Se întâmplă “de dragul păcii” în adunările neoprotestante

Se întâmplă “de dragul păcii” în adunări neoprotestante

Mesajul acesta este inspirat din discuția avută cu un frate, cred că lucrător într-o Biserică neoprotestantă, la intrigarea mea că o ditamai crucea a fost pusă int-o Biserică. El îmi spunea că de dragul păcii ar trebui să tac, deoarece protestul meu ar putea aduce o consumare a bisericii inutilă și în detrimentul unității unei biserici.
L-am asigurat pe acest frate să fie pe pace, că nu mă duc să dau crucile jos de niciunde. Mă-ntreb însă de ce oare de dragul păcii n-ar fi capabili unii să renunțe la crucea aia? Să zică: „măi oameni buni, sunt frații noștri veniți de la ortodocși, dacă se simt jigniți hai s-o dăm jos”. Ori pacea în „direcția asta” nu-i bună, mai repede lucrează să le „scoatem bateriile”, la cei care îndrăznesc să comenteze, ca să nu se mai consume nici pe ei și nici pe alții. Probabil că “scoaterea bateriilor” ar însemna la unii: excluderea sau disciplina!
La capitolul acesta au greșit și cei din Israel, au ajuns la un moment dat să se închine la o prăjină (simbolul Jertfei lui Hristos), tocmai pentru că nu L-au recunoscut pe Domnul în înălțarea acelui șarpe în pustie. De asemenea dacă venea vreun profet al Domnului să-i atenționeze, îi ucideau fără nici un pic de milă.
La fel istoria ne spune despre niște lupte ale iconoclaștilor, după sute de ani de la înălțarea Domnului, unde au fost uciși oameni, tot pentru idolatriile astea de cruci și tablouri, asta fiindcă unii n-au înțeles că Hristos este viu și că El și Cuvântul Său trebuie să rămână în centrul existentei noastre.
Asta a costat creștinismul ani de întuneric și teroare, ani în care Biblia a fost pusă deoparte și a primat teroarea, inchiziția, întunericul, materialismul și îmbogățirea unor ierarhi, care se credeau aleși și împuterniciți de Dumnezeu, de fapt cei mai mari criminali din istoria creștinismului.

De aceea am găsit cu cale să spun câteva lucruri legate “de dragul păcii”, lucruri care ajung să ne distrugă mărturia și starea care-ar vrea Domnul s-o avem în biserici, până la urmă să distrugă bisericile.

1. În unele adunări neoprotestante, „de dragul păcii” s-a renunțat la acoperitoarea femeii căsătorite în adunare, chiar dacă această practică este un respect față de autoritatea lăsată de Dumnezeu în Biserica Lui.

2. În unele adunări neoprotestante, „de dragul păcii” s-a ajuns la o muzică lumeasca, „rock creștin” și alte genuri de muzică lumească. Asta cu toate că Dumnezeu n-are nevoie de chipul veacului ca să fie slăvit în adunările bisericii și nici ca să fie propovăduit.

3. În unele adunări neoprotestante, „de dragul păcii” s-a ajuns la o ținută care seamănă cu chipul și moda acestui veac, ne asemănăm cu lumea și nu cu viziunea biblică a creștinului care trebuie să se sfințească: trup, suflet și duh.

4. În unele adunări neoprotestante, „de dragul păcii” s-a ajuns la propovăduirea altor evanghelii, a prosperității, a ecumenismului, a misticismului carismatic, emergente, necalvinistă și alte invenții scornite de te miri ce „vedete evanghelice”, deși știind că Norma noastră rămâne Hristos Domnul și Cuvântul Său.

5. În unele adunări s-a ajuns la abuzuri și excluderi, „de dragul păcii”, unora li „s-a scos bateriile” ca să nu se consume pe degeaba și să nu-i mai deranjeze pe unii care vor să impună lucruri bisericii, de care de altfel poate să fie scutită și protejată.

6. În unele adunări s-a ajuns la o trăire ca în lume, „de dragul păcii”, așa că nu mai faci diferența azi între pocăit și nepocăit, vorbesc la fel, trăiesc la fel, nu le pasă la fel ca lumii, au ca scop materialismul, bogăția, plăcerile acestei lumi etc. Ca pe vremea lui Noe, cam așa sunt vremurile din urmă, așa ne învață și Scriptura.

Deci, dragul meu, neoprotestant frustrat “de dragul păcii”, să știi că acest verset este valabil în legătură cu subiectul dezvoltat aici:
Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici care strică viile; căci viile noastre sunt în floare. (Cint.2:15)
Trăim vremuri în care dacă nu veghem, în foarte scurt timp, câteva generații, o să arătăm ca lumea și nu o să mai fie nici o diferență între noi și ei.
Trăim vremuri în care minoritatea care mai dorește încă să rămână lângă Scriptură este ironizată și anihilată, dacă se poate.
Trăim vremuri din urmă, în care unii invocă „de dragul păcii” ca să audă mesaje care să le gâdile urechile:
Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor. (2 Tim. 4:3)

Simion Ioanăș