n integru caracter.

Simion Ioanăș

Credința drept măritoare
Credinta drept măritoare

Unii cred că pe pământ,
Ei au ultimul cuvânt.
Sunt doar niște zurbagii,
Nu cred nici în veșnicii.

De-i întrebi ce-i după moarte
Râd vârtos și își dau coate:
“Apăi numai Domnul știe
Ce-i acolo-n veșnicie…!”

De-i întrebi de Biblia care,
E Dreptar pe-a noastră Cale
Ei răspund cu nonsalanță:
“Noi avem credința noastră!”

Aflați cu toți dragii mei
Ascultați și nu fiți răi,
Credința drept măritoare
Dumnezeu o dă sub soare.

Să știe cu toți pe lume
Credința e o minune,
Se primește ascultând
Evanghelia prin Cuvânt.

Credința drept măritoare
E una transformatoare,
Nu-i una doar de fațadă
Care defilează-n stradă!

Credința drept măritoare
E a Domnului valoare,
Nu-i monopolul nimănui
Ci e darul Cerului.

Înțelege prietenul meu azi
Nu ești mântuit prin nași,
Doar prin Iisus ai vindecare
Credința drept măritoare

Simion Ioanăș

Către fratele român
Către fratele român

Voi ce vă târâți
În glod chinuiți,
Înconjurați mănăstiri
Și vă credeți creștini.

Ați uitat de Iisus,
Chinuit și răpus
De-a noastre păcate,
Trezește-te frate!

Degeaba te chinui,
Pe nimicuri te bizui
Căci a tale păcate,
Nicicând nu-s spălate.

Ce poate să spele
Păcatele rele,
E doar Sângele sfânt
Al Mielului Blând.

E-o ofensă meschină
Când Jertfa divină,
Facută-i fară valoare,
De preoți, tradiții neroade.

Veniți voi români,
Înapoi la Scripturi
Sa fiti mântuiți,
Pentru Cer să trăiți.
Simion Ioanăș

La mulți ani țara mea
La mulți ani țara mea

Românie, la porțile tale mărețe
S-au perindat imperii nemiloase, șirete,
Ai rămas însă în barca istoriei,
Mai puternică și mai plină de glorie.

Tu ții în căușul palmelor tale,
Praful istoriei ce merge la vale,
Generații la rând au stat lângă tine
Le-ai fost ca o mamă la rău și la bine.

Dumnezeu să te țină în palmele Sale,
Națiune prosperă, sănătoasă și tare
Să-ți dea Domnul, Cel Preaînalt
Protecție, speranță și suflet curat.

Să ai parte de multe generații
Și toți să se iubească ca frații,
Pentru viitorul tău dragă Românie:
La mulți ani și multă bucurie!
Simion Ioanăș

Capitolul 7 – Copilărie, familie și melancolie
Capitolul 7 – Copilărie, familie și melancolie

Eu sunt mică
Eu sunt mică

Eu sunt mică si pitică
Ca un pui de rândunică,
Cad din cuib și mă ridic
Fac doi pași și iară pic.

Mama m-a-nvățat de mică
Să mă țină de mânuță,
Să ascult de ea tot timpul,
Și de ea și de tăticul.

Ascultarea și credința
Îmi dă mie biruința,
Să cresc mare și cuminte
O fetiță ce nu minte.

Domnul te vrea lânga Sine,
Stai cuminte lânga Biblie.
Stai smerită-n rugăciune,
Și nu o să cazi în lume.

Ascultarea și credința
Îti dă ție biruința,
Iubește fratele tău
Și nu-i mai gândi de rău.

Și-atunci Tatăl, Dumnezeu,
Te ferește de-orice rău.
Te ferește de ispită,
Să crești mare și voinică.
Simion Ioanăș

Copilărie scumpă
Copilărie scumpă

O tu, copilarie scumpă
Ce-atât de repede te-ai dus!
E ca și când aș juca „ascunsa”,
Fugind de anii ce s-au scurs.

Aș vrea să caut într-un ungher din suflet
Copilăria ce în ani mi s-a pierdut….
Să simt din nou somnu-acela dulce
Să pot s-opresc ceasornicul ce fuge….

S-alerg din nou pe câmpul cu verdeață,
Cu mieii să mă bucur alergând!
Și plin de-o singură dorință,
S-adorm cu-a mea copilărie-n gând.

Dar uite viața merge înainte
Visez la timpul ce s-a scurs,
Căutând în sufletul din mine
Comoara copilăriei ce s-a dus…
Simion Ioanăș

Se pregătesc puii ca să zboare
Se pregătesc puii ca să zboare

Se pregătesc să zboare puii-acum,
A venit timpul, destul de devreme.
Mi-am făcut o fortăreață pe drum,
Vrând să fiu veșnic cu ele.

Cât îi mai aveți lângă voi,
Găsiți-vă timp pentru ei.
Căci vine ziua în care,
Îi veți căuta în trecut, cu ardoare.

Acesta e ciclu sub soare,
Dureros și plin de sudoare.
Mă-ncred în Cel ce ne ține,
Și mă duc bucuros înainte.

În gând, în inimă, și-n cuget,
Mă desfăt cu copiii în suflet.
Și chiar de se vor duce departe,
Ei fi-vor cu mine în toate.

Dumnezeule, ia-i în stăpânire,
Poartă-i în furtuni și-n suspine.
În orice minut din a lor viață,
Găsească în Tine, Protecție și Tată.
Simion Ioanăș

Ninge iar, cu amintiri…
Ninge iar, cu amintiri…

Ninge iar ca și în basme
Cu fulgi albi ca diamante,
Colo-n colt toarce pisica
Și-n pat moțăie bunica.

Focul arde și pocnește
Mama coace pogăcele,
Tata e afară-n curte
Duce fân în grajd la vite.

Eu am luat haine groase
Și mănuși de lână faine,
O zbughii afară-n stradă
Să mă dau cu sania iară.

Prin omătul pân’ la glezne
Azorel latră și fuge,
Mulți copii roșii la față
Râd si-aleargă prin zăpadă.

Un crâmpei de nostalgie
Să v-aducă bucurie,
Să trezească amintiri
Pentru toți ce-am fost copii!

Simion Ioanăș

Bucurii de la țară
Bucurii de la țară

Colea sus pe o colină
Se-aștern valuri de lumină,
Soarele-arată voios
A lui raze, luminos.

Copiii ies din odaie
Cu ghiozdane-le-n spinare,
Chiuie și fug la școală,
Poartă-n gând, joaca de seară.

O bunică are-n mană,
Câțiva pui de la găină.
La celalalt capăt de stradă,
E ciurdarul, sună-n goarnă.

O căruță dinspre luncă,
Spre târg vrea ca să ajungă.
Un cățel latră furios,
Supărat de un cocoș.

E o nouă zi la țară,
E-amintire sau reală?
Ne-aduce-n sufletele noastre
Nostalgie, dor de case.

Ne e dor de dragi părinți,
De-amintiri, vremuri de vis.
Comori și lacrimi fierbinți,
Bucurii de nepătruns.

Simion Ioanăș

O soție credincioasă
O soție credincioasă

O soție credincioasă
Este bogăție-n casă;
Este darul cel de Sus
Ce-l primești de la Isus!

Când îl ai în casa ta
Prețuieste-l, nu-l lăsa,
Așa este-a mea soție
Cea mai mare bogăție!

Harnică și gospodină
Credincioasă și senină,
Zâmbetul ei ne-nveselește
Vorba ei ne întărește!

O soție iubitoare
E in casă ca o floare,
Frumusețea ei e scumpă
Și mireasma-i ne încântă!

Să te țină Domnul tare
Credincioasă și vioaie,
Inima familiei noastre
Să-ți dea Domnul sănătate!

Simion Ioanăș

De ziua ta, iubită fiică!
De ziua ta, iubită fiică!

De ziua ta iubita fiică
Îți doresc să fii iubită,
De Domnul Atotputernic
În veci El, să-ți fie Sfetnic.

Pâna-ți vei primi cununa
Ca și un crin să-ți fie viața,
Să ai sănătate și putere
Biruitoare în probleme.

Și orice, ce ți-ai propus,
Să-ți fie străjuit de Sus.
Zâmbetul în viață-ți fie
Motiv zilnic de bucurie.

Să fii păzită-n orice clipă
Să lupți in viață fără frică,
Și-așa să birui printre ani
Iubită fiică, La mulți ani!

Simion Ioanăș

De ziua ta!
De ziua ta!

La mulți ani și bucurie,
Să ai multă fericire!
Dumnezeu să te-ocrotească
Sub protecția Lui cerească.

Să-ți scalde viața-n soare
Să-ți dea binecuvântare,
Să stralucești ca-o lumină
La chemarea Lui divină!

An de an să crești în suflet
Și să fii curată-n cuget!
Să pui zâmbete pe buze
S-aduci multă bucurie.

Sănătatea sa-ți sporească
Și-n Hristos să ai speranță,
Viața sa-ți fie liniștită
Susur blând de apă lină.

Simion Ioanăș

De ziua femeii!
De ziua femeii!

Femeie, azi e ziua ta din Martie
Ești de valoare în viață și-n fapte,
Ești ajutorul pentru toți bărbații
Ești mama copiilor de generații.

Nu uita că la-nceput ai fost ispitită
Și tu însuți poți deveni ispită,
Ridica-te la valoarea cerută de Domnul
În fapte și port să-ți reflecți azi Creatorul.

Femeie să știi că ești un vas de valoare
Aduci pe pământ zâmbet și splendoare,
Nu uita nicicând, că ești un vas mai firav
Rămâi ca un crin, ce-i frumos și suav.

Femeia temătoare de Domnul este lăudată
Acolo în Cer o așteaptă o mare răsplată,
E femeia credincioasă și plină de roadă
E mamă, soție și toți o numesc fericită.

Femeie, podoaba ta să nu fie cea de-afară
Un duh blând, liniștit, să-ți fie comoară,
Așa au trăit pe pământ femeile sfinte
Aducând lui Dumnezeu și omului cinste.

Să fiți călăuzite-n veci de Duhul
Având ca Invățătură: Sfânt Cuvântul,
La mulți ani tuturor femeilor din lume
Binecuvântare și-o viață trăită-n virtute!

Simion Ioanăș

Rugăciunea unui tată
Rugăciunea unui tată

Are tata doi copii,
Care-s mici ca doi puiuți!
Unu-i mic și vorbăreț,
Altu-i ascultător și drept.

Când te uiți la puii mei,
Vezi pe tatăl lor în ei.
Educația ce le-o dau,
Se reflectă-n a lor trai.

Doamne eu te rog acum
Să le dai pe-al vieții drum,
Multe binecuvântări cerești
Și prin Duh să le-nțelepțești.

Dă-le Tu, izbândă-n viață
Peste firea pământească.
Ca să umble pe pământ
Plini de roada Duhului Sfânt.

Te mai rog Iubitul meu
Să le naști din Dumnezeu,
Să le faci unealta Ta
Pentru mântuirea altora.

Când vor crește oameni mari,
Eu voi fi sătul de ani.
Dar Tu, Dumnezeul meu
Să le însoțești mereu.

Iar atunci când vor pleca
Departe de casa mea,
Fii Tu mângâierea mea
Ca să nu le simt lipsa.
Simion Ioanăș

Melancolie și modernism
Melancolie și modernism

Mi-e dor de fânul din ogradă
Mi-e dor de iarna cu zapadă,
Mi-e dor să stau cu-ai mei părinți
Să-i văd vorbind din amintiri.

Mi-e dor de lumea aia simplă,
Când în desagă puneam clisă;
Iar langă, puneam niste ceapă,
Mergând la sapă, ziua toată.

Mi-e dor să fie lumea toată
Un fel de scenă și de joacă,
S-alerg cu lopta prin ogradă
Să mă joc din nou în stradă.

Dar astăzi, alte zile se-arată,
Nimeni în stradă nu se joacă.
Copiii sunt lăsați cam singuri
Părinții, printre străini, au job-uri!

Astăzi, cică lumea-i elevată
Au telefon și internet pe tavă,
Au mașini, vile, merg la mall
Dar sunt singuri și cu suflet gol!

O nouă generație se-arată,
Sunt străini, de țară și de tată.
Sunt despărțiți, de mamă și de glie
Se luptă să strângă bani și bogăție.

E-o viață lipsită de familie,
Lipsită de bani și bogăție.
Părinți distruși printre străini,
Bunici triști, cu necazuri și copii.

Astăzi familia, cică e modernă
N-are la bază, un tată și o mamă.
Vor ca la bază, să fie sodomia,
Vor ca in toate, sa triumfe nebunia.

Unde este stropul de-armonie
Unde-i acea sfânta melancolie?
Unde-s povesti spuse-n surdină,
L-acel opaiț, c-o țâră de lumină.

S-au dus, iar azi sunt doar melancolie;
Și-au devenit cu toate, doar o povestire.
O scumpă și dragă, coroană de-amintire,
Am să te păstrez în suflet, ca mare fericire.

Simion Ioanăș

Când se duc ai noști părinți
Când se duc ai noști părinți

Când se duc ai noști părinți
Ne simțim singuri și triști,
Lacrimi curg în jos pe-obraji
Și în suflet suntem slabi.

Ne-ntărim cu gându-ntruna
Că ne vom revedea la urmă,
Atunci când toți vor învia
Noi din nou ne-om îmbrățișa.

Dă-ne Doamne multă putere
Să ne luăm la revedere,
De la ai noștri dragi păriți
Ce-au trăit ca niște sfinți.

Te rugăm o Doamne Sfinte
Să ne fi de-acum Părinte,
Dă-ne mângâierea sfântă
Pană-n ziua cea din urmă.

La revedere dragi părinți,
Străluciți ca niște sfinți!
La revedere tată dragă,
Bun rămas, o bună mamă.

Simion Ioanăș

Mi-e dor
Mi-e dor

Mi-e dor de țara mea iubită
În care, de mic copil eu am crescut,
Mi-e dor de hinta din ogradă
Mi-e dor de banca mea din stradă.

Mi-e dor s-aud în toi de noapte,
Cum latră câinii de pe drum,
Mi-e dor s-aud motanii-n casă,
Jucându-se pe lângă fus.

Mi-e dor să ies din nou pe stradă,
S-aud cum pruncii-ncep să râdă.
Să văd pe babe stând pe-o bancă,
Vorbind de munca de la câmp.

Mi-e dor de-a mea copilărie
Ce-atât de repede s-a dus,
Mi-e dor de zilele care
Atât de repede s-au scurs.

Mi-e dor de fiecare an în care
Venea colindul de Crăciun,
Ne bucuram copiii care,
Umblam pe stradă colindând.

Și-aș vrea să vină acea vreme ,
Să pot să-ntorc al roții timp .
Însă ea se tot învârte ,
Și eu mă văd îmbătrânind.
Simion Ioanas

Iubire de mire
Iubire de mire

Din nimbul acestui Univers
Aș vrea să rup o rază,
Să pot cu ea sa-ți scriu un vers
Să-ți spun cât mi-ești de dragă.

Să-ți iau din soare-un diamant
Să-l prind în păru-ți moale;
Și din mare să-ți împart
Culori și-o pală de-adorare.

Să-ți fac din munți o corăbioară
Să simți că ești prințesă;
Și din flori de pe câmpii
Să-ți țes mai multe rochii.

Și împreun-aș vrea să fim
În marea de secunde;
Și-așa în veci să ne iubim
Îmbrățișați pe punte.

Simion Ioanăș

Capitolul 8 – Biruință în necaz și boală
Capitolul 8 – Biruință în necaz și boală

Capitolul 8 – Biruință în necaz și boală

Biruință în furtună
Biruință în furtună

Din noianul și furtuna
Ce-și dezlănțuie puterea,
Pravălește ploaia rece
Biciuindu-mă cu sete.

Tunete și trăsnet sună
De la capătul de Cer,
Sunt așa mic în furtună
Ca o boabă de piper.

De n-ar fi îndurarea
Să opreasc-acest concert,
N-aș vedea din nou lumina
Ce-ncălzește-al meu suflet.

Nu opri furtuna nopții
Nici ploaia Ta pe veci,
Ci te rog din barca vieții
Niciodată să nu pleci!

Iar când Soarele dreptătii
Străluci-va-n Univers,
Voi uita furtuna vieții
Bucuros, de-al Tău succes!

Simion Ioanăș

Furtună și soare
Furtună și soare

Încrâncenat e cerul, ca și un gardian
Stă și se hlizește, parca-i suveran.
Fulgeră și-și adună, nori negri și tună
Nu mai vezi speranță, raze de lumină.

Încet se pornește, ropote de ploaie
Zici că se urnește, mulțime de care.
„Gardianul” se-ncruntă, zici că te zdrobește,
Totul e furtună, piatra se pornește.

Dup-un sfert de oră, totul se oprește
Norii o iau la fugă, soarele-i pe creste,
Să-nvățăm și-n viață, după orice furtună
Dumnezeu ne va aduce, iarăși vreme bună.

Nu uita creștine, ropotul de piatră
Se oprește iute și nu ține-o viață.
Nici necazul negru, ce se-ncrunta-n zare
El nu este veșnic, ține pân’ la soare.

Simion Ioanăș

Zăbrele
Zăbrele

Zăbrele, rugină si trudă
Peste a noastră națiune,
Comunismul e ciumă și plagă
A-ntunecat generații boeme.

Libertatea din lanțuri erupe
Nu poate fi pusă sub lespezi,
Nu poate nicicum să fie tăcere
Umbrele vii s-arată din lanțuri.

Invățați voi cei de astăzi
De la umbrele celulelor reci,
Apărați liberatatea ce geme
Inălțați viitorul vostru cu sete.

Învățați de la zăbrele trecute
Libertatea nu-i moft, ci virtute.
Învățați de la lanțuri străbune
Să fiți luptători pe redute!

Simion Ioanăș

Povară si speranță
Povară si speranță

Când povara și boala te-apasă
Și inima devine saracă,
Oriunde-ai căuta alinare
Totu-i un zbucium pe mare!

E Unul Singur ce poate
Să linistească acele ape;
Să spună furtunii din tine
Să tacă și totul să-nvie.

El este Domnul Cel veșnic
Se-apleacă spre omul nevolnic,
Spre cel căzut în păcat
Sau cel ce de boală-i legat.

“Ascultă omule bine
Adu-ți povara la Mine”.
Asta-i chemarea lui Isus
Marele nostru Preot de Sus.

Singura noastră speranță
Atunci cand trecem în viață,
Prin văi adânci cu suspine
E sa ne întoarcem la Tine.

Tu ai rămas același Mântuitor
Vrei să ne fii pe veci Salvator,
Să ne scoți din necaz și păcat
Să ne dai acolo-n Cer un palat.

Simion Ioanăș

Speranță pe pământ
Speranță pe pământ

Când te uiți pe-acest pământ,
Totu-i goană după vânt;
Nu-ți mai fă nici o iluzie,
Lumea e desertaciune.

Ne-nvârtim în jurul vieții
Alergând să fim stăpâni,
Azi sunt anii tinereții
Mâine ne trezim bătrâni.

Parcă nu-i nici o nădejde
Suntem abur pe pământ,
Ne-arătăm puțin pe creste
Si-alergăm către mormânt.

Dincolo de lumea noastra
Este insă o speranță,
Vino numai la Hristos
Să te facă credincios.

Hristos este Salvatorul
În El este Adevărul.
El este adevărata Viață,
Ce ne dă pe veci speranță.
Simion Ioanăș

Nenorocit și izbăvit
Nenorocit și izbăvit

Nenorocitul de mine
Izbăvit din rușine,
Rușinea ce-nșală
Inima-n boală.

Te iubești pe sine
Adori ura din tine,
Dai drumul la pofte
Bei păcatul cu sete.

E sufletul prins în cătușe
Lanțuri ce nu le poți rupe,
Nu poți recunoaște la nimeni
Ce cloacă și scursură-i în tine.

E oglinda pusă-nainte
De standarde și țeluri divine,
E realitatea ce-ți pune în față
Fiara din tine turbată.

Din toate e izbăvire
Prin a lui Hristos răstignire!
Când vezi nenorocirea din tine
Și vezi Salvarea la Cruce.

E timpul sa-I cedezi înainte
Să-i spui prin a tale cuvinte,
Că uite-ai ajuns într-o groapă
Și nu poți trăi fără Viață.

Acestea sunt gânduri divine
Și vor să te salveze de tine,
E Hristos ce la ușa ta bate
La suflet sa-i dea libertate.

El vrea să facă din tine
Un sfânt pentru vremuri divine;
Lasă-te in Mâna lui sfântă
Să facă din tine o slugă.

Hristos a înviat după Cruce
Să nu mai stai la răscruce!
Să-i dai azi viața ta toată
Vazând că-n El este Viață!

Simion Ioanăș

Veghează Creatorul
Veghează Creatorul

Pentru omul slab, bolnav și-n neputință
O, Tu Doamne, ești putere și credință.
Pentru omul cel de tină, slab și plin de-amar
O, Tu Doamne Isuse, ești Dulceață și Olar.

Din floarea tinereții și până-n clipa bătrâneții
Suntem niște vlăstare șubrezi, ce stăm tari, semețe
Ne ține Rădăcina, al nostru Domn al vieții
Și râdem când bat vânturi, sus pe metereze.

De mii de ani de când Mielul, Cel din veșnicii
A fost junghiat pe cruce, a fost crucificat;
Mielușei de-atuncea, cu mii și zeci de mii,
Bătuți de ploi și vânturi, urmează pe-mpărat.

Pericole pasc mieii ce azi sunt în popor
Dar nimeni să nu uite, că au ca Bun Păstor,
Pe cel ce este veșnic al lumii Împarat
Cel ce Miel pe Cruce a fost crucificat.

Iubitul meu creștin, tu ești un mielușel,
Ești lutul de pe masă, vlăstarul singurel.
Și chiar de vine lupul, înghețul sau cuptorul
Să nu uiți creștine: Veghează Creeatorul !
Simion Ioanăș

Biruință dincolo de stele
Biruință dincolo de stele

Când viața, se strecoara printre degete,
Amintește-ți, că-i speranță dincolo de stele.
Când boala, pătrunde-adânc în trupul tău,
Adu-ți aminte, că ai credința-n Dumnezeu.

Când pe pământ, nu mai găsești speranță,
Dumnezeu insuși, ți-a promis că nu te lasă!
Când toți te părăsesc și iubirea e departe,
Sa-ți amintești, Hristos a fost la fel, pe Cruce.

Când dai de greu, în lumea asta plină de durere,
Să știi că birui, doar cu-a Domnului putere.
Când totul, pare rău si-ntunecat in zare,
Sa-ți amintești, după furtună vine soare!

Asta înseamnă, să trăiești aicea prin credință,
Să știi că in toate, ai în Domnul biruință.
Chiar dacă treci, prin valea umbrei morții;
Tu știi, că dincolo te-așteaptă Domnul vieții!

Simion Ioanăș

Capitolul 9 – Vremuri de Sfârșit și Venirea Domnului
Capitolul 9 – Vremuri de Sfârșit și Venirea Domnului

Vremuri de-apus
Vremuri de-apus

Mă uit la vremurile de-apus
Sunt vremuri de ură și luptă,
Așa cum bine ne-a spus
Biblia cea veche și sfântă.

Dragostea fuge ca arsă de foc,
Credința-i tot mai puțină,
Și ura și răul se văd că-și fac loc,
În inimile cele de tină.

Poporul din urmă
Din nou e chemat,
În țara promisă
În vechiul regat.

Și-n vremuri din urmă
De mari frământări,
Satan și cei răi, își arată
Urgia și ura, veninul din ei.

Pământu-i chemat cu furie,
Ca una să fie și pace să fie.
Și cei înțelepți se luptă cu foc,
S-adune pe toți la un loc.

În aceste vremuri de-apus și râzboi,
Uniți-vă frați, Hristos e cu noi.
Avem de luptat prin arșiți și văi,
Nu fiți speriați, Dumnezeu e cu noi.

Ia-ți armura-ceea, ce Isus ți-a dat,
Dragostea-n inimă și hai la luptat.
Ia-ți Sabia, Cuvântul, slujindu-L cu zel,
Nu uita scutul, căci mori fără el.

Umple-ți tolba, cu săgeți ce se cer,
Nu pleca desculț, că afară e ger,
Și nu uita iubitul meu drag,
Să-ți iei și coiful, Mântuirea ca steag.

Și-n toate acestea să știi și să faci,
Tot ce Mielul te-ndeamnă cu drag.
Să lupți vitejește, să-i sprijini pe frați,
Izbândă-ți va da pe al vieții drumeag.

Acum în vremuri de mari încercări,
Poporule drag, privește în zări.
Tu luptă-te lupta la care ești pus,
Răsplata-i cu El, cu Mielul Isus.
Simion Ioanăș

Mușchii atomici și teatru
Mușchii atomici și teatru

Nerozii-și arată mușchii atomici
Rânjesc și par, a fi niște comici.
Trăim intr-o lume de-a dreptul nebună
O clică de oameni, sunt gata de luptă.

Rachete, tancuri, submarine, sunt gata
Semnal doar așteaptă, să-nceapă năpasta.
Buncăre așteaptă să fie umplute
De-acești circari, ce vor să se-nfrunte.

Noi, cei de rând, suntem lăsați afară
La îndemâna lor, a celor ce-omoară.
Suntem ca un câmp, ce fi-va pârjolit
Nu valorăm nimic, doar sursă de profit.

O altă dramă în viitor se-arată
Actorii și teatru, azi sunt lumea toată.
Circarii din nou își joacă a lor carte
Ca buncăr pentru noi, vor fi doar morminte.

Simion Ioanăș

Creștini în vremuri de pe urmă
Creștini în vremuri de pe urmă

Trăim vremuri de pe urmă
Când traiul nostru este hulă,
Cu toți ne credem mari creștini
Însă prin trai suntem păgâni.

Se luptă toți după putere
Și vor cu toți să strâng-avere,
Vor toți să-și facă rai aici
Spunând la lume că sunt sfinți.

Cu toți vorbim de pocăință
Și că trăim azi prin credință,
Dar când e vorba de trăire
Suntem mai răi ca cei din lume.

Ne lăudăm c-avem iubire
Dar suntem plini de-amărăciune,
Noi de pe buze spunem pace
Însă în inimi avem moarte.

Am rămas azi doar cu programe
Și semănăm cu cei din lume,
Nu mai avem niciunul lacrimi
Să plângem pentru-a noastre patimi.

O Doamne, azi Tu bați la ușă
Ai pentru noi doar o dorință,
Să ne-ntoarcem iar la Tine
Să-ți iei Locul Cel de cinste.

O Doamne, adu azi trezire
In biserici ce-și zic creștine,
Să vadă toți în viața noastră
Că noi trăim doar prin credință.

O Doamne, dă-ne-a Ta putere
Ca să traim pentru sfințire,
Și să se vadă în umblare
Că-n viața noastră-s sfinte roade.

Și fie ca la-a Ta venire
Atunci când Tu ne vei fi Mire,
Cu toți să fim gata de nuntă
Primind în dar câte-o cunună.

Simion Ioanăș

Parcă Mirele-i la ușă
Parcă Mirele-i la ușă

Parcă ziua-i tot mai scurtă
Parcă timpul s-a sfârșit,
Parcă mirele-i la ușă
Să-și culeagă rodul sfânt.

Dragostea încet se duce
Credincioșii-s tot mai reci,
Diavolul urlă cu sete
Ca să-i piardă pe aleși.

Toată lumea-i ca o mare
Care urlă spumegând,
Toți se strâng ca să condamne
Pe-a lui Isus, Sfânt Cuvânt.

În aceste vremuri frate
Tu să ai privirea Sus,
Ca să nu te pierzi în noapte
Și să fii de valuri dus.

Acuși Glasul cel mai dulce
Auzise-va de Sus,
Mirele nostru va spune
„Vino rob bun, vino Sus”.

Să rămânem deci cu toții
Plini de Duhul lui Isus,
Impărțind Cuvântul vieții
Până vom ajunge Sus.
Simion Ioanăș

Strigă Veghetorule
Strigă Veghetorule

Strigă veghetorule tare
Ca să știe toți sub soare,
Că Mesia va veni
Judecata va porni.

Biserică, iubita Mea!
Pregătește-te, fi gata,
Ziua venirii mele
Se zărește printre stele.

Fiecare om sub soare
Va fi la numărătoare.
Toți vor fi la judecată
Întrebați de-a lor viață.

Astăzi, cât mai este vreme,
Să se lase toți de rele.
Poate Domnul so-ndura,
Viață-n clocot ne va da.

Și-atunci toți ce vor vedea,
Vor crede Evanghelia.
Trezește-te Mireasa Mea
Spune Isus, Mesia!
de Simion Ioanăș

Vine curând
Vine curând

Aceasta este vremea-n care
Somnul vine peste fecioare
Acesta este timpul în care
Ca în vremea lui Noe-i fiecare.

Lumea aleargă să strângă ogoare,
Lumea se luptă să aibe putere,
Lumea se-avântă spre noi galaxii,
Îți promite din nou ca-n Babel să fi.

Pașii lui Isus se-aud în zare
Duhul Sfânt ne dă înștiințare;
Vine Mesia, Mielul cel Bun,
Vine Judecătorul, Domnul divin.

O tu Mireasă a Mirelui Sfânt,
Oare curat e al tău veșmânt?
Oare podoabele sfinte gata îți sunt,
Pentru-al tău Mire, Domnul Cel Sfânt?

E vremea aceasta în care
Dragostea încet va dispare,
Frații încet, încet se vor vinde
Doar pe un blid plin de linte.

Bogăția, banii, distracția,
Încet dar sigur ne umplu viața.
Biserica este tot mai atrasă,
Amestec să facă cu lumea aceasta.

Nu fi printre ce-i fară Cuvânt
Să nu rămâi jos pe pământ,
Necazul Cel Mare vine curând
Vezi să nu te prindă dormind
Pentru că Isus vine,
El vine curând.
Simion Ioanăș

E timpul
E timpul

De 2000 de ani încoace
Trecut-a timpul peste toate,
Împărați și regi, prinți și președinți
Bogați și săraci, sunt neschimbați.

S-a zbătut lumea-n trecut,
Să-L ucidă pe Cel Sfânt.
La fel dorește lumea și azi,
Să facă cu-a Lui urmași.

Cei din vremea lui Pilat,
L-au respins pe Împărat.
Cei de azi L-au lepădat,
Pe motiv că-I demodat.

Tu ascultătorule gândește
Stai putin și te trezește.
Lumea asta e nebună,
Neschimbată și haină.

Dar tu, tu nu te lăsa,
Fugi de ea și n-asculta.
Ascultă de Învățătorul,
Să-ți asiguri viitorul.

El te cheamă și îndeamnă,
Astăzi, ca să bagi de seama.
Și dacă te-ai pocăi,
Fiul Lui în veci vei fi.
Simion Ioanăș

El vine!
El vine!

De câte ori eu tot aștept
Privesc spre zarea înaltă,
Aștept să vină Domnul meu
Să-L strâng cu drag în brațe.

Mă uit spre răsărit cu drag
Că știu că Domnul vine
Venirea Lui e chiar în prag,
Răsplata e cu Sine.

Din veșnicii a pregătit
Momentu-acesta mare,
El Mire fi-va pentru noi
Ce I-am călcat pe cale.

Dar pentru cei ce s-au dedat
Să-L calce în picioare,
Judecata le va da
O veșnică pierzare.

Și tu, dragă, poți s-aștepti
Venirea Lui glorioasă,
Doar dă-ți acum inima Lui
Și-ntreaga ta viață.
Simion Ioanăș

Nădejde într-o lume nebună
Nădejde într-o lume nebună

Trăim intr-o lume de-a dreptul nebună,
Desfrânații, fac păcatul o normă comună!
Ne impun legi și-o nouă familie,
Pe copiii nostri îi vor ca simbrie.

Vor oamenii azi să aibe cunună:
Iubire de sine, trufie si hulă.
Ca-n vremea lui Noe, indiferența tot crește,
Ca-n vremea Sodomei, neprihănirea lipsește!

Creștinii trăiesc doar o formă de evlavie
Chiar și-n biserici dragostea dispare,
Cu toții aleargă dup-a lumii comori
În turm-au pătruns lupi răpitori!

Toate ne spun, că Hristos Domnul vine,
Semne în soare, războaie, furtuni si molime!
Așa cum a promis Dumnezeu în Scriptură,
Judecată aduce pentru orice făptura!

Tu care zaci azi, mort în necredință
Dumnezeu te cheama, să vii la pocăință;
Să crezi Cuvântul Lui, ce zilnic se-mplinește
Să strângi în Cer comoară, la Cel ce mântuiește!

Simion Ioanăș

Mi-e dor de Paradis
Mi-e dor de Paradis

Mi-e dor de cetatea-n care
Sunt străzi cu mărgăritare,
Și Mielul e lumina vie
Ce va lumina o veșnicie.

Mie dor de locul ce mi s-a promis
Să mă odihnesc în Paradis,
Să cânt mereu câte-o cântare
Pentru Cel ce mi-a dat salvare.

Mie dor să moștenesc în Cer
Alături de Cerescul Miel ,
Împărăția ce mi s-a descris
S-o pot vedea în Paradis.

Mi-e dor să-i dau o sărutare
Celui ce mi-a dăruit salvare,
Să pot să-L îmbratișez mereu
Pe Cel ce-i veșnic Dumnezeu.

Mie dor să nu mai am durere
Și tot să fie numai bucurie,
Să nu mai știu ce este ura
Nici foamea, setea sau minciuna.

Privesc cu dor spre ziua-n care
Povara pământului va dispare,
Iar tot ce Domnul mi-a promis
Se va-mplini în Paradis.
Simion Ioanăș

Pentr-o palmă de țărână
Pentr-o palmă de țărână

Pentr-o palmă de pământ
Luptă omul pân’ la mormânt,
Iar când moartea iute vine
Nu poți lua nimic cu tine!

Se ucid frate pe frate
Să aibe-o proprietate,
Chiar și fețe bisericești
Pentru-arginți, devin drăcești!

Pentru bani și bogăție
Leapădă omul chiar familie,
Vor cu toți să aibe palate
Pentru-arginți se duc la moarte!

Scoală omule din “moarte”
Și trăiește-n libertate,
Să trăiești pentru pământ,
E doar goană după vânt!

Scopul tău e să trăiești
Și pe alții să-i iubești,
Să fii lângă a ta familie
Ce-i din Cer o bogăție!

Scopul tău: să fii lumină!
Într-o lume ce-i orbită,
Să oferi la toți un zâmbet
L-antristați și cei ce sufăr!

Nu-ți mai fă aici palate
Moliile le rod pe toate,
Strânge-ți dar, comori în Cer
Ca să fii cu Dumnezeu!

Simion Ioanăș

Va fi o judecata mare!
Va fi o judecată mare

Te-ai semetit omule prea mandru
Si crezi ca tu conduci istoria,
Cu rachete ce-nconjor pamantu’
Te-ai inganfat cautandu-ti gloria.

Te magulesti ca-i atins si luna
Ca vezi pana dincole de soare,
Ca poti sa modelezi chiar huma
Si poti chiar sa clonezi organe.

Nu te-nsela ca tu cunosti atomul
Nu tu esti cel ce creata-i omul,
Tot ce cunosti in trupul tau de tina
E fiindca Dumnezeu ti-a dat lumina.

Te-ai inselat amarnic tu sarmane
Deoarece dincolo de-aceasta huma,
E sufletul ce trece de orice bariere
Se duce-n Cer, la Glasul care-l cheama.

Asa ca tot ce faci in asta lume
Va sta-ntr-o zi la judecata mare,
Atunci vedea-va fiecare suflet
Ca Dumnezeu e peste toate Jude.

Simion Ioanas

Capitolul 10 – Credință și Slujire
Capitolul 10 – Credință și Slujire

Să slujești e o onoare
Să slujești e o onoare

Să slujești e o onoare
Și-i a Domnului chemare,
Slujba-nseamnă renunțare
Pentru cel ce-i în nevoie.

Slujba-nseamnă să fii mână,
Să-l hrănești pe cel ce-i gură;
Să trăiești în armonie,
Să muncești cu bucurie.

Asta-i slujba de creștin
Să-l slujești și pe vecin,
Să fii sare și lumină
Chiar când tot în jur e beznă.

Azi mulți vor doar o cunună
Stând pe jilț cu sceptru-n mână,
Vor toți să li se supună
Vor șefie-n loc de trudă.

Cei ce-au folosit talantul
Să câștige-n Cer pe altul,
Domnul va avea răsplată
La sfârșit, la Judecată.

În biserică și-n lume
Fii lumină pentru-oricine,
Darul dat de Duhul Sfânt
Folosește-l pe pământ.

Simion Ioanăș

Să-ți duci crucea
Să-ți duci crucea

Când de lume ești urât
Pentru-a Domnului Cuvânt,
Roagă-te, privește-n Sus
Stai sub Jertfa lui Isus!

Când ești luat la întrebări
De cei ce-ți doresc să mori,
Uită-te la Domnul Tău
Cel ce este Dumnezeu!

Pentru El ești prigonit,
El ce fost-a răstignit!
Du-ți acum tu crucea ta,
Ascultând porunca Sa.

Dragă frate în Hristos
Ramâi veșnic credincios,
Nu ceda la compromis
Și în Cer vei fi admis!

Ca Ștefan, pentru Cuvânt,
Să rămâi în Legământ.
Cum a fost el mântuit
Vei fi și tu răsplătit!

Simion Ioanăș

Credința vie
Credința vie

De vrei pe Hristos în tine
Trebuie lepădare de sine,
Trebuie în al tău caracter
Să coboare o fărâmă din Cer

Suferința aduce răbdare
Prigoana aduce sfințire,
Nu poți ca să fii în glorie
Călcând doar pe roze petale.

Toate lucrează împreună
Să-ți aducă o zi mai bună,
Boala te duce la rugă
Dragostea la muncă de slugă.

De vrei credința ta vie
Te duce la a ta răstignire,
Te duce la multe-ncercări
Te face-un ajutor în nevoi.

Credința vie e cea care arde
Luminând întunecate unghere,
E cea care se consumă întruna
Ca alții în Cer să aibe cununa!
Simion Ioanăș

Păstori și slujitori
Păstori și slujitori

Mulți păstori în vremea noastră
Caută bani doar pentru “pungă”,
Nu-s chemați la o slujire
Sunt doar șefi pentr-o simbrie.

Au uitat ce Domnul spune
Cel plătit cum iute fuge,
De-aia “lupul” azi mănâncă
”Oile” direct din strungă.

Voi păstori din lumea toată
Într-o zi veți da socoată,
Domnul la toți răsplătește
Fiecărui cum slujește.

Au uitat toți să slujească
Nu mai vor să se smerească,
Nu mai vor să se coboare
”Spălând” sfinții pe picioare.

Mulți azi vor prosperitate
Fac “minuni” și-și zidesc case,
Predică azi de la amvoane
S-avem bani și sănătate.

Azi mulți dau doar surogate
Dau la „oi” doar ce le place,
Vor doar să-și pună-n pungă
Cât trăiesc bani să le ajungă.

Cei ce vor Sus o cunună
Pe pământ vor fi doar slugă,
Vor trai doar Adevarul
Iar Hristos va fi Păstorul.

Simion Ioanăș

Cuvinte
Cuvinte

Din cuvinte și silabe,
S-au creeat în lume snoave.
Din cuvinte ticluite,
S-au făcut în lume crime.

Din cuvinte consemnate
În scrisori ce-s adunate,
Dragostea e declarată
Și pe îndragostiți îi leagă.

Prin cuvinte și silabe,
Putem mângâia pe oameni.
Prin cuvinte înțelepte,
Poți da pace între semeni.

S-avem grijă la cuvinte,
Pot ucide pe oricine.
Poți face din ele-o armă,
Sau să torni balsam pe-o rană.

Simion Ioanăș

Batjocuri
Batjocuri

Batjocuri a răbdat Isus
Mergând pe drumul crucii,
Batjocuri vom răbda și noi
Gustând amărăciunea urii.

Mereu, când Domnul a vestit
Salvare, pentru tot norodul,
Au fost din cei ce au hulit
Pe Cel ce e Mântuitorul.

Așa este și azi aici,
În Valea umbrei morții,
Ai lui Isus dragi ucenici
Aceeași soartă au cu toții.

Acea putere ce-o avea
Isus, pe drumul crucii,
Ne călăuzește ca o stea
Ce-și însoțește ucenicii.

Noi toți suntem biruitori
Călcând pe a lui Isus urme,
Vom fi cu toți nemuritori
Așa cum Hristos spune!
Simion Ioanăș

Cercetează-te
Cercetează-te

Din a noastre zile scurte
Câte Domnul ni le-a dat,
Tot mereu se scurge una
Veșnicia-i la un pas.

Fiecare zi ce trece
E notată-n veșnicii,
Vine ziua-aceea-n care
După fapte vom plăti.

Cercetează-te tu frate
Tot ce faci în orice zi,
Ca în Ziua-aceea mare
De rușine să nu fi.

Cât trăiești aici sub soare
Fii o pildă în umblare,
Mergi călăuzit de Duhul
Pan’ vei isprăvi tot lucrul.
Simion Ioanăș

Milă voiesc
Milă voiesc

Cineva întindea mâna lui
Și cersea mila-oricui,
Am simțit un gând ce mă mustră
Si inima mă îndeamna: ajută!

Era cel căzut între tâlhari,
Eram sigur de asta.
Omul era plin de răni
Trupul încă-i sângera.

Am fugit la două case de mine
Și-am strigat : Creștine, Vecine!
Cineva-i jos în țărână
Vino să-l luăm în mașină.

„Mașina-i curată și-i aranjată
Străinul de care-mi vorbești,
E hoinar și-are fața murdară,
Lasă-mă cu-astfel de vești”.

La alte două case de mine
stătea un alt frate aproape,
Bătui disperat în neștire
Căutând ajutor cu suspine.

„Nu pot să te-ajut frate dragă
Acum mă rugam și citeam.
Dar oare străinul din stradă
Este cu Domnul vreun neam?”

Și fugii disperat și trist
La alt frate vecin,
Încercând cu-amar să insist,
El replică cu alin:

„Cred că-i înțelept și frumos
Scumpul meu frate-n Cristos,
Să vorbim cu al nost’ comitet
Poate-l ajută urgent.”

Ieșii disperat și căutai pe străin.
Se vedea că-i un om de departe,
Aplecat peste el și cu chipul divin,
Era o minune: Cineva-l luase pe brațe.

Ochii-mi lăcrimau, erau abătuți,
„L-am pus la ușa ta să-l ajuți
Milă Voiesc și ca să fi o lumină!”
Zise Faptura cu-o voce divină.
Simion Ioanăș

Împietrirea inimii
Împietrirea inimii

Azi e ziua când cu spor,
Diavolul lucră de zor.
Să ne pună valul său,
Sî-L lăsăm pe Dumnezeu.

Dragostea s-a cam răcit,
Din Biserica lui Crist.
Bogăția și averea,
Au adus la mulți căderea.

Mulți se-arată mari creștini,
Dar trăiesc ca și păgâni.
Mulți se dau mari teologi,
Dar cu fapta ei sunt morți.

Lumea toată azi se zbate,
Ca să facă unitate.
Vor să facă o religie,
Unde toți să se închine.

Dumnezeul nostru mare,
Adă Tu înviorare;
Nu lăsa al Tău norod
Să se piardă fără rod.

Despietrește-ne pe drum,
Inimile noastre-acum.
Noi nu vrem ca să pierim
Vrem cu Tine-n veci să fim.
Simion Ioanas

Răsplata
Răsplata

Ce-i mai important în viață?
Se întreabă lumea toată,
Bani, mașini și multa-avere,
Cei mai mulți gândesc la ele.

Să ai o viață bună,
Să călătorești prin lume,
Să fii fericit în viață,
Și să faci tot ce iți place.

Și am vrea ca după moarte
Dumnezeu să ne primească,
În a Cerului cetate
La locul drept și cu verdeață.

Dragul meu și draga mea,
Te rog, nu te înșela.
Unde ți-e inima ta
Vei petrece veșnicia.

Dacă inima ta-i legată,
Să citești Scriptura toată.
Să te rogi în orice zi,
Ai s-ajungi în veșnicii.

Dacă trăiești pe pământ
Semănând cu Domnul Sfânt,
Și asculți de-al Său Cuvânt
Sus în Cer vei fi curând.

Însă dacă tu în viață
De-al tău suflet nu iți pasă,
Lacom ești să ai de toate
Faci ce lumea toată face.

Va veni vremea în care
Socoteală ți se cere.
Cum tu ai trăit în viață
Așa vei avea răsplată.
Simion Ioanăș

Fugi de păcat
Fugi de păcat

Păcatul e acela care,
Te va duce la pierzare.
Dacă nu-ți dai viața ta,
În Mâna lui Mesia.

Păcatu-a intrat în lume
Să subjuge și să curme,
Tot ce-i sfânt, dumnezeiesc
Pentru neamul omenesc.

Dragul meu și draga mea
Când păcatul te-o lega,
Fugi cu el la Golgota
Libertate vei afla.

Fugi și fugi, de-orice păcat,
Fiindcă moarte-ți va fi dat.
Luptă-te să te sfințești,
Și în Cer să fii pe veci.
Simion Ioanăș

Trimiteri
Trimiteri

Mergem toți în unitate
Și luptăm pentru dreptate,
Evanghelia s-o-mpărțim
Lumea ca s-o despietrim.

Noi suntem urmașii Lui
Toți, copiii Domnului,
Isus ne dă nouă putere
Să-L vestim în orice vreme.

Noi, Biserica de pe pământ,
Ascultăm de Domnul Sfânt.
Și vestim cu bucurie,
Izbăvire din robie.

Ascultă tu, omule bun,
Și te-ntoarce la Stăpân.
Domnul Isus te iubește,
Și în Cer El te primește.

Toți ce vreți să fiți cu El
Să vă bucurați în Cer,
Pocăiți-vă cu toții
Credeți Evanghelia vieții!
Simion Ioanăș

Capitolul 11 – Chemare la împăcare
Capitolul 11 – Chemare la împăcare
Capitolul 11 – Chemare la împăcare

O ultimă chemare
O ultimă chemare

Vremea e la pândă
Zilele-s pe ducă,
Omenirea zace
Schiloadă și rece.

Unii-s ghiftuiți
Mulți săraci lipiți,
Viața pe pământ
Goană-i după vânt.

Lepădarea de credință
Astăzi e obișnuință,
Pentr-un blid de linte
Tot se poate vinde.

Familii destrămate
Copii fără mame,
Infamia și prostia
Sluțesc căsătoria.

Războaie sunt multe,
Toată lumea minte.
Nimeni nu mai știe
Ce e rău sau bine.

E-o ultimă chemare
Pentru fiecare,
„Vino după Mine!”
Zice, Cel ce vine.
Simion Ioanăș

Chemare
Chemare

Mă uit la draga de albină
Ce Dumnezeu i-a dat lumină,
I-a dat și ei înțelepciune
Să fie de folos pe lume.

Mă uit la stele și la soare
La galaxii, la mări și-oceane,
La lup, la urs, la flori, păduri
Toate-s făcute să te bucuri.

Toate-s făcute din nimic,
De un Stăpân Atotputernic.
Toate sunt în Mâna Lui,
Timpuri și vremi, viața oricui.

Dar între toate acestea sunt
Toți ce-L urmează pe Cel Sfânt,
Și strălucesc de mii de ani
Vor fi în veci ai Lui urmași.

În aceste vremuri de apus
Uită-te frate la Isus,
Holdele-s gata de-adunat
La lucru astăzi ești chemat.

În toată această lume rea,
Tu ești chemat la a lucra.
Dar nu ca prinț, ca împărat,
Ci ca un rob răscumpărat.

Dar nu uita, chiar dacă acum,
Ești batjocorit, bătut pe drum.
Vei fi un prinț în veșnicii,
Și pentru veci în bucurii.

Scoală-te frate creștine,
La lupta ce-o avem de dus.
E-o luptă grea și cu suspine,
Da-i bună căci ne duce-n Sus.
Simion Ioanăș

Dragostea
Dragostea

Am căutat-o la poarta omenirii
Era acolo doar umbra durerii,
Și-am căutat-o degeaba,
Omenirea renunțase la ea.

Am întrebat florile,
Pădurile, luna și stelele:
„O, cunoaștem Dragostea,
Dar nu știm unde se poate afla!”

Și-am deschis o Carte
Ce lumea renunțase la Ea,
Și-am văzut unde-i Ea,
Ea, Dragostea, este la Golgota.

Tu omenire, ce-alergi spre sfârșit,
Privește la cruce și nu te-mpietri;
Predă-te în mâna lui Christ,
Și-n veci vei putea a iubi.

Iar tu, ce știi ce-i iubirea,
O, tu, ce-ai gustat nemurirea.
Arată tuturor oamenilor din lume,
Căci dragostea fost-a la Cruce.

Căci dragostea nu-i bârfă,
Nici ură, mândrie sau osândă.
Ci-i slujire și jertfă de Sine,
Așa, Isus te slujește pe tine.

Iubește-i pe toți și îi rabdă,
Dragostea-n tine să vadă.
Tu să fii lumină și sare,
Ca mulți să găsească Salvare.
Simion Ioanăș

Se pierd
Se pierd

Se pierd lângă noi
Milioane de oameni,
E-o lume ce-aleargă puhoi
Către iad și noroi!

Nu mai e mult și vine
El coboară din zări divine,
Cel ce-i în veci Dumnezeu
Se coboară din Empireu.

E un timp de har sfânt
Ce-i lăsat pe pământ,
Noi să-i ridicăm din „mormânt”
„Înviind” pe oameni prin Cuvânt.

Ințelege fratele meu,
Să-i aduci pe alții la El.
Căci al nost’ Dumnezeu,
Vrea ca tu să lucri cu zel.

Căci vine acea zi minunată
Când toți vom lua o răsplată.
Ridică al vieții Stindard,
Să-i câștigi, pe cei ce se pierd.
Simion Ioanăș

Mii și mii
Mii și mii

Dintre mii și mii de voci
Ce se-aud pe-acest pământ,
Doar una este vocea
Părintelui Cel Sfânt.

Dintre mii și mii de cărți
Scrise vreodată, pe orice continent,
Doar Una dintre toate
E Cartea de la Miel.

Dintre mii si mii de oameni
Ce-au trăit pe-acest pământ,
Doar Unul singur e acela
Ce este veșnic Sfânt.

Dintre mii și mii de zei
Ce-au fost slăviți vreodată,
Doar unul singur este
Adevăratul nostru Tată.

Dintre mii și mii de trâmbiți
Ce sună în văzduh,
Doar una e cea care
Anunță pe Isus.

Dintre mii și mii de stele
Ce s-au ridicat în văzduh,
Doar una a fost aceea care
A vestit pe-al nost’ Isus.

Dintre mii și mii de miei
Ce s-au jertfit pe-altare,
Numai Unul e Acela
Ce ne-a dat eliberare.

Dintre mii și mii de cruci
Ce s-au ridicat în timp,
Doar pe una dintre ele
A curs un Sânge Sfânt.

Dintre mii și mii de morminte
Ce s-au săpat de veacuri,
Numai unul este care
Gol rămas-a peste vremuri.

Mii și mii vor fi aceia care
Vor aștepta din Cer,
Să vină Slăvitul
Și Bunul nostru Miel.

Te chem străine astăzi
Să vi și tu la El,
Să fi și tu acolo
S-ajungi și tu în Cer.
Simion Ioanas

Trezește-te
Trezește-te

A trecut Isus aseară,
Pe la cortul meu din nou
Eu, nu eram de strajă,
Am adormit într-un antreu.

Am privit la mine-atunci
Ars de arșiți, plin de colb, noroi,
M-am plecat în fața Celui Sfânt
Mărturisind ceea ce sunt.

Am simțit dragostea Lui
Întrebări mi-au năpădit ființa:
Unde este dragostea dintâi?
Unde-i frica de Ființa Sa?

Te iubesc Doamne, iartă-mi păcatul…
Reuși-i să spun, doar atât și am tăcut…
Am simțit mângâierea de la Domnul
Și iertarea pentru tot ce-am făcut.

În următoarele zile, o voce lăuntrică îmi spune:
„Tu uită-te, nimeni nu-i corect…
Nu vezi ce formali sunt cei de pe Cale cu tine
Tu poți să păcătuiești, nimeni nu-i perfect.”

„Doamne! Nu numai Petru te-a părăsit …
Nu numai Iuda te-a trădat …
Și eu sunt slab și ipocrit
Prins în cursă și-n păcat”

Am strigat din nou la Domnul ,
Nu ca prima dată, ci din agonia morții
Nuiaua Lui e dulce, El Îndurătorul,
El mi-a arătat dragostea Vieții.

„Îți mulțumesc și te iubesc Domnul meu
Mi-ai deschis ochii să văd cine sunt eu,
Îți mulțumesc și te rog nu mai mă lăsa
Să privesc la greșelile altora.
Ci fă-mă să le văd pe ale mele
Să mă schimb și păzește-mă de rele”

„Uită-te la tine și scutură-ți țărâna
Unde-ți este dragostea și-armura?
Frica de Domnul și dragostea de frați?
În inimă-i răutate, murdărie și taci?”

Trezește-te poporul Domnului
Căci în fiecare zi prezența Lui,
Trece și vede la ușa cortului tău
Moloz, murdărie, colb, tot ce-i rău

Scoate-le afară și El te iubește,
Ia aminte și te trezește!
Pentru tine S-a jertfit Mântuitorul
Și fiva-ți în veci Salvatorul
Simion Ioanăș

Vino
Vino

Prin colbul de pe drumuri
Trecea al vieții pas semeț,
Arătându-ne la oameni
Vom plăti un mare preț.

Viața noastră-i trecătoare
Ca și fulgul din nămeți,
Amintește-ți frățioare
De câte ori te-nalți semeț.

Fii smerit cu toată lumea
Și nu fii un mare zbir,
Azi poți fii puternic, tare
Mâine poți să nu mai fi.

Astăzi poți să ai de toate
Mâine poți să n-ai nimic,
Amintește-ți frățioare
Toate-s trecătoare-aici!

Pune-ți viața-n rânduială
Și nădejdea-n Cel de Sus,
Nu mai lenevi prin lume
Scoală! Vino la Isus!
Simion Ioanăș

Lepădare de sine
Lepădare de sine

„Cine vine după Mine
Să se lepede de sine”;
Spune Domnul pe pământ,
Prin al Său Sfânt Cuvânt.

Să ne lepădăm de noi,
Este un pic cam greoi.
Și câteodată ne doare,
Să punem răul deoparte.

Trebuie însă, dragii mei,
Ca să renunțăm la noi.
Bârfa, ura și minciuna,
Nu mai fie la noi acuma.

Beția, mândria și gluma,
Le-am lăsat pe totdeauna.
Firea noastră pământească,
Nu conduce viața noastră.

De-acum noi suntem ai Lui,
Suntem frații Domnului;
Chipul Lui vrem să se vadă,
În viața noastră-ntreagă.
Simion Ioanăș

Coboară iar pe pământ
Coboară iar pe pământ

Doamne vino iar pe pământ
Să ne dai al tău Cuvânt,
Să pui Pace între oameni
Să oprești lupta satanei!

Doamne vino-n a ta Cetate
Să oprești batjocurile toate,
Ierusalimul să se știe:
E-a lui Israel simbrie!

Cu-n bărbat și o femeie
Ai creat prima familie,
Vino azi de-oprește hula
Pe toți ce-ocărăsc familia.

În Biserica ce-i azi coruptă
Doamne știm că stai la ușă,
Te rugăm o Doamne sfinte
Ia-Ți Tu locul cel de cinste.

Doamne vrem un nou început
Pe acest pământ corupt,
Tu ești a noastră speranță
Vino iar în lumea noastră!

Simion Ioanăș

O majoritate a bisericii, adormită, vrăjită și jefuită

O majoritate a bisericii, adormită, vrăjită și jefuită!

Cu toți înțelegem, ca biserici evanghelice, că trăim vremuri din urmă, mărturisim asta, câteodată ne măgulim cu asta și de multe ori facem subiect de senzație cu asta, însă cam asta este tot. În rest viața merge înainte, uitând de deșertăciunea și goana după vânt subliniată de cartea Eclesiastul și lipindu-ne tare de “raiul” vizibil de pe acest pământ, construit de noi înșine sau de alții din jurul nostru.
Tragedia este că într-o zi vine moartea și tot “raiul” de aici, vom vedea că este inutil pe lumea de dincolo. Mai mult ca atât, într-o zi se va împlini Cuvântul care  spune că acest pământ, cu tot ce este pe el, o să ardă cu trosnet și Dumnezeu o să facă un pământ nou, atunci ce folos “raiul” după care unii aleargă în momentul de față, atât de mult, și-și consumă întreaga viață pentru a-l construi?
E un fenomen care se petrece în Biserica de azi, o majoritate care a devenit confortabilă, dorește o biserică “de duminica”, cu cât mai mult spectacol, presărat cu rock sau hip-hop “crestin” și în rest să fie lasați în pace.  Ei cred că, în universul lor în care trăiesc cum vor, cumva îl satisfac pe Dumnezeu prin ce fac ei duminica, prin prezența la biserică și câțiva bani aruncați acolo, din afaceri curate sau necurate.
Vom privi în acest material la starea aceasta, vom identifica starea și rămâne ca Duhul Domnului să ne descoperă fiecăruia unde stăm, iar decizia de-a ne pocăi sau de-a ne împietri, o să fie cu siguranță cea care ne va da o direcție: ori spre “raiul” de aici, ori spre Cel dăruit de Dumnezeu dincolo.

1. O majoritate a bisericii adormită
E de așteptat adormirea, Biblia a subliniat-o ca eveniment înainte de venirea Domnului. Unii chiar în această stare de dinaintea venirii Domnului, rămân cu ulei în candele, alții însă nu dau doi bani pe acest ulei și rămân fără lumină și fără Viață veșnică. (Vezi Matei 25)
În ce constă nechibzuința majorității adormite astăzi?
C
onstă în confortul creștinului, atunci adormi când iți găsești confortul și te lași  în brațele lucrurilor care-ți dau acest confort și ațipești, la urmă ajungi la un somn adânc.
a. Confortul unei majorități evanghelice astăzi constă în materialism
Ne-am lasat ademeniți de chipul acestui veac, care umblă să strângă tot mai mult, mânat de  chemarea satanei care momește și ademenește spunând: “dacă te închini mie toate astea sunt ale tale”.
De ce este atât de puternic și capcana atât de mare în acest materialism? Deoarece Satana L-a ispitit chiar pe Domnul cu bogăția, atunci cum am fi noi scutiți. Domnul a atenționat, de asemenea, că nu poți sluji lui Dumnezeu si lui Mamona în acelați timp.
Astăzi o majoritate evanghelică este orbită și hipnotizată de strălucirea bogăției. Până acolo încât majoritatea timpului, a energiei, a standardelor vieții sunt îndreptate spre acest “rai” de pe pământ!
Așa că majoritatea astăzi aleargă să se îmbogățească, la fel ca lumea, sunt în stare de orice compromis, de a minți să-și facă avere, afaceri, de a minți la taxele care trebuie să le dea la stat, de a renunța la integritatea morală, la standardele biblice, la familie, biserică, relații, totul de dragul strălucirii și acaparării a câtor mai multe lucruri materiale. Așa că astăzi este neglijat Dumnezeu, relația cu El, Scriptura, familia, biserica, totul de dragul acestor “arginți” care într-o zi rămân aici.
b. Comfortul unei majorități Evanghelice consta în necunoașterea Scripturii
Atunci când nu cunoști Scriptura, te rătăcești, spune Cuvântul lui Dumnezeu. În mediile Evanghelice oamenii neglijează cititul Bibliei, este o majoritate care dacă-i întrebi n-au citit Biblia integral niciodată în viața lor.
Așa că, astăzi confortul acesta al necitirii Bibliei este bazat pe umplerea timpului cu orice altceva decât Biblia, anume tehnologia, internetul, televizorul, divertismentul, sport etc, o multitudine de motive care la urmă duc la o majoritate creștină care habar nu are de Adevărul Scripturii și nici nu sunt interesați. Nu sunt interesați, fiindcă atunci când cunoști Cuvântul, deja ai obligații și conștiința nu te lasă, te mustră.
Așa am ajuns la biserici în care niște “circari” stau în fața bisericilor si toarnă în mintea unei majorități comfortabile tot felul de teologii sucite, a prosperității, a bisericii emergente, a ecumenismului, a miracolelor și vindecărilor etc. Așa că o majoritate vine la Biserică ca la spectacol, i se toarnă orice în cap, tot ce doresc acești “circari” și cercurile lor de excroci religioși. Dacă-i întrebi, pe acești creștini, despre aceste erezii care le sunt turnate în cap, spun că nu-i interesează și că ce le spun “circarii” este Adevărul. Astfel, ei nu au nici o capacitate să discearnă doctrina sănătoasă, deoarece nu cunosc nici Scripturile și nici “otrava” împrăștiată de eretici, acea altă evanghelie care duce pe oameni în rătăcire.
c. Confortul unei majorități evanghelice constă în lipsa moralității biblice creștine
Desi știm că noi trebuie să trăim sfinți, coborâm standardul după această lume, atât în vorbire, în gândire, în traire. Am ajuns să semănăm leit cu lumea din jur, nu ne mai diferențiază nimic și ne mințim cu ideea că Dumnezeu se uită la inima noastră, nu la exterior și la trăirea noastră de zi cu zi. Ne îmbrăcăm ca ei, ne tatuăm ca ei, cântăm ca ei, ba în unele adunări dansează ca ei.
Neascultarea de Dumnezeu ne face pe o majoritate astăzi să arătăm a clovni, a farisei, cu buzele vorbim despre Dumnezeu, însa cu inima și trăirea noastră n-avem nimic în comun cu El. Asta face ca să nu mai avem credibilitate și să devenim o pricină de poticnire, am uitat însă că Dumnezeu ne va cere într-o zi sângele celor din jurul nostru, din mâna noastră.

2. O majoritate a bisericii “vrăjită”
Vrăjitorii în general au acces la o clasă de oameni debusolați, lipsiți de direcție și fără înțelepciune. În biserică astăzi, majoritatea sunt ușor de manipulat, deoarece s-au îndepărtat de Dumnezeu, iubesc materialismul și se potrivesc chipului acestui veac, lumii, astfel că s-a format o clasă de “slujitori”, care-și spun lideri. Acești lideri nu sunt foarte departe de ierarhii bisericilor istorice, care au ajuns să se îmbogățească, să le dea oamenilor o învățătură plină de superstiții și tradiții, care n-au nimic în comun cu Scriptura, ci cu buzunarul propriu și setea de putere.
Așa că astăzi, avem parte de mulți pastori, prezbiteri, diaconi, profeți, vindecători ectc, care stau înaintea majorității Bisericii și le prezintă ce vor ei sau ce-i ține pe majoritatea din biserică în adormire, în confort, în erezie. Formându-se într-un fel de ierarhie, pe “caste”, ei se apară între ei și dacă vreunul sincer comentează sau îi trage de mânecă, fac tot posibilul ca urgent să-l “arunce din  autobuz”. Astfel au parte de putere și bani, ceea ce le asigura aici un trai decent, în lux de multe ori și un confort de invidiat, chiar pentru oamenii din lume.
Așa că astăzi, pastorii sunt cei mai plătiți și o majoritate a misionarilor abia își duc zilele pe câmpul de misiune. Mulți misionari care normal ar avea nevoie de bani și salarii, sunt privați de ele sau acei bani sunt înghițiți de organizații și paraorganizații sau de salarii nesimțite ale multor pastori.
Interesant că fenomenul acesta este unul de comfort pentru toți. Pastorul și alții din cei care domnesc peste biserici o duc bine, în același timp o duc bine și majoritatea dintre membrii bisericilor, aud ce le place, aud ce-i “vrăjesc”, ce le gâdilă urechile și pleacă mulțumiți, că o dată pe săptămână și-au făcut datoria față de Dumnezeu, în rest înapoi la raiul lucrurilor materiale, care este un fel de focus al vieții.

3. O majoritate a Bisericii jefuită

De fapt cine este în spatele acestei tragedii a bisericii, este satana. El răcnește ca un leu și caută pe cine să înghită, iar în vremurile din urmă fură credința unei majorități a bisericii, de aceea întrebarea biblică: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?”, este una mai reală ca oricând.
Astfel asistăm la o majoritate a bisericilor evanghelice jefuite de moralitate, de sfințenie, de trăire, de credință, de adevăr etc, în timp ce pastorii plătiți se fac că nu văd sau o iau la sănatoasa, cand vine “lupul” (satana).
Jaful însă își cere tributul lui, biserici moarte, otrăvite, familii destrămate, oameni căzuți în patimi, tineri și copii distruși, o societate în care biserica nu mai are nici credibilitate, nici putere, ci “miroase” doar urât, ca un “cadavru în stare de putrefacție”.

În general ne place să identificăm aceste lucruri, alții dau din umeri, alții atacă și zic “să nu cauți prin gunoaie”, ei însă mătură în același timp gunoiul sub preș. Ce să facem în fața unei astfel de stări?
Nu putem face decât ce ne cere Dumnezeu: “Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie”. Putem în mod personal și individual să identificăm unde am căzut, să ne întoarcem la Dumnezeu, să ne rugăm să ne ridice și cu integritate și puterea dată de Duhul Sfânt să trăim ca lumini și sare pe acest pământ, cu orice risc, știind că într-o zi vom da socoteală în fața lui Dumnezeu, care este Drept și Judecător.  Astăzi e greu să mai aștepți să se pocaiască biserici, cei din jurul tău, când o majoritate doarme, este făra “ulei în candele”, moare și “miroase urât”. Trezirea trebuie să înceapă la nivel de individ și astfel se poate extinde la cât mai mulți. Și să fiți siguri că atunci când te trezești, liderii și cei care conduc bisericile și sunt compromiși, nu se vor bucura, ci dimpotrivă vor dori să te îndepărteze, ca pe-un corp străin, care-i deranjează și le strică planurile.

Simion Ioanăș

Hipioții “creștini”!

Hipioții “creștini”!

Ca să înțelegem ce vreau să spun în materialul de față trebuie înțeles de unde vine cuvântul hipiot. Hipiotul este adept al mișcării și al modului de viață hippy, o mișcare de protest a tineretului împotriva societății materialiste occidentale, care a luat ființă în SUA la începutul anilor 1960. Hipioții ascultau rock, erau adepți ai revoluției sexuale și foloseau droguri precum hașiș și LSD. Aceștia se rupeau de orice problemă și printr-o viață trăită în afara oricărui standard moral trăiau în lumea lor întunecată de păcat, desfrânare, droguri, alcool etc. Sigur că repercusiunile au început să apară imediat și au marcat generații de oameni după ei, copiii lor fiind marcați și asa, generații la rând.

Ce are acest lucru cu crestinismul?
Păi are, asta deoarece au apărut în biserici o generație de oameni care trăiesc în euforia „dragostei”. Oamenii aceștia trăiesc propovăduind un singur mesaj: Dumnezeu este Dragoste și sub protecția mesajului, orice încercare de-a propovădui o Evanghelie completă devine un afront adus lui Dumnezeu și Bisericii.
Sigur că Dumnezeu este Dragoste, e foarte Adevărat, însă Evanghelia nu se limitează la atâta, mai spune că El este și un foc mistuitor. Aici deja lucrurile devin complicate, cine predică și cealaltă parte a Evangheliei, devine un „dușman și un om lipsit de dragostea lui Dumnezeu”.
Ba mai mult, Biblia precizează că pedeapsa pentru păcat este dată de Dumnezeu chiar creștinilor care au venit la El și sunt copiii Lui:
Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” (Evr.12:6)
Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl? (Evr.12:7)
Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei Lui. (Evr.12:10)
Acești oameni și-au luat ce le-a plăcut din Evanghelie, adică vor un adevăr spus pe jumătate, care știm noi că este o mare minciună de fapt. Cu ce scop fac acest lucru, de ce nu doresc să privească în totalitate această Evanghelie, vom vedea privind la câteva ținte pe care le urmăresc acești oameni:

1. Urmăresc un confort fals în lumea libertinismului de astăzi
Adică, de ce să-mi fac dușmani arătând oamenilor că Dumnezeu urăște, condamnă păcatul și a pregătit și un iad, de ce să prezint un Adevăr absolut care supără, mai bine un adevăr relativ, mai bine să ne simțim bine, fiecare face ce vrea și trăim într-o lume a fanteziei.
Așa că-și predică o Evanghelie care le gâdilă urechile, Dumnezeu e Dragoste, iartă, așa că poți trăi cum vrei, la sfârșit ajungi în Rai, ba mai mult Raiul începe de aici.
Cum apare cineva să predice pe Dumnezeu care urăște păcatul, care pedepsește păcătosul, deja deranjează și scoate din “confort”.
Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci ii vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor. (2Tim.4:3)

2. Urmăresc sa-și trăiască în voie viața după poftele lor păcătoase
Adică predic o evanghelie pe jumătate ca să pot trăi după poftele ce le am în viață, astfel nu condamn păcatul din viața nimănui și nimeni nu-l poate condamna pe cel din viața mea, așa fiecare trăim cum vrem.
Așa astăzi divorțul a ajuns ca o plagă între creștini, desfrânarea, beția și multe alte păcate sunt la ele acasă în viața celor din biserică. Să vină cineva într-un asemenea mediu și să condamne păcatul pare să fie egal cu sinuciderea, nu este compatibilitate și un om care vine să predice Adevărul întreg este respins de biserică, ca un corp străin.
”Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. (2 Timotei 3:1-5)

3. Urmăresc cât mai mulți membrii, profit și materialism
E cam la modă astăzi, să nu mai predicăm o Evanghelie care îi sperie pe oameni, mai bine una pe jumătate, o ținem așa și-i asigurăm pe oameni că totul e bine. Așa nu vom pierde membrii din Biserică. Când predici Evanghelia întreagă și pretinzi conform Cuvântului schimbare și integritate, atunci oamenii pleacă. Dacă-i lăsam pe oameni cum vor, atunci o sa avem biserici pline, conturi și pungi pline cu bani, putem realiza proiecte mărețe.
Cam așa este prezentată biserica din Laodiceea în Apocalipsa, una bogată, cu proiecte mari, oratorie multă, însă Hristos Domnul nu mai era acolo.
Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. (1Tim.6:9)
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urâ pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt; nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. (Mat.6:24)
4. Urmăresc să-și promoveze ereziile în detrimentul Adevărului
Mulțimea de învățături sucite, oratoria și stufărișul religios de astăzi, prin care se învață în Biserici orice altceva decât Scriptura și adevărul ei, nu face altceva decât să prezinte o învățătură falsă și să-i ducă pe oameni în eroare.
Într-un creștinism invadat de păgânism, idolatrie și erezii, adevărul este înăbușit, Dumnezeu este prezentat altfel de cum este în realitate și oamenii sunt induși în eroare.
Pe lângă idolatria din creștinismul istoric care se închină la tablouri, statui, lemne, oase etc, astăzi se adaugă și evanghelia prosperității, ereziile antitrinitare, ecumenismul, ereziile emergente, misticismul și ocultismul, care invadează astăzi mediile creștine.
Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos. (Col.2:8)

De ce am numit fenomenele acestea Hippy și pe acești “creștini” hipioți?
Pentru că efectiv unii creștini au devenit captați și posedați de mirajul acesta de tip “hipiot”, în care desfrânarea, trăirea după poftele firii și cărnii, extazul mistic și ocult, goana după Mamona, raiul ce și-l construiesc mulți aici etc, toate acestea sunt la ele acasă acum în bisericile creștine.
Dumnezeu n-are nimic de-a face cu toată această babilonie “creștină”, acolo este mâna satanei, a înșelătorului acestei lumi, cel care a pătruns în biserici, orbește și surzește pe creștini, și-i duce precum măcelarul  pe un bou la măcelărie.
Ecumenismul predicat în toate mediile creștine, unitatea în erezii, desfrânarea propovăduită drept dragostea Duhului, care să unească toate cultele creștine și necreștine, dărâmarea Adevărului Absolut și a Valorilor Bibliei etc, toate acestea seamănă cu euforia hipiotă de odinioară și duce la degradare și la sfârșit la despărțirea de Dumnezeu pentru totdeauna.
Mai este cale de întoarcere? Se mai poate face ceva?
Greu de spus, ajungem la expresia Scripturii care spune: “Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?”
Trăim vremuri din urmă, vremuri în care Dumnezeu ne cheamă la integritate, la o Evanghelie completă și neciuntită, la sfințire, iar pe de altă parte satana ne invadează cu tentația de-a fi la fel cu lumea din jur, de-a avea aceleași scopuri cu majoritatea, de-a renunța la Standardul lăsat de Dumnezeu, în favoarea păcii hipiote, pace trâmbițată și trăită de-o majoritate în frunte cu conducătorii lor religioși.
Credința în Evanghelie, pocăința, renunțarea la noi și îmbrăcarea cu Hristos, printr-o trăire în sfințenie și ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, toate acestea sunt șansa pusă înainte de Dumnezeu pentru noi. Dacă trăim așa, să și propovăduim Evanghelia în felul acesta, în curăție și integritate, astfel să ne ducem crucea până la capăt, să acceptăm ura și batjocura celor din jur, până în ultima clipă a vieții, știind că astfel ne-am sfârșit alergarea și ne așteaptă cununa vieții, pe care ne-o va da la sfârșit Dumnezeul nostru minunat, care este Dragoste, Dreptate și Milă, care ne-a iubit așa de mult, încât a dat pe singurul Său Fiu, să moară pe Cruce în locul nostru, astfel să fim mântuiți, schimbați și transformați, născuți din Dumnezeu și locuitori ai Împărăției lui Dumnezeu, împreună cu El, pentru vecii vecilor.

Simion Ioanăș

“Nebunii” pământului și lucrurile de valoare. Ești unul din ei?

“Nebunii” pământului și lucrurile de valoare. Ești unul din ei?

Cred că întotdeauna situația rămâne la fel, indiferent de perioada istorică în care trăim, rămân doua feluri de valori prin care percepem lucrurile și care ne marchează viața.
Voi încerca să definesc “nebunul”,  prin prisma “fericirii” perceputa de-o majoritate, ca să înțelegem despre ce este vorba în acest material.
Să te realizezi astăzi, la fel ca în orice perioadă istorică, ar însemna să ai mulți bani, proprietăți, să ai în posesie cât mai multe lucruri materiale. O altă “valoare” astăzi, reprezintă sa-ți împlinești poftele carnale, așa că un om “împlinit și normal” este cel care se poate lăuda cu cât mai multe “achiziții” care să-i satisfacă poftele, indiferent dacă este vorba de căsătorie sau nu. Să te realizezi astăzi,  înseamnă să ai o pregatire bună, academică, astfel să ai putere cât mai mare asupra semenilor, indiferent că vorbim de putere profesională, politică sau religioasă, setea de putere și atingerea unui apogeu este un scop și o țintă existențială. Având putere, ai bani, având bani ai tot ce dorești, poți sa-ți împlinești orice poftă la maxim.
Într-o astfel de lume își fac apariția “nebunii” pământului, cei care frapează și ignoră în mod categoric mersul și direcția acestei lumi. În materialul ce urmează vă voi face cunoștință cu câțiva:

1. ”Nebunul” care renunță la materialism pentru adevărata bogăție
El se numește Zacheu și este un șef al vameșilor din Ierihon. Avea tot ce-și dorea, bogăție, putere prin slujba ce-o avea, însă dintr-o dată a “înebunit”.  A auzit despre Hristos Domnul, Cel care schimbă viața și prioritățile oamenilor, Cel care dădea cu adevărat fericirea oamenilor, Cel care promitea o comoară mai mare oamenilor decât bogăția pe acest pământ, anume viața venică în Impărăția lui Dumnezeu.
Pentru majoritatea oamenilor este și era o nebunie, să renunți la averea de vameș, să urmezi pe Unul care-ți promite o comoară pe lumea cealaltă, să dai împătrit celor care prin corupție și șiretenie le-ai luat cu atâta muncă, etc.
Totuși, Zacheu a ales promisiunea unei vieți veșnice, întâlnind o Persoană care-i promitea asta, în detrimentul bogăției și materialismului râvnit de lumea din jur.

2. “Nebunul” care renunță la pofta carnală, în favoarea a ceea ce este Adevar absolut
El se numește Iosif, a ajuns mare om peste casa unui om bogat din Egipt, avea tot ce-i trebuia, tânăr, frumos, realizat, poziție bună de conducere. Într-o zi însă, nevasta șefului său a pus ochii pe el si i-a făcut propunerea să se culce cu el. Dintr-o dată însă, femeia aceasta vede c[ Iosif a „înebunit”, își lasă haina în mâinile femeii și fuge.
Iosif, are în vedere pe Dumnezeu care-a pus niște reguli omului, care-a dat valori pentru om, pentru ca omul să aibe parte de adevărata bogăție promisă de Dumnezeu, viața veșnică în prezența Lui.
Pentru majoritatea oamenilor, este și era o nebunie, să renunți la sexul cu o femeie bogată, după care râvnesc mulți să pună mâna pe ea, să renunți la pofta după care aleargă atâția să și-o împlinească?
Totuși, Iosif alege să asculte de Dumnezeu și să trăiască în lumina valorilor Lui, în detrimentul destrăbălării oferite de-o femeie ușoară.

3. „Nebunul” care renunță la o carieră de invidiat
El se numește Saul din Tars, cel care după ce devine Pavel, este văzut drept “nebun” de către oamenii “normali” ai vremii.
Om cu pregătire, cu o minte sclipitoare, crescut și pregătit de profesor renumit al vremii, primind o slujbă bună, cunoscător a mai multor limbi străine, cu o carieră de invidia în față. Dintr-o dată omul acesta “a înebunit”, S-a întâlnit cu Hristos pe când își împlinea slujba și a renunțat la toate aceste lucruri, considerându-le gunoaie.
Pentru majoritatea oamenilor, este și era o nebunie, să consideri gunoi o facultate renumită, o slujbă bună, cunoașterea mai multor limbi străine, toate aceste lucruri care te pot face faimos pe acest pământ și posesor a tot ce-ți dorești.
Totuși, Pavel pune în cântar aceste lucruri, cu ceea ce-i oferă Hristos Domnul și ajunge la concluzia de-a renunța la faima și gloria de pe pământ, pentru bogăția oferită de Dumnezeu în Cer.

4. “Nebunul” care renunță la puterea și faima religioasă

Saul din Tars făcea parte în același timp dintr-o ramură religioasă foarte apreciată a vremii, având puterea religioasă râvnită de mulți. Saul din Tars a făcut un scop al vieții din această putere oferită, a învățat probabil să joace bine teatrul “credinței” fariseilor, astfel că întreaga viață o avea asigurată. Dintr-o dată însă, Saul din Tars renunță la puterea religioasă oferită de oamenii religioși de frunte ai vremii, asta deoarece Hristos i-a dat ceva mai bun, viața veșnică, iar aici pe pământ: prigonit, bătut, înlănțuit și omorât.
Pentru majoritatea oamenilor, este și era o nebunie, să lași o asemenea putere religioasă din mâini, profitul unei asemenea poziții, beneficiile și faima, toate în schimbul bătăilor, a batjocurii și chiar a pierderii vieții.
Totuși Pavel și alții astăzi, la fel de „nebuni” ca el, lasă fariseismul puterii religioase, lasă profitul religios câștigat prin teatrul conducătorilor religioși, lasă toate aceste beneficii care le-ar dori mulți, în schimbul prigoanei, a respingerii, a izolării sau chiar a morții, toate pentru a rămâne integrii Adevărului lui Dumnezeu și a valorilor cerute de El.

Vreau să te întreb dragul meu cititor, ce numești astăzi valoare și ce crezi astăzi că-i o realizare a vieții pe acest pamânt? Dacă crezi ca acești oameni au fost “nebuni” datorită schimbării de macaz din viață, te înșeli. De fapt, cu adevărat nebuni, sunt cei care consideră fericirea și scopul vieții: materialismul, poftele, cariera, puterea religioasa sau de orice fel.
De ce? Deoarece Hristos a Înviat, deoarece El ne-a prezentat cu ce scop am fost creați, faptul că am căzut în păcat, suntem „virusați” de păcat. Soluția, antidotul prin care putem să fim redresați, este doar credința în El, pocăința, schimbarea direcției și trăirea valorilor lui Dumnezeu în viața noastră.
Sigur că, alegând viața trăită conform Standardului lui Dumnezeu, vei fi și tu “un nebun” al vremii tale, însă un lucru de valoare în ochii lui Dumnezeu. Așa face Dumnezeu cu cei care cred în El, îi ia ca și „nebuni ai lumii”, ca să-i transforme și să facă din ei cetățeni ai Cerului, îi mai lasă pe acest pământ ca să facă de rușine pe cei care se cred înțelepți pe pământ, dar care în adevăr sunt și trăiesc ca niște nebuni.
Puneți întrebarea astăzi, de partea cui ești, cum trăiești astăzi, ești numit astăzi pentru Hristos: „nebunule” sau ești apreciat și adulat, deoarece trăiești la fel ca „înțelepții” de pe acest pământ, ești în rând cu lumea, alergi după ce aleargă toți?
Nu uita, în funcție de răspuns o să vină și plata sau răsplata din partea lui Dumnezeu. Mai bine să te numească azi oamenii nebun, dar să ai parte de Împărăția lui Dumnezeu, decât să ai faima și gloria acestei lumi, însă dincolo în veșnicii să ai parte de o pedeapsă veșnică.

Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari. (1Cor.1:27)
””Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.” Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.” Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.” „Nu, părinte Avraame”, a zis el, „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.”” (Luca 16:25-31)

Simion Ioanăș

Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!

Statul devine dumnezeu, iar noi devenim robii lui. Alfie Evans, un semnal de alarmă pentru noi!

Majoritatea am auzit de Alfie Evans, un copil născut pe 9 Mai 2016 în Marea Britanie. În Decembrie 2016 este internat în spital, cu diagnostic de degenerescență neurologică, fiind cuprins de convulsii și branșat la aparatele care-l țineau în viață. Dupa multe luni, spitalul Alder Hey Children’s Hospital NHS Foundation Trust, spune ca-i în interesul copilului să fie eutanasiat, debranșat de la aparate. Atât Înalta curte de justitie din Londra, cât și Curtea Supremă dau verdict favorabil clinicii, deși părinții depuseseră cerere ca copilul este acceptat în Italia la o clinică catolică ca să fie tratat, clinica Bambino Gesu. Statul și spitalul, însă spun, nu și nu!
Criminalii ăștia, din Marea Britanie, l-au ucis pe Alfie Evans, în final. L-au debranșat de la aparate, însă Dumnezeu L-a ținut în continuare în viață. Conducerea spitalului, după ce l-au șantajat pe tatăl lui, l-au făcut să țină un discurs în fața celor care protestau în fața spitalului, pentru a pleca fiecare la casele lor, după toate promisiunile făcute tatălui că-i dau oxigen copilului și-i îmbunătățesc starea, în schimb cu un cocteil de patru injectii micuțul a fost executat de către acești criminali.

Timpul din preajma venirii anticristului, cu siguranță că este cel de astăzi. Guverne care se fac stăpâni peste viața omului, peste existența noastră, guverne și state care decid pentru fiecare din noi, în care noi devenim robii spășiți, smeriți și ascultători, iar ei devin stăpânii de necontestat. În fața lor ai dreptul să taci și să le fi rob toată viața, ei să decidă asupra venitului tău, copiilor tăi, familiei tale și vieții tale. Eutanasia este instrumentul prin care ei se descotorosesc de surplusul de populație. Sigur că, inclusiv medicamentele de astăzi, industria farmaceutică, este un instrument de „rarefiere” a populației.
Cei din conducerea statelor, devin tot mai mult o clasă socială fără griji, care trăiește în huzur, bogăție și care devine un instrument de dresaj al cetățenilor din țările lumii.
Este momentul propice pentru formarea unui guvern mondial, controlul populațiilor și instalarea în final a anticristului.
Guvernele socialiste ale Europei și politica de acest tip, toate sunt un afront la adresa lui Dumnezeu și în același timp o momeală la adresa oamenilor de rând, prin asistența socială, prin anumite programe sociale care chipurile iți dau o stare de siguranță, prin corectitudinea politică care protejează minorități, mascat însă împlinesc agende și idioțenii anticristice de acest fel.

Și în toate acestea, avem o biserică creștină care-și vede din ce în ce mai mult de afacerile proprii, prosperitate, și-o ierarhie care conduce cu mâna de fier pe enoriași, coboară standardele biblice rând pe rând și le înlocuiește cu surogatele lor, cu adevăruri relative, cu oratorii care par a fi terapii de grup mistice și un fel de mormăială care apare ca o mantra a meditației transcedentale „creștine”.

Totuși cei sinceri, unde să alerge? Ce-i de făcut? Să protestăm cumva? Păi cine ne mai ascultă? Nimeni! Atunci ce să facem?

Să ținem de Valorile și Standadul lui Dumnezeu, să ținem de libertatea primită de noi în Hristos, chiar dacă suntem prigoniți, atât de Stat, cât și de ierarhia apostată. Să ne ținem de Mântuitorul și să ascultăm de ceea ce ne spune Biblia despre o astfel de situație, căutând soluții biblice în momente critice:
“Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru ca izbăvirea voastră se apropie.” (Luc.21:28)

Nu compromis, nu asta-i soluția! Soluția este Hristos, nimeni și nimic nu ne poate despărți de dragostea Lui! Să proclamăm Adevărul fără frică, indiferent de amenințările celor care ne prigonesc.
“Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă și sufletul și trupul în gheenă.” (Mat.10:28)
„Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Dupa cum este scris: „Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat.” Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptura, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:35-39)
Simion Ioanăș

Copiii mici, nou născuți, sunt demonizați sau nu? Ce spune ortodoxia și ce spune Biblia?

Copiii mici, nou născuți, sunt demonizați sau nu? Ce spune ortodoxia și ce spune Biblia?

Te minunezi atunci când vezi conceptul ortodox, prin care unui copilaș mic dus la botez i se face slujba de exorcizare, cu direcții precise de-a scoate demonii din el.
Mai jos vă redau ce spune preot Matei Vulcanescu într-un articol pe apologeticum.ro:

„Lumea din afară Bisericii Ortodoxe este în puterea celui rău, a diavolului, iar acest lucru se vede cel mai bine chiar prin rugăciunile de exorcizare care se fac catehumenului sau copilaşului la Botez.”
„Doar prin exorcizările de la botez, apoi prin lepădare şi prin Taina Botezului este gonit diavolul din inima copilului sau catehumenului. (Molitfelnic, măn. Petru Vodă – Şi suflă preotul de trei ori asupra inimii lui în chipul Sfintei Cruci, şi îl însemnează de trei ori, la frunte, la gura şi la inimă , zicând: GONEŞTE DE LA DÂNSUL PE VICLEANUL ŞI NECURATUL DUH CARE SE ASCUNDE ŞI SE ÎNCUIBEAZĂ ÎN INIMA LUI; aceasta se zice de trei ori. Înainte de acestea sunt exorcismele – care încep cu cuvintele: Să te certe pe tine diavole… exact ca la molitfele Sfântului Vasile cel Mare, iar la sfârşit de tot, exact înainte de Crez se fac lepădările.)”
( preluat de la: apologeticum.ro/2012/06/exista-mantuire-inafara-bisericii-ortodoxe-sunt-martirii-eterodocsilor-martiri-adevarati-pentru-hristos/)

Învățătura aceasta nu are nimic cu Sfânta Scriptură, prin care cu adevărat S-a revelat Dumnezeu. De aceea vreau să privim la câteva adevăruri legate de acest subiect în Sfânta Scriptură și să vedem cât de departe de Dumnezeu pot ajunge oamenii, când părăsesc Scriptura în folosul personal sau al tradițiilor unei religii.

1. Copiii nu se nasc demonizați, ci cu o natură coruptă, predispuși spre păcat.
„Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea.” (Ps.51:5)
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că acel copil născut nu are capacitatea de-a face deosebire dintre bine și rau. Pe de altă parte, datorită căderii omului în păcat, natura copilului născut este coruptă, în sensul că acel copil nu are discernământ să facă diferența între Adevărul lui Dumnezeu și falsul satanei, de aceea are nevoie de educație spirituală și un sistem de valori, în funcție de vârstă, astfel ca la momentul oportun când devine responsabil, să poată crede în Evanghelie și să trăiască după valorile celui care l-a creat, adică Dumnezeu.

Asta nu înseamnă că acel copil este posedat de demoni, așa cum greșit arată învățătura și practica ortodoxă. Înseamnă în schimb că acel copil are fire pământească și acea fire nu poate să fie biruită decat în momentul când acel copil devine responsabil, are capacitatea de a crede în Evanghelie, se pocăiește, realizând că-i păcatos și că Hristos a murit pentru păcatele lui. Atunci, Duhul Sfânt, ajută o asemenea persoană să creadă și să trăiască conform Scripturii și să nu traiască dupa îndemnurile firii pământești.

„Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. (Galateni 5:19-24)
2. Copiii mici nu sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru nici un pacat
Chiar Domnul Hristos îi dădea ca exemplu pe copii, exemplu de nevinovăție și sinceritate. |Biblia ne spune următoarele, cu privire la perioada când un copil nu este responsabil și Dumnezeu nu ține cont de perioada aceasta din viață ca s-o impună și să-i ceară socoteală copilului:
„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;” (Fapt.17:30)
Mai mult, copiii nu sunt responsabili de pacatele parintilor, asa cum gresit cred unii ierarhi ortodocsi. In Noul Legamant copiii nu raspund de pacatele parintilor.
”In zilele acelea nu se va mai zice: „Parintii au mancat agurida, si copiilor li s-au strepezit dintii”, ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricarui om care va manca agurida i se vor strepezi dintii!” (Ieremia 31:29-30)
3. Copiii mici au asigurată de Dumnezeu, Împărăția, promisiunea este făcută de Domnul Hristos
Dacă copiii erau considerați demonizați de Dumnezeu, atunci cu siguranță că Hristos Domnul nu spunea că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei!
„Cand a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat și le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei.” (Marc.10:14)
4. Copiii mici în Noul Legământ al Domnului, au fost luați în brațe și binecuvântați
Niciodată în Noul Testament nu ne este prezentată o altă lucrare practicată de Domnul Isus legată de copii, decât binecuvântarea lor. Ei au fost luați în brațe de Domnul și binecuvântați, nu întâlnim niciunde un botez al vreunui copil sau vreo acuzație că ei ar fi demonizați și pe acest motiv ar trebui exorcizați. Botezul se făcea doar oamenilor responsabili, care puteau întelege mesajul Evangheliei și să răspundă afirmativ, prin credință și pocaință.
”Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei. Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea!” Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” (Marcu 10:14-16)

Nu există motivații ale botezului copiilor mici în Scriptură, nici faptul că copiii mici ar fi demonizați. Toate aceste practici sunt o acoperire a încreștinării în masă a oamenilor, fără credința în Evanghelie și pocaință. Când spui că un copil e demonizat și responsabil de păcate, automat poți înșela pe oameni că dacă moare ajunge în iad. Astfel îi înveți că dacă nu-l duci la botez pe copil și moare, iadul e destinația lui. Așa ai omis ce vrea Dumnezeu, adică credința în Evanghelie și pocăința celui care intră în Biserică, așa ai născut o religie formală, prin care aduci adepți în masă, fara voia lor și-i declari încreștinați prin harul preotului și credința nașului. Biblia însă declară cu totul altceva, omul devine creștin prin nasterea din nou, prin credința în Evanghelie și pocăință, după aceea mărturisește în apa botezului schimbarea făcută de Dumnezeu în viața lui și faptul că acel om aparține lui Dumnezeu, prin Isus Hristos și Duhul Sfânt.
Prin aceste concepte ortodoxe, planul lui Dumnezeu a fost denaturat și oamenii sunt induși în eroare, fiind lipsiți de posibilitatea de-a avea parte de Adevărata Mântuire oferită de Dumnezeu în Hristos Isus, prin credință și pocaință, prin Jertfa Domnului Hristos.
Simion Ioanăș